| Floridori a întrebat:

In mod paradoxal, desi am cunoscut persoane apartinand mai multor religii si culte, extrem de putine aveau si simtul umorului.Consider ca simtul umorului este o calitate.Eu am o teorie care cred ca ar explica acest fenomen, dar ar vrea sa vad ce zic si altii.Au persoanele religioase simtul umorului?

Răspuns Câştigător
| mastadont a răspuns:

Ceea ce spui îmi clarifică anumite lucruri. Deși nu m-am gândit prea mult la aceste lucruri, nefiind incluse în sfera mea de interes profesional ci doar ca hobby-uri, nu mă mai miră faptul că o mare majoritate din pacienții cu boli psihice care provoacă halucinații și iluzii, cum ar fi schizofrenia, au halucinații cu tentă religioasă, diavolul sau dumnezeu fiind prezent în multe din aceste cazuri.
Îmi amintesc că pe când eram la master, am avut de făcut un glosar cu tulburările psihice mintale, în care a trebuit să menționăm toți termenii asociați acestui tip de tulburări. Bineînțeles, a trebuit să facem și puțină cercetare pe subiect pentru a descoperi toți termenii ambivalenți iar mie mi-a ieșit chiar schizofrenia. Am rămas uimit de mulțimea de deliruri care aveau aspecte religioase însă nu le-am dat mare importanță pe atunci.

77 răspunsuri:
| Floridori explică (pentru CostinAlamariu):

Ma refer mai mult la un simt al umorului spontan, nu neaparat la ceva antrenat sau repetat in cadrul pregatirii unui spectacol, dar inteleg ce zici.Insa din nou, nu zic ca toti oamenii sunt intr-un anumit fel, ma refer la majoritatea oamenilor pe care i-am observat eu.Nu ma pot referi la toti sau la oameni pe care nu ii stiu, este logic.
Si a fi posomorat, este normal uneori, poate omul are o problema in acel moment, poate este trist dintr-un anumit motiv, dar atunci cand esti posomorat si imbufnat 95% din timp, este greu sa spui ca mai esti si glumet in acelasi timp, deci eu consider ca au legatura.Si nu neaparat ma refer la simtul umorului in sensul de a spune sau elabora glume sau replici haioase, ci si la reactia omului la o gluma sau la o situatie amuzanta, la capacitatea lui de a face haz de necaz, la a pricepe sensul figurat al anumitor expresii.

Nu contest existenta extremelor nici intr-o tabara, nici il alta.Ar fi imposibil ca toti oamenii dintr-un anumit grup sa fie fix la fel.Ma refer strict la majoritatea oamenilor pe care i-am cunoscut eu.Iar prin majoritatea vreau sa zic minim 75%.

| CostinAlamariu a răspuns (pentru Floridori):

Aș mai adauga ceva si cu asta te las în pace. Nu știu de alte religii, dar în Ortodoxie daca esti posomorat se considera ca nu traiesti deloc o viață sfântă. În mod normal un creștin ideal ar trebui să fie fericit, nu în sensul straniu al unei fericiri ciudate și forțate ci în sensul de pace interioară, un fel de zâmbet interior permanent, o stare de bine aproape permanenta rezultata din constiinta ca esti aproape de Creatorul tau.

Deci a fi posomorât nu e deloc ceva dezirabil sau bun pentru un creștin, ba din potriva. Iar oamenii sfinti au caracteristica de a fi permanent fericiti. Într-un mod subtil și frumos.

| Floridori explică (pentru CostinAlamariu):

Nu ma deranjeaza sa port conversatii in care fiecare isi expune punctul de vedere intr-un mod elocvent, chiar daca nu suntem de acord.

Cred ca, in general, a fi posomorat nu este o stare de dorit, ideala sau potrivita, indiferent de credinte, dar tocmai asta mi se pare paradoxal, ca oamenii care sunt in armonie cu credintele lor, ar trebui sa aiba o stare de bine si tocmai asta nu prea am observat.
Eu nu sunt credincioasa, deci e posibil sa gresesc, dar de exemplu, atunci cand oamenii merg la biserica, aceasta se considera a fi casa lui Dumnezeu. Daca tu mergi in casa celui pe care il adori si care iti ofera dragoste la randul sau, ar trebui sa fii bucuros, sa ai o stare de bine.Nu zic ca oamenii trebuie sa rada ca nebunii pe strada, dar nici sa mearga imbufnati ca si cum ar fi o obligatie sa mearga acolo.Asta sa nu mai spunem de persoanele care ies din biserica si incep sa critice si sa judece.Dar asta este un alt subiect, nu are legatura.
Daca tu crezi in ceva, in orice si esti in armonie cu acea credinta, ar trebui sa fie ceva pozitiv si chiar daca nu exteriorizezi prea mult, s-ar cunoaste acea stare de bine, de pace.
Dar tocmai, ca eu am observat fix opusul si asta ma intriga.
Poate peste un timp, o sa intalnesc persoane care sa ma faca sa imi schimb parerea, sau care sa ma faca sa inteleg pe deplin fenomenul.Nu se stie...

| Babacunene a răspuns (pentru mastadont):

"Aș putea la fel de bine să călătoresc până la capătul universului să caut unicorni și vrăjitori că tot la același rezultat aș ajunge." - aici gresesti. Daca un catel nu exista intr-o casa nu inseamna ca nu exista nicaieri. In plus vorbim de Dumnezeu a carui marime depaseseste universul. Ca sa spui ca nu exista niciun catel nicaieri trebuie sa cauti peste tot si dupa ce ai cautat peste tot abia atunci ai putea spune.

| Babacunene a răspuns (pentru Floridori):

Tu ai auzit de limite din analiza matematica? O constanta e rezultatul unei limite. Existand constante evident ca exista si adevar absolut.

| Babacunene a răspuns (pentru Floridori):

Umorul e un viciu. Fericirea e o virtute. Tu ramai cu umorul. Eu raman cu fericirea si cu adevarul si cu stiinta adevarata.

| Babacunene a răspuns (pentru Floridori):

Repet. Tu care consideri ca nu exista adevar absolut nu poti fi decat subiectiva si nu obiectiva. Fizica se doreste a fi o disciplina obiectiva. Se doreste formularea unor teorii valabile in orice sistem fizic precum teoria relativitatii generalizate. Oamenii tind spre o constanta spre obiectivitate. Obiectivitatea poate fi numita o constanta. Subiectivitatea tinde spre variabile adica cum ai zis tu - fiecare cu ideile lui. Si totusi lumea tinde spre o constanta, spre constante spre valori comune precum pacea, adevarul. Atata timp cat exista buruiana subiectivismului lumea nu va fi niciodata unita si toti vor rade unii de altii si se vor razboi unii cu altii. Sfarsitul acestei buruieni e aproape.

| Floridori explică (pentru Babacunene):

Da, asa! Tu si stiinta adevarata! Foarte bine! Hai, ca esti din ce in ce mai simpatic happy
Este in continuare aberant ceea ce spui, dar poate ca asta este "harul" tau happy
Daca esti asa si in viata de zi cu zi, nu imi imaginez o persoana care sa stea cu tine in aceeasi casa.Esti o persoana obositoare pentru ca spui numai lucruri fara sens.Partea cea mai ciudata este ca in capul tau, tu esti convins ca face sens tot ceea ce spui.In plus, tu nu intelegi nimic din ceea ce ti se spune.Intelegi numai ce vrei.E ca si cum informatia, cuvintele sau intrebarile s-ar lovi de un zid.
Dar, esti simpatic aici pentru ca faci lumea sa zambeasca cu aberatiile tale happy
Numai bine, mult succes in aprofundarea stiintei adevarate, oricare ar fi aia pentru tine.Este adevarul tau personal si nu il poate contesta nimeni, dar nici nu inseamna ca ceilalti trebuie sa il accepte, sa il inteleaga, sa il adopte.
Zi frumoasa si asteapta ziua sfarsitului asezat.Cateva miliarde de ani inseamna totusi prea mult pentru a sta in picioare. happy

| Mayhem666 a răspuns (pentru Floridori):

La partea cu religia fiind o forma de limitare, sunt total de acord cu tine.

| CostinAlamariu a răspuns (pentru Floridori):

Da, aici sunt de acord cu tine. Nu vreau să-i judec pe alții, dar din păcate foarte mulți creștini care merg la biserica nu trăiesc bucuria la care sunt chemați sa o trăiască.
Măcar când mergi la biserică ar trebui să te simți exact ca un adolescent îndrăgostit care merge la prima întâlnire cu fata pe care o iubește. Exact cum un adolescent care după ce se întâlnește cu fata pe care o iubește nu mai are aproape nimic în minte decât pe ea. Nu simte nevoia să judece, să jignească, sa se certe și așa mai departe. Mintea lui e preocupată cu persoana pe care o iubește.
Exact la această iubire și fericire suntem chemați, nu să fim plictisiți și posomorâți ca și cum nici n-am crede în Dumnezeu.

Unii au impresia că să crezi în Dumnezeu înseamnă să crezi că există. Complet greșit. Credința e mult mai mult de-atât. Credința adevărată e conștientizarea că Dumnezeu e lângă tine și dacă conștientizezi asta 99.99% din timp vei fi cel mai fericit dintre pământeni.

| Incredere1 a răspuns (pentru mastadont):

Io nu stiu ce sa zic. Dar una stiu ca am vazut clar cu ochii mei. Maicamea o avut cancer or venit oamenii credinciosi într-o seara la ea si sau rugat pentru. ea. In noaptea aia o visat un vis ca o venit un inger si so atins de ea. In dimineata urmatoare so ridicat bine mersii din pat si si astazi ii sanatoasa(de menționat ca abia se mai ridica din pat ca sa mearga pana la baie). Deci nu stiu frate ce ai incercat tu da asta am vazut-o clar. Deci eu cred ca exista. Cat despre paranormal sunt multe dovezi si cercetari ca exista. Usi deschizându-se sau batai sau galagii. Doar ca stiinta nu accepta deoarece paranormalul lui ii logic si ii ceva spontan. Nu se întâmplă ca vrei tu ci ii imprevizibil. Dar sunt multe marturii.

| mastadont a răspuns (pentru Incredere1):

Puterea minții este nebănuită și necunoscută încă de oamenii de știință. Există două efecte, efectul placebo și efectul nocebo. Prin acestea, mintea poate fi influențată prin sugestie în bine sau în rău. S-au observat foarte multe cazuri în care doctorii le-au spus pacienților că le va fi administrat un medicament revoluționar, li s-a implantat practic credința că acel medicament îi va vindeca, chiar dacă le-a fost administrat doar zahăr, fără nici o proprietate. Ce crezi? cei care credeau chiar s-au vindecat. A fost încă un caz în Germania: o femeie a avut un accident în urma căruia și-a pierdut gradual vederea. Când a mers să se trateze, era complet oarbă având nevoie de un câine ghid pentru a se deplasa. Doctorii au descoperit însă un fapt uimitor. Acea femeie suferea de o tulburare psihică numită DID, dissociative identity dissorder, adică avea personalități multiple. Ce i-a uimit pe doctori însă a fost faptul că două din cele 10 personalități ale acestei femei nu aveau nici un handicap așa că femeia vedea perfect atunci când avea una dintre cele două personalități. Cu ajutorul terapiei femeia și-a recăpătat vederea. Și cazuri de acest fel sunt multe, oameni care cred că vor avea o alergie brusc o fac, oameni cu personalități multiple care dezvoltă anumite boli doar când au o anumită personalitate, ba chiar am citit despre un caz care avea o personalitate în care pacientul era complet orb. Chiar dacă ochii erau complet funcționali, medicii au observat că la creier nu ajungea nici-un fel de informație, acesta comportându-se ca și cum pacientul chiar ar fi fost orb.
Probabil că același lucru s-a întâmplat și cu mama ta. Având un vis atât de frumos cu acel înger, la care se adaugă și sesiunea de rugăciune din seara trecută, sesiune care probabil a declanșat visul, a fost sugestionată foarte puternic cum că se va vindeca, iar îngerul din vis i-a întărit această convingere și chiar s-a vindecat.
Nu spune nimeni că credința nu are o putere, ba chiar pare să aibă una imensă, însă se pare că nu contează prea mult în ce crezi. Poți să crezi în medicamente, în faptul că ești altcineva, în dumnezeu, în injecția minune, efectele par a fi aceleași.
https://www.medicaldaily.com/......-10-363300

| Meme10Memu a răspuns:

Vorbesti prostii. Umorul nu are nici o legatura cu a fi sau nu fi religios.

| Incredere1 a răspuns (pentru mastadont):

Ceea ce spui tu is oameni bolnavi mintali(sau cum se spune) As fii curios daca doar printr-un crez in orice mintea noastra ar putea profetii lucruri de viitor cu exactitate, sau ar putea sa zica pur si simplu ce au vorbit 2 persoane singure in camera(asta am patit-o pe pielea mea). Fiecare are elegera pana la urma. Eu cred in Dumnezeu. Fiecare alege pana la urma. Oricum ms de raspuns. Interesanta explicatia(ceva nou).

| Floridori explică (pentru Incredere1):

Cu toate ca s-a facut o referite la tulburarea de personalitate multipla, acela a fost un exemplu de cum ne poate "pacali" creierul.
Majoritatea oamenilor care experimemteaza un efect placebo (partea pozitiva a efectului) sau nocebo (partea negativa) doar se autosugestioneaza sau doar se autoconving ca "x" lucru le-ar putea face bine sau rau.
Deci aici nu vorbim deloc de tulburari mintale, ci de puterea si capacitatea creierului de a crea o realitate fizica din nimic.
Este ca si cum ai reusi sa iti pornesti masina si sa mergi la mare fara pic de combustibil.
Creierul se comporta in corpul uman prin autoconvingere ca si cum ar avea combustibilul necesar si parcurge un proces (de vindecare, sa zicem) fara a avea, de fapt, combustibilul necesar, doar fiind convins ca il are.
Chiar si in prezenta tulburarii mintale din exemplul lui @mastadont, nu ar exista un motiv real pentru efectele fizice deoarece nu vorbim de tulburari cu simptome fizice, ci de tulburari ale mintii, mintea nu fiind ceva palpabil.In teorie, ceva abstract precum "mintea" nu ar trebui sa afecteze planul fizic, dar totusi, prin autoconvingere, creierul actioneaza in consecinta.
Exista persoane care sunt atat de convinse ca au o boala fizica incat ajung sa aiba simptomele fizice specifice fara a avea absolut nimic de ordin fizic.
Sigur, este doar un exemplu, insa peste 85% dintre cei care experimenteaza un efect placebo sau nocebo, nu au tulburari mintale.
De aceea, se spune despre credinta ca poate muta muntii.Nu e vorba de un zeu. Poti crede in Soare, intr-un crin, in puterea apelor, in papucii vechi ai bunicii, sau pur si simplu in tine insuti.Nu are importanta. Efectul este acelasi asupra creierului.Deoarece tu crezi in ceva si esti convins ca acel ceva te va ajuta intr-o situatie, creierul tau actioneaza ca si cum ar fi adevarat si chiar iesi din acea situatie mai usor.
Desigur, sunt multe de spus despre functionarea absolut incredibila a creierului uman, dar oricine este intetesat, cred ca gaseste materiale referitoare la acest subiect complex si pe internet sau pe platforme cum ar fi Netflix.

| ania a răspuns:

Daca tu defonesti ca fiin fara simtul umorului persoanele care au lucriuri despre care nu glumesc atunci toate persoamele religioase nu au simtul umorului.Eu inca nu am intalnit oameni care sa zica ca simtul umorului nu e o calitate.Bivlia spune ca si Dumnezeu rade uneori.

| anonimg a răspuns:

Să fie aduși oamenii într-o atmosferă potrivită, prietenoasă, unde să se simtă bine, să se simtă iubiți; într-un mediu în care să lipsească grija zilei de mâine... și atunci vei vedea tot ce este mai bun în ei.
Dar dacă oamenii și-au denaturat gusturile și au început să le placă glumele nesărate, atunci va fi mai greu cu "dezvățul" decât cu "învățul".

În Levitic 2:13 stă scris:
"Toate darurile tale de mâncare să le sărezi cu sare; să nu laşi să lipsească niciodată de pe darurile tale de mâncare sarea, care este semnul legământului Dumnezeului tău; la toate darurile tale de mâncare să aduci sare."
Acest lucru este valabil în toate aspectele vieții. Chiar și în glume. Și cine nu știe cantitatea de sare, îi sfătuiesc să nu-și mai piardă timpul și caracterul pe lângă cei neștiutori, pe lângă aceia care nu folosesc sare sau folosesc peste măsură de mult. (Copiii și adolescenții sunt lipsiți de experiență; lipsiți și de această educație). Noi trebuie să știm când o glumă supără pe cineva; atunci trebuie să ne abținem și să o înăbușim pentru ca să nu lezăm pe absolut nimeni.
Glumele nesărate nu le acceptam nici atunci când n-aveam nicio treabă cu Dumnezeu.
Socializarea care îți permite să te simți în largul tău, aceasta face mai mult decât ne-am putea imagina.