Iată mărturiile principale ale Sfintei Scripturi despre iad şi chinurile veşnice ale lui. Mai întîi trebuie să ştim că iadul este un loc de chin (Matei 18, 8; 23, 33). În iad se munceşte şi trupul şi sufletul (Daniel 12, 2; Matei 5, 29). Iadul are pedeapsă veşnică (Matei 25, 46; Marcu 3, 29: I Tesaloniceni 1, 10). Iadul are iezer de foc (Apocalipsa 19, 20; 20, 15). Iadul are rîu de foc (Matei 18, 8; 25, 41) Iadul are flacără veşnică (Isaia 33, 14). Iadul are foc mistuitor (Evrei 10, 27). Iadul are cuptor veşnic (Matei 13, 50). Iadul are gheena focului celui nestins (Matei 5, 22). Iadul are tartar, adică frig cumplit. Iadul are întuneric veşnic (Matei 22, 13). Iadul are plîngerea şi scrîşnirea dinţilor (Matei 22, 13). Iadul are deznădejde şi este veşnic cu toate muncile lui. Iadul are vierme neadormit, adică mustrarea conştiinţei, şi foc nestins (Marcu 9, 44).
Cat despre intelepciune,Biblia spune care este adevarata intelepciune,frica de Domnul.
Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!" S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele.
Esti o exceptie,nu am mai auzit oameni care sa spuna ca nu simt bucurie, intristare, etc.
Numai inima noastră poate trăi îngăduinţa şi libertatea de a simţi frumosul, şi asta pentru că inima nu gândeşte în perimetrul îngust al realităţii exterioare. Ea se surprinde pe sine... într-o amplă şi fascinantă bucurie a comuniunii subtile dintre om şi Dumnezeu. Pentru ca omul să poată vedea lucrurile frumoase, are nevoie să le simtă cu inima. Şi dacă inima lui este "închisă", îşi pierde puterea de a simţi.
Iar ma iei cu porcari de astea eu te-am intrebat ceva
Ema cum poti sa afirmi ca "Iadul are gheena focului celui nestins (Matei 5, 22). Iadul are tartar, adică frig cumplit. Iadul are întuneric veşnic (Matei 22, 13)"? Adica e foc nestins si intuneric cumplit in acelasi timp? Asta nu prea are logica. In ceea ce priveste inima chelstone are dreptate, toate simtirile sunt rezultatul unor procese psihice senzoriale si vin de la creier nu de la inima. Inima e doar un organ, nu este capabila sa produca rationamente. Eu zic sa mai reflectezi asupra teoriei tale si sa nu o mai afirmi cu atat convingere ca nu poti stii ca intr-adevar exista vreun Dumnezeu. Si daca exista el de unde a aparut? Si ziceai ca au fost dovdite toate astea.Cum? Treci in lumea reala!
O demonstratie din anul 1921 - Dumnezeu vs. Stiinta
Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
- Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare
- Esti crestin, nu-i asa, fiule?
- Da dle, spune studentul
- Deci crezi in Dumnezeu?
- Cu siguranta
- Dumnezeu e bun?
- Desigur, Dumnezeu e bun.
- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
- Da
- Tu esti bun sau rau?
- Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pentru tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
- Da, dle. As incerca.
- Deci esti bun.
- N-as spune asta.
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
- El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga
lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace.
- Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
- Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
- Pai…, da, spune studentul
- Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare:
- Nu
- De unde vine Satana?
Studentul ezita.
- De la Dumnezeu.
- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
- Da, dle.
- Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da
- Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
- Da
- Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
- Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pentru a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?
- Nu, dle. Nu L-am vazut.
- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
- Nu, dle, nu l-am auzit.
- L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
- Nu, dle, ma tem ca nu.
- Si totusi crezi in el?
- Da.
- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
- Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pentru o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
- Dle profesor, exista caldura?
- Da
- Si exista frig?
- Da, fiule, exista si frig.
- Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
- Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit "frig". Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig.
– daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut ( -458 F ) inseamna absenta totala a caldurii.
Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, d-le, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
- Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
- Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
- Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
- Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
- Gresite? Poti explica in ce fel?
Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
- Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul.
Un semestru foarte bun, intr-adevar.
- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…...
- Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul.
- Acum, dle, exista raul?
- Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina .
Profesorul s-a asezat...
Daca ai citit pana aici si zambesti cand ai terminat, trimite asta prietenilor si familiei, cu titlul "Dumnezeu vs. Stiinta"
PS: Studentul era Albert Einstein.
Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. Stiinta in 1921…
cules de Nicolaie Dediu - bejeus
Chelstone
In limba ebraica termenul kardia este folosit cu referire la centrul lucrurilor. Radacina cuvantului ebraic ar putea insemna,, centru,,. Evreii gandeau sub aspectul experientei subiective si nu sub cel al observatiei obiective, stiintifice si de aceea trebuie evitata greseala moderna de supradivizare. Evreul se gandea si vorbea despre om in toata intregimea sa cu toate atributele sale fizice, intelectuale si fiziologice.Iar inima era conceputa ca un centru de conducere al tuturor functiilor.Inima il face pe om sa fie ceea ce este si ii controleaza toate actiunile.Caracter,personalitate,vointa.Ea simte bucurie,intristare,ingrijorare,curaj,frica,dragoste.Iar mintea cuprinde activitati intelectuale atentie,meditatie,memorie, pricepere deprinderi tehnice, gandire.
''In limba ebraica termenul kardia este folosit cu referire la centrul lucrurilor. Radacina cuvantului ebraic ar putea insemna,, centru,,. Evreii gandeau sub aspectul experientei subiective si nu sub cel al observatiei obiective, stiintifice si de aceea trebuie evitata greseala moderna de supradivizare. Evreul se gandea si vorbea despre om in toata intregimea sa cu toate atributele sale fizice, intelectuale si fiziologice.Iar inima era conceputa ca un centru de conducere al tuturor functiilor.Inima il face pe om sa fie ceea ce este si ii controleaza toate actiunile.Caracter,personalitate,vointa.Ea simte bucurie,intristare,ingrijorare,curaj,frica,dragoste.Iar mintea cuprinde activitati intelectuale atentie,meditatie,memorie, pricepere deprinderi tehnice, gandire.''
Inima nu-i organ de simt. toate simturile intra in urmatoarele categorii:
* procese psihice senzoriale: senzația, percepția și reprezentarea,
* procese psihice cognitive: memoria, atenția, limbajul, gândirea, imaginația
* procesele psihice afective: afectivitatea, motivația și voința
Cat despre ce credeau cei care vorbeau limba ebraica, este irelevant.
''Îngerii vorbesc ebraica, diavolii, latina, cat va supravietui o religie bazata pe limbi moarte?'' Valeriu Butulescu
Ai impresia ca-mi pasa ce credeau unii de acum 2000 de ani si ca acum o sa ma bazez pe credintele lor?! Eu nu sunt ignorant ca tine, mai ales cand lucrurile stau altfel si cand se stie foarte bine (se pare ca doar de unii) cum functioneaza psihicul uman si multa lume stie care este scopul inimii.
Nu te chinui, căci la habotnici totul este 'peste raţiune'. Greşeală de logică, de altfel, ori e raţional ori nu e.
1. N-are rost să răspund până cineva nu defineşte şi dovedeşte existenţa 'sufletului'.
2. Dacă credinţa întrece raţiunea omenească(a se citi din nou începutul răspunsului) nu poate avea o definiţie. E ilogic.
3.Stai ca am auzit şi mai, o profa care ne-a înlocuit profa de religie pentru câteva ore spunea că ea gândeşte cu inima, că ce spune ştiinţa cum că noi gândim cu creierul e greşit. Cât de prost şi de îndoctrinat trebuie să fii să spui asta?
In mod sigur, dar imperceptibil, inima voastră se abate de la Dumnezeu. Poate că voi ati cistigat.respectabilitate.religioasă si intelectuală, dar prin aceasta ati renuntat la favoarea lui Dumnezeu.A inlocui harul divin cu aptitudinile umane inseamnă a inălta ceea ce este firesc mai presus de ceea ce este spiritual. Efectul se va manifesta in multe domenii diferite. De exemplu: --teologia va fi inăltată mai presus de revelatie---educatia intelectuală mai presus de formarea caracterului---psihologia mai presus de discernămint---rationamentul mai presus de umblarea prin credintă---legile mai presus de dragoste---.Toate aceste erori reprezintă diferite manifestări ale unei grave si fundamentale erori:asezarea omului pe un loc pe care Dumnezeu l-a rezervat numai pentru Domnul Isus Hristos.Declaratia voastră de necredintă este ea insăsi o implinire a Scripturilor pe care voi o respingeti!
'In mod sigur, dar imperceptibil, inima voastră se abate de la Dumnezeu.' Inima mea(care e doar un organ ce pompează sânge, poate vroiai să spui creierul) nu se abate de la ceva inexistent. E imposibil.
'.A inlocui harul divin cu aptitudinile umane inseamnă' Nu înseamnă nimic căci apare o greşeală de logică din start. Harul divin nu există.
'rationamentul mai presus de umblarea prin credintă' credinţa şi raţiunea ar putea la fel de bine să fie antonime. Credinţa înseamnă îndoctrinare.
Tu nu realizezi că eşti pe lângă subiect? Eu spuneam una iar tu vii şi spui alta!
Ţi-a cerut cineva părerea?
Pe lângă faptul că iar spui cu totul altceva, îţi găseşti să mă judeci.
Nu mă consider superioară, îi consider pe alţii inferiori. Poate sunt arogantă, nu neg şi nu mă interesează părerea ta, dar cu răspunsul ăsta dovedeşti că şi tu eşti arogantă.
Nu te judec dar cu ciocanul si cu dalta Dumnezeu taie si indepărtează colturile ascutite ale caracterului nostru pină cind suntem pregătiti să ocupăm locul pe care Dumnezeu il are pentu noi.El ne cunoaste slăbiciunile si lucrează pentru a reface, nu pentru a nimici.
Te rog să mă ierti dar scopul meu nu este să te judec, ai inteles gresit.Educatia,cultura,exercitarea vointei,eforturile omenesti,toate acestea au sfera lor de actiune, ele pot produce o comportare exterioarăcorectă, dar nu pot curăta izvoarele vietii.Trebuie să existe o putere care să lucreze dinăuntru, o nouă viată de sus, mai inainte ca oameni să poată fi schimbati de la păcat la sfintenie.Această putere este Hristos.Cind o să-L găsesti pe Dumnezeu o să ai toate răspunsurile.Fi binecuvântată.
''A inlocui harul divin cu aptitudinile umane inseamnă a inălta ceea ce este firesc mai presus de ceea ce este spiritual. Efectul se va manifesta in multe domenii diferite. De exemplu: --teologia va fi inăltată mai presus de revelatie---educatia intelectuală mai presus de formarea caracterului---psihologia mai presus de discernămint---rationamentul mai presus de umblarea prin credintă---legile mai presus de dragoste---.''
Ce vorbesti?!
''educatia intelectuală mai presus de formarea caracterului''
Pe langa edicatia intelectuala intervine si formarea caracterului ca, acestea sunt dependente intre el, n-ai cum sa neglijezi una din ele. Doar credinta neglijeaza educatia intelectuala.
''psihologia mai presus de discernămint''
Pai ma psihologia implica discernamant, ca altfel e orice altceva dar numai psihologie nu, si, niciuna dintre acestea doua nu este mai putin importanta sau de neglijat.
''rationamentul mai presus de umblarea prin credintă''
Pai din moment ce rationezi ce importanta are credinta (in stabilirea adevarului)?!
''legile mai presus de dragoste''
Cumva sunt dependente intre ele si sunt in contradictie?!
Predicatul arata o actiune, nu ai cum sa fii predicat intr-o propozitie mai fata."Predicatul este partea principala de propozitie care arata ce face subiectul".E definitie de clasa a 3a cred! Nicio persoana nu poate fi predicat!
Cand nu mai faceti fata cu citatele din biblie inventati tot felul de aberatii!
Invatati sa respectati opiniile celorlalti intai, ca nu s-a luat nimeni de voi fara motive.Si nu va mai multiplicati conturile ca prostia si ignoranta vi se poate citi foarte bine si de pe un cont!
PREDICAT;-1(Gram)-parte principală a propozitiei, care arată o insusire a subiectului -2(Log)-termen al unei judecăti care afirmă sau neagă ceva despre subiect.Subiectul meu era Paula.Nu stiu despre ce conturi este vorba, nu inventez aberati,imi exprim opinia mea. Gresesc cu ceva că nu sunt de acord cu opiniile tale? Cu limba noastră putem zidi si putem dărima, putem răni si putem vindeca,putem face un mare bine si, tot asa, un mare rău.
Daca la tine predicatul poate fi asociat cu o persoana ai grave probleme!
Deci daca altcineva e subiectul tu esti doar insusirea lui in propozitie?
Stii ce zic eu? Atata timp cat tu nu stapanesti definitia de clasa a3a nu te complica sa ii dai alte sensuri.
Si mai spuneai ca esti studenta? Vai si amar. Apropo cu cine ai facut scoala primara? Se poarta ca femeia de servici pe la sate sa mai initieze copiii in tainele gramaticii.
Si nu se scrie "aberati" se scrie aberatii!
Nu sunt aici sa va menajez pseudo-intelectualitatea asa ca nu-mi veni cu citate din cartile studiate la biserica voastra.
Predicatul este partea principală de propoziţie care atribuie subiectului o acţiune, o stare sau o insuşire.
Deci cand ai sa fii tu o actiune sau o stare definitorie proprie (si nu sa faci tu caracterizarea subiectului) subiectului atunci o sa fii predicat, pana atunci esti o persoana care a trecut prin scoala ca gasca prin apa.
Exemplu: În faţă răsărise luna. Deci, rasarise defineste actiunea pe care o facuse luna. Tu nu poti spune ca esti predicat intr-o propozitie pentru ca nu esti o caracteristica a predicatului, cum ar fi: In fata tea20 luna?! Deci ce caracterizeaza sau ce actiune face luna?! Tea20?!
Vad din ce in ce mai multi trambitari analfabeti cu t.u.p.e.u.(apare TPU daca scriu fara ''.'') nemarginit si cu o prostie care depaseste orice limite, insa, macar daca n-ar sustine atat de pregnant ideile lor gresite ar avea o sansa de recuperare, dar unde nu-i stiinta si cultura generala cum sa te astepti ca ei ar putea intelege vreodata acest aspect?!
Daca o singura data mai spui ca Tea este Andra si te mai legi de persoanele noastre, iti fac reclamatii la contact.Ai spus ca o sa pastrezi distanta.Te rog sa o faci.
Justitiarule citeste cu atentie răspunsul meu la intrebarea Paulei,citeste cu atentie explicatia cuvintului predicat(gramatical si log. generală),.Eu consider că sunt o persoană fără probleme grave,stăpinesc bine gramatica limbii române,nu sunt studentă,am depăsit această etapă, am o căsnicie reusită si un cămin fericit si peste citeva luni o să fiu bunică, Chiar nu inteleg pentru ce trebuie să mă menajezi .tu.Nu am nevoie de protectia ta, tu te consideri un tip inteligent, eu prefer să rămin o tipă modestă.
Tu sti in ce context am folosit eu cuvintul subiect si predicat la răspunsul pentru intrebarea Paulei? Gramatica limbii române am invătat-o acum 40 de ani.Se pare că tu ai o problemă cu exprimare mai trebuie să studiezi,pentu că analfabetă fiind, cum stiu să scriu si să citesc? Părerea mea că avem nevoie să facem un legămint:-un legămint cu mintea noastră să nu gindească orice, un legămint cu viata noastră să o trăim frumos.
Context?! Dar, ce treaba are predicatul cu contextul, el are aceleasi caracteristici indiferent de context, este o parte a propozitiei.
1. (Gram.) Parte principală a propoziției, care arată o acțiune, o stare sau o însușire a subiectului. ◊ Predicat verbal = predicat exprimat printr-un verb la un mod personal (sau printr-o interjecție). Predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ la un mod personal și un nume predicativ. 2. (Log.) Termen al unei judecăți care afirmă sau neagă ceva despre subiect. – Din fr. prédicat, lat. praedicatum.
1. Ti-am explicat cum sta treaba la punctul 1.
2. ''Termen al judecatii'' - tu nu poti sa fii un termen al judecatii, Tea20, nu spune nimic despre subiect, niciodata, cel mult poate fi subiectul
''Eu sunt predicatul si tu esti subiectul, persoana care prezintă anumite caracteristici:te simti superioară si mai importantă, caracteristică a firii omenesti.Privesti pe ceilalti =de sus=.Asa se vede viata privită prin ochii oamenilor. ''
Acest mesaj este elcovent pentru ceea ce stii tu despre predicat.
Predicatul este o parte de propozitie, in speta un cuvant care arata o insusire a subiectului. Tu nu poti fi predicatul intr-o propozitie, predicatul nu este o persoana care caracterizeaza subiectul, ca acest fapt se numeste altfel, DESCRIERE. Deci, predicatul intotdeauna este un cuvant care prin intelesul sau arata starea subiectului, in niciun caz o persoana care face caracterizarea subiectului. Pe scurt un predicat este un cuvant care descrie starea subiectului.
''persoana care prezintă anumite caracteristici''
Deci, dupa ce scrii asa ceva, cum poti sa-i contrazici pe ceilalti si sa spui ca ai dreptate?!
Eu nu stiu ce scoala ai terminat, dar se vede foarte clar ca nu stii ce-i ala predicat, cand spui predicat, nu alaturi niciodata ''persoana care prezintă anumite caracteristici'', ca, persoana care prezinta anumite caracteristii se poate numi cel mult o persoana care descrie, dar niciodata un predicat nu o sa fie o persoana.
Stii ce zic eu?
Sa ramai o bunicuta modesta asa cum esti si sa nu iti bati capul la 60 de ani cu intelegerea limbii romane ca e cam tarziu! Eventual poti invata odata cu nepotelul gramatica si atunci incepand de la 0 o sa o intelegi mai bine
Pace voua, din oricare secta ati proveni!
Apropo:sa iti traiasca nepotelul si sa te bucuri de el!
Iti admir tenacitatea dar pana si cel mai inteligent tip ar ceda!
Aici gramatica limbii romane se face dupa ureche,e ca pe Wikipedia cand fiecare"destept"(sau nu? )mai face cate o adaugire sau o stergere a datelor!
Daca teea spune ca ea e predicat trebuie sa ii respectam alegerea si sa o lasam sa fie predicat!
Daca ele spun ca substantivul raspunde la intrebarile "cine" si "ce",cine dracu suntem noi sa spunem ca nu e adevarat?
La fel si cu religia! Cei mai intelepti aleg sa isi traiasca aceste sentimente in liniste,iar restul aleg surlele si trambitele agasand si devenind cu adevarat penibili.
Nu stiu daca ai citit si alte postari pe aici dar una din adeptele acestor secte spunea ca tot acest "chin" abatut asupra ei de nenorocitii de noi,care nu suntem de acord cu ideile ei,va fi rasplatit in rai de Dumnezeu.
Deci provocarile survin tocmai pentru ca doamna respectiva sa incaseze cat mai multe injurii si ocari(nu din partea mea ca n-am ajuns atat de rau,dar sunt destui care le jignesc ca pana mie ca barbat mi se face jena de ce citesc)pentru ca aceste "patimi"sa ii asigure in viata de apoi un loc caldut in rai.
La un moment dat,o apucase atat de mult frenezia incat se identifica cu Issus! Ramai mut in fata unor astfel de manifestari si sincer iti spun,ca nu o sa ajung niciodata sa inteleg pe cei care confunda realitatea, transpunandu-se atat de mult intr-o alta "realitate"proprie doar lor, incat in cele din urma uita cine sunt si care e rostul lor pe acest pamant!
Pai nu pot sa nu reactionez, din moment ce vad ca toti inaptii intelectuali imi spun mie ca eu trebuie sa mai studiez (probabil n-am atins gradul lor de prostie) ei, neavand habar ce-i ala predicat sau unii dupa cum ai spus si tu CRED (ca altceva in afara de credinta nu au) ca intrebarile la care raspunde subiectul sunt ''cine?'' si ''ce?''
Apoi mai sunt unii care neavand vreo cunostinta despre mine imi spun ei cat de trecut sunt sau nu prin viata si ei avand niste cunostinte vaste in toate domeniile adreseaza urmatoarea intrebare: ''Pai cand te arzi la mana tu simti in creier?'' Aceasta fiind o alta dovada a prostiei ce zace in capul unora, pentru ca, probabil ea simte durerea cu mana sau mai religios vorbind cu inima.
Deci, nu pot sa nu sanctionez prostia, ma intriga tipologia omului prost care iti arata el cat este de destept, cum stie el lucruri despre tine, si care iti spune cat de prost esti tu de fapt, in fond orizontul ratiunii lor fiind mai mic decat vizibilitatea calului inhamat la trasura. Ori eu nu accept asa ceva, daca unii sunt guverati de prostie e problema lor, dar, pana in momentul in care gasesc ei de cuviinta sa puna etichete si sa spuna ei altora cu e bine.
Bune intrebarile tale. Fac pariu ca vei primi raspunsuri gen "isuse calea, adevarul si viata" (ca asa mi-a zis mie preotul ) sau citate. Religia e pentru adulti care au mintea unui copil ce nu a depasit varsta de 10 ani. Altfel nu ar crede astfel de iluzii, absurditati.
Baieti va pierdeti timpul cu ema. Asa cum s-a prevazut ne-a adus citate din colectia aceea de legende desuete numita Diblie. Nu mai vorbesc de "povestea" cu Einstein, poveste care iarasi nu are treaba cu realitatea. Hai sa-i punem punct pentru ca nu loica si ratiunea invinge, ci habotnicia si indaratnicia. Traiasca Evul Mediu!
Eu pot să încerc să îți răspund-cât de rezonabil as putea-dar ar trebui să stabilim câteva "reguli de joc" înainte.Vezi tu, să fiu considerată" inaptă din punct de vedere intelectual-nu văd de ce m-ar deranja asta.În schimb-dacă vrei punctul de vedere al unei astfel de persoane despre ceva ce ei i se pare a avea un anumit sens-deci dacă vrei să explic răspunsurile care mi se par mie a fi corecte la întrebările tale-atunci propun să plecăm de la câteva idei clare:
1.sunt incapabilă de a renunța la ceva,la vreo idee-atât timp cât ea are sens pentru mine.Un sens irațional pentru tine, este posibil-problema ta, te privește.Tu ai pus întrebarea-dacă aveai deja un raspuns satisfăcător-nu ar mai fi fost nevoie.
2.Am remarcat deja (la mine) o tendință îngrijorătoare de a "merge până în pânzele albe"-dacă îmi vei pune o întrebare, vei primi și raspunsul(uneori jignesc-dar e fără intenție, nu reușesc mereu să mă abțin)
3.un răspuns de la mine nu e decât o interpretare-nu am nici o pretenție de a cunoaște vreun adevăr absolut.S-ar putea să fie o greșeală.
Ca să închei"toate senzațiile pe care le trăim vin de la creier"-știi mai multe ca mine-și am senzația chiar că depășești pe mulți oameni de știință-care cred de exemplu că multe emoții sunt"proiectate" automatic pe creier(în sensul de "proiecție",nu de "proiect")-dar nu au idee de unde vin-toți hormonii nu au fost descoperiți încă,s-ar părea că serotonina, h. fericirii se activează în mușchi, în stomacul plin etc
Vreau sa citesti urmatorul raspuns al Emei de aicihttp://www.TPU.ro/......ina-1.html care a fost premiat cu fundita!
Ce raspunsuri poate sa iti dea Ema la intrebarile tale daca pentru ea substantivul raspunde la intrebarile:cine si ce? :|
Cred ca ceri prea mult si singurul lucru inteligent pe care il poti face este ignorarea!
''http://www.TPU.ro/......ina-1.html
Deci, e prea TARE :)) O, da, si aceasta persoana vrea sa aiba credibilitate vorbindu-ne de latura spirituala, logica (pe care nu o are sau e total gresita), ratiune (despre care braveaza cum ca ar fi intrecuta de credinta), si are pretentia sa nu fie blamata si sustine ca are dreptul la opinii (de parca ia interzis cineva acest drept). Pai, cand nu stii sa raspunzi la intrebari de clasele 1-4 ai pretentii sa-i indrumi pe altii si sa pretinzi ca poti face demonstratii?! Acum inteleg si eu de unde sunt aceste erori de logica ale emei, pentru ca atunci cand punem o intrebare, probabil intrebarile care raspund la subiect pentru ea o fi, cum cred?! cum crede biblia?! Stiu ca sunt rau acum, dar probabilitatea de a fi adevarat ce spun aici este foarte mare...
Spre deosebire de animale,omul isi poate controla actiunile,verificand cauzele lor,evolutia lor si consecintele lor,si le poate analiza logic.El poate judeca, trage concluzii, si a lua in mod constient decizii.Aceste capacitati luate impreuna, sau darul de a gandi in mod clar si de a judeca, se numeste ratiune sau minte.
Daca ai avea cat de cat experienta de viata ai intelege de ce sustin unii ca ii doare sufletul.cand iti moare un parinte crezi ca te doare capul? ai vazut vreodata suferinta unei mame careia i-a murit copilul? "toate senzatiile pe care le traim vin de la creier" Corect! senzatiile nu sentimentele.
Teoria delimitează trei tipuri de procese psihice:
* procese psihice senzoriale: senzația, percepția și reprezentarea,
* procese psihice cognitive: memoria, atenția, limbajul, gândirea, imaginația
* procesele psihice afective: afectivitatea, motivația și voința
SENTIMÉNT, sentimente, s. n. 1. Proces afectiv specific uman, care exprimă atitudinea omului față de realitate; simțământ. ♦ Afecțiune. 2. Facultatea de a simți, de a cunoaște, de a aprecia ceva; conștiință. ♦ Credință, impresie intimă; convingere. Avea sentimentul că l-a mai văzut undeva. [Var.: (înv.) simtimént s. n.] – Din fr. sentiment.
Vezi ca sentimenele sunt niste simtamante si se incadreaza foarte bine in clasificarea de mai sus.
ChelStone, zbuciumul are sens pentru crestin, pentru ca e vorba de a avea, de a trai ceva in plus fata de ce experimentezi aici.
Insa pentru un ateu zbuciumul este inexplicabil; tu ai tot ceea ce "predici" aici, nimeni nu iti baga mana in buzunar, nici nu te vara cu forta in biserica. Apoi gandeste-te ca in lumea asta sunt o multime de oameni care nu nimic, sau poate nu pun mult pret pe ce au aici.Cei ca tine, ateii cu "suflet mare" vor sa le naruie si singura speranta pe care o au. Din experienta mea, cazurile de crestini convertiti la ateism sunt foarte rare; au reusit doar "sufletele mari" care au intrebuintat fierul rosu, fierastraiele, lagarele ca instrumente de convingere, dar nici ei in totalitate. Tu esti un suflet mare care pierde timpul sau poate ca se simte bine etalandu-si teoriile. Cand ai sa convertesti un crestin la ateism sa ma anunti...
Zbuciumul unui ateu nu este inexplicabil. Ateul se zbate pentru a trai impreuna cu ceilalti intr-o lume a realitatii, a demnitatii umane, societatea n-are nevoie de taratoare si cel mai important, taratoarele nu trebuie sustinute din bugetul de stat si nici de politicile acestuia. Societatea n-are nevoie de hibe care isi cumpara locuri pe lumea cealalta, n-are nevoie sa stagneze sau sa evolueze mai incet doar pentru ca unii au ramas cu ratiunea la nivelul celor de acum 2000 de ani si care pentru a-si sustine ineptiile calca in picioare orice norma logica existenta si se agata de niste ineptii pana la moarte. Acesta este zbuciumul unui cetatean al Roamniei si al planetei Terra care vrea sa traiasca intr-o lume libera din toate punctele de vedere si intr-o lume in care nu auzi pe unii care sustin ca a crede este mai presus de ratiune... vezi probabil asta e problema, unii refuza sa gandeasca si iata ca zbuciumul nu este inexplicabil, pentru ca refuzul unora de a gandi si mai mult de a se complace in credinte influenteaza in mod negativ tot ceea ce inseamna CONDITIE UMANA.
Tu traiesti intr-o lume libera insa vrei sa iti impui ideile si modul tau de a trai tuturor. Daca te deranjeaza pana si locurile de veci si sarmanii batrani care le cumpara, ai ajuns jos de tot. Ca sa fii tu multumit ar trebui sa traiasca toata lumea lumea dupa ideile tale. Asta, dragutule, s-a mai auzit pe timpul lui Hitler, a lui Stalin, a Kmerilor rosii... Cred ca boala ta este incurabila.
1.Nu exista iad.E o inventie a biserici catolice, o metoda de a aduce enoriasi in biserica atunci cand au inceput sa piarda bani.
2.Formularea aia chiar suna prost. Cred ca voia ca spuna ca nu ai nevoie de o dovada ca sa crezi ceva. Odata ce exista dovada se cheama stiinta.Credinta o e alegere personala in timp ce stiinta reprezinta fapte universal acceptate.
3.Pai cand te arzi la mana tu simti in creier? Lasand glumele la o parte,tind ca cred ca nu esti prea trecut prin viata; nu ai fost niciodata atat de suparat sau speriat incat sa simti ca nu mai poti respira bine, ca mai ai putin si iti explodeaza inima? Nu? Asteapta, o sa se intample.
Hope I helped.
Deci, pe mine ma enerveaza la maxim persoanele care braveaza iar apoi imi spun mie cat de trecut sunt sau nu prin viata, pentru ca ele, nu-i asa, au trecut prin viata si pot sa-si dea cu parerea, ba chiar sa faca afirmatii corecte si despre viata altora.
''Pai cand te arzi la mana tu simti in creier?''
In primul rand e de remarcat experienta vasta pe care o ai si de asemenea intelectul tau nemarginit, pentru ca tu probabil daca te arzi la mana, simti cu mana, nu?! Si daca te arzi intr-o borta, stii tu care, simti cu ea, nu?! Dar probabil, la cata experienta ai tu, ai considerat nefiind necesara o scurta vizualizare asupra urmatoarelor aspecte:
Teoria delimitează trei tipuri de procese psihice:
* procese psihice senzoriale: senzația, percepția și reprezentarea,
* procese psihice cognitive: memoria, atenția, limbajul, gândirea, imaginația
* procesele psihice afective: afectivitatea, motivația și voința
Durerea pe care o simti tu cand te tai la mana e o senzatie, dar care este percetibila de catre creier, ca altfel nu mai poti spune ca te doare, dar vezi tu, se pare ca la vasta ta experienta de viata nu ai asimilat niste notiuni importante fara de care incepi sa bravezi, si anume, cum functioneaza creierul uman, psihicul. Si, atunci sunt de inteles nelamuririle si intrebarile tale, insa, nu inteleg cu e posibil in mod logic ca tu sa ma percepi ca nefiind trecut prin viata, insa cred ca mi-ai dat raspunsul, ai spus ''cred'' si cum pentru ignorantii ca tine ''a crede'' este raspunsul la toate intrebarile, incep sa-ti inteleg gandirea.
1. raiul si Iadul sunt doar stari sufletesti, sunt doar expresii folosite pentru a descrie, relativ, viata de dupa moarte
3.toate durerile din inima, din suflet, sunt "definite" de stiinta ca fiind senzatii transimise de creier, o alta explicatie este data de propria constiinta, ce ne ofera uneori aceste "stari", ca rezultat al gandurilor si al faptelor noastre
Ratiunea si religia nu fac casa buna. Nu te astepta sa primesti raspunsuri logice.
1.La judecata de apoi, fiecare va invia cu trupul lui, (pentru neclaritatile Emei) aratand asa cum era inainte de moarte. Iar dupa moarte, sufletul traieste, (sa nu asociezi suflet=inima) doar corpul moare, cum am zis sufletul va trai, iar daca ai fost bun in viata, te duci in Rai, daca ai fost rau in viata te duci in Iad. Si ca sa iti explic expresia "sufletul arde in iad", logic, nu arde, sufletul e chinuit, intristat si regreta cele facute in viata.
2.Credinta, are povestile ei cu Sfinti si altele. Unora li se vor parea aceste adevaruri de credinte, (zic asa pentru cei ce cred) imposibile, niste minciuni. Eu nu cred ca intrece ratiunea omeneasca, fiecare avand opinia lui in vedere cu aceasta credinta, unii ajungand sa o inteleaga, altii, care ori nu incearca sa o patrunda si se lasa pagubasi, zicand "nu exita!", iar altii, provin din familii de atei etc. Sau unii zic:"daca exista D-zeu pe mine dc nu ma ajuta?" si alte intrebari de genu'. Nu! D-zeu stie ce sa faca si cand sa faca deci, terminati cu intrebarile "de ce nu m-a ajutat?" El stie cel mai bine.
3.Stii, unii oameni au acel ceva special. Nu ti s-a intamplat vreodata cand ai fost nevoit sa alegi ceva, sa faci ceva, ai avut un impuls. De multe ori de la creier, alte ori de la inima. Cam asta inteleg eu.
''1.La judecata de apoi, fiecare va invia cu trupul lui, (pentru neclaritatile Emei) aratand asa cum era inainte de moarte.''
Cum ar putea invia mortaciunea asta, tinand cont ca i-au fost scoase cateva organe dupa ce a murit, precum inima: http://www.tusiromania.ro/blog/wp-content/uploads/2008/03/tutankamon.jpg
Sau poate imi spui cum va invia un mort incinerat a carui cenusa a fost suflata-n vant?!
''Iar dupa moarte, sufletul traieste, (sa nu asociezi suflet=inima) doar corpul moare, cum am zis sufletul va trai, iar daca ai fost bun in viata, te duci in Rai, daca ai fost rau in viata te duci in Iad.''
Inainte de a vorbi de suflet, poate ne demonstrezi ca acesta exista.
''3.Stii, unii oameni au acel ceva special. Nu ti s-a intamplat vreodata cand ai fost nevoit sa alegi ceva, sa faci ceva, ai avut un impuls. De multe ori de la creier, alte ori de la inima. Cam asta inteleg eu. ''
Toate senzatiile vin de la creier nu de la inima.
Uite mai, eu asa stiu. Si faza cu toate senzatiile vin de la creier.nu'i adevarata. Daca ai iubit vreodata, creierul ce iti zicea? Cred ca inima spunea ca iubesti, nu creierul. Nu mai stii si tu ca unii oameni se iau dupa inima, nu dupa creier de ex unii se iau dupa impulsurile inimii, nu dupa ce este rational. Asa eram si eu ca tine. Vroiam totul sa fie stintific, sa fie o dovada, o explicatie, dar nu trebuie, invata sa gandesati singur, sa patrunzi aceste lucruri pe care nu le intelegi.
Procesele psihice afective: afectivitatea, motivația și voința
Iubirea este un proces psihic afectiv, asta e adevarul si nu-l poti schimba.
''Vroiam totul sa fie stintific, sa fie o dovada, o explicatie''
sa stii ca orice are o explicatie logica, orice altceva in afara de adevar, de ratiune se numeste ignoranta.
''Cred ca inima spunea ca iubesti, nu creierul.''
Pai tu nu cunosti cum functioneaza creierul, iar asta e problema ta, inima nu are capacitatea de a simti.
a iubi - a simți o mare afecțiune pentru o persoană de sex opus
TOTUL se explica in mod LOGIC, doar pentru ignoranti este cu neputinta sa inteleaga.
''Si faza cu toate senzatiile vin de la creier.nu'i adevarata.''
Ba e adevarata, si adevarat este si ca tu nu-ti explici cum functioneaza creierul uman iar din ignoranta negi evidenta si adevarul.
Pentru tine totul trebuie sa fie logic si asta iti va strica pe viitor. Cum il explici pe Dumnezeu, depilda? Ai vreo dovada care sa fie logica si sa demonstreze ca el exista sau nu? Mai bine nu mai cauta raspuns logic la orice si doar multumeste-te cu ce stii si cu ce se stie deja!
''Cum il explici pe Dumnezeu, depilda?''
Pai nu exista dumnezeu.
''Ai vreo dovada care sa fie logica si sa demonstreze ca el exista sau nu?''
Nu exista dovezi care sa demonstreze ca dumnezeu exista, si intotdeauna demonstratiile se fac la mod afirmativ, nu trebuie sa demonstrezi ca cineva sau ceva nu exista.
''Mai bine nu mai cauta raspuns logic la orice si doar multumeste-te cu ce stii si cu ce se stie deja! ''
Uite, pe mine nu ma caracterizeaza ignoranta, iar daca tu nu-ti explici cum functioneaza creierul uman e problema ta.
A deci tu esti ateu, pai daca este asa, nu mai am ce sa-ti ca deja ai ideile tale despre cum e cu Dumnezeu, si daca te-as intrebate cum a aparut omul probabil ai zice ca se trage din maimuta. Apropo, pe mine nu ma intereseaza atat de mult creierul uman, pe de alta parte tu esti foarte atras de misterele acestuia.
Partea emotionala, de care tine iubirea, tot in creier se afla. Ca voua va place sa o identificati cu "inima", probabil la figurat, este cu totul alta poveste. Sunt multe lucruri pe care stiinta nu a reusit sa le explice, legate de creierul uman. Dar un singur lucru il stiu cu siguranta, si anume somnul ratiunii naste monstri. Din cauza pierderii ratiunii, s-au intamplat si o sa se mai intample atatea nenorociri. Si o mare parte din vina o are indoctrinarea religioasa, mai exact unii oameni care profita de credulitatea si naivitatea altora, alegand sa-i instige la a face lucruri care contrazic tocmai dogmele de baza ale religiei (vezi cruciadele, Inchizitia, cazuri de "exorcizare" care au dus la moartea "posedatului" samd). Pana la urma fiecare are dreptul sa creada in ce vrea, si sa creada ce vrea, cat timp nu afecteaza in mod negativ pe ceilalti. Cine sunt eu sa ma pun in calea fericirii lor? Daca ei in asta gasesc consolare si fericire, bravo lor. Totusi, atunci cand intervine orice fel de fortare sau influentare negativa asupra oamenilor care sunt mai receptivi la instigari, asta nu mi se mai pare deloc corect si religios, este pura manipulare. Polemica asta se poate duce pana la sfarsitul timpului, si la partea cu Biblia, asa cum profesorul nu a vazut cu ochii lui evolutia, care intre noi fie vorba este o TEORIE, ceea ce inseamna ca exista POSIBILITATEA ca sa se fi intamplat asa cum sustine teoria evolutionista, sunt totusi dovezi fizice in sprijinul ei (fosile in principiu), asa si teoria creationista (biblia) exista si este o teorie. Desi sunt sigur ca exista mai multe dovezi in sprijinul evolutionismului decat in sprijinul creationismului, sunt ambele teorii. Nu incerc sa convertesc pe nimeni la nimic, asa vad eu lucrurile. Problema e in felul urmator, noi ca specie (90% poate mai mult) nu am evoluat destul ca sa trecem peste sistemul recompensa si pedeapsa. Marea majoritate a oamenilor este controlata prin frica, si credinciosi, si necredinciosi. Credinciosii, daca faci lucruri rele (furi, injuri, ucizi, violezi, tortura) ajungi in iad, iar partea laica prin lege, inchisoare si in unele parti pedeapsa cu moartea. Sunt curios ce s-ar intampla daca nu ar exista nici una (religia cu iadul etc) nici cealalta (legea, politie, pedepse etc). Inclin sa cred ca ar fi un haos total, mai ales prin prisma faptului ca legi si religie, intr-o forma mai mult sau mai putin conturata, au existat de la inceputul civilizatiei umane. Imi cer scuze pentru post-ul lung
''Apropo, pe mine nu ma intereseaza atat de mult creierul uman, pe de alta parte tu esti foarte atras de misterele acestuia.''
Pai atat timp cat unii o sa fie ignoranti si o sa se bazeze pe credinte si nu pe ratiune dar in acelasi timp trambiteaza ca ei detin adevarul si mai si propavaduiesc ineptiile debitate de ei am toate motivele sa pun intrebari si sa astept raspunsuri lamuritoare si nu baliverne si indarjire nefondata pe realitate sau urmare a unui proces logic de gandire.
Asa e chelstone.asa e. santem incapabili sa explicam ceia ce credem.si decat sa te bagam in ceata mai bine o lasam asa.nu de alta dar daca chiar te convingem si o sa devii credincios? sau poate...te ducem in ratacire si noi nu vrem asta.ratiune,relevant,duhovnicesc,ce bine se potrivesc.
Ema e o ipocrita ieri mi-a zis ca suferinta e ceva placut de la dumnezeu nu are rost sa discuti cu un crestin am toti is niste flasi/prefacuti.ipocriti.mincinosi.rai
Ipocrit esti tu.Iti dau un copy-paste la raspunsul meu.
Din pricina neascultarii,Dumnezeu a ingaduit suferinta.,, Femeii i-a zis :,, Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta.Cu durere vei naste copii si dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau,iar el va stapani peste tine,,. Omului i-a zis :,, Fiindca ai ascultat de glasul nevestei tale si ai mancat din pomul care iti poruncisem sa nu mananci deloc din el, blestemat este acum pamantul din pricina ta.Cu multa truda sa-ti scoti hrana din el in toate zilele vietii tale; spini si palamida sa-ti dea si sa mananci iarba de pe camp.,,
Boala este tot o consecinta a neascultarii de Dumnezeu, si cel rau este acela care o aduce la oameni.Iov2:7,,Si satana a plecat dinaintea Domnului si apoi a lovit pe Iov cu o buba rea din talpa piciorului pana in crestetul capului.Luca 13:16,, Si femeia, care este o fiica a lui Avraam si pe care satana o tinea legata de 18 ani, nu trebuia oare sa fie dezlegata de legatura aceasta in ziua Sabatului?,, Cine asupreste oamenii prin boala? Gasim raspunsul in Fapte 10:38,, Cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfant si cu putere pe Isus din Nazaret,care umbla din loc in loc, facea bine si vindeca pe toti cei ce erau apasati de diavolul, caci Dumnezeu era cu El.,,
Ce promite Dumnezeu ca va face poporului Sau daca va asculta? Exod15:26,,El a zis:,,Daca vei asculta cu luare aminte glasul Domnului,dacavei face ce este bine inaintea Lui,daca vei asculta de poruncile Lui,si daca vei pazi toate legile Lui,nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care i-am lovit pe Egipteni, caci Eu sunt Domnul, care te vindeca.,,
Dar si pocaiti au boli asa ca lasa vrajeala ce voi sunteti toti sanatosi? am vazut pocaiti murind de cancer aia nu ascultau doar tu asculti
Suferinta ne curateste de pacate.Aurul este curatit prin foc.
Vezi ca ai mintit ca si cei mai sfinti oamenii au boli inca ceva ema isus a scris cu mana lui noul testament?
Ratiunea se bazeaza pe lucrurile vazute,citite,analizate.Dar credinta se bazeaza pe lucrurile care nu se vad."Si credinta este o puternica incredintare o incredere neclintita in lucrurile care nu se vad."Credinta nu tine numai de intelect.Trebuie sa o avem in inima.Credinta nu este ceva ce poate fi rationat cu detasare,ci ceva in care ne este implicata toata fiinta:inima,mintea si sufletul.Toma necredinciosul a spus:"Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui,nu voi crede."Dar este ferice de cei ce nu au vazut,si au crezut.Este bine sa fim credinciosi,sa ne bazam pe Cuvantul lui Dumnezeu in orice circumstanta.
''Dar credinta se bazeaza pe lucrurile care nu se vad.''
Greseala de logica, in primul rand ca, credinta nu se bazeza, credinta bajbaie, si poti crede si lucruri vazute si nevazute dar acea credint nu releva adevar.
''Credinta nu tine numai de intelect.Trebuie sa o avem in inima.''
Inca o dovada ca ai o gandire ilogica, simtamintele tin de procesele psihice senzoriale, nicidecum de inima. Dar vad ca doresti sa persisti in nestiinta.
Suferinta ne curata de chef de viata, de nopti nedormite, femei si bautura, si de distractie. Aurul este CURATAT (din cate stiu asa este corect gramatical, nu curatit) cu ajutorul unei carpe imbibate in apa (ma refer la lingouri).
Sunt cat se poate de rationala.
Da sunt sigur de asta ca un bebelas asa esti deci cine la creat pe dumnezeu?
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
Cu tine nu ajungi nici unde esti spalata pe creier
Ema singurul dumnezeu care exista si cu toti credem in el indiferent de rasa si culoare si limba e ghici banul zi ce faci tu fara banii?
Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
Ma tu vezi ce scrii? eu nu slujesc pe nimeni
Ce imi pasa de personajul negativ de poveste eu te-am intrebat de altceva
Banii si posesiunile nu sunt rele in sine, doar ca atitudinea inimii conteaza. Daca ele devin o prioritate pentru tine si nu este pe primul loc in inima ta Dumnezeu, ci banii atunci este un pacat.
Lasa cu de astea ea nu manca o saptamana sa te vad atunci
Bine sfanto da de ce pocaitele vor doar baieti bogati? imi explici daca vrei isi dau dovezi reale eu argumentez cu dovezi nu povesti vrei poze cu ce masini au pocaiti si le fac desara si le trimit daca vrei sa vezi
Noi nu bem, nu fumam, nu cheltuim banii pe lucruri care nu satura.Si Dumnezeu binecuvinteaza pe cei ce asculta de Domnul.
Draga mea.ema. dumnezeu nu mustra draguta.si nu exista nici un iad,, nici un hades... daca dai atatea citate frumoase din biblie da.le si pe alea corecte...ses pune ca suntem creati cu liber arbitru si ca suntem liberi sa alegem ce vrem.k nu exista destin si nici moarte,,, nu spune nimanui k e ipocrit pentru ca in ziua de azi circula atat de multe religii incat nu stii care e cea mai buna
Pai de ce strangi pe pamant daca vrei sa ajungi in paradis
Inainte de a-L cunoaste pe Dumnezeu prioritatea mea era aceea de a castiga cat mai multi bani, de a acumula tot mai multe bunuri materiale. Si atunci cand obtii ceva, doresti si mai mult. Lacomia nu tine cont de statutul social. Cand a fost intrebat:,,Ce va mai doriti cel mai mult de la viata:,,multimiliardarul John D. Rockefeller a raspuns:,, Doar putin mai mult.,, Multi oameni au impresia ca daca ar acumula mai multe avutii, ar fi fericiti.
Cuvantul lui Dumnezeu ne spune ca fericirea unui om nu sta in multimea bogatiilor lui. Vedem la tanarul bogat in Marcu10:17-23,,Tocmai cand era gata sa porneasca la drum a alergat la El un om care a ingenunchiat inaintea Lui si L-a intrebat: -Bunule Invatator, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?"-Pentru ce ma numesti bun? "i-a zis Isus. Nimeni nu este bun decat unul singur: Dumnezeu. Cunosti poruncile:,,Sa nu preacurvesti; sa nu ucizi; sa nu furi; sa nu faci o marturisire mincinoasa; sa nu inseli; sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta.,, El I-a raspuns:,, Invatatorule, toate acestea lucruri le-am pazit cu grija din tineretea mea. Isus I-a zis: -Iti lipseste un lucru: du-te de vinde tot ce ai, da la saraci, si vei avea o comoara in cer. Mahnit de aceste cuvinte omul a plecat intristat de tot: caci avea multe avutii.
e tanarul bogat nu bogatia l-a despartit de Dumnezeu, ci atitudinea inimii.Prioritatea numarul unu in inima lui nu era Dumnezeu, ci avutiile. Desi observam ca el era un exemplu prin comportamentul sau, pazea poruncile inca din tineretea lui nu implinea prima si cea mai mare porunca:,, Sa-L iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot cugetul tau, si cu toata puterea ta.,, Atunci cand Il primesti pe Domnul Isus in inima ti se schimba ordinea prioritatilor. Eu personal in anul 1989 am avut de ales intre un loc de munca in cadrul Ministerului de Interne si Dumnezeu.
Aveam de ales sa ma realizez din punct de vedere profesional si financiar, sau sa Il slujesc pe Dumnezeu. Ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa aleg cea mai mare comoara. Si Dumnezeu m-a rasplatit din plin pe toate planurile,, A Ta este, Doamne, marirea, puterea si maretia, vesnicia si slava, caci tot ce este in cer si pe pamant este al Tau; a Ta Doamne este domnia caci Tu Te inalti ca un stapan mai presus de orice. De la Tine vine bogatia si slava Tu stapanesti peste tot, in Mana Ta este taria si puterea. Totul vine de la Tine, si din Mana Ta primim tot ce-Ti aducem!
Ema intrebal pe isus de ce a zis ca e mai greu pentru un bogat sa ajunga ini mparatia tatalui de cat c camila prin-tro gamalie de ata isus a spus nu eu nu fi suparata pe mine
Tu ai citit ce ti-am scris? Conteaza care este prioritatea ta, atitudinea inimii. Poti sa fi sarac si sa puna stapanire pe tine un singur lucru.Pot sa am mult si sa nu puna stapanire pe mine.Ma bucur de ceea ce mi-a daruit Dumnezeu,dar pot sa imi administrez foarte bine banii, sa imi pese de cei care au mai putin decat mine, si sunt OK.
Nu beau decat must.
Totusi trebuie sa evitam consumul de alcool daca acesta, cu toate ca este consumat in cantitati mici, este baut cu regularitate, de pilda in fiecare zi, si astfel se creeaza dependenta si acest obicei pune stapanire pe noi: "Toate imi sunt ingaduite... dar nu ma voi lasa biruit de ceva", spune Sfantul Apostol Pavel (1Corinteni 6; 12). Pe langa toate acestea, bineinteles ca un om cu frica de Dumnezeu nu va incerca sa vada pana la ce limite poate bea si totusi sa nu se imbete, caci el nu-si permite sa se joace cu mintea si cu trupul lui, sau daca imprejurarea in care consuma bauturi alcoolice, (vin, bere, tuica sau altele) ar poticni pe altii, atunci crestinul trebuie sa se abtina: "Bine este sa nu mananci carne, nici sa bei vin, nici sa faci ceva de care fratele tau se poticneste, se sminteste sau slabeste in credinta" (Romani 14; 21). Suntem datori a pazi o randuiala cu privire la mancare si bauturasi aceasta o putem realiza numai printr-o lupta impotriva poftei dezordonate, lupta ce se bazeaza pe infranare sau cumpatare, care este o virtute foarte necesara omului.
S-a dezgolit.,, Vinul este batjocoritor" (Proverbe 20, 1) si poate insela pe cel mai intelept dintre oameni, daca nu vegheaza. Betia deformeaza si degradeaza templul Spiritului Sfant, care suntem noi, slabeste principiul moral si il expune pe om la nenumarate rele. El pierde atat controlul facultatilor fizice, cat si psihice. Necumpatarea lui Noe a adus rusine asupra unui om batran respectabil si l-a supus pe cel care a fost intelept si bun, la batjocura si dispret.
''Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.''
Sa stii ca omul nu e iapa, n-are nevoie de un bici religios pentru a trai, pentru judecata are ratiune, nu trebuie sa gandeasca altii in locul lui.
Http://raspunsuri-rezultate.blogspot.com/ Blogul meu personal,cu peste 10 articole noi si interesante in fiecare zi.
Pai inviem iar is vor arde in iad amindoua si sufletu si corpul
oamenii de stiinta au descoperit in ultima vreme cain ultima vertebra din coloana vertebrala [coccyx]exista celule vi cu toate ca au fost descoperite dupa mii de ani.si dupa experimente [ardere ]totusi existau celule vi.ce zici
''Pai inviem iar is vor arde in iad amindoua si sufletu si corpul
oamenii de stiinta au descoperit in ultima vreme cain ultima vertebra din coloana vertebrala [coccyx]exista celule vi cu toate ca au fost descoperite dupa mii de ani.si dupa experimente [ardere ]totusi existau celule vi.ce zici''
De ec ai lpst d la scoala la olere d gramtica?!
Tu vorbesti de oamenii de stiinta?! Tu, mai, tu care nu stii sa scrii la plural si nici sa pui semnele de punctuatie?! A fost un chin sa-ti descifrez mesajul, dar cred ca n-are rost sa-ti explic, in principal pentru ca am dubii ca ai intelege, o alta cauza, la tine nu s-a inventat semnul intrebarii.
DeProfundis99 întreabă: