Eu L=am visat odată pe Mântuitorul Hristos. Eram copil pe atunci și am visat că sunt cu El într-o cameră luminoasă cu mulți oameni El era în față și avea o blândețe și o bunătate și o lumină care mi/a rămas în memorie pentru totdeauna. În spatele sălii era o scară neagră care cobora în jos și o mulțime de oameni cu pielea neagră, parcă dați cu funingine coboarau unii râzând alții nepăsători pe ea și eu eram necăjită că ei coboară așa inconștienți pentru că eu știam că ei coboară spre iad. Printre ei l/am recunoscut și pe bunicul meu de peste 80 de ani care cobora și el râzând pe scară în jos.
Acel vis a fost pentru mine un mare imbold ca să mă rog pentru bunicul meu ateu care a fost comunist convins toată viața, ura preoții și tot ce ținea de Dumnezeu. Deși tătăl meu, fiul lui, a încercat de multe ori să/l îndrepte spre credință el a refuzat constant până la 89 de ani când a avut aprindere de plămâni și a fost aproape de moarte și i=a promis lui Dumnezeu că dacă îl vindecă îl va sluji toată viața. Surprinzător și pentru copiii lui, s=a făcut bine, s=a botezat, a început să citească Biblia, să seroage și a devenit alt om spunând tuturor că îl iubește cel mai mult pe
Mântuitorul Hristos. A mai trăit patru ani.
Sunt fericită că vom fi împreună în rai.
Zice bine Nilsson. Cei cu inima curata il vor vedea pe Dumnezeu, nu oricine. Incearca sa il slujesti daca chiar vrei sa il vezi pe Dumnezeu candva.
Daca Moise care a umblat cu Dumnezeu, si a fost un om după voia lui Dumnezeu nu i s-a acceptat cererea de al vedea, cum crezi ca ni se arata noua? Daca dorești să-l vezi printre rânduri in Biblie citeste-o si vei fi mulțumit cu ce vei afla. Si vei trai cu nădejdea ca Il vei vedea cândva.
Nu il poți visa pentru ca nu l-ai recunoaște.Domul Isus locuiește in creștini prin Duhul Sfânt.Este mai bine așa pentru ca un vis tine o fracțiune de secunda pe când Duhul Sfânt pana la moarte.
Important este sa fi cum își dorește Dumnezeu, după te va găsi El și va face diverse pentru tine, îți va aduce diverse bucurii. Merita macar încercat, dar să ști că totul nu vine cât ai bate din palme, trebuie puțin muncit acolo.
Bine spus prietene, urmandu-L pe El, vom gasi calea cea buna pasind pe pasii Lui. Bibila spune ''Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat incă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este. (1 Ioan 3:2)
Ce folos? Oamenii vor doar vise, semne, minuni si vedenii, pentru ce? Pentru a avea un impuls care sa-i indemne sa faca binele. Daca Dumnezeu ne-ar fi vizibil, n-am mai pacatui dar asta pentru ca l-am vedea si ne-am simti obligati sa facem binele. Nu acesta e modul de slujire pe care il vrea Dumnezeu de la noi, El vrea slujire sincera, neobligata ci din proprie initiativa.
AvalohAlyn întreabă: