"stiim cu totii ca Biblia a fost compilata de oameni ca oricare altii"
Nici cei care au scris Scripturile, nici cei care au compilat aceste Scripturi spre a scrie Biblia, nu au făcut-o de capul lor, ci îndrumați de Sfântul Duh.
"si ca sunt multe texte considerate ca nefiind canonice"
Multe deoarece conțin erezii, precum Evanghelia după Toma, un text gnostic, sau cea după Maria Magdalena (dacă țin bine minte). Altele, precum Păstorul lui Herma sau Epistola lui Barnaba, au fost excluse din cauza problemei autenticității lor, nu pentru că ar conține erori teologice - Sf. Clement din Alexandria considera epistola autentică și o cita uneori, la fel și Origen. Despre Păstor știm de la Tertullian, "De pudicita", că papa Calixtus o considera autentică și o cita în dezbateri teologice.
"(Isaia descriind idolatria, pare sa interzica icoanele)"
Dacă-l interpretezi tu, singurel, da. Vezi ce ți-am scris legat de interpretare.
Pentru că nu e vorba doar de ce citești. Biserica este o comunitate, deci important e să primești adevărul de credință de la Biserică, adica de la comuniunea sfinților. Creștinismul nu e făcut pentru un individ desprins de oricine și orice care citește Biblia după cum îl taie capul în sufrageria lui. Biblia există într-un context, a fost scrisă într-un context. Important este și timpul și locul și vecinii și limba în care a fost scrisă. Toate astea plus mulțimea de credincioși (înainte și după Hristos) care au trăit (nu doar citit) Scripturile.
Nu te acuz pe tine de nimic, dar omul modern în general este extrem de confuz și desprins de realitatea și mentalitatea lumii antice. În primul rând aproape nimeni nu știa să citească atunci. În al doilea rând realitatea individului era comunitatea în care trăiește. Individualismul ca idee nu exista. Deci când trăiai adevarul unei religii îl trăiai prin prisma comunității tale și prin prisma experienței religioase directe în comunitate prin jertfe, liturghii, slujbe ș.a.m.d. În caz că nu-i evident ce vreau să zic, în logica asta a fost "făcută" religia Creștină. Ideea protestantă de studiu intelectual individual (doar eu și Biblia) nu are nicio legătură cu Etosul Creștin care se bazează pe experiența religioasă directa în cadrul comunității de credincioși.
Si, totodata, fara studiu individual, cum ai putea sa-ti dai seama care din comunitati are interpretarea corecta? Asta chiar si presupunand ca exista doar crestinism in lume.
E bun si studiul, dar participarea conteaza extrem de mult. Iar cand studiezi e important sa privesti obiectiv fiecare punct de vedere.
Https://www.youtube.com/watch?v=mdbIdfDAgow&list=LL&index=140
Cea mai recomandata traducere este Cornilescu. Poti verifica pentru o mai multa încredere, traducand cuvintele grecești de exemplu.