In situația in care, am ascuns cu buna știință un păcat fata de preot și vreau sa îl mărturisesc la următoarea spovedanie, cum va decurge aceasta? Trebuie mărturisite și păcatele săvârșite anterior considerându-se ca nu sunt iertate dacă ai păcate ascunse sau trebuie mărturisit doar păcatele nespuse considerându-se ca preotul le cunoaște deja pe celelalte?

De curiozitate tu-i spui ăluia, TOT ce faci și ce gândești?

Tot ce faci sau gândești rău.

Având in vedere categoria unde a fost adresată aceasta întrebare, ce este nefiresc?

Eu personal consider ca pacatele trebuiesc marturisite doar Domnului, in gand, oriunde nu numai in biserica.
Preotul, chiar daca e "omul Domnului", e un simplu om ca si noi, nu este Îngerul Domnului.

O singura data am fost la spovedanie si împărtășanie dar m-am simtit aiurea asa ca n-am mai facut-o. Sunt crestin, cred cu tarie in Dumnezeu si incerc sa respect Cuvantul Sau dar nu pot afirma ca respect cu strictete dogmele vre unei religii, chiar daca oficial sunt crestin-ortodox.

Adică e la fel cum ai sta gol-goluț in văzul lumii?

Sa stii ca marturisirea pacatelor la un duhovnic si Sfanta Impartasanie au o nespusa putere asupra sufletului nostru. Poate tu te-ai spovedit la preot cu frica, cu fel de fel de ganduri, cu rusine, sau cu mai stiu eu ce, si poate din cauza asta nu ai deneficiat de puterea spovedaniei si a impartasaniei, acolo a intervenit nichipercea . De ce zice Domnul nostru IIsus Hristos sa fim ca niste copii? Sa fim fara rusine, sa nu ne pese ce zice altul despre noi, sa putem sa marturisim orice oricui, indiferent cat de rusinos e, atunci ne lepadam de sine, si suntem cu adevarat liberi. Cand nu ne mai intereseaza ce zice altul despre tine. Ci te intereseaza sa faci doar binele si sa fii in slava Domnului, bucuros si plin de iubire.

"Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului." (Iacov 5, 16)
Atitudinea creștină corectă în orice e de smerenie. Însuși Dumnezeu S-a smerit când a luat asupra Sa chip omenesc. Astfel, e nevoie de umilință, de smerenie, pentru a intra în Împărăția cerurilor.
Să-ți ascunzi păcatele, mărturisindu-le "în gând" e una din cele mai mari forme de mândrie posibilă. Te-ai simțit "aiurea" pentru că mândria ta îți zicea să nu-ți spui păcatele, iar tu ai ascultat-o.
Ți-aș putea da mai multe versete, dar mai bine le cauți singur.

Nu e vorba dacă duhivnicul tău "cunoaște" deja celelalte păcate. E irelevant. Cât mergi la Sfânta Spovedanie, mergi în fața lui Dumnezeu; preotul e un simplu martor. Scopul Spovedaniei este să obții iertare de la Dumnezeu.
Iar dacă ai ascuns ceva la Spovedanie, nu numai că nu ți s-au dezlegat păcatele, ci le-ai de două ori mai grave, pentru că i-ai ascuns lui Dumnezeu ce-ai făcut, crezând că El nu știe deja.
Sfântul Apostol Pavel zicea: "cuvântul lui Dumnezeu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțirea sufletului și duhului, dintre încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțurile și cugetările inimii;" (Evrei 4, 12)

Eu ma refeream dacă trebuie sa le mai spun din nou, ca sa ma pregătesc cum trebuie. Eventual sa le scriu, sa ma gândesc ce erau. Sau dacă trebuie sa i mărturisesc ce nu am mărturisit.

Nu. Preotul este doar un martor. Tot ceea ce tu ii spui rămâne intre tine și el.

Foarte interesant, deci lui îi spui și ce nu le spui părinților, așa-i?

Trebuie sa spui preotului toate păcatele, daca nu, nu vei fi iertat.