Este adevărat că unii oameni se bucură la vederea acestor lucruri, nu pentru că există suferința, ci pentru că ei văd în astfel de lucruri aproprierea revenirii Mântuitorului, sfârșitul răului de pe pământ.
Cât despre restul este adevărat că ei "îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate." (Luca.21:26)
Pământul va trece prin ce va trece, și se va sfârși; dar toți oamenii au dreptul să se încreadă în Dumnezeu. Aceasta este și dorința lui Dumnezeu: să ne încredem în El.
"Când vor zice: „Pace şi linişte!", atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare." (1Tesaloniceni. 5:3)
Deci nimeni să nu creadă că lucrurile vor merge bine. Pământul trebuie să se sfârșească, și așa va fi, chiar dacă toți oamenii, și buni și răi -fara excepție- vor trece prin suferință. Noi nu ne putem opune. Putem să ne salvăm căutând ajutorul divin. Dacă nu vrem, vom fi judecați și găsiți vinovați atât în dreptul nostru cât și în dreptul acelora pe care i-am influențat prin necredința noastră: "răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta." (Ezechiel.33:8)
Citez cele scrise de tine (din Biblie):"27. Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă."
INTREB si eu ca un novice, UNDE SCRIE ca vine PE pamant? EU citesc ca vine PE NORI, nu pe pamant. UNDE scrie ce spui tu?
Cei rascumparati de pe pamant sunt doar 144000 care vor fi inviati la viata cereasca impreuna cu Iisus. Cei rascumparati pe pamant sunt cu mult mai multi si acestia vor supravietui Armaghedonului. Daca ai fi studiat Biblia in intregime ai fi stiut. Apocalipsa 20:7, 8:"7. Şi către sfârşitul miilor de ani, satana va fi dezlegat din închisoarea lui, 8. Şi va ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării." Dupa Armaghedon vor mai fi oameni care se vor razvrati pe pamant la sfarsitul miilor de ani cand satana va fi dezlegat.
Nu vreau sa te tulbur in credinta ta DAR unde ai citit tu asa ceva in Biblie, nu cumva ai citit DOAR O PARTE (privin cei 144.000) si ai uitat sa citesti si RESTUL? Eu citersc Biblia dinainte sa te nasti tu DAR studiez TOATA Biblia, nu pe bucatele.
Degeaba ai citit-o inaintea mea daca o intelegi anapoda.
Eu fi sigur ca o inteleg cum trebuie, problema este a voastra DAR explica si tu ce SCRIE in continuare in Biblie, in special in versetul NOUA (9);
Apocalipsa 7,4. Si am auzit numãrul celor ce fuseserã pecetluiti: o sutã patruzeci si patru de mii, din toate semintiile fiilor lui Israel.
9. Dupã aceea, m-am uitat, si iatã cã era o mare gloatã, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice semintie, din orice norod si de orice limbã, care stãtea în picioare înaintea scaunului de domnie si înaintea Mielului, îmbrãcati în haine albe, cu ramuri de finic în mâini,
10. si strigau cu glas tare, si ziceau: "Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care sade pe scaunul de domnie, si a Mielului!"
Cum de stau astia NENUMARATII la Tronul lui Dumnmezeu in cer ca parca erau doar 144.000. Apropos, la evrei numarul 144.000 ESTE un NUMAR SIMBOLIC si NU un numar literar (daca stii ce inseamna literar)?
Mai danute. Omul a fost creat sa traiasca pe pamant nu in cer. Dz a zis ca ce a facut a facut bine. Tu de ce vii si spui ca ce a facut Dz a facut rau? Ca pamantul e rau si trebuie distrus? Ce vina are planeta asta danute? Eu am citit si mai departe: Apocalipsa capitolele 14 si 20.
Cand nu corespunde ceva cu ceea ce imprastiati pe pamant sariti la alteva. NU ai lamurit textul din Apocalipsa 7, 9. Dupã aceea, m-am uitat, si iatã cã era o mare gloatã, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice semintie, din orice norod si de orice limbã, care stãtea în picioare înaintea scaunului de domnie si înaintea Mielului, îmbrãcati în haine albe, cu ramuri de finic în mâini,.
Aveti un TATA viclean dar putem sari si de la una la alta cum spui tu. In primul rand NU eu am spus ca Pamantul va fi DISTRUS ci INSUSI Dumnezeu;
Apocalipsa 21, 1. Apoi, am vãzut un cer nou si un pãmânt nou; pentru cã cerul dintâi si pãmântul dintâi pieriserã, si marea nu mai era.
Dar si Petru inspirat de Dumnezeu spune ACELASI lucru: 2Petru 3, 10. Ziua Domnului însã va veni ca un hot. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile ceresti se vor topi de mare cãldurã, si pãmântul, cu tot ce este pe el, va arde.
11. Deci, fiindcã toate aceste lucruri au sã se strice, ce fel de oameni ar trebui sã fiti voi, printr-o purtare sfântã si evlavioasã,
12. asteptând si grãbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, si trupurile ceresti se vor topi de cãldura focului?
13. Dar noi, dupã fãgãduinta Lui, asteptãm ceruri noi si un pãmânt nou, în care va locui neprihãnirea.
Cam ce ai vrea tu, sa cred niste muritori plini de pacate sau pe Dumnezeu INSUSI?
Spune CLAR in Biblie ca Pamantul va arde si Dumnezeu va face altul sau NU?
Si ca idee habar nu ai ce scrie in capitolele 14 sau 20. UITE ce scrie in cap.20:
Apocalipsa 20, 1. Apoi am vãzut coborându-se din cer un înger, care tinea în mânã cheia Adâncului si un lant mare.
2. El a pus mâna pe balaur, pe sarpele cel vechi, care este Diavolul si Satana, si l-a legat pentru o mie de ani.
3. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, si a pecetluit intrarea deasupra lui, ca sã nu mai însele Neamurile, pânã se vor împlini cei o mie de ani. Dupã aceea, trebuie sã fie dezlegat pentru putinã vreme.
4. Si am vãzut niste scaune de domnie; si celor ce au sezut pe ele, li s-a dat judecata. Si am vãzut sufletele celor ce li se tãiase capul din pricina mãrturiei lui Isus si din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, si ale celor ce nu se închinaserã fiarei si icoanei ei, si nu primiserã semnul ei pe frunte si pe mânã. Ei au înviat, si au împãrãtit cu Hristos o mie de ani.
5. Ceilalti morti n-au înviat pânã nu s-au sfârsit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.
7. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat.
10. Si diavolul, care-i însela, a fost aruncat în iazul de foc si de pucioasã, unde sunt fiara si proorocul mincinos. Si vor fi munciti zi si noapte în vecii vecilor.
11. Apoi am vãzut un scaun de domnie mare si alb, si pe Cel ce sedea pe el. Pãmântul si cerul au fugit dinaintea Lui, si nu s-a mai gãsit loc pentru ele.
CE SCRIE, sa reluam versetul 11ãmântul si cerul au fugit dinaintea Lui, si nu s-a mai gãsit loc pentru ele. DECI PAMNTUL si CERUL au fugit, au disparut, NU A MAI FOST LOC pentru ELE. Voi INTELEGETI ce cititi sau intelegeti se va spun sefii vostri?
Tu u intelegi mesajul principal al Bibliei. Ce sa mai discutam la nivel de versete. Tu nu vezi tabloul general descris de Biblie. Te incurci in niste pixeli.
Nu stiam ca mesajul principal al Bibliei este ALTUL fata de cele scrise in Biblie. Interesanta logica aveti voi astia din REGAT. Voi sunteti specialisti in "pixeli". P.S. Stiai ca in Biblie spune ca cei ca voi sunt demonizati (anatema)? Vrei sa-ti spun si versetele, probabil le sti deja ca voi stiti SIGUR mesajul Bibliei si Nu te incurci in niste pixeli (versete) scrisi in Biblie.
Ia pune mana si citeste Biblia.
Citesc, citesc domnu sef, da matale citesti, nu se vede.
Biblia ta e scrisa pe dos?
Dragule, eu prefer Textus Receptus sau King James iar in romana Cornilescu, Niculescu sau Gala Galaction, tu ce folosesti?
" nu-i asa ca este un motiv de bucurie din pricina acestei epidemii mondiale"
deci crapă lumea cu zecile de mii și tu zici să ne bucurăm? Ciudat mai esti!
Asa scrie in Biblie si e corect spus pentru ca tot acest sistem e plin de orori fie cu pandemie fie fara pandemie. Cand va da pe dinafara Dumnezeu va spune stop acestui sistem cu lumea lui incapatanata si ignoranta fata de El.
"Asa scrie in Biblie si e corect spus"
dacă și ai tăi dau colțul, o să fii la fel de bucuros?
Tu nu ai inteles ce vrea sa spuna in Biblie. Bucuria nu e ca mor oamenii ci ca aceste nenorociri anunta ca acest sistem vechi e pe sfarsite.
De mii de ani spera cei ca tine si tot in groapa sunt fiindca nu-mi dau slava cuvenita.
Ce e viata omului in comparatie cu durata de viata a Lui Dz? Mai nimic. Tu nu intelegi ca Biblia e o carte care acopera miliarde si chiar vesnicia?
Omenirea habar nu are ce urmeaza sa vine pandemia e de forma stati calmi ce o sa vina o sa fie si mai rau! de suferit o sa murit o sa moara cei mai slabi iar restul vor suferii! vor fii pierderi masive la nivel global din orice punct de vedere! am avut 2 revelatii si pot spune ca din punct de vedere spiritual nu sunt pregatit dar Dumnezeu vine fara ca noi sa stim data si ziua si ora ne v-a lua prin surpindere!
Cei slabi vor pasi mai repede prin gaura de vierme spre inviere pe noul pamant curatat. Puterea Lui Dz in slabiciune este desavarsita.
Asa este dar pana acolo trebuie sa trecem prin suferinta, Domnul nostru Isus Hristos s-a dat drept jerfa pentru ca noi sa putem intra gratuit in Imparatia lui Dumnezeu! noi trebuie sa rezistam si sa luptam din punct de vedere spiritual trebuie sa nu mai fim lacomi si parsivi dar lumea asta se destrama tot mai rau pe zi ce trece!
Parca tot in biblia scrie ca nici un om nu stie cand va fi sfarsitul.
Macar de voi astia credinciosi ati citi toata cartea nu doar partile care va confirma conspiratiile.
Nu scrie data. Vezi tu ca am specificat o data?
Lasa linkurile. Arata ca gandesti aducand explicatii.
Ti-am zis, pana nu vad cei 4 calaretii ai apocalipsei nu cred in ea. Sa vine pe cai in flacari si atunci ma conving. Sau pe motocicleta ca Ghost Rider.
Nu se vad acei calareti dar se vad efectele lor: foamete, razboaie, moarte. Doar animalele fara ratiune se ghideaza doar dupa ce vad.
Sunt fantezii fara legatura cu realitatea. Pandemii au mai fost si sper sa nu mai fie si cum toate povestile Cu Dz sunt false, iar Dz e doar o inchipuire, nu ma astept la nici o aratare divina si prin urmare nu am nici o bucurie de la pandemie.
Nu e nici o fantezie. Pandemia e fantezie pentru tine?
Pandemia nu e fantezie. Fantezie sunt acele versete lipsite de valoare considerate adevarate si ca avand legatura cu realitatea. Asa se intampla cand ne luam dupa credinta care nu e stiinta ajungem sa spunem si sa facem lucruri aberante.
Asa cum te exprimi pentru tine pandemia sau implinirea profetiilor e fantezie pentru tine.
Moartea e intodeauna vesnica, iar viata e finita. Cine crede in fantezie poate sa creada ca dupa ce moare mai traieste .
Viata nu este finita.
Asta e rezultatul lecturii intense fara a a ne folosi de logica elementara a povestilor fanteziste scrise cu o logica stramba si multa viclenie de oameni primitivi care au reusit sa valorifice frica, lacomia, naivitatea, credulitatea si nestiinta omului. Asa ajunge omul sa creada orice fantezie lipsita de valoare. Daca stiinta e un plus si nestiinta e un zero, atunci credinta e mai putin decat nestiinta, e un minus. Nu e cel mai intelept lucru sa iti ghidezi viata si actiunile dupa fictiune = credinta.
Stiinta este de acord cu viata dupa moarte, deci este si cu credinta vietii de dupa moarte.
Nu exista viata dupa moarte. Daca ar fi ar exista chin vesnic ceea ce ar fi incompatibil cu conceptul de Dz iubitor si drept.
Tu ai netu si Biblia la indemana si logica in dulap. Foloseste si logica din dulap si nu doar netu.
Da, forta vietii e mai fina decat fotonii. Fotonii sunt ca bolovanii impinsi de forta vietii.
Moartea nu e la toti vesnica. Viata nu a aparut baiete. Viata e de la Dz care e dintotdeauna si o poate reda cui vrea El dar nu unuia ca tine.
Pai ce treaba are Dumnezeu cu cei care comit imoralitati, ca ei isi sapa groapa?
Nu vor mai fi readusi la viata sau nu li se va reda viata dupa ce mor.
Asta e rezultatul credintei in povestile scrise cu viclenie de niste primitivi, ajungi sa faci alb din negru si negru din alb, ajungi sa crezi ca o pandemie e prilej de bucurie si semnul venirii unor personaje din povesti care sa aduca o lume mai buna, ca asta nu e buna, e mai buna lumea din povesti. Cu siguranta ca un Dz inventat de niste primitivi, invizibil si impotent va darui credinciosilor in lucruri ireale o viata vesnica plina numai de bucurii. (mai trebuie si sa ne maginam care vor fi acele bucurii)