Https://youtu.be/RRj6OXfIRr8?si=tFqXgTbUf0uCmXeo
https://youtu.be/L60-v9vOjbs?si=qX8uOmS07PqyRY1J
Deci dacă copilul ăsta, sfânt în Rusia, o zis în final că el a văzut Raiul și Iadul și că a mai văzut că dacă oamenii nu merită Raiul, însă nu au făcut păcate nici foarte dure (precum avort, concubinaj, crimă, desfrâu, mă gândesc) va ajunge în Iad, dar că totuși demonii nu-l vor chinui și doar va sta într-o beznă mare, dar oarecum liniștit. 
Mă gândeam, dacă în final decidem să o facem, putem ajunge și noi măcar în locul ăla, dacă să zicem plecăm măcar cu toate rânduielile de la noi (Spovedit asiduu, împărtășanie, rugă multă înainte de)?
Și dacă să zicem motivul ar fi în final doar pentru că în societatea asta nu putem fi cineva și să ne impunem cum ar trebui și pentru că nu ne acceptăm gena/soarta de melc, credeți că Dumnezeu va înțelege asta așa, exact cum e, adică faptul că eu am fost un om "călcat în picioare" sau o va vedea doar ca pe o fugă de crucea mea și ca pe de fapt o aroganță/mândrie că nu am putut fi eu cea respectată și apreciată/iubită/venerată?
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Dumnezeu este foarte înțelegător, mai ales cu oamenii care gândesc lucruri greșite despre el. Acesta este se pare și cazul tău.
Mai bine ti-ai trai viata pe care o ai acum asa cum e ea decat sa pierzi timpul cu surse din astea atat de dubioase de informare despre lucruri care nu exista.
Aceasta minunata tara plina de sfinti care acum masacreaza bine-mersi in Ucraina si de-ai lor, si ucraineni... foarte credibil, da. It is on YouTube, so it must be true, ait?
Domnule SuntSerios, sigur sunteți totuși un om/bărbat de vârsta lu bunică-miu (Dzeu să-l ierte, dacă ar fi mai trăit acum, ar fi avut probabil la 70 de ani) sau măcar tot aveți un 40-50 de ani, dacă e așa și susțineți astea. Mi se pare trist.
Totuși dacă v-ați născut în Comunism, tot ar fi trebuit să credeți în Dzeu, Dzeu vorbea și mai mult în Comunism, deși Nea Ceașcă dorea să-l scoată din lume. Dar e exact cum spunea Scriptura. Așa sunt vremurile astea, nimeni nu va mai crede în Dzeu.
Păcat că le trăim deja. Iar dacă e așa nici nu doresc să mai trăiesc, nu vreau să fiu pusă să aleg între Cip, Sataniști/Antihrist și viața cu Domnul, că nevoită și silită de a trăi totuși poate aleg Iadul și de acolo nu voi mai scăpa.
Deci ca idee, oricum nu mai vreau să trăiesc. Dar cât mai mai de trăit, vreau să o fac doar cu Domnul și pentru Domnul. Atât cât pot. Că spre exemplu sunt pasionată și de satanism, n-am ce face, și m-a prins și Tarotul în mrejele lui, dar Satana mă cheamă, deci e lupta și mai mare.
Așa că, orice ați spune, eu trăiesc oricum. Doar că nu pentru lumea asta, ș-așa plină de demoni, ci pentru a căuta, a cerceta daca Dumnezeu există, vreau, nu că vreau, am pur și simplu nebunia daca vreți, dorința arzătoare de a avedea cum arată Dumnezeu, cum arată și Satan și cum arată Iadul și Raiul. Dacă Biblia e fix așa ad literam sau e plină de subînțelesuri mult prea ezoterice pentru mintea noastră spurcată oricum și mică. Cam pentru asta mai trăiesc Domnule SuntSerios. Doar pentru asta.
Așa că. Credeți ce vreți, dar eu trăiesc pentru noul meu vis. Să aflu cum există Dumnezeu, că deja de existența Lui m-am convins CĂ EXISTĂ.
E ciclic si logic. Nimeni nu mai are nevoie de prieteni imaginari, pe masura ce deschid ochii. Iar povestile cu cipul sunt niste mizerii sinistre, oricine are putina ratiune si bunavointa sa faca research poate afla si singur/a unde s-a ajuns cu miniaturizarea astfel incit daca cineva vrea sa te cipeze, te cipeaza fara sa simti tu nimic si mai ales fara sa aiba nevoie de acordul tau.
P.S. Hahaha, orice nu tine de godporatie si produce bani pentru biserica e satanism. Vezi-ti tu linistita de tarot si ce mai vrei. Si decat sa dai bani la biserica, sper ca ajuti totusi niste oameni care chiar au nevoie...
Să dai vina pe circumstantele tale si pe alti oameni este cea mai necreștinească atitudine posibilă. Hristos vrea să ne asumăm tot ce facem și să fim responsabili. Ce zici tu îmi amintește de pilda acelui om care și-a ascuns talantul în pamant stiind el că "stapanul lui este nemilos". (Pilda asta nu este despre "talentele noastre" cum interpretează unii). Doamne ferește să murim cu atitudinea asta și să auzim de la Dreptul Judecător "Slugă leneșă și vicleană"
Da? Ați auzit și criticile?
Oricum în documentar a zis că mamă-sa l-o dus la Biserică, pentru a vedea dacă harul lui vine de la Dumnezeu sau e de fapt vicleșugul Satanei? 
Și un preoțel o conchis că da, e de la Dumnezeu darul vederii.
Acum mna, nu știm ce să credem concret. Or fi fost și nebuni care și-or fi închipuit cel mai bine, Apocalipsa.
Dar mi se pare fascinant totuși ce spune băiatul ăsta. Oricât de sfânt ar fi.
Da! Ce-i drept, Dumnezeu a zis că nu-i plac oamenii plângăcioși, ci oamenii care spun și au atitudinea asta "Pot să o fac, o fac cu Domnul și gata!"
Eu știu, ți-am zis, eu cu mine sunt cea mai sinceră și după ce am mai citit din cele sfinte știu de ce sufăr și ce nu.
Dar e frustrant totuși să nu te poți impune în viață, nu?
Eu ce să fac dacă îmi doresc cel mai mult ceea ce nu pot avea?
Adică mi-am dorit mereu să fiu Alfa, și eu sunt total opusul.
Mi-am dorit puterea și bogăția, glamorul, ba chiar (dar va trebui să te ucid după ce mărturisesc asta) mi-am dorit mereu să fiu cea care e cea mai plăcută de sexul opus și care e dorită și venerată și adevărul e că e invers. 
) Sunt invizibilă (deși totuși asta e partea faină, invizibilitatea) mai crunt e când atragi atenția unor mârlani care doar te înjură boschetărește pe stradă. )
Deci cam asta mi-am dorit eu să fiu și eu ce să fac dacă nu pot accepta cine sunt? 
Nu să mă plâng, evident? Că de devenit, nu o să devin vreodată Alfa, bogotană, puternică și muza bărbaților.
Vi se pare că oricum sunt eu genul care merg la Biserică și dau bani acolo?
Nu pot, din cauza anxietății și probabil și a unei leni cronice.
Iar mai nou nu mă mai pot nici duce la Biserica lu mătușică-mea, acolo unde mă simțeam eu mai bine, pentru că fug de băiatul de la altar, care-l ajută pe preot. Deoarece mi-a cerut nr de telefon acum o lună și eu ca să nu-l refuz, cum sunt eu polite i-am dat nr de telefon și băiatul m-o sunat, dar nu i-am răspuns. Și apoi cineva care are grijă de om din biserică i-a zis lu mătușică-mea ca să-i spun băiatului, dacă vreau sau nu ceva serios și să nu-l încurc. Și mătuși-mea i-a zis că nu am avut niciodată un prieten și că sunt mai fricoasă de fel și ciudățică. Și cam aia a fost, am fugit de băiat și nu mai am cum să calc în biserica aia.
Mi-ar fi plăcut să țin legătura cu el, ca amică și să văd în timp dacă ar putea fi ceva, dar dacă doamna aia a zis să nu-l încurc, nu-l încurc și oricum și tipul pare că mă place, că atunci când mi-a cerut nr de telefon, a zis că nu-l poate nota, pentru că are emoții, mi s-a părut drăguț asta, chiar nu credeam că poate exista vreun tip care să mă placă sincer, în Universul ăsta. ) Dar uite că există și chiar din ograda Domnului. Însă el e blond și are și 40 de ani și mna, nu mă prea atrage treaba asta. Adică nu am o problemă cu vârsta, chiar consider că dragostea poate fi la orice vârstă, însă nu știu, așa sunt eu. Îmi plac totuși mai mult bruneții. Iar bruneții, funny e că nu prea mă plac ei pe mine ) nu știu de ce, dar de fiecare dată când un tip părea măcar oleacă interesat de mine, erau doar blonzi )
Nu pricep de ce eu fug după bruneți și după mine fug doar blonzii 
Dar mna, i-aș fi dat șanse băiatului, măcar ca amic, dar nu știu, m-am speriat și am fugit, cum fac de obicei. )
Așa că, nu știu. Dar oricum nu am fi făcut echipă bună, pentru că și băiatul pare emotiv și nu mi-ar plăcea unul prea emotiv, sunt eu destul cât pentru 3. Dacă m-aș căsători cu unul tot emotiv și am face copii, vă dați seama cum ajung copiii ăia? Legume tocate de toți. Apoi aruncate-n vânt. Nope, nu-mi doresc așa ceva pentru copiii mei. Dar nici psihopat nu vreau, că ăla m-ar manipula și înebuni și ș-așa nu sunt nici eu prea sănătoasă psihic. Așa că, oricum o dau, nu o nimeresc. )
Pai si simplul act de prezenta tot ii valideaza. Ca si/sau datul de bani. Deci te faci baiet de altar ca sa te apuci sa combini enoriasele. Da, mi se pare un side benefit foarte misto. Am fost la vreo doua concerte corale la mitropolie in Iasi, erau niste tinere drept-dredincioase pe acolo, frumoase sa le bei apa din dodoashca...
Mdah, pai nu il incurci, ca ala are nevoie de nefasta repede ca sa se faca popa, nu umbla pe combinatii nesigure.
P.S. Te inseli cred legat de emotivi si copiii. Copiii aia ar fi mai mult formati de mediul exterior si e posibil sa iasa semi-psihopati, sau pur si simplu oameni faini, fara problemele parintilor.
Preot deci?!
Păi băiatul nu cred că are totuși facultate sau teologia, din ce am înțeles de la mătușică-mea că ea îl cunoaște bine și cam tot ce se mișcă prin biserica aia, mi-a zis că băiatul nu e teolog sau ceva, nici chiar dascăl nu e, nici ni cântă acolo la altar, ci e mai de grabă un ajutor de preot și altar. Adică îl ajută pe acolo pe preoțel cu tot ce poate și are nevoie preoțeii de fapt, că sunt vreo 3 preoți la biserica unde se duce mătușică-mea.
Și cam asta face băiatul meu. ) Jesus, "băiatul meu" cred că oleacă totuși mă gândesc la el. )
Dar mna, nu mă interesează. Nu știu, nu așa mi-am închipuit să fie marea mea dragoste. Deși o fost oarecum nice, deoarece o fost fix când eu arătam ca dracu, nici măcar nu aveam și eu părul desprins sau ceva. Dar o fost chiar în săptămâna în care am venit de la Timișoara și racisem iar rău și mi-era un rău și nu am avut chef atunci să mă spăl pe cap și aveam părul nespălat de vreo 2 săptămâni, îl aveam prins în coadă, nepensată și arătam fix ca naiba. Urâțică foc și m-am dus și pe ultima sută de metri la biserică, eram și supărată că m-am dus târziu și nu am mai prins slujbă multă, apoi că m-o și tras mătușică-mea după ea între mulțimea de oameni, pe care eu o detest, ca să ne miruim mai repede și ieșisem eu așa rău și supărată afară și cum mătușică-mea cunoscând pe toată lumea acolo și fiind fană socializat și vorbit, cât timp a stat să vorbească cu băbuțele ei și prietenele ei de la Biserică, eu stăteam și așteptam în curtea bisericii și de-odată vine blondinul ăsta la mine și mă întreabă dacă am prieten, eu cum sunt ș-așa ma surdă și deja eram super nervoasă și chiar m-am speriat nu pricepusem ce zice, apoi fix atunci apare mătușică-mea care a înțeles întrebarea băiatului și îi răspunde ea pentru mine că "nu, nu are prieten" apoi răspund și eu din politețe și mna, mi-a cerut nr de telefon și i l-am dat și a zis că el are emoții și că nu poate scrie și i l-am scris eu numărul în telefon. Și luni seara băiatul m-o sunat, dar nu am răspuns, că aveam treabă prin casă și nici dispoziție ce-i drept, nu aveam. )
Și nu știu. Dar acum că repovestesc astea, parcă îmi dă un fluturaș în stomac.
Iar dacă tot am deschis subiectul, ce sfat mi-ai da? Să îmi fac curaj să vorbesc cu blondinul ăsta?
Parcă îmi surâde uneori, și mi-e lehamite alteori. )
Nu știu ce să fac. Adică chiar nu știu, dar mi-e teamă ca nu cumva ăsta să fie răspunsul Domnului la cererile mele ascunse și la oricum cererile mari ale mătușicii mele, că ea peste tot pe unde merge în pelerinaje, dă acatiste și face mii de rugi la God pentru mine să mă căsătoresc și să am parte de un bărbat bun la casa mea. ) Și mai ales fiind din casa Domnului, mă gândesc să nu fie acest blondin, răspunsul Domnului la cererile noastre și eu să-l refuz, dacă e așa, nu m-ar bate Dumnezeu?
Dar nu știu ce să fac. Sunt cam indecisă și oricum nu prea sunt eu fană blondini, dar nici fană vorbit cu bărbați, decât așa, prin scris mai mult, poate. )
Dar chiar mă gândesc la asta uneori. Și din cauza situației ăsteia nici nu mai pot călca pe acolo prin Biserică. Pentru că nu știu ce va crede băiatul ăsta în final. Dacă mă va urâ, dacă nu va înțelege. Iar dacă-mi va vorbi, eu ce să-i spun? Că mi-e frică de bărbați, dar mai ales de cei care sincer m-ar plăcea?
Habar nu am. Dar viața mea e mereu complicată.
Iar dacă-l refuz, e și mai rău, că-l voi răni și nu vreau să fac asta. Deși nu m-am îndrăgostit vreodată și nu știu cum e, m-am atașat de o gașcă de prieteni în trecut și știu ce înseamnă acest atașament, când tu ții sincer la cineva și acel sau acei cineva, nici nu le pasă. Chiar nu vreau să-i fac asta băiatului. Așa că, îmi rămâne să fug și de acolo. Și era unica biserică unde mă mai regăseam și eu uneori. Acum cu povestea asta, nici acolo nu mai pot merge. E frustrant. Asta pentru că m-am rugat eu deep să mă îndrăgostesc și să-mi găsesc dragostea. Nu speram să o găsesc așa.
Oricum în trecut aveam cu totul alte scenarii despre dragoste.
Singurul element din povestea asta care ar semăna cu scenariile mele, legate de cum aș vrea să înceapă dragostea mea, e faptul că m-a luat prin surprindere, băiatul a venit la mine, în momentul în care arătam chiar ca dracu (deși eu mereu am visat că dragoatea mea va începe când arăt cel mai fain, ca în filme) și mi-a vorbit.
Asta chiar că e dragoste din nimic, cum am pus eu o întrebare cândva, tot pe aici.
Dar în rest, nu știu.
Însă spuneți că de fapt copiii crescuți de părinți super emotivi, nu vor ajunge la rândul lor super emotivi? Asta sună a speranță, dar mi-e greu totuși să cred așa ceva. )
Am înțeles. Cu toții ne confruntăm mai mult sau mai puțin cu patima asta, dar nu e altceva decât o patimă, o boală a sufletului care vine din insecurități personale. Întotdeauna omul care se simte lipsit va fi obsedat să dețină ceea ce percepe că îi lipsește. Secretul e să nu mai simți că îți lipsește. Și în adevăr n-ar trebui să-ți lipsească lucrurile astea pentru că nu duc nicăieri. E ca și cum ai avea o sete imaginară și nicio cantitate de apă n-ar putea s-o stingă. Deci soluția e să realizezi că însăși dorința asta e o iluzie, un fel de halucinație dacă vrei. Poate sună ciudat și abstract dar așa e.
Și nu e neaparat vorba de "a te accepta pe tine așa cum ești". Orice persoană e într-o schimbare continuă. Ce să accepti la tine dacă te schimbi, dacă progresezi?
Oamenii cred că astea două sunt singurele opțiuni: ori iti doresti sa fii altcineva ori "te accepti". Ambele sunt opțiuni greșite. A treia opțiune e cea corectă: nu-ți dori să fii altcineva, dar nici nu concluziona că așa cum esti acum este cine esti cu adevarat. Mai ai mult de schimbat, de maturizat, de realizat, de îmbunătațit și în viitor vei deveni încet, încet cine esti la modul autentic.
Lasa prostiile cu raspunsul domnului. Ia si stai de vorba cu el, vezi ce gargauni are in cap.
Genial, tovarase, genial. Cica secretul e sa nu mai simti chestii. Ce sa zic, poate tu ti-ai gasit butonul ala cu care pur si simplu inchizi anumite emotii...
Au avut ăștia dreptate când au zis că analfabetismul funcțional e o problemă majoră printre noi. Din păcate nu am zis niciodată că "secretul e să nu simți nimic" și nu știu cum ai halucinat asta, dar asta e problema ta personală. Eu unul, n-am zis așa ceva
"Întotdeauna omul care se simte lipsit va fi obsedat să dețină ceea ce percepe că îi lipsește. Secretul e să nu mai simți că îți lipsește."
Punctul cel mai important al mesajului meu pe care tu l-ai ignorat, a fost că originea suferintei este dorinta deșartă care vine din insecuritate personală, insecuritate care se manifestă prin iluzia de lipsuri. Nu vorbeam despre sentimente aici. Eu i-am atras atentia cu gândul că dacă va înțelege mecanismul psihologic al insecuritatilor va putea să le controleze. De asta oamenii se duc la psiholog. Dacă lucrurile astea nu s-ar putea corecta atunci terapeutii si psihologii nici macar nu ar exista.
Si faptul ca daca va intelege va putea sa controleze mi se pare fals. Terapeutii si psihologii trebuie sa manince si ei o piine. Daca ar fi asa de infailibili, nu ai mai vedea cazuri de oameni cu bani, care au fost la n terapeuti de prestigiu, care intr-un final se sinucid sau o duc vai de ei. Si nu as zice ca e o iluzie de lipsuri ci, de cele mai multe ori, o certitudine a faptului ca nu esti nici macar 25% din ce ai putea sa fii. Din diverse motive, care majoritatea tin doar de propria persoana. E foarte usor sa dam vina pe altii, foarte greu sa acceptam ca noi sintem de obicei factorul determinant si ceea ce ne fac ceilalti sunt doar scuze.
Calmați-vă spiritele înflăcărate, dragi TPUași.
V-am zis că eu oricum pun totul cap la cap și citesc tot și analizez tot.
Doar sfaturile sau părerile zeflemitoare le tai direct și nici nu sunt eu așa de directă și rea, dar cu acele sfaturi nu mai stau la discuție. )
În rest vă ascult pe toți și încerc să privesc din punctul de vedere al fiecăruia și chiar de la fiecare să prind esența și să am un sfat bun.
Așa că, vă rog, nu vă certați.
Fiecare are dreptate în felul lui.
Și pe fiecare o să-l ascult. Dar o să și trec totul prin propriul filtru.
Pare ca e cineva inflacarat? De unde-atita... n-am mai fost de muuulta vreme inflacarat pe aici.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
