| mentholinks a întrebat:

In Apocalipsa, apostolul Ioan spune ca era in Duhul cand a avut viziunea. Ce inseamna mai exact asta, sa fii in Duhul?

12 răspunsuri:
| GicaGigekGica a răspuns:

Când spune că "eram în Duhul", este o stare în care i-au fost descoperite lucruri profunde, care apoi prin oamenii aceștia ne-au fost transmise și nouă, pe care Dumnezeu a îngăduit să le cunoaștem și noi.

De exemplu, în cazul lui Pavel, el spune că a auzit niște cuvinte, care nu sunt îngăduite unui om să le pronunțe. Lumea duhovnicească pe care o cunoaștem noi, bineînțeles, este limitată, noi urmează să o cunoaștem atunci când vom intra în Împărăția lui Dumnezeu, când vom fi și noi transformați, când vom învia în trupurile duhovnicești, când ne vom întâlni cu Domnul Isus Hristos, atunci vom cunoaște lucrurile duhovnicești pe deplin și nu vom înceta să ne uimim de aceste descoperiri.

| mentholinks explică (pentru GicaGigekGica):

Pavel a spus ca a si vazut lucruri in al treilea cer care nu sunt ingaduite oamenilor sa le faca. Ai idee despre ce ar fi vorba?

| GicaGigekGica a răspuns (pentru mentholinks):

Aici depinde de fiecare cum gandeste. Nu putem sti cu exactitate la ce se refera. Oricum a vazut ceva rau, noua nu ne este permis sa facem lucruri rele in general nu?

| mentholinks explică (pentru mentholinks):

Nu, despre ce ai spus tu e vorba dar eu parca imi amintesc ca am citit mai demult despre lucruri care se fac si nu sunt ingaduite nu cuvinte. Probabil au modificat astia din nou Biblia sau cine stie ce varianta era.

| TamplaruAnisoara a răspuns:

Daca apostolul Pavel a fost răpit in al treilea cer, in rai după Cornilescu, sau in paradis după Biblia Fidela si a traducerii Lumii Noi, asta înseamnă ca ceea ce a auzit sunt cuvinte pe care el nu le cunoaște, e o limba străină, pe care nu o înțelege, si nu ca a auzit cuvinte care daca le-ar fi rostit ar fi păcătuit. In rai sau paradis nu mai sunt ființe care sa mai săvârșească păcate, nici prin vorbe nici prin fapte.

| mentholinks explică (pentru TamplaruAnisoara):

Vrei sa spui ca sunt doar duhuri? Asta e erezie. Stim ca Isus s-a inaltat la cer cu tot cu trup.

| TamplaruAnisoara a răspuns (pentru mentholinks):

Eu nu am pronunțat cuvântul "duhuri". Nici Pavel nu spune ca ar fi văzut ceva. Spune ca a auzit cuvinte.

| danut a răspuns:

"A fi in Duhul" adica era sub influenta Duhului Sfant intr-o legatura si sub infleuenta totala a Domnul Isus Hristos. Era intr-o vizune primita de la Dumnezeu stare in care un profet traieste, vorbeste, se misca, umbla DAR NU respira. La fel a fost si Saul care nu doar a auzit ci a si VAZUT ce i s-a aratat.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Era răpit în Duhul, adică în stare de conștiință alterată, în transă, în delir, când intepretezi halucinațiile drept realitate. Fiindcă delirul lui e cu tematică religioasă, cei ce au păstrat documentul și au decis să îl includă printre cărțile Biblie au decretat că are valoare profetică.

| Green66 a răspuns:

Înseamnă că băuse un ceai de ayahuasca înainte să aibă viziunea.

| Digikey a răspuns:

Pe vremea aceea drogurile aveau nume diferite si este posibil ca traducatorul a incurcat anumiti termeni.
Dar daca este acelasi Duh care a violat-o pe Maria ar fi bine de stiut daca duhul era cu spatele sau cu fata.

| Nilsson a răspuns:

În Ziua Domnului eram în Duhul. (Apocalipsa 1:10)

Cred că mai întâi ar trebui înțeles ce înseamnă expresia Ziua Domnului.
Ortodocșii spun că este duminica, adventiștii că este în Sabat, cred că niciuna nu reflectă înțelesul.
De multe ori în Biblie expresia Ziua Domnului se referă la ziua revenirii lui Hristos și a judecății finale.
Dacă înțelegem așa, atunci a fi răpit în Duhul înseamnă de fapt că apostolul Ioan a fost prezent doar cu conștiința la acel moment și nu cu trupul efectiv.
Ca referință mai sunt următoarele versete din Noul Testament care se referă la a fi în trup sau la a fi în duh.

"Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva." (Apocalipsa 4:2)

2 Corinteni 12:2-4:

"Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu, dacă a fost fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie) a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească."