Întrebare pentru creștini.
Ipotetic vorbind, dacă aș mai fi în continuare credincios, ar trebui să respect porunca a cincea și să îmi "cinstesc" tatăl, având în vedere că taică-miu e un nenorocit care ne-a abuzat emoțional pe mine și pe mama cam de când am fost eu născut? Și ca să pun o întrebare mai la general, considerați că oamenii cu un părinte/ părinți abuzivi ar trebui să își "cinstească" părinții?
Mai ales având în vedere faptul că zeului biblic nu îi pasă mai deloc de drepturile copiilor?
Deuteronom 21:18
Numeri 31:17-18
Proverbe 13:24
Matei 15:4
Aș putea să dau o mulțime de alte versete, dar nu mă obosesc să le mai caut.

Se refera la...

Pe scurt, nu. De ce ai cinsti un om care face rau? Sincer, si eu, si sunt convins ca si multi altii evita intrebarile legate de credinta pentru a nu avea de a face cu "acei oameni " ( nu este vorba despre tine ).

Zbarci. Se refera la parintii fizici (biologici).

Da, il cinstesti pentru ca te-a invatat greseala pe care sa n-o faci. Si ti-a dat viata.
Ii spui multumesc pentru tot si mergi pe drumul tau, si ai ocazia sa ii areti ca Tu esti Altfel, cand el va avea nevoie de o mana care sa il ajute. Sau sa fii la fel ca el.

Zeului biblic ii pasa foarte mult de toți oamenii. Și de părinți abuzivi, de drogați, criminali, de cei mai deștepți si pana la cei mai ciudați oameni. De aceea El și a dat viata pentru fiecare pe cruce. Inclusiv pentru tine. Și ca să îți rapsund la întrebare, da, trebuie sa respecți fiecare porunca din Biblie. Dacă incalci una, te faci vinovat de toate.

Si boul de tata ne-a dat foc la casa cu noi in ea.

Prostii. Deci zeul iudeu e si mama? ''Porunca a V-a: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta…"

Hai ca se referea la tatăl ceresc dacă e

Asta nu-i problemă dificilă, ci chiar imposibilă din punct de vedere omenesc.
Totuși trebuie să iertăm pentru pentru ca noi să avem pace în noi înșine. Chiar dacă cel care ne-a greșit nu vine să își ceară iertare, sau poate chiar se găsește în mormânt, noi trebuie să căutăm în inimile noastre să îl iertăm măcar pentru liniștea noastră sufletească; pentru ca atunci când ne gândim la el, gândul acesta să nu aducă o urmă de mizerie în sufletul nostru și să îndepărteze pacea.
Vezi cum faci, cum îți educi mintea și inima ca să ierte; te descurci tu. Dar trebuie să faci acest lucru, pentru că problemele de sănătate apar și din astfel de cauze. Adică stările de spirit negative, orice suferință sufletească, ne afectează și fizic în mod sigur. Iată deci încă un motiv pentru care trebuie să iertăm.
Când gândurile negative apar, nu le lăsa să persiste. Poți spune atunci în sinea ta: "Chiar dacă tata a lucrat ca un nebun, îl iert pentru că și-a trăit viața ca un copil fără minte, și nu a știut că viața înseamnă bucurie și fericire."
Și dacă tatăl tău încă își trăiește viața ca un nebun, atunci stai departe de el. Niciun om/părinte care face răul nu va scăpa nepedepsit. Oamenii vor fi înviați și tot vor fi pedepsiți pentru răul care l-au făcut când au trăit. Dacă oamenii buni sunt pedepsiți, cu cât mai mult nu vor scăpa cei răi.
Chiar și dacă ai ajunge să iubești pe tatăl tău -lucru posibil numai cu Dumnezeu-, el tot nu va scăpa nepedepsit.
Problema este ca să nu repeți și tu viața lui, deoarece sunt toate șansele ca noi să purtăm -fără să ne dăm seama- defectele de caracter ale părinților noștri. Doar când se vor ivi ocaziile putem să ne vedem defectele. Până atunci putem să ne jurăm că noi nu vom face la fel, și putem să pariem pe viața noastră că noi suntem altfel decât părinții noștri; că nu ne vom da seama decât atunci când ocazia se va ivi.
Și ca să nu fi ca tatăl tău, începi de acum să depui eforturi pentru iertare. Acest lucru îți va aduce mult bine; va schimba caracterul tău în bine pentru toată viața ta. Va fi un lucru bun și pentru tine, și pentru toți oamenii; pentru că așa vei învăța să ierți pe toți aceia care îți vor greși. Și acest lucru va fi bun și pentru tine și pentru ceilalți. Doar cu eforturi constante se va forma un caracter de admirat, caracter vrednic nu doar pentru viața aceasta.

Daca ti-as explica ce ai intrebat, ar suna abstract, ca orice alta teorie.

Ce ai spus tu sunt numai prostii. E ca si cum ar veni tac-tu si-ti da o baiate zdravana, iar apoi tu ii multimesti. Mie mi se pare ca asta suna a masochism.

De fapt crestinismul este nascut din nerespectarea acelei porunci. Evident ca parintii primilor crestini, nu erau crestini, deci, cum ar veni, primii crestini le-au tras-o in bot parintilor lor tocmai unde spun chiar ei ca e cel mai important, respectiv in credinta lor.

Dacă tu nu vrei să-i dai un exemplu de "așa da" ci doar critici, nu ești mai presus de taică-tu.

Aici nu vorbim de copiii tăi ci de relația dintre taică-tu și tine. Dacă tu nu îi arăți lui, celui pe care-l critici că nu se comportă corect, cum să se comporte corect atunci nu ești mai presus de el. Înseamnă că fie nu știi cum(deci la același nivel ca taică-tu), fie nu vrei. Iar a doua variantă e mai josnică decât prima.
Proprii copii, nu proprii copiii.

Bunicul tau nu era si el la fel?
Poate a fost si el abuzat emotional si fizic, de obicei cei abuzati devin abiuzatori.
Char daca e extrem de greu, Dumnezeu se bucura daca, nu pentru ca cineva merita ci pentru a urma modelul Mantuitorului Hristos, care si-a iertat si s-a rugat chiar si pentru dusmanii Lui, iertam si noi pe cei care ne gresesc.Cata vreme nu ierti viata ta va fi plina de amaraciune si resentimente si nu vei fi liber sufletste, esti legat de tatal tau cu un lant de resentimente. LUi Dumnezeu ii pasa si de ce simt copiii, de aceea exista in Efeseni 6 porunca pentru parinti de a nu provoca pe copii la manie ca sa nu isi piarda speranta.

Fiecare cu ideile lui.
Sa nu te mire ca lumea e cum e.

Puternic argument, omule.