Motivul pentru care am luat decizia de a deveni ateu a fost disprețul față de doxele creștin-ortodoxe, asta după ce le-am citit și învățat pentru olimpiada de religie(și asta am făcut-o că-mi plăcea de tânăra profă de religie )(prin '98 atunci era obligatorie aceasta materie, acum am înțeles că nu mai este).E drept, că asta mi-a confirmat intuiția mea(de mic când mergeam cu ai mei la beserică în mintea mea tot timpul îmi ziceam „Ni mă la popa cum face spiritisme-n beserică", și tot timpul simțeam repulsie față de asta), și tot citind, și documentându-mă despre ceea ce este creștinismul, am ajuns la concluzia(inițial șocantă pentru mine că am fost învățat să cred într-o minciună) că în special ortodoxismul, și tăticii lui(catolicismul) sunt doar niște chestii inventate de oameni, și nu au legătură cu latura spirituală a omului.Doar doxe și reguli bazate pe creerea de sentimente continue de speță joasă asupra omului, cei ce au creat acest program, știind precis că prin frică, sentimente de continuă vinovăție, și doxe pot controla toți oamenii din lume.Și asta și este real.
Cu familia.Clar.Ocolim subiectul, că ai mei sunt semi-religioși, mai exact tipul acela de „creștin" ce merge la beserică doar de sărbători, îl cheamă pa popă acasă să sfințească casa, îi plătește taxa la beserică de fircă că nu cumva să nu-i îngroape, deși când adusese tata vorba despre acest subiect și i-am prezentat argumente(la fel avusesem această discuție inițiată de ea și cu o colegă de servici), și ce am observat că atăt tata cât și colega de servici(și mai mulți ca ei) nu au avut contraargumente cum că ceea ce cred eu e ceva rău, în afară de cea tipic doxică și anume dacă nu crezi în Dumnezeu înseamnă că ești diavol(malefic) și în doxa primitivă a creștinului Satana trebuie provocat spre a-l distruge, fără ca cei ce cred asta să se gândească că de dau peste un om evoluat spiritual acesta îi va distruge doar uitându-se la ei, iar ei în primitivismul lor o să creadă că Dumnezeu e de vină pentru asta că așa i-a fost scris de Dumnezeu .
De ce copiezi o altă întrebare și o adaptezi?
Înţeleg că te interesează, dar nu puteai să te exprimi singur?
De la credincioasa am ajuns la atee si de la atee inapoi la a fi credincioasă. Am avut in vis in care am inteles ca exista ceva bun acolo sus. Mai exact l-am visat pe Iisus si nu detaliez mai departe!
Am ajuns sa nu mai cred deoarece am avut impresia ca o fac degeaba, ca viata mea e la fel, ca am curaj sa fac mai multe, dar mi s-a demonstrat ca exista si mi-am dat seama nu numai din vis ci si din faptul ca am stat si m-am gandit si ca tot ceea ce mi-am dorit si rugat pentru mi s-a indeplinit cu timpul. Eu cred!
După ce am studiat Biblia și am văzut ce tâmpenii sunt scrise acolo....nu,nu a spus nimeni nimic
recedaniel3 întreabă: