Absurd rău.
Un exemplu foarte bun de extremism şi fanatism religios...şi amestecarea acestora cu politică.
Şi creştinii, dacă ar respecta întocmai Biblia, ar fi nevoiţi să-şi măcelărească "fraţii" care trec în sclavia altor "dumnezei" sau îi corup cu aceştia.
Trăim însă în lumea modernă, când primitivismul gros al religiilor s-a mai îndepărtat, nu mai e acceptat de majorităţi sociale, musulmanii însă încă refuză să evolueze şi prea exagerează cu fanatismul său şi respectarea "legilor lui dumnezeu" - aşa ar fi peste tot în lume, dacă s-ar urma întocmai îndemnurile din cărţile religioase (chipurile, inspirate de zei).
Slava ipocriziei!
"Freedom To Force Religion."
http://youtu.be/yiQkOT1if24
(nici noi nu suntem prea departe de musulmani...din nefericire)
O lege trebuie să fie dreaptă pentru toți, clară ...Acum fiindcă am descoperit un gest poate mai urât decât cele făcute de alte religii ne vom lăuda că a noastră nu-i cea mai rea, că sunt alții și mai fanatici care merită să fie chinuiți veșnic de o divinitate.Vom sărbători poate pentru că nu suntem noi cei mai bătuți în cap.Vom închide ochii la cei ce au nevoie de dreptate, deoarece suntem prea ocupați să vedem ce fac alții, să-i huiduim, dar fără să învățăm ceva din asta.La noi legea deși are și ea (multele)defecte ale ei, nu pedepsește credința unui om. Însă societatea tot face asta, te îndepărtează de ei dacă n-ai aceași gândire. Izolat poți să faci alte nebunii...
„Putem să-i iertăm pe copiii care se tem de întuneric, dar adevărata tragedie este a adulților care se tem de lumină." — Platon
Unde au ajuns unii religioși(fanatici).Le este așa de frică să-și piardă adepții încât interzic principalele frumuseți a oamenilor.Ori faci parte din ei ori le ești dușman deși n-ai nimic cu religia lor.
Ne nastem liberi si consider ca avem dreptul sa ne alegem singuri daca e cazul sa credem sau nu in ceva.Sau sa ne lasam copii sa o faca.
Crestimul, o a avea el si defecte dar cel putin nu opune sa trecem la alta credinta.
N-am zis nimic despre creștinism mai sus, am vorbit doar despre oameni.Nu știu din ce motive confundăm adepții unei religii cu religia, cetățenii unei țări cu țara respectivă. Personal, n-am nimic cu nicio religie, nici cu cea creștină nici cu hinduismul etc.Am ceva cu moralitatea, cu omenia, ce ar trebui să fie cap de listă în orice religie și din păcate nu este.Nu mă deranjează ca o religie să fie imorală ci ca o religie să pretindă că este deși nu e. Orice religie urăște să-și piardă adepții(inclusiv cea creștină), dar într-adevăr cum ați spus și dumneavoastră în creștinism nu ești condamnat pentru asta și poți crede ce vrei.Asta în religia creștină, dar dacă vorbim de societatea creștină lucrurile se schimbă, dar evident nu suntem la fel de fanatici ca mulsumanii. Însă ăsta nu este un motiv de laudă ci un simplu fapt din care ar trebui să învățăm.
Cazuri de asemenea avengura demonstreaza ca RELIGIA este o mare tampenie care ingradeste DREPTURILE unei persoane de A ALEGE!
LIBERTATEA ar TREBUI sa fie INTODEAUNA mai importanta decat RELIGIA!
In plus ceea ce socheaza este modul in care aceasta persoana este ''pedepsita'' pentru ca alege altceva decat cei din societatea(mediul social) din care face parte!
Arabii au asemenea modalitati de pedepsire care nu demonstreaza decat ca sunt inapoiati din punct de vedere al gandirii!
Prejudecata este problema. Acolo nu doar tribunalul este problema, acolo intregul sistem. Oameni ca "mine" si ca tine au sustinut religia, si-au transmis prejudecatile mai departe. Ei si-au facut sistemul, e vina tuturor care au promovat si indoctrinat, ei au sustinut fanatismul si intoleranta.
Poate fi vina inclusiv a barbatului ei, cu siguranta a avut o influenta mare asupra ei cu prejudecatile lui(crestine). De ce nu si-a schimbat el religia? El nu ar fi riscat(atat). Nu ca, "Dumnezeul" lui exista(si bineinteles a reusit sa il bage si la partenera lui in cap).
Prejudecata si fanatismul anuleaza ratiunea.
Pune problema asa; de ce s-a crestinat respectiva? ca nu era o proasta oarecare? era doctorita? cine e mai aproape de viata si de moarte in afara de ingerul Domnului? doctorul si doctorul de suflete care e popa, imamul, pastorul? si ea s-a crestinat.de ce? ce e rau in asta? dar e RAU?
S-a crestinat pentru asa a simtit nevoia, ca un fel de chemare.
Nu, nu cred ca asa rau sa crezi in ceva! Cu toate ca stia bine la se supune.
NU cred ca religia este o tampenie, ci mai degraba interzicerea omului de a alege
Sunt legi nascute dintr-un fanatism religios iesit din comun. Asta fac religiile atunci cand scapa de sub controlul ratiunii.
Musulmanii sunt la fel ca evreii:
"Pentru ca, intrucat n-au cunoscut neprihanirea pe care o da Dumnezeu, au cautat sa-si puna inainte o neprihanire a lor insisi si nu s-au supus astfel neprihanirii pe care o da Dumnezeu." (Romani.10:3)
Ei se cred sfinti daca vor respecta legea la litera. Acesta este fanatism religios.
Eu sunt de parere ca daca nu te poti bucura de libertate de constiinta in tara ta, atunci este cazul sa parasesti tara. De aceea eu cred ca era mai bine pentru femeia aceea sa plece din tara aceea si sa nu se mai gandeasca la ea pe veci. Este si vina ei ca a ramas in tara, stiind ce se va intampla cu ea. Parte din vina va fi si a ei. Ma tem totusi ca ea va muri mai inainte de a se naste copilul din pricina asteptarii sentintei. Ea este vinovata si daca acel copil va ramane fara mama. Ea s-a gandit numai la ea, si nu si la copil. Daca are ocazia, sa fuga din tara aceea cat o vor tine picioarele.
Ce e ciudat ca sunt crestini pe aici care se arata revoltati...
Ce diferenta e intre ce fac aia si ce va invata Biblia voastra?
Exodu 22:20~
"20Cine aduce jertfe altor dumnezei decît Domnului singur, sa fie nimicit cu desavarsire."
Dar avand in vedere ca islamismul si crestinismul au origine comuna, ar trebui sa ne mire? Nu! Doar ipocrizia crestinilor...
Aici putem vorbi fanatism religios si absurbitate.
Un preot ortodox spunea ca trebuie sa te opresti la o religie anume. Daca esti crestin nu,, umbli'' la adventisti, sa spunem.
Totusi cred ca religia crestina nu s-ar opune ca adeptii acestuia sa treaca la o alta total opusa (muslumana sa zicem)
Dacă este aşa, de ce crezi că fanaticii creştini, cei din secte mai ales, resping pe oricine e din altă confesiune, nemaivorbind de (non)religie, silindu-şi adepţii îndrăgostiţi de cineva din alte confesiuni sau de un non-religios ori să-l oblige pe respectivul să treacă la confesiunea lor, ori să-l părăsească? De ce atâta ură şi discriminare gratuită?
Şi chiar dacă umanitatea, inclusiv comunităţile creştine, a mai evoluat cât de cât (cel puţin creştinii nu se mai omoară între ei în permanenţă şi nu ucid pe oricine nu le împărtăşeşte credinţele), Biblia în acest sens e destul de hotărâtă: "Cine aduce jertfe altor dumnezei decît Domnului singur, să fie nimicit cu desăvîrşire".
Musulmanii, aşadar, nu fac decât să asculte de "Biblia" lor, să-şi respecte zeul (cam la fel de psihopat şi absurd ca şi cel creştin; mă rog, şi la fel de "misterios" - fără vreun semn că ar exista).
Fiecare religie si minusuri si plusuri.Totusi,cea mulsumana mi pare cea mai restriciva.
Poate pe undeva ii inteleg si pe atei... Crezi ca daca prin absurd ar disparea toate reliigile, lumea ar gandi alfel? Asta avand in vedere ca fanaticii religiosi sunt opriti sa s exprime tocmai de propia religie!
Erau vremuri când religia era oarecum necesară, chiar şi pentru cei manipulaţi de către cei "sus (auto)puşi", neexistând ordine în societate, legi şi educaţie de calitate, un sistem bine pus la punct (nu că acum toate ar fi perfecte)...fiind şi ştiinţa abia la început şi existând mult prea multe goluri, care trebuiau umplute cu ceva de către omul simplu, care nu suporta să nu ştie adevărul, aşa că accepta "adevărul" religios sau îşi inventa propriul "adevăr".
Acum însă, da, consider că umanitatea ar fi mult mai bună dacă s-ar dezintoxica de religii, care o trag înapoi, spre valorile Evului Mediu.
Protagoniştii postării tale sunt o dovadă vie.
Unii dintr-o religie fac ceva naspa, deci tota religia e rea. Altii, din domeniul stiintei, de exemplu, fac chestii mult mai naspa, dar doar ei sunt rai, nu stiinta.
Coranul consta in mare parte din material preluat din Biblie. Asa ca cine a avut primul ideea asta? Evreii care au scris Vechiul Testament.
Daca renunti la islam esti pedepsit cu moartea.Astea sunt legile lor si nu le poti schimba. Fanatismul lor este binecunoscut de toata lumea inca de acum cateva sute ani.
"Daca esti crestin nu,, umbli'' la adventisti, sa spunem."
Adventistii sunt tot crestini.
DeProfundis99 întreabă: