Ma amuza logica crestina, cand vorbim de sirene sunt hotarati ca nu exista, dar cand vorbim de dumnezeu numai e valabila acea logica ca in cazul sirenelor?
RăspundeCategoric,ambii ofera 0 dovezi in privinta existentei lor
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Spre deosebire de crestini care au la baza Cuvantul lui Dumnezeu si care s-a dovedit veridic de catre oamenii de stiinta, despre sirene nu este scris decat in legende.
RăspundeE a 9723472374652374723979... 9972634-a oara cand iti cer sa prezinti dovezile stiintifice si arheologice cu care te lauzi. Pana acum nu ai prezentat nimic, doar te-ai laudat.
Biblia este o Carte adevarata pentru ca tocmai oamenii de stiinta au cercetat, au analizat si au ajuns la concluzia ca este este adevarata. Iata exemple de carti pe care ti le recomand cu multa caldura:,, Josh McDowell a conferentiat in 84 de tari, in peste 700 de universitati. Este autor si co-autor la peste 75 de carti din care a vandut mai mult de 10 milioane de copii in toata lumea.
Printre cele mai cunoscute lucrari ale sale se numara Marturii care cer un verdict publicata in 1972 si desemnata de World Magazine ca una dintre cele mai bune 40 carti ale secolului si Mai mult decat un simplu tamplar, tradusa in peste 50 de limbi. In anii 90 Josh a lansat o alta serie de carti care au devenit resurse fundamentale in domeniul moralitatii si problemelor tinerilor: De ce sa astepti, Right from Wrong si Generatia Instrainata.
Studii
Initial a inceput pregatirea pentru o cariera politica inscriindu-se la colegiul Kellog din Michigan pentru a studia dreptul. Dupa convertirea sa la crestinism s-a transferat la Wheaton College din Illinois unde a fost licentiat in Economie si Afaceri in 1962.
A obtinut masterul in teologie absolvind Magna Cum Laude Talbot Theological Seminary in 1966.
In 1982 primeste un doctorat onorific in Drept acordat de Simon Greenleaf School of Law ca recunoastere a scrierilor si lucrarii sale.
Josh McDowell spune despre sine: Am fost un sceptic pana am inceput sa studiez serios ceea ce afirma despre sine Iisus Christos. In facultate am intalnit cativa colegi care m-au provocat sa studiez indeaproape credinta crestina.
Am raspuns provocarii, sigur ca voi putea dovedi crestinismul ca fiind fals, o religie bazata pe povesti frumoase care nu pot rezista confruntarii cu adevarul.
Dar cercetand in profunzime crestinismul, am fost socat. Am gasit fapte, nu fictiune. Am gasit atatea dovezi incat n-am putut ajunge decat la o singura concluzie, aceea ce Iisus Christos este Fiul lui Dumnezeu. El a fost crucificat, a murit si a fost inviat a treia zi.
Curand dupa aceasta descoperire, in urma cu 39 de ani, viata mea s-a schimbat complet.,,
Cercetatorul si arheologul clasic William M.Ramsay si-a inceput cercetarile asupra cartii Faptele Apostolilor cu mult scepticism, dar descoperirile l-au facut sa isi schimbe parerea. El a scris:,, Am inceput cu o atitudine nefavorabila cartii Faptele Apostolilor. Nu aveam de gand sa investighez cu minutiozitate acest subiect; dar in ultima vreme m-am trezit intrand in contact cu Faptele Apostolilor ca autoritate in ce priveste topografia artefactele si societatea din Asia Mica.Treptat mi-am dat seama ca in multele ei detalii, naratiunea prezinta un adevar uimitor.,,
Acum, iata ce-i incurca pe sceptici.In aceeasi carte in care consemneaza 84 de asemenea detalii confirmate istoric, Luca relateaza si 35 de miracole.Mai multe miracole ale lui Pavel sunt prezentate in a doua jumatate a cartii Faptele Apostolilor.De exemplu Luca spune despre Pavel:l-a orbit temporar pe un vrajitor; l-a vindecat pe un om care era paralizat din nastere; a scos un duh rau dintr-o fetita posedata; a inviat din morti pe un om care cazuse de la o fereastra.Toate acestea sunt miracole incluse in aceeasi naratiune istorica ce a fost confirmata autentica in 84 de locuri.
Sunt oameni de stiinta care au cautat adevarul si l-au gasit.Si totusi Biblia are dreptate. Arheologii confirma adevarurile biblice. Autor Werner Keller. Biblia are dreptate. Arheologii confirma istoria Vechiului Testament.
Am citit carti scrise de oameni de stiinta care confirma ca exista marturii istorice in sprijinul credintei crestine.
Documentele Noului Testament au fost scrise in decursul a doua generatii de la evenimente de catre martori oculari sau de catre contemporani ai lor, iar naratiunea Noului Testament este confirmata de autori necrestini. In plus, Noul Testament mentioneaza cel putin 30 de personalitati istorice care au fost atestate din surse din afara Noului Testament. Prin urmare Noul Testament, nu poate fi o legenda. Ce spun cercetatorii? Gary Habermas a efectuat investigatia cea mai ampla si mai la zi cu privire la ce cred cercetatorii despre inviere. El a strans mai mult de 1400 de lucrari de referinta pe tema Invierii scrise intre anii 1975-2003. In The Risen Jesus and Future Hope, Habermas spune ca aproape toti cercetatorii, apartinand intregului spectru ideologic-de la ultraliberali si pana la conservatorii biblicisti-sunt de acord ca urmatoarele aspecte cu privire la Isus si la crestinism sunt fapte istorice reale. 1.Isus a murit rastignit de romani. 2. A fost ingropat, cel mai probabil intr-un mormant particular. 3.Curand dupa aceea ucenicii au fost descurajati, indurerati si deprimati, pierzandu-si orice speranta. 4.Mormantul lui Isus a fost gasit gol la putin timp dupa inhumarea Lui. 5. Ucenicii au avut experiente pe care ei le-au crezut aratari reale ale lui Isus inviat. 6. Datorita acestor experiente, viata ucenicilor s-a schimbat compet. Au fost dispusi sa moara pentru credinta lor. 7.Proclamarea Invierii a fost facuta inca foarte devreme, chiar de la inceputul istoriei bisericii. 8. Ucenicii au marturisit si au predicat public in cetatea Ierusalimului, locul unde Isus fusese rastignit si ingropat cu putin timp inainte. 9.Mesajul Evangheliei s-a concentrat asupra mortii si invierii lui Isus. 10. Duminica a fost ziua preferata pentru adunare si inchinare. 11. Iacov, fratele lui Isus si un sceptic inainte, s-a convertit cand L-a vazut pe Isus cel inviat. 12.Doar cativa ani mai tarziu, Saul din Tars a devenit si el un credincios crestin, in urma unei experiente pe care a avut-o cu Isus cel inviat.
Nu am destula credinta ca sa fiu ateu -Norman L. Geisler, Frank Ture
„Clara, completa, convingatoare - aceasta carte formidabila ii va ajuta atat pe crestini cat si pe necrestini sa inteleaga baza rationala a crestinismului. Mi-as fi dorit ca ea sa fi existat si pe vremea cand eu insumi eram ateu - m-ar fi ajutat sa castig timp pretios in calatoria mea spirituala spre Dumnezeu!"
''Intrebari mereu puse'' de Werner Gitt el s-a ocupat cu cercetari stiintifice din domeniile informatica, matematica numerica si tehnica de reglaj si a publicat rezultate in numeroase lucrari stiintifice originale.
Sunt niste carti extraordinare care merita citite si care te vor convinge ca Biblia are dreptate este o Carte adevarata. Dupa ce le citesti mai stam de vorba!
In aceste carti gasesti sute de dovezi.Aici nu imi permite timpul si spatiul sa le scriu.http://audio.resursecrestine.ro/carti/index-autori/josh-mcdowell
Http://audio.resursecrestine.ro/carti/index-autori/josh-mcdowell
Emas eu n-am nevoie de litere n fata unui monitor si de dovezi pe care sa le vad cu ochii mei, sunt convins ca multe povesti au fost inspirate din realitate asta nu neaga nimeni, biblia afirma ca exista dumnezeu asta trebuie sa dovedesti nu povestile din biblie
Dovezile trebuie sa le cauti ca sa te convingi.Eu am cautat si am gasit.
Ma refer la dovedirea existentei lui dumnezeu, esti agnostica in privinta asta
Sa dovedesti ca exista dumnezeu daca vreau/imi doresc, eu vreau sa se dovedeasca si existenta lui hercule, zeus, afrodita, zana maselua sa-mi faca dantura gratis, nu e vorba ce vreau si ce este
Cu ce mar afceta pe mine existenta lui dumnezeu?
Cu locul in care iti vei petrece vesnicia.Lacul de foc si pucioasa va primi pe cei condamnati de judecata rostita inaintea marelui tron.
Vrajeala citeste nt nu apare asa ceva e o inventie crestina, nici macar nu apare iadul in bibile
In Biblie scrie in mai multe locuri despre existenta iadului:
Apoc.20:15,,Oricine n-a fost gasit scris in Cartea Vietii, a fost aruncat in iazul de foc.,,
Apoc.21:8,,Dar cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatorii la idoli, si toti mincinosii partea lor este in iazul care arde cu foc si pucioasa.,,
Apoc.19:20,,Amandoi au fost aruncati de vii in iazul de foc care arde cu pucioasa.,,
Apoc.20:10,,Si diavolul, care-i insela a fost aruncat in iazul de foc si pucioasa.,,
Cu siguranta ca exista viata dupa moarte.In primul rand cred tot ce scrie in Biblie, apoi sunt marturii ale unor oameni care au experimentat moartea clinica.http://www.viatavesnica.ro/......ea-clinica
Iar mi-ai oferit raspunsuri cu copy-paste, raspunsuri total aiurea. Nu ti-am cerut sa-mi zici ce studii are cineva, ce carti a scris sau alte detalii idioate si cel mai important, nu ma intereseaza ce ai citit tu. Ti-am cerut sa-mi oferi dovezile stiintifice si arheologice cu care te lauzi. Daca tu-mi ceri sa-ti ofer dovezi pentru diverse chestii eu nu iti ofer titluri de carti, istoria sau studiile autorilor si alte chestii idioate. Exista internetul si pot sa-ti ofer dovezile mult mai usor decat sa te pun pe tine sa cauti.
Pana acum toata lauda ta se rezuma la :
X - Am dovezi
Y - Prezinta-le
X - Cauta-le
Cat despre aberatiile tale, ti le-am comentat de prea multe ori si ai ignorat de fiecare data ce-ti spuneam chiar daca te-am inchis tot timpul.
Observ ca pentru tine e prea complicata partea cu "prezentarea dovezilor". Te depaseste.
Stiu ca nu merita efortul pentru ca tu intotdeauna ai obiceiul de a le bagateliza.
Bogdan spune altceva in fine, 3500 de secte o singura biblie, poti dovedi experimental fara video de pe net ca exista iadul? diavol, dumnezeu, isus, ingeri etc? poti dovedi ceva din cea ce afirmi?
Moartea clinia e un mit, e o stare de coma atata tot, inainte aparatele erau la inceput nu inregistrau creierul doar inima, se stie ca creierul poate supravetui in absenta inimi, vezi operatie pe inima, eu isi garantez ca o data mort numai invie nimeni la viata
Matei 13:4,, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.,, Matei 25:41,, 1 Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!,,
Evrei 10 30,, Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!", şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său."
Deut 32.35; Rom 12.19; Deut 32.36; Ps 50.4; Ps 135.14;
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!,,
Apocalipsa 14:11,, 0 va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
Ps 75.8; Isa 51.17; Ier 25.15; Apoc 18.6; Apoc 16.19; Apoc 20.10; Apoc 19.20;
11 Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!,,
Si ca de fiecare data, tu cauti diverse scuze penibile. Era clar ca asta vei face si acum.
Ce imi dai versete? eu tiam cerut dovezi nu povesti
A fost odata ca niciodata...
Era odata un imparat puternic si mare si avea pe langa palaturile sale o gradina frumoasa, bogata de flori si mestesugita nevoie mare! Asa gradina nu se mai vazuse pana atunci, pe acolo. in fundul gradinei avea si un mar care facea mere de aur si, de cand il avea el, nu putuse sa manance din pom mere coapte, caci, dupa ce le vedea inflorind, crescand si parguindu-se, venea oarecine noaptea si le fura, tocmai cand erau sa se coaca. Toti paznicii din toata imparatia si cei mai alesi ostasi, pe care ii pusese imparatul sa pandeasca, n-au putut sa prinza pe hoti. in cele mai de pe urma, veni fiul cel mai mare al imparatului si-i zise:
– Tata, am crescut in palaturile tale, m-am plimbat prin asta gradina de atatea ori si am vazut roade foarte frumoase in pomul din fundul gradinei, dar n-am putut gusta niciodata din ele; acum a dat in copt, da-mi voie ca noptile astea sa pazesc insumi, si ma prinz ca voi pune mana pe acel talhar care ne jefuieste.
– Dragul meu, zise tata-sau, atatia oameni voinici au pazit si n-au facut nici o isprava. Doresc prea mult sa vaz la masa mea macar un mar din acest pom care m-a tinut atata suma de bani si de aceea, iata, ma induplec si te las ca sa pandesti, macar ca nu-mi vine a crede ca o sa izbutesti.
Atunci fiul imparatului se puse la panda o saptamana intreaga: noaptea pandea si ziua se odihnea; iar cand fu intr-o dimineata, se intoarse trist la tata-sau si-i spuse cum priveghease pana la miezul noptii, cum mai pe urma il apucase o piroteala de nu se mai putea tinea pe picioare, cum, mai tarziu, somnul il coplesi si cazu ca un mort, fara sa se poata destepta decat tocmai cand soarele era radicat de doua sulite, si atuncea vazu ca merele lipsesc.
Nepoftita fu mahnirea tatalui sau, cand auzi spuindu-i-se asta intamplare.
De sila de mila, fu nevoit a mai astepta inca un an, ca sa faca si voia fiului sau celui mijlociu, care cerea cu staruinta de la tata-sau ca sa-l lase si pe dansul sa pandeasca, si se lega ca el va prinde pe hotii care ii facea atata intristare.
Timpul veni, merele incepura a se pargui; atunci fiul sau cel mijlociu pazi si el; dara pati ca si frate-sau cel mare.
Tata-sau, deznadajduit, pusese in gand sa-l taie; dar fiul sau cel mic, Praslea, veni cu rugaciune catre tata-sau, si-i zise:
– Tata, atatia ani l-ai tinut, ai suferit atatea necazuri dupa urma acestui pom, mai lasa-l, rogu-te, si anul acesta, sa-mi incerc si eu norocul.
– Fugi d-aci, nesocotitule, zise imparatul. Fratii tai cei mai mari, atati si atati oameni voinici si deprinsi cu nevoile n-au putut face nimic, si tocmai tu, un mucos ca tine, o sa izbuteasca? N-auzi tu ce prapastii spun fratii tai? Aici trebuie sa fie ceva vraji.
– Eu nu ma incumet, zise Praslea, a prinde pe hoti, ci zic ca o incercare de voi face si eu, nu poate sa-ti aduca nici un rau.
Imparatul se indupleca si mai lasa pomul netaiat inca un an.
Sosi primavara: pomul inflori mai frumos si lega mai mult decat altadata. imparatul se veseli de frumusetea florilor si de multimea roadelor sale, dara cand se gandea ca nici in anul acesta n-o sa aiba parte de merele lui cele aurite, se caia ca l-a lasat netaiat.
Praslea se ducea adesea prin gradina, da ocol marului si tot planuia. in sfarsit, merele incepura a se pargui. Atunci fiul cel mai mic al imparatului zise:
– Tata, iata a sosit timpul; ma duc sa pandesc si eu.
– Du-te, zise imparatul; dara negresit ca si tu ai sa te intorci rusinat ca si fratii tai cei mai mari.
– Pentru mine n-are sa fie asa mare rusine, zise el; fiindca nu numai ca sunt mai mic, dara nici nu ma leg ca sa prinz pe talhari, ci numai o cercare sa fac.
Cum veni seara, se duse, isi lua carti de cetit, doua tepuse, arcul si tolba cu sagetile. isi alese un loc de panda intr-un colt pe langa pom, batu tepusele in pamant si se puse intre ele, asa cum sa-i vina unul dinainte si altul la spate ca, daca ii va veni somn si ar motai, sa se loveasca cu barba in cel de dinaintea lui si daca ar da capul pe spate, sa se loveasca cu ceafa in cel de dinapoi.
Astfel pandi pana cand, intr-una din nopti, cam dupa miezul noptii, simti ca-l atinge incetisor boarea ziorilor care il imbata cu mirosul sau cel placut, o piroteala molesitoare se alega de ochii lui; dara loviturile ce suferi vrand sa motaiasca il desteptara, si ramase priveghind pana cand, pe la revarsat de ziori, un usor fasait se auzi prin gradina. Atunci, cu ochii tinta la pom, lua arcul si sta gata; fasaitul se auzi mai tare si un oarecine se apropie de pom si se apuca de ramurile lui; atunci el dete o sageata, dete doua si, cand dete cu a treia, un geamat iesi de langa pom si apoi o tacere de moarte se facu; iar el, cum se lumina putin, culese cateva mere din pom, le puse pe o tipsie de aur si le duse la tatal sau.
Niciodata n-a simtit imparatul mai mare bucurie decat cand a vazut la masa sa merele de aur din care nu gustase niciodata.
– Acum, zise Praslea, sa cautam si pe hot.
Dara imparatul, multumit ca pipaise merele cele aurite, nu mai voia sa stie de hoti. Fiul sau insa nu se lasa cu una cu doua, ci, aratand imparatului dara de sange ce lasase pe pamant rana ce facuse hotului, ii spuse ca se duse sa-l caute si sa-l aduca imparatului chiar din gaura de sarpe. si chiar de a doua zi vorbi cu fratii lui ca sa mearga impreuna pe urma hotului si sa-l prinza.
Fratii sai prinsera pizma pe el pentru ca fusese mai vrednic decat dansii si cautau prilej ca sa-l piarza; de aceea si voira bucuros sa mearga. Ei se pregatira si pornira.
Se luara, deci, dupa dara sangelui si merse, merse, pana ce iesira la pustietate, de acolo mai merse oleaca pana ce dete de o prapastie, unde se si pierdu dara. Ocolira impregiurul prapastiei si vazura ca dara de sange nu mai inainta. Atunci pricepura ei ca in prapastia aceea trebuie sa locuiasca furul merelor.
Dara cum sa se lase inauntru? Poruncira numaidecat varteje si funii groase, si indata se si gatira. Le asezara, si se lasa fratele cel mare.
– Dara, zise el, cand voi scutura franghia, sa ma scoateti afara.
Asa si facura. Dupa fratele cel mare se cobori cel mijlociu si facu si el ca cel dintai, atata numai ca se lasa ceva mai in jos.
– Acum e randul meu sa ma las in prapastie, zise Praslea, vazand ca fratii cei mari se codesc; cand voi misca franghia, voi mai mult sa ma lasati in jos; si dupa ce veti vedea ca franghia nu se mai duce la vale, sa puneti paznici, sa pazeasca si, cand va vedea ca franghia se misca de loveste marginile groapei, sa o trageti afara.
Se lasa si cel mai mic din frati si, de ce misca franghia d-aia il lasa mai jos, si-l lasara, si-l lasara, pana ce vazura ca franghia nu mai sta intinsa, cum este cand are ceva atarnat de capatul ei.
Atunci fratii tinura sfat si zisera:
– Sa asteptam pana ce vom vedea daca face vreo izbanda, si atunci ori bine ori rau de va face, sa-l pierdem, ca sa ne curatim de unul ca dansul care ne face de rusine.
Praslea ajunse pe taramul cellalt, se uita cu sfiala in toate partile, si cu mare mirare vazu toate lucrurile schimbate; pamantul, florile, copacii, lighioni altfel faptuite erau pe acolo. Deocamdata ii cam fu frica, dara, imbarbatandu-se, apuca pe un drum si merse pana dete de niste palaturi cu totul si cu totul de arama.
Nevazand nici pui de om pe care sa-l intrebe cate ceva, intra in palat, ca sa vaza cine locuia acolo. in pragul usei il intampina o fata frumusica, care zise:
– Multumesc lui Dumnezeu ca ajunsei sa mai vaz om de pe taramul nostru. Cum ai ajuns aice, frate, il intreba ea; aici este mosia a trei frati zmei, care ne-a rapit de la parintii nostri, si suntem trei surori si fete de imparat de pe taramul de unde esti tu.
Atunci el povesti in scurt toata istoria cu merele, cum a ranit pe hot si cum a venit dupa dara sangelui pana la groapa pe unde s-a lasat in jos la ea. si o intreba ce fel de oameni sunt zmeii aceia si daca sunt voinici.
Ea ii spuse apoi ca fiecare din zmei si-a ales cate una din ele si le tot sileste sa-i ia de barbati, iar ele se tot impotrivesc cu fel de fel de vorbe, cerandu-le cate in luna si in soare, si ei se fac luntre si punte de le implinesc toate voile.
– Ei sunt in adevar voinici, adaoga ea, insa cu vrerea lui Dumnezeu poate ii vei birui. Dara pana una alta ascunde-te, vai de mine! undeva, sa nu dea zmeul peste tine in casa lui, ca e nabadaios si se face leu-paraleu. Acum e timpul cand are sa vina la pranz, si are obicei de arunca buzduganul cale de un conac si loveste in usa, in masa si se pune in cui.
N-apuca sa ispraveasca vorba, si se auzi ceva ca suiera, ca loveste in usa, in masa, si buzduganul se arata si se aseza in cui. Dara Praslea lua buzduganul, il azvarli inapoi mai departe decat il azvarlise zmeul; si, cand era prin dreptul lui, il atinse pe umere.
Zmeul, speriat, statu in loc, se uita dupa buzdugan, se duse de-l lua si se intoarse acasa. Cand era la poarta, incepu sa strige:
– Ham! ham! aici miroase a carne de om de pe taramul cellalt; si, vazand pe fiul de imparat ce-i iesise inainte, ii zise: Ce vant te-a adus pe aici, omule, ca sa-ti ramaie oasele pe alt taram?
– Am venit ca sa prinz pe furii merelor de aur ale tatalui meu.
– Noi suntem, ii zise zmeul; cum vrei sa ne batem? in buzdugane sa ne lovim, in sabii sa ne taiem, ori in lupta sa ne luptam?
– Ba in lupta, ca e mai dreapta, raspunse Praslea.
Atunci se apucara la tranta, si se luptara si se luptara, pana cand zmeul baga pe Praslea in pamant pana la glezne; iar Praslea se opinti o data, aduse pe zmeu si, trantindu-l, il baga in pamant pana in genunchi si-i si taie capul.
Fata, cu ochii plini de lacrami, ii multumi ca a scapat-o de zmeu, si-l ruga sa-i fie mila si de surorile ei.
Dupa ce se odihni vreo doua zile, porni, dupa povata fetei, la sora-sa cea mijlocie care avea palaturile de argint.
Acolo, ca si la cea mare, fu priimit cu bucurie; fata il ruga sa se ascunza; iar el nu voi; ci, cand veni buzduganul sa se aseze in cui, pe care il aruncase zmeul ei cale de doua conace, el il arunca mult mai indarat, izbind si pe zmeu in cap; iar zmeul veni turburat, se lupta cu Praslea ca si frate-sau cel mare, si ramase si el mort.
Fata, dupa ce ii multumi, il povatui cum sa faca ca sa scape din robie si pe sora lor cea mai mica.
– Desi e mai puternic, zise fata, decat fratii lui pe care i-ai omorat, dar cu ajutorul lui Dumnezeu si mai ales ca e si cam bolnav din lovitura ce i-ai dat cu sageata cand a vrut sa fure merele, nadajduiesc ca-i vei veni de hac.
O saptamana intreaga se desfatara impreuna cu amandoua fetele, si Praslea odihnindu-se de ostenelile ce incercase, porni si catre zmeul de al treilea.
Vazand palaturile de aur in care locuia zmeul cel mic, ramase cam pe ganduri, dara, luandu-si inima in dinti, intra inauntru.
Cum il vazu, fata il ruga ca pe Dumnezeu sa o scape de zmeu, care, zicea ea, e otarat ca, indata ce se va face sanatos bine, sa o sileasca oricum sa se insoteasca cu dansul.
Abia ispravise vorba si buzduganul, izbind in usa si in masa, se puse in cui. Praslea intreba ce putere are zmeul si ii spuse ca arunca buzduganul cale de trei conace; atunci el arunca si mai departe, lovindu-l in piept.
Zmeul, turbat de manie, se intoarse numaidecat acasa.
– Cine este acela care-a cutezat sa calce hotarele mele si sa intre in casa mea?
– Eu sunt, zise Praslea.
– Daca esti tu, ii raspunse zmeul, am sa te pedepsesc amar pentru nesocotinta ta. Cum ai vrut, venit-ai; dara nu te vei mai duce cum vei voi.
– Cu ajutorul lui Dumnezeu, ii raspunse Praslea, am eu ac si de cojocul tau.
Atunci se invoira sa se ia la lupta dreapta,
si se luptara
si se luptara,
zi de vara
pana seara;
iar cand fu pe la namiez, se facura amandoi doua focuri si asa se bateau; un corb insa le tot da ocol, croncanind.
Vazandu-l, zmeul ii zise:
– Corbule, corbule! ia seu in unghiile tale si pune peste mine, ca-ti voi da starvul asta tie.
– Corbule, corbule! ii zise si Praslea, daca vei pune peste mine seu, eu iti voi da trei starvuri.
– Unde da Dumnezeu sa caza o asemenea tifla peste mine! Mi-as satura salasul intreg.
– Adevar graieste gura mea, ii raspunse Praslea.
Corbul, fara a mai intarzia, aduse in unghiile sale seu, puse peste viteazul Praslea, si prinse mai multa putere.
Catre seara zise zmeul catre fata de imparat, care privea la dansii cum se luptau, dupa ce se facusera iar oameni:
– Frumusica mea, da-mi nitica apa sa ma racoresc, si-ti fagaduiesc sa ne cununam chiar maine.
– Frumusica mea, ii zise si Praslea, da-mi mie apa, si-ti fagaduiesc sa te duc pe taramul nostru si acolo sa ne cununam.
– Sa-ti auza Dumnezeu vorba, voinice, si sa-ti implineasca gandul! ii raspunse ea.
Fata de imparat dete apa lui Praslea de bau si prinse mai multa putere; atunci stranse pe zmeu in brate, il ridica in sus si, cand il lasa jos, il baga pana in genunchi in pamant; se opinti si zmeul, ridica si el in sus pe Praslea si, lasandu-l jos, il baga pana in brau; puindu-si toate puterile, Praslea mai stranse o data pe zmeu de-i parai oasele si, aducandu-l, il tranti asa de grozav, de il baga pana in gat in pamant si-i si taie capul; iar fetele, de bucurie, se adunara impregiurul lui, il luau in brate, il sarutau si ii zisera:
– De azi inainte frate sa ne fii.
Ii spusera apoi ca fiecare din palaturile zmeilor are cate un bici, cu care loveste in cele patru colturi ale lor si se fac niste mere. Asa facura, si fiecare din fete avura cate un mar. Se pregatira, deci, sa se intoarca pe taramul nostru.
Ajungand la groapa, cletena franghia de se lovi de toate marginile groapei. Paznicii de sus pricepura ca trebuie sa traga franghia. Se pusera la vartejuri si scoasera pe fata cea mare cu marul ei de arama.
Ea, cum ajunse sus, arata un ravasel ce-i dase Praslea, in care scria ca are sa ia de barbat pe frate-sau cel mai mare.
Bucuria fetei fu nespusa cand se vazu iar pe lumea unde se nascuse.
Lasara din nou franghia si scoase si pe fata cea mijlocie, cu marul ei cel de argint si cu o alta scrisoare, in care o hotara Praslea de sotie fratelui celui mijlociu.
Mai lasara franghia si scoase si pe fata cea mica: aceasta era logodnica lui Praslea; insa marul ei cel de aur nu-l dete, ci il tinu la sine.
El simtise de mai-nainte ca fratii sai ii poarta sambetele si, cand se mai lasa franghia ca sa-l ridice si pe el, dansul lega o piatra si puse caciula deasupra ei, ca sa-i cerce; iar fratii daca vazura caciula, socotind ca este fratele loc cel mic, slabira vartejile si dete drumul franghiei, care se lasa in jos cu mare iuteala, ceea ce facu pe frati sa creaza ca Praslea s-a prapadit.
Luara, deci, fetele, le dusera la imparatul, ii spusera cu prefacuta mahnire ca fratele lor s-a prapadit, si se cununara cu fetele, dupa cum randuise Praslea. Iara cea mica nu voia cu nici un chip sa se marite, nici sa ia pe altul.
Praslea, care sedea doparte, vazu piatra care cazuse cu zgomot, multumi lui Dumnezeu ca i-a scapat zilele si se gandea ce sa faca ca sa iasa afara. Pre cand se gandea si se plangea dansul, auzi un tipat si o vaietare care ii implu inima de jale; se uita impregiur si vazu un balaur care se incolacise pe un copaci si se urca sa manance niste pui de zgripsor. Scoase palosul Praslea, se repezi la balaur si numaidecat il facu in bucatele.
Puii, cum vazura, ii multumira si-i zisera:
– Vino incoa, omule viteaz, sa te ascundem aici, ca, de te va vedea mama noastra, te inghite de bucurie.
Trasera o pana de la unul din pui si-l ascunsera in ea.
Cand veni zgripsoroaica si vazu gramada aia mare de bucatele de balaur, intreba pe pui, cine le-a facut ast bine?
– Mama, zisera ei, este un om de pe taramul celalalt si a apucat incoa spre rasarit.
– Ma duc, le zise ea, sa-i multumesc.
Ea porni ca vantul inspre partea incotro ii spusese puii ca a apucat omul. Dupa cateva minute, se intoarse:
– Spuneti-mi drept, le zise, incotro s-a dus.
– Spre apus, mama.
Si intr-o bucata de vreme, ca de cand incepui sa va povestesc, strabatu cele patru parti ale taramului de jos si se intoarse cu desert. Ea ceru ca numaidecat sa-i spuie. in cele mai de pe urma, ii zisera puii:
– Daca ti l-om arata, mama, ne fagaduiesti ca nu-i vei face nimic?
– Va fagaduiesc, dragii mei.
Atunci ei il scoasera din pana si il aratara; iar ea, de bucurie, il stranse in brate si cat p-aci era sa-l inghita, daca nu l-ar fi acoperit puii.
– Ce bine vrei sa-ti fac si eu, pentru ca mi-ai scapat puii de moarte?
– Sa ma scoti pe taramul celalalt, raspunse Praslea.
– Greu lucru mi-ai cerut, ii zise zgripsoroaica; dara pentru ca tie iti sunt datoare mantuirea puilor mei, ma invoiesc la asta. Pregateste 100 oca de carne facuta bucatele de cate o oca una, si 100 paini.
Facu ce facu Praslea, gati painile si carnea si le duse la gura groapei. Zgripsoroaica zise:
– Pune-te dasupra mea cu merinde cu tot si, de cate ori oi intoarce capul, sa-mi dai cate o paine si cate o bucata de carne.
Se asezara si pornira, dandu-i, de cate ori cerea, paine si carne. Cand era aproape, aproape sa iasa deasupra, pasarea uriasa mai intoarse capul sa-i mai dea demancare; dara carnea se sfarsise. Atunci Praslea, fara sa-si piarda cumpatul, trase palosul si-si taie o bucata de carne moale din coapsa piciorului de sus si o dete zgripsoroaicei.
Dupa ce ajunsera deasupra si vazu ca Praslea nu putea sa imble, ii zise zgripsoroaica:
– Daca nu era binele ce mi-ai facut si rugaciunea puilor mei, mai ca te mancam. Eu am simtit ca carnea care mi-ai dat in urma era mai dulce decat cea de mai inainte, si n-am inghitit-o; rau ai facut de mi-ai dat-o.
Apoi o dete afara dintr-insa, i-o puse la loc, o unse cu scuipat de al sau, si se lipi. Atunci se imbratisara, isi multumira unul alteia, si se despartira; ea se duse in prapastia de unde iesisera si Praslea pleca catre imparatia tatalui sau.
Plecand catre orasul in care locuia parintii si fratii sai, imbracat fiind in haine proaste taranesti, intalni niste drumeti si afla de la dansii ca fratii lui au luat de sotii pe fetele care le-a trimis el, dupa cum le hotarase insusi, ca parintii lui erau foarte mahniti de pieirea fiului lor celui mai mic, ca fata cea mica e imbracata in negru si-l jeleste si ca nu voieste a se marita nici in ruptul capului, macar ca a petit-o mai multi fii de imparat; ca acum, in cele din urma, fratii lui i-a adus un ginere prea frumos si ca o silesc cu totii sa-l ia si ca nu se stie de va putea scapa.
Praslea, auzind de toate acestea, nu putin s-a intristat in sufletul lui si, cu inima infranta, a intrat in oras. Mai cercetand in sus si in jos, afla ca fata a zis imparatului ca, daca voieste sa o marite cu tanarul care i-l adusera, sa porunceasca a-i face si a-i aduce la odoare o furca cu caierul si fusul cu totul de aur si sa toarca singura, fiindca asa ii facuse si zmeul si asta il placea mult. Mai afla ca imparatul chemase pe starostea de argintari si-i poruncise zicandu-i: "Iata, de azi in trei saptamani sa-mi dai gata furca care o cere fata mea cea mica; ca de unde nu, unde-ti stau picioarele, iti va sta si capul"; si bietul argintar se intoarse acasa trist si plangand.
Atunci Praslea se duse de se baga ucenic la argintar.
Praslea, tot vazand pe stapanu-sau vaitandu-se fiindca nu izbutise a face furca dupa porunceala, ii zise:
– Stapane, te vaz trist ca nu poti sa faci furca ce ti-a poruncit imparatul, iata, mai sunt trei zile pana sa se implineasca sorocul ce ti-a dat; lasa-ma pe mine sa o fac.
Argintarul il goni, zicandu-i:
– Atati mesteri mari n-au putut sa o faca, si tocmai un trenteros ca tine sa o faca?
– Daca nu-ti voi da furca de azi in trei zile, raspunse Praslea, sa-mi faci ce vei voi.
Atunci se invoira a-i da o odaie sa lucreze numai Praslea singur, si pe fiecare noapte sa-i dea cate o traistuta de alune si cate un pahar de vin bun.
Argintarul ii ducea grija, fiindca, ascultand pe la use, n-auzea alt decat cum spargea la alune pe nicovala! Iara cand fu a treia zi, el iesi dis-de-dimineata din odaie cu furca pe tava, pe care o scosese din marul zmeului, ce era la dansul, si o dete argintarului ca sa o duca fetei imparatului.
Argintarul nu mai putea de bucurie, si-i facu un rand de haine; iar pe la namiez, cand venise slujitorii imparatului ca sa-l chele la palat, el se duse si ii dete furca care torcea singura.
Dupa ce imparatul se minuna de frumusetea ei, dete argintarului doi saci de bani.
Fata, cum vazu furca, ii trecu un fier ars prin inima; ea cunoscu furca si pricepu ca Praslea cel viteaz trebuie sa fi iesit deasupra pamantului. Atunci zise imparatului:
– Tata, cine a facut furca poate sa-mi faca inca un lucru pe care mi l-a adus la odoare zmeul.
Iara imparatul chema indata pe argintar si-i porunci sa-i faca o closca cu pui cu totul si cu totul de aur, si-i dete soroc de trei saptamani, si daca nu i-o face-o, unde ii sta picioarele ii va sta si capul.
Argintarul, ca si de-lalt rand, se intoarse acasa trist; despretui ca si intaia oara pe Praslea, care il intrebase si de asta data; iar daca se intelesera la cuvinte, se invoira si lucrul se si savarsi cu bine.
Cand vazu argintarul closca cloncanind si puii piuind, cu totul si cu totul de aur si ciugulind mei tot de aur, intelese ca trebuie sa fie lucru maiestru.
Argintarul lua closca, o duse la imparatul, iar imparatul, dupa ce se minuna indestul de frumusetea si gingasia lor, o duse fetei si-i zise:
– Iata, ti s-au implinit toate voile; acum, fata mea, sa te gatesti de nunta.
– Tata, ii mai zise fata, cine a facut aste doua lucruri trebuie sa aiba si marul de aur al zmeului; porunceste, rogu-te, argintarului sa aduca pe mesterul care le-a facut.
Primiind porunca asta, argintarul se infatisa imparatului rugandu-l sa-l ierte si zicandu-i:
– Cum o sa aduc inaintea mariei-tale pe mester, fiindca este un om prost si trentaros si nu este vrednic sa vaza luminata fata a mariei tale.
Imparatul porunci sa-l aduca oricum ar fi.
Atunci argintarul, dupa ce puse de spala pe Praslea si-l curati, il imbraca in niste haine noi si-l duse la imparatul; iar imparatul il infatisa fetei.
Cum il vazu fata, il si cunoscu. Ea nu putu sa-si tie lacramile care o podidisera, de bucurie mare ce avu, si zise imparatului:
– Tata, acesta este viteazul care ne-a scapat din mana zmeilor.
Si, dand in genunche, ii saruta mainile si pe fata si pe dos.
Luandu-i seama bine imparatul, il cunoscu si dansul, macar ca foarte mult se schimbase. il imbratisa si-l saruta de sute de ori. Dar el tagaduia.
In cele mai din urma, inima lui induiosita de rugaciunile tatalui sau, ale mamei sale si ale fetei care ramasese in genunche rugandu-l marturisi ca in adevar el este fiul lor cel mai mic.
Praslea le povesti apoi toata istoria sa, le spuse si cum a iesit dasupra pamantului si le arata si marul de aur al zmeului.
Atunci imparatul, suparat, chema pe feciorii lui cei mai mari; dar ei, cum vazura pe Praslea, o sfeclira. Iara imparatul intreba pe Praslea cum sa-i pedepseasca. Viteazul nostru zise:
– Tata, eu ii iert si pedeapsa sa o ia de la Dumnezeu. Noi vom iesi la scara palatului si vom arunca fiecare cate o sageata in sus si Dumnezeu, daca vom fi cineva gresiti, ne va pedepsi.
Asa facura. Iesira cate trei fratii in curte, dinaintea palatului, aruncara sagetile in sus si, cand cazura, ale fratilor celor mai mari le cazura drept in crestetul capului si-i omorara, dar a celui mai mic ii cazu dinainte.
Iara daca ingropara pe fratii cei mai mari, facura nunta mare si Praslea lua pe fata cea mica. Toata imparatia s-a bucurat ca le-a adus Dumnezeu sanatos pe fiul cel mai mic al imparatului si se mandrea, falindu-se, de vitejiile ce facuse el; iar dupa moartea tatane-sau se sui el in scaunul imparatiei, si imparati in pace de atunci si pana in ziua de astazi, de or fi traind.
Trecui si eu pe acolo si statui de ma veselii la nunta, de unde luai
O bucata de batoc,
s-un picior de iepure schiop,
si incalecai p-o sea, si v-o spusei dumneavoastra asa.
De ce nu le cauti tu singur? Vrei sa iti trimit cate o carte ca sa o studiezi?
Nu cel care afirma trebuie sa dovedeasca? de ce nu cauti tu daca exista zeus? asa nici eu nu am ce cauta, voi crestini afirmati ca exista dumnezeu convingere 100% dar oferiti 0% exact ca toate religile din toate timpurile, aveti ca baza biblia copie dupa alte mitologi, vrei cele 10 porunci egiptene?
poti spune ca exista= agnostica -teista = nu poti dovedi ca exista dumnezeu dar crezi in el, multi sunt agnostici, putini stiu cei aia agnostic
Dovezi ca exista zeus, de ce nu crezi ca exista?
Ce imi poate oferi mie un zeu care are urechi si nu aude, ochi si nu vede?
Cand o sa-l cauti pe zeus atunci am sa-l caut si eu pe dumnezeu
Nu vreau sa imi trimiti carti, vreau sa-mi oferi direct dovezile. Daca sunt in niste carti, mai mult ca sigur se gasesc si pe internet. Cu atat mai mult cu cat zici ca sunt dovezi "stiintifice" si "arheologice".
Mi-ai trimis multe filmulete idioate pe post de "dovezi", mai mult ca sigur o sa fie la fel si cu acele carti. Deci... daca vorbele tale nu sunt doar simple laude, prezinta-mi direct dovezile pe care afirmi ca le ai.
"De ce nu le cauti tu singur?"... daca eu afirm ca am dovezi pentru existenta dragonului invizibil din camera mea, tu esti cea care trebuie sa caute dovezile sau eu trebuie sa le ofer?
Daca te lauzi ca ai dovezi, prezinta-le si nu mai cauta scuze penibile.
BIBLIA:
1) Sa nu ai alti Dumnezei afara de mine.
CARTEA EGIPTEANA A MORTILOR:
1) Nu tulbur echilibrul divin.
BIBLIA:
2) Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri sau jos pe pamant, sau in apele mai de jos decat pamantul.
CARTEA EGIPTEANA A MORTILOR:
2) Nu opresc un zeu atunci cand acesta mi se arata.
BIBLIA:
3) Sa nu iei in desert Numele Domnului Dumnezeului tau; caci Domnul nu-L va lasa nepedepsit pe cel ce va lua in desert Numele Lui.
CARTEA EGIPTEANA A MORTILOR:
3) Nu jignesc zeul care se afla la carma.
BIBLIA:
4) Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului Dumnezeului tau: sa nu faci nicio lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care se afla in casa ta.
CARTEA EGIPTEANA A MORTILOR:
(Egiptenii nu aveau Sabat)
BIBLIA:
5) Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta pentru ca sa ti se lungeasca zilele in tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau.
CARTEA EGIPTEANA A MORTILOR:
5) Nu-i fac rau aproapelui meu.
BIBLIA:
6) Sa nu ucizi.
CARTEA EGIPTEANA A MORTILOR:
6) Nu ucid.
BIBLIA:
7) Sa nu preacurvesti.
CARTEA EGIPTEANA A MORTILOR:
7) Nu preacurvesc.
BIBLIA:
8 ) Sa nu furi.
CARTEA EGIPTEANA A MORTILOR:
8 ) Nu fur.
BIBLIA:
9) Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau.
CARTEA EGIPTEANA A MORTILOR:
9) Nu spun minciuni in locul adevarului.
BIBLIA:
10) Sa nu poftesti casa aproapelui tau, sa nu poftesti nevasta aproapelui tau, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici magarul lui, nici un alt lucru care este al aproapelui tau.
CARTEA EGIPTEANA A MORTILOR:
10) Nu-i nedreptatesc si nici nu-i insel pe altii.
Inca o dovada ca Biblia spune adevarul. Si tot ce este scris se va implini! Http://www.youtube.com/watch?v=iwBK_qeCDi0&feature=plcp
Tu nu vezi ca biblie e o mitologie, gaia presupun ca stie biblia
Un alt filmulet idiot.
Din moment ce tot cauti scuze si prezinti carti, autori, istoria unor autori, ce ai citit tu si alte tampenii de genul dar dovezile nu le prezinti, inseamna ca nu ai asa ceva si afirmatiile tale sunt doar niste laude inutile.
De ce nu vrei sa iti trimit carti si sa le citesti?
Nu mai simplu imi trimit direct dovezile?
Nu am cum.Acolo sunt versete din Vechiul Testament unde se compara cu datele istorice si sunt poze cu descoperirile arheologice care sunt intocmai cum este scris.
Si cum era logic, trebuia sa oferi o scuza. Care parte din "internet" nu o intelegi? Daca sunt dovezi stiintifice si arheologice, mai mult ca sigur sunt postate si pe internet.
E ultima data cand iti cer sa renunti la scuzele penibile si sa oferi dovezile cu care te lauzi.
* stiu ca discutiile cu tine sunt inutile si ca vei ignora totul, vei afirma cu tarie exact aceleasi lucruri idioate si vei aduce drept dovezi si argumente "valide" exact aceleasi chestii pe care nu de mult ai spus ca nu sunt valide. Data viitoare, cand cineva iti cere dovezile stiintifice si arheologice cu care te lauzi, incearca sa scurtezi conversatia. Zi din start "nu pot" sau "nu am cum" si atat, fara alte scuze inutile sau, in cazul in care ai dovezile, prezinta-le. Scuzele nu-si au rostul.
Te pui (iar) intr-o lumina proasta cand zici "am dovezi" si cand cineva iti zice "prezinta-le" tu incepi cu "apai sa vezi ca..." sau "pai nu pot pentru ca... ".
Fie ai dovezile si le prezinti, fie nu le ai si cauti scuze.
Tu chiar nu realizezi cat esti de penibil sa faci afirmatii fara sa cercetezi ca sa ajungi la o concluzie?
Era de asteptat din partea ta un asemenea raspuns irelevant avand in vedere ce ti-am cerut in ultimul comentariu.
Dupa cum am mai zis, data viitoare, cand cineva iti cere dovezile stiintifice si arheologice cu care te lauzi, incearca sa scurtezi conversatia. Zi din start "nu pot" sau "nu am cum" si atat, fara alte scuze inutile. Nu faci decat sa te pui (iar) intr-o lumina proasta cand zici "am dovezi" si cand ti se spune "prezinta-le" tu sa incepi cu "apai sa vezi ca..." sau "pai nu pot pentru ca... ".
1.Isis şi Fecioara Maria
Acest studiu abordeaza doua cazuri de comparatismul religios, intre vechiul cult egiptean si influentele pe care le-a exercitat asupra religiei crestine.
Unul dintre cele mai semnificative exemple este acela al zeiţei Isis – Dea Myrionima, „cea cu mii de nume", aşa cum era ea numită de către marinarii orientali în perioada greco-romană – şi a influenţei sale, cel puţinla nivel al reprezentării artistice, al iconografiei Fecioarei Maria din religia creştină. Acestui exemplu i se adaugă dovezi despre alte personaje din religia creştină cu un puternic substrat egiptean, precum Sfântul Gheorghe cel care a ucis balaurul, al cărui arhetip egiptean a fost zeul Horus care a ucis crocodilul Setekh.
*
"The cult of Isis was widespread in the Egypt of the dynastic period. From Egypt it spread northwards to Phoenicia, Syria and Palestine; to Asia Minor; to Cyprus, Rhodes, Crete, Samos and other islands in the Aegean; to many parts of mainland Greece - Corinth, Argos and Thessaly amongst them; to Malta and Sicily; and, finally, to Rome. In the first century BC, Isis was perhaps the most popular goddess in the Eternal City, from which her cult spread to the furthest limits of the Roman Empire, including Britain: her only rival was Mithras."
- Barbara Watterson, The Gods of Ancient Egypt
"Isis's (…) strongest appeal was to the sorrowing wife and devoted mother - every woman could identify with her and she has been seen by some commentators as the archetype of a cult that continues in the Christian churches to the present day."
- Richard Patrick, Egyptian Mythology
Cercetările recente din domeniul egiptologiei şi istoriei comparate a religiilor au semnalat faptul că zeiţa egipteană Isis a fost cea dintâi divinitate pan cosmică, divinitate care, încă din cea mai îndepărtată antichitate orientală, a transcens hotarele naţionale, culturale, de limbaj, precum şi perioadele de timp. Iar în epoca clasică ea a fost supusă, ca mai toate divinităţile acelor vremuri, procesului sincretismului religios, fiind, pe de o parte, identificată cu numeroase divinităţi străine feminine cu aceleaşi atribuite, din Orientul Apropiat şi Mijlociu şi din zona bazinului mediteranean, iar, pe de altă parte, asociată cu diferiţi zei paredri.[1]
Germenii bisericii creştine primare au apărut datorită mediului cultural şi spiritual efervescent de la începutul erei noastre, în care de multe secole tradiţiile spirituale milenare exportate mai întâi în Grecia chiar înainte de imperiul lui Alexandru cel Mare[2] (dar mai ales din epoca elenistică), iar apoi la Roma, din Egipt şi Orientul Apropiat şi Mijlociu, au creat condiţiile prielnice pentru ca, pe fondul transformărilor şi frământărilor sociale-politice şi economice această religie să poată apărea şi câştiga teren.
În acest cadru complex divinităţile egiptene şi greceşti au fost în mod deliberat supuse procesului de sincretizare în moduri care au înlesnit culturii elenistice o puternică influenţă. Această influenţă a avut impact asupra Imperiului Roman de mai târziu şi a stabilit un precedent cultural care s-a extins până în era creştină.
Influenţa spirituală a Egiptului antic asupra bisericii creştine primare a fost rezultatul unei moşteniri de lungă durată.[3] Această moştenire era deja cunoscută peste tot în Orientul Mijlociu antic şi în zona mediteraneană, cu mult înainte să apară cultura greco-romană. De peste două milenii naraţiunile despre Isis şi Osiris străbătuseră lumea cunoscută o dată cu comerţul.[4] Cultura greco-romană a reuşit să extindă şi să lărgească această moştenire în interiorul Europei.[5] Pe măsură ce biserica creştină primară a căpătat forţă, ea a absorbit părţi din această moştenire culturală. Creştinismul a adoptat diferite date calendaristice, simboluri, ritualuri şi terminologii ale căror origini se găsesc pe malurile Nilului. Semnificaţia cultului isiac se găseşte în influenţa pe care a avut-o asupra tinerei biserici creştine. O serie de trăsături ale acestuia au fost împărtăşite, împrumutate ori s-au confundat cu creştinismul timpuriu, iar în cele din urmă au fost păstrate cu sfinţenie în tradiţia creştină.[6] Multe aspecte ale creştinismului nu sunt originale acestei credinţe, ci sunt rămăşiţe din creuzetul cultural din care a ieşit creştinismul. Acest fapt NU sugerează că religia creştină este lipsită de autenticitate şi nici că ea ar fi o versiune a cultului isiac[7], ci intenţionează să demonstreze durabilitatea influenţei şi semnificaţiei formelor religioase precreştine. Refuzul recunoaşterii influenţelor tradiţiilor orientale au contribuit la confuzii, neînţelegeri şi erori în felul în care a fost percepută istoria creştinismului. Iar lipsa identităţii culturale pe care o resimt mulţi europeni este legată în parte de lipsa înţelegerii adevăratei naturi şi origini a anumitor forme culturale.[8] Aceasta este din cauză că multe dintre tradiţiile precreştine au fost reambalate la începutul erei noastre.[9]
„The time has come for Christian churches to acknowledge that the roots of the ‘new’ religion they exist to uphold were abundantly watered not just by the Jordan but also by the Nile, and that one of their holy cities long ago was Alexandria. Even when the cause of the monks and the bishops had triumphed the distinction between the ankh and the cross was blurred, and the Sanctus bell still tinkled like the Isiac sistrum."[10]
Paralele între cultul isiac şi creştinism
Următoarele informaţii sunt extrase din lucrarea Isis in the Ancient World de R. E. Witt.[11] Numerele paginilor unde apar aceste informaţii sunt în paranteză.
Atributele zeiţei Isis
Puterea asupra vieţii şi morţii
Cea în puterea căreia este salvarea/mântuirea
Sursa luminii şi înţelepciunii
Mama Divinităţii Supreme (Theotokos)
Simbolismul lui Isis
Luna (148)
Marea (Stella Maris) (148)
Mama (148)
Sora (44)
Peşte / Pescar (250)
Terminologie asociată cu Isis
· Laptele vieţii (292)
· Pâinea cea de toate zilele (84 / 180)
· Mama Divinităţii Supreme / Panagia – Theotokos / Biserica ortodoxă (276) Photismos – iluminarea (152)
· Symbolon – cuvânntul de trecere (152)
Obiecte din ritualul isiac
· Apa sfântă/sfinţită (60 / 165)
· Vestirea/Evanghelia salvării (54)
· Imnuri (91)
· Tămâie/Arderea de aromate (91)
· Drumul şi popasul în ritualul de veneraţie – Staţiile pe drumul Crucii (182)
· Sutana neagră şi anteriul alb (276)
Practici ale ritualului isiac
· Botezul – Mysterion (152)
· Monahismul (94 / 297)
· Celibatul (90)
· Postul (276)
Alte elemente de paralelism
· Numele Isis şi Isus sunt grecizări ale unor nume de origine semito-hamită
(primul caz, al egipteanului Aset, „zeiţa Tronului", sa "a Locului" (sacralizat)), respectiv semită (al doilea caz, ebraicul Yehoshua, „Yahweh este Salvarea").
· Osiris, soţul şi fratele lui Isis, a fost ucis de către fratele său, Seth, iar ulterior,
Isis l-a înviat. Acest concept al învierii a existat cu multe mii de ani înaintea creştinismului şi predatează cultura antică ebraică.
· Împăratul roman Tiberius a închis Isaeumul roman[12] şi i-a crucificat pe preoţii
acestuia. (94) Atât cultul isiac, cât şi creştinismul au fost în mod repetat persecutate de autorităţile romane.
· Hippolytus îi descrie pe membri unei secte creştine gnostice, „Peratae", drept
cei care recunoşteau deopotrivă învăţăturile lui Isis şi ale lui Isus. (195)
„The ritual of the Christian Church owes a considerable and unacknowledged debt to the Egyptian religion that preceded it in the Greco-Roman world."[13]
Specialiştii au comparat cultul lui Isis în Imperiul Roman Târziu şi Cultul Binecuvântatei Fecioare Maria. După ce religia creştină a câştigat popularitate şi a început să se disperseze în Europa, iar apoi peste tot în Imperiul Roman, creştinii au transformat un altar al lui Isis din Egipt într-unul dedicat Mariei, iar în alte cazuri ei „deliberately took images from the pagan world".[14]
Acelaşi Witt făcea observaţia că în tradiţia Bisericii Ortodoxe persistă o serie de influenţe precreştine, multe provenind din anticul cult egiptean. Astfel, figura dominantă în credinţa ortodoxă este Panagia-Theotokos, Prea Sfânta Maică a Domnului[15], a cărei privire îndurerată apare peste tot în aria ortodoxismului, până şi în icoanele de la mânăstirea de pe Muntele Athos, unde nu este tolerată nicio altă prezenţă feminină. Autorul îşi expune chiar propria-i mărturie în cazul sărbătorii ortodoxe greceşti a Panagiei de la Castoria din nordul Greciei, în timpul căreia icoana Maicii Domnului este transportată peste apă pentru o scurtă călătorie /asemenea statuii lui Isis din Templul de la Philae din sudul Egiptului), în timpul Sărbătorii Koemesis la capela de lângă Mavyrotissa, unde este expusă timp de opt zile sub un copac şi venerată înainte de a fi dusă înapoi în lăcaşul său sfânt din Biserica Metropolis.
Tot în zona heladică, mai exact în Arhipelagul Cicladelor, înainte de sosirea creştinismului, fuziunea divinităţilor majore feminine fusese atinsă între Isis şi „trinitara Artemis". Pe insulele Delos, Syros, Andros şi Tenos (principalul loc al Panagiei de astăzi împreună cu imemoriala sa icoană panseptos), cultul egiptean era foarte bine stabilit înainte de începutul erei creştine, cult care funcţiona alături de acelea elenice ale lui Dionysus, Demetra, Poseidon, ale Dioscurilor şi Cabirilor.[16]
Capitala Imperiului Roman de Răsărit, Constantinopole, cu minunea sa arhitectonică Hagia Sophia, Biserica Sfintei Înţelepciuni, a fost dedicată de împăratul Constantin cel Mare Prea Sfintei şi Binecuvântatei Patroane Fecioara Maria. Nici în acest caz continuitatea cu tradiţia precreştină nu a fost întreruptă. În timpurile precreştine, Byzantium a fost puternic conectat cu personaje divine feminine precum Io şi „purtătoarea de torţă Hekate", iar marea sărbătoare Nauigium Isis dedicată zeiţei egiptene, protectoare a navigatorilor, în variantă romană, începea de-a lungul ţărmurilor sale.[17] Înainte ca celebra catedrală să fie începută şi completată de cei doi arhitecţi ai lui Iustinian, fiecare având acelaşi nume teoforic, Isidorus[18], zeiţa Isis-Sophia era deja binecunoscută în cetatea căreia Constantin şi succesorii săi îi vor da măreţia.[19]
Alte particularităţi din ritualul ortodox pe care istoricii religiilor le-au remarcat ca fiind păstrătoare ale practicilor cultice egiptene antice sunt recuperarea sfintei cruci din mare la Piraeus cu ocazia Festivalului Luminilor (în aceeaşi zi în care „toţi egiptenii scot apă"), precum şi sărbătoarea hagiasmos-ul Evei din satele greceşti.[20]
O asemănare izbitoare între religia antică egipteană şi cea creştină timpurie este aceea referitoare la Prea Sfânta Mamă a lui Dumnezeu aşezată pe tron împreună cu pruncul său divin. Din punct de vedere teologic şi iconografic, asemănarea există.[21] Aici rezidă semnificaţia naraţiunii relatate în Prima Evanghelie despre Fuga în Egipt, mai cu seamă dacă această Evanghelie este considerată ca fiind redactată pentru Biserica din Alexandria.[22] Este de înţeles faptul că doctrina caatolică respinge această relatare ca fiind doar o legendă - parte integrantă din moştenirea Bisericii Copte – o legendă potrivit căreia Isus a fost un copil al Egiptului. În această variantă, Isus nu s-ar fi născut în Palestina, ci în Egipt. Naşterea creştină s-ar fi împlinit în zona Deltei Nilului, la Fayyum, la Ahnas, în Heracleopolis Magna, centrul cultului zeului cu cap de berbec, Arsaphes, pe care o autoritate antică era gata să-l considere drept un fiu al lui Isis, ea însăşi puternică în localitate.[23]
Alte naraţiuni necanonice fac din Egipt ţara în care dondatorul creştinismului a trăit în primii ani ai vieţii sale. Astfel se spune că la Hermopolis, localitate pusă în legătură nu numai cu zeul Thoth, dar şi cu Isis[24] Isus şi-ar fi celebrat prima Liturghie.[25] O altă relatare cel puţin ciudată este aceea potrivit căreia Sfânta Maria a Egiptului, „Stăpâna noastră, prea sfânta şi preacurata Fecioară, Mama lui Dumnezeu", a fost purtată împreună cu fiul ei de către Arhanghelul Gabriel să locuiască în Fayum. Fiind cunoscut fraţilor săi drept „fiul tristeţii", copilul a purtat numel Aour, care aminteşte de Horus, fiul lui Isis, pe numele său egiptean Hr.[26]
Pe lângă elementele oferite de comparatismul religios, o imagine mai coerentă asupra influenţelor orientale şi, a celor cu precădere egiptene, asupra creştinismului timpuriu, trebuie să ţinem seamă şi de un alt fenomen produs de-a lungul mileniilor, remarcat de toţi egiptologii şi ale cărui consecinţe asupra mentalităţii omului de astăzi sunt încă persistente. Este vorba despre fenomenul egiptomaniei. Această fascinaţie a culturii şi civilizaţiei egiptene, experimentată în diverse grade de numeroşi autori cu formaţii diferite – dintre antici, de ex., grecii Herodot şi Platon, filosofii Chaeremon şi Plutarh, Diodorus şi Aelian, romancierii Xenophon şi Heliodorus – a dus în secolul XIX la remarca unui scriitor entuziast, englezul W.R. Copper, ale cărui cuvinte sunt adevărate şi astăzi:
„These works of art, the ideas, the expressions, and the heresies of the first four centuries of the Christian era cannot be well studied without a right comprehension of the nature and influence of the Horus myth. We cannot ignore these facts. We have as Christians no reason to be afraid of them."[27]
Acestora i se mai poate adăuga încă o constatare: fără mama sa Isis, copilul Horus nu ar fi putut exista. Tocmai în lumina acestei realităţi a mitologiei egiptene trebuie să considerăm lupta creştinismului timpuriu, atât de aprigă la Alexandria, împotriva a ceea ce era în acea vreme cel mai persistent şi insidios duşman al său.
Istoricul Will Durant afirma că:
„Early Christians sometimes worshipped before the statues of Isis suckling the infant Horus, seeing in them another form of the ancient and noble myth by which woman (i.e., the female principle), creating all things, becomes at last the Mother of God."[28]
Mai mult decât atât, a existat de la început o confuzie onomastică între numele Isis şi Isus. Din acest motiv, de pildă, un creştin care practica exorcizarea este atestat ca scoţând dintr-un copil boala prin rostirea unei formule isiace, după hieros logos pe care Isis ar fi folosit-o când se adresa lui Horus:
„Let every sickness, suffering and pain cease at once. It is I who speak, the Lord Jesus, giver of healing."[29]
Iar o sursă arabă oferă indicii despre o frumoasă fecioară:
„She has two ears of corn in the hand and sits on a throne. … She protects a small child… called by some Isu."[30]
În aceeaşi sferă sincretică a tradiţiilor vechi şi noi intră şi următoarele exemple. În templul nubian de la Wadi Sebua, figura Apostolului Petru a fost suprapusă peste cea a zeului Amun, iar faraonul Ramses II pare astfel că îl cinsteşte pe sfântul creştin.[31] La Philippi Isis a suportat influenţa creştină, prin aplicarea în laterală a emblemelor noii credinţe, crucea şi porumbelul, fiecare dintre ele amintind nu mai puţin de trecutul isiac.[32]
2.Horus şi Sfântul Gheorghe, nimicitorii de balauri
"În ziua aceea Domnul se va năpusti cu sabia Sa grea, mare şi puternică, asupra leviatanului, a şarpelui care fuge, asupra leviatanului, a şarpelui încolăcit, şi va omorî balaurul cel din Nil." – Isaiah 27:1
"Get back! Crawl away! Get back from me, you snake! Go, be drowned in the Lake of the Abyss, at the place where your father commanded that the slayings of you should be carried out. Be far removed from that abode of Re wherein you trembled, for I am Re at whom men tremble; get back, you rebel, at the knives of his light. Your words have fallen because of Re, your face is turned back by the gods, your heart is cut out by Mafdet, you are put into bonds by the Scorpion-goddess, your sentence is carried out by Maat, those who are on the ways fell you." [The Ancient Egyptian Book of the Dead, Spell 39][33]
Potrivit descoperirilor realizate în egiptologie, arhetipul sfântului creştin Gheorghe trebuie căutat tot în mitologia şi religia antică egipteană, în care se vorbeşte despre zeul Horus care a nimicit dragonul ori şarpele. În numeroase cazuri, acesta este reprezentat sub forma unui crocodil. Reptile, deşi în general venerată peste tot în vechiul Egipt, totuşi, în reprezentările murale din templele de la Edfu şi Dendera crocodilul este subiectul uciderii ritualice. Ritualurile acestor culte "ati-crocodil" îşi găsesc cu uşurinţă originea în relatarea mitologică despre Horus şi lupta lui pentru regalitate împotriva lui Seth. Iar distrugerea finală a crocodilului reprezintă Victoria asupra haosului şi răului. Scena de deasupra din centru ( de pe exteriorul naosului de la Edfu, peretele de răsărit, primul registru) îl arată pe rege direcţionându—şi suliţa cu cap de şoim (simbolul lui Horus) în capul crocodilului, la fel precum Horus şi-a întins suliţa khepesh. Faraonul poartă coroana-hemhemty, cu care se împodobea doar în vreme de războaie şi distrugeri. Relieful este însoţit de un text care trebuia rostit:
"I hold my harpoon! I grasp my spear-shaft! Heir of the Lord of Mesen am I! I embark on my boat near the Lake of Horus and I drive back the steps of all "Those who are in the water." [...] the "hidden ones," I cut to pieces "Burning Mouths."[34]
"Gurile arzânde", sau mai literal "gurile fierbinţi" se refereau la origine la şerpii veninoşi a căror muşcătură era otrăvitoare. În cealaltă imagine (dreapta), Horus de la Edu este înfăţişat stând deasupra unui crocodil, străpungându-i capul cu suliţa. Iată textul însoţitor:
"And behold, the enemies of Re having transformed themselves into crocodiles and hippopotamuses hurled themselves into the water. And while Re-Harakhti was seated [in his boat] and sailing over the water, the crocodiles and the hippopotamuses came nigh, and opened wide their jaws in order to destroy their enemy Re-Harakhti. Then Horus Behedety made haste and came up, with his followers behind him, armed with metal weapons, each one by name having an axe, a spear, and a chain in hand. They speared the crocodiles and the hippopotamuses, and there were brought in forthwith six-hundred and fifty-one rebel-fiends, and they were slain opposite to the city of Edfu."[35]
Herodot observa că "pentru unii egipteni crocodilul este sacru; dar pentru alţii, el nu este, în realitate aceştia considerându-l duşman."[36]
Iar Strabo preciza despre Dendera că este locul "where the people, as compared with the other Egyptians, hold in particular dishonor the crocodile and deem it the most hateful of animals. For although the others know the malice of the animal and how destructive it is to the human race, still they revere it and abstain from harming it, whereas the Denderans track them down and destroy them in every way.[37] […] Apollonopolis (Edfu) also carries on war against the crocodiles."[38]
Plutarch relata că
"In the town of Apollonopolis it is an established custom for every person without exception to eat of a crocodile; and on one day they hunt as many as they can, and, after killing them, cast them down directly opposite the temple. And they relate that Typhon [Seth] escaped Horus by turning into a crocodile, and they would make out that all animals and plants and incidents that are bad and harmful are the deeds and parts and movements of Typhon."[39]
La origine, Seth fusese un apărător al zeului Ra: este reprezentat în barca solară, înfigându-şi suliţa în Apep, şarpele malefic. Iniţial Seth fusese doar unul dintre zeii principali, nu o divinitate a răului şi era numit "fiul lui Nut". Disputa dintre Horus şi Seth fusese rezolvată printr-un contract în avantajul ambelor părţi. "Seth continued to embody the forces ranged against life in the desert, and his anarchic physical power was even harnessed to the cause of good, as he wielded his scepter on the prow of the sun god's boat against the ultimate enemies of order, the chaos beyond creation."[40] "Seth is often included in the crew of the sun-boat; and this proves yet again that he was considered not to be essentially evil but rather to personify the element of strife and conflict which is discernable in the universe."[41] Demonizarea lui s-a produs mult mai târziu, prin Dinastia 20, când a fost asociat cu un şarpe, duşmanul lui Ra. Assman precizează că "in the age of Saites and Persians, the myth of Horus and Seth was taken up and rewritten. The framework of the legal dispute was retained: Seth is arraigned and found guilty; he is punished, and the lament of his cities is described in terms of political defeat."[42] Iar rezultatul a fost mai curând demonizarea decât reconcilierea.
În Cartea Porţilor, monstrul Apep este reprezentat ca un crocodil. În scena de mai jos, acesta este atacat de abebutiu, „harponerii" lui Ra. Apep a fost identificat cu diferite forme de şerpi-monştri şi astfel a avut la fel de multe nume ca şi Ra. Armele sale erau norii, ploaia, tunetul, întunericul şi eclipsele. Armele cu care putea fi înfrânt erau strălucirea şi căldura soarelui şi săgeţi şi suliţe de lumină.
Zeul-şarpe Apep este opusul zeului-soare, o divinitate a întunericului opusă luminii lui Ra. El era arhetipul nenorocirilor şi al răului moral. Răgetul lui puternic răsuna peste tot în Lumea de Dedesubt. În ciclul cotidian, una dintre sarcinile lui Ra era aceea de a-l învinge pe Apep înainte de a putea răsări din nou dimineaţa.
Grecii l-au numit pe zeul egiptean Seth cu numele divinităţii lor, Typhon. Iată cum îl descria Hesiod în Theogonia:
Typhoeus, mighty god, whose hands were strong
And feet untiring.
On his shoulders grew
A hundred snaky heads, strange dragon heads
With black tongues darting out.
His eyes flashed fire
Beneath the brows upon those heads, and fire
Blazed out from every head when he looked round.[43]
Typhon era un vrăjmaş al zeilor, iar Zeus s-a ridicat împotriva lui într-o teribilă bătălie şi l-a învins. Într-o manieră similară. În textul Apocrif veterotestamentar din Cartea lui Daniel, Povestea despre Bel şi Dragonul (ca. sec. I î.e.n.), Daniel nimiceşte "un dragon uriaş venerat de cei din Babylon".(v. 23) pe această filieră, s-a format o tradiţie potrivit căreia dragonul a devenit simbolul unui tip de rău, al vrăjmaşului zeului supreme, iar lupta cu dragonul a devenit lupta binelui asupra răului, a vieţii asupra morţii.
Este posibil pe de altă parte ca elemente arhetipale ale naraţiunii dragonului ca symbol al răului să se găsească şi în mitul grecesc despre Perseu şi Andromeda. Astfel aflăm de la Appolodor:
"Arriving in Ethiopia, which was ruled by Cepheus, Perseus found the king's daughter Andromeda exposed as prey to a sea monster; for Cassiepeia, the wife of Cepheus, had claimed to rival the Nereids in beauty, boasting that she surpassed them all. The Nereids were enraged by this, and Poseidon, who shared their anger, sent a sea-flood and a monster against the land. Now Ammon [an oracle in Egypt, at Siwa] had prophesied deliverance from this calamity if Cepheus' daughter Andromeda were offered as prey to the monster, and compelled by the Ethiopians, Cepheus had done so and tied his daughter to a rock. As soon as Perseus saw her, he fell in love, and promised Cepheus that he would destroy the monster if he would give him the rescued girl as a wife. When oaths had been sworn to this effect, Perseus confronted the monster and killed it, and set Andromeda free."[44]
Trebuie remarcat că naraţiunea despre dragon se găseşte în toată lumea, adesea în legendele populare, despre care Frazer nota :
„The story varies in detail from people to people, but as commonly told runs thus. A certain country is infested by a many-headed serpent, dragon, or other monster, which would destroy the whole people if a human victim, generally a virgin, were not delivered up to him periodically. Many victims had perished, and at last it has fallen to the lot of the king's own daughter to be sacrificed. She is exposed to the monster, but the hero of the tale, generally a young man of humble birth, interposes on her behalf, slays the monster, and receives the hand of the princess as his reward. In many tales of the monster, who is sometimes described as a serpent, inhabits the water of a sea, a lake, or a fountain. In other versions he is a serpent or dragon who takes possession of the springs of water, and only allows the water to flow or the people to make use of it on condition of receiving a human victim."[45]
Cultul creştin al Sfântului Gheorghe îşi are originea în 313 e.n., anterior neexistând nicio menţiune despre acesta. Probabil că martirul atestat istoric Gheorghe a fost o victimă a persecuţiilor creştine din timpul împăratului Licinius (308-324 e.n.), deşi multe surse îi menţionează moartea în 303 sub Diocleţian. Se spune că Gheorghe se npscuse în Cappadocia din părinţi nobili şi creştini. La moartea tatălui său, Gheorghe şi-a însoţit mama în Palestina, ţara sa natală. Având o constituţie puternică şi robustă, Gheorghe a ajuns soldat şi a dobândit un grad înalt în armată. Când împăratul a început lupta împotriva creştinismului, Gheorghe şi-a abandonat jurământul de soldat şi a apărut în faţa împăratului pentru a susţine cauza coreligionarilor săi. Neclintit, împăratul l-a aruncat în temniţa din Diospolis (Lydda) unde a fost torturat, iar apoi, decapitat, deoarece nu abdicase de la credinţa lui în Isus.
Până în sec. V e.n., povestea Sfântului Gheorghe a fost împodobită cu fapte nemaivăzute şi cu minuni. Se spunea că fusese ucis prin dezmembrare, apoi îngropat, apoi prin ardere, de fiecare dată fiind readus la viaţă de puterea lui Dumnezeu. Printre altele, i se mai atribuia învierea unor defuncţi, distrugerea instantanee prin forţa divină a armatelor şi idolilor, etc.
De abia prin sec. XII-XIII acestei legende i-a fost adăugat şi elementul dragon. Este foarte probabil că acest concept şi-a avut originea în texte mai vechi în care guvernatorul Dadianus este descries ca "dragon".
Iată relatarea despre Sfântul Gheorghe aşa cum a consemnat-o unul dintre celebrii egiptologi, E.A.W. Budge:
Now there was a young man whose name was George, the sun of truth and the glorious star betwixt heaven and earth; he was a tribune in the imperial army, and came from Cappadocia. And when he had served his time as tribune and acquired much wealth, he came to the governor Dadianus and wished to be made a count by him. When Saint George had come to the city and saw the frenzied idolatry of the governors and that they had forsaken God, he straightway decided to give up his rank of tribune, saying, "I will become a soldier of my Lord Jesus Christ the King of heaven." And when he had distributed all his wealth and given what he had to the poor, he rushed into the presence of the governors and cried out, saying, "Cease your frenzy, O governors, and proclaim not to be gods the things which are not gods; let the gods who have not made heaven and earth perish! As for me, I will worship one God, the Father of our Lord Jesus Christ and the Holy Spirit." The dragon looked at him, and said, "Every person who has gone forth from the benevolent guidance of the gods perishes, and as for us, we worship things which are beneath the heavens, for the gods Fire and Sun appear to us as mighty beings; know now that thou hast not only despised us, but thou hast also despised the righteous gods. Offer sacrifice then to the gods and to Apollo who is the saviour of the whole world, and be convinced that the gods who thou humblest know those who honour and obey them, and know how to punish those who disobey them. And now, tell me from whence thou comest? what is thy name? and for what purpose hast thou come hither?" Saint George answered, and said, "The chief name which I bear is Christian, I am by birth a Cappadocian, I was a soldier in a famous company, and I performed my duties of tribune satisfactorily in Palestine where it served. Who are the gods whom thou wouldst force me to worship, O king?" The governor said to him, "I desire thee to worship Apollo who hung out the heavens, and Poseidon who made fast the earth." Saint George answered and said, "Neither for thy sake, O evil dragon, nor for that of the governors thy companions will I speak about the righteous ones and thy dead god, but for the sake of these multitudes here present. Whom wouldst thou compel me to worship, O king? Peter the chosen one of the Apostles, or Apollo who corrupts the whole world? To which of these would thou have me offer sacrifice? to Elijah the Tishbite who was an angel upon earth and who walked upon earth and was taken up to the gates of heaven, or to Scamandros the sorcerer who worked enchantments by fire and who led many people astray, who committed adultery with Timetia (Demeter?), who begat Saar and Sarphat the ophani of the warrior of the city of Pontus, whose deeds were evil and who were cast into the abyss of the sea? Tell me, O king, to which of these wouldst thou give judgment? to Samuel who prayed to God, or to Poseidon the destroyer of the ships of the sea? to Antaeus and Herakles, or to those of the Martyrs and Prophets who wear crowns? Tell me, O king, to which of these wouldst thou give judgment? to Jezebel the slayer of the prophets or to Mary the Virgin the mother of my Lord Jesus Christ? Be ashamed, O king, for the things which thou worshippest are not gods, but deaf idols.[46]
Până la 1275, legenda Sfântului Gheorghe şi a dragonului a devenit popularizată prin iconografia bisericească. Iată ce povestea în acele timpuri Jacobus de Voragine, Arhiepiscop de Genoa în Legenda de Aur (Aurea Legenda[47]) sau Vieţile Sfinţilor::
George was a knight, born in Cappadocia. Once he came in to the province of Libya, to a city called Silene. By this city was a pool or a pond like a sea, where dwelt a dragon that poisoned the country around. One time the people gathered to slay him, but when they saw him they fled. And when the dragon came near the city he poisoned the people with his breath, and so the people of the city gave him, every day, two sheep to feed him, so that he should do no harm to the people. And at length, when the sheep failed, a man and a sheep were taken. Then an ordinance was made in the town that one should be taken from the children and young people of the town by lot, and every one as it fell, were he gentle or poor, should be delivered when the lot fell on him or her. So it happened that many in the town were then delivered, until at length the lot fell upon the king's daughter. The king was sorry, and said unto the people: "For the love of the gods take gold and silver and all that I have, and let me have my daughter." They said: "How sir! You have made and ordained the law, and our children are now dead, and you would do the contrary. Your daughter shall be given, or else we shall burn you and your house."
When the king saw he could no more do, he began to weep, and said to his daughter: "Now shall I never see your marriage." Then he returned to the people and demanded eight days' respite, and they granted it to him. And when the eight days were passed they came to him and said: "You see that the city perishes." Then the king arrayed his daughter as a bride, and embraced her, kissed her, and gave her his benediction. After, he led her to the place where the dragon was.
When she was there George passed by, and when he saw the lady he demanded her to tell him what she was doing there, and she said: "Go your way fair young man, that you not perish with me." Then said he: "Tell me why you are here and why you weep, and fear nothing." When she saw that he would persist, she told him how she was delivered to the dragon. Then said George: "Fair daughter, fear nothing for I shall help you in the name of Jesus Christ." She said: "For God's sake, good knight, go your way, and abide not with me, for you may not deliver me." As they spoke together, the dragon appeared and came running to them. George was upon his horse, and he drew out his sword and, making the sign of the cross, rode hardily against the dragon that came toward him, and smote him with his spear, seriously injuring him, and threw him to the ground. He then said to the maid: "Give me your girdle, and bind it about the neck of the dragon, and be not afraid." When she had done so the dragon followed her, now a meek and gentle beast. She led him into the city, and the people fled by mountains and valleys, and said: "Alas! Alas! We shall all be killed." Then George said to them: "Fear nothing, believe in God, in Jesus Christ, and be baptized, and I shall slay the dragon." Then the king was baptized and all his people, and George slew the dragon and smote off his head, and commanded that he should be thrown in the fields. They took four carts with oxen and took him out of the city.
În acest fel, pornind de la arhetipul egiptean antic, suportând şi alte influenţe din spaţiul mediteranean (greceşti şi evreieşti), imaginea soldatului creştin martirizat Gheorghe a devenit simbolul victoriei creştinului canonizat de biserică, ca întrupare a dreptei credinţe, asupra simbolicului dragon care a devenit sinonim cu forţele răului şi cu vrăjmaşul lui Dumnezeu.
[1] Osiris, Serapis, Dionysus şi Mithras în particular.
[2] Alexandru I al Macedoniei (356 – 323 î.e.n.) a cucerit Egiptul şi a întemeiat oraşul Alexandria, în nordul acestuia, la Marea Mediterană. Foarte rapid, Alexandria a devenit unul dintre cele mai importante centre comerciale şi culturale în toată regiunea mediteraneană şi a Orientului Mijlociu. Unul dintre generalii lui Alexandru I şi proaspăt desemnatul cârmuitor al Egiptului a însărcinat doiu experţi în teologie pentru a sincretiza tradiţiile religioase ale Greciei şi Egiptului. Cf. P.M. Frazer, Ptolemaic Alexandria, I-III,
[3] Egiptul dinastic apăruse cu peste 30 de secole înainte de naşterea întemeietorului religiei creştine. Cel mai mare centru spiritual al lumii antice era localizat la Karnak, în Egiptul de Sus, pe malul Nilului, în apropiere de necropola regală din Valea Regilor. Acest complex cultual atrăgea pelerini religioşi din tot Orientul Mijlociu şi zona mediteraneană. Mitologia religioasă a egiptenilor care punea accent pe moartea şi renaşterea zeului Osiris a influenţat mai târziu tradiţia ebraică, precum şi venerarea la greci a lui Zagreus şi Dionysos.
[4] Comerţul egiptean atinsese în partea de răsărit regiunea Afganistanului, la nord Marea Neagră, la sud Africa centrală, iar la apus, Libia. Creta, Grecia mycenianană, Asia Mică, Cipru şi Palestina erau parteneri comerciali obişnuiţi încă de la începutul epocii dinastice egiptene.
[5] Cetăţile comerciale greceşti precum Athena, corint, Milet au cunoscut încă de timpuriu cultul isiac.
[6] Aceasta se aplică în mod particular cinstirii Fecioarei Maria. Aceasta a împrumutat o serie de simboluri şi titluri de la Isis, fiind reprezentată în veşminte negre – o trăsăstură comună a cultului isiac.
[7] O serie de scriitori au încercat să folosească asemănările dintre creştinism şi tradiţia precreştină ca pe o armă cu care să atace biserrica modernă. Pe de altă parte, alţii, la polul opus, încă din timpurile bisericii primare, au încercat să nege cu vehemenţă orice element pe care aceasta l-a împrumutat din cultul isiac ori din tradiţiile religioase orientale antice. Aceste atacuri sunt produsele clare ale intoleranţei religioase şi nu reprezintă nicidecum o cercetare ştiinţifică autentică.
[8] Tradiţiile spirituale ale strămoşilor noştri pre-creştini sunt etichetate şi astăzi în anumite medii drept simpliste, ori sperstiţii. Iar termenul "păgân" încă se referă, în mod eronat, la credinţele precreştine.
[9] Edictul lui Theodosius I (346-395 e.n.), publicat la Constantinopole, a stabilit religia creştină drept religia oficială de stat (380 e.n.) şi singura formă legitimă de cult religios, toate celelalte culte fiind interzise (391 e.n.). Edictul promova distrugerea templelor, altarelor, sanctuarelor şi cărţilor necreştine peste tot în Imperiul Roman. Consecinţa cea mai tragică a acestor evenimente a fost arderea Serapeumului şi a bibliotecii din Alexandria unde mii de rulouri cu lucrări literare, ştiinţifice ori religioase au fost pierdute pentru totdeauna din cauza intoleranţei religioase.
[10] R. E. Witt, Isis in the Ancient World, The Johns Hopkins University Press 1997, 280.
[11] Potrivit descrierii de pe copertă "R. E. Witt's acclaimed Isis in the Ancient World is the first study to document the extent and complexity of the cult's influence on Graeco-Roman and early Christian culture." Iată şi câteva recenzii. "Particularly stimulating is the attempt to assess the impact of the Isis cult on Christianity. Here Dr. Witt is able to deploy his wide knowledge of the religion of the Byzantine era and its sequel in Greek Orthodoxy, and he is also able to correct the severe underestimation of the moral appeal of the Isis cult which has hitherto prevailed among historians of Christianity." -- J. Gywn Griffiths, Journal of Egyptian Archaeology; "Distinguished for its learning and its use of fascinating and little-known iconographic material... The importance of this study, both for the history of religions and of Graeco-Roman society, lies in the evidence, assembled and interpreted, of a widespread desire to worship a goddess who embodied maternal compassion and omnipotent wisdom." -- History Today; "This is in many ways a pioneering book by an author who knows how to use archaeological as well as literary evidence. It is an important contribution to an understanding of the religious attitudes of ordinary men and women who lived under the rule of the Caesars... [It is a ] well-written, well-planned, and finely illustrated work [that] contributes powerfully to our knowledge of significant aspects of the Graeco-Roman world." -- Times Literary Supplement.
[12] Isaeumul era un sanctuar ori un templu din perioada greco-romană în care se adunau credincioşii cultului isiac pentru a-şi venera divinitatea, pe Isis. Tacitus scrie că după asasinarea lui Iulius Caesar a fost înălţat un templu în onoarea lui Isis. Augustus l-a suspendat şi a încercat să-i aducă pe romani înapoi la divinităţile romane strâns associate cu statul. În cele din urmă, împăratul roman Caligula a renunţat la îngrijorarea augustană cu privire la cultele orientale. În timpul domniei sale, la Roma s-au pus bazele festivalului isiac. Potrivit lui Iosephus Flavius, Caligula se îmbrăca în veşminte feminine şi participa la mysteriile instituite de el, iar în epoca elenistică Isis obţinuse "un nou rang, acela de divinitate conducătoare a lumii mediteraneene". Vespasian şi Titus practicau incubaţia în Isaeumul roman, iar Domitian a construit un alt Isaeum împreună cu un Serapeum. Într-un basorelief de pe arcul său triumphal de la Roma, Traian apare înaintea lui Isis şi Horus, prezentându-le ofrande votive de vin. (Cf. R.E Witt, Isis in the Ancient World, Cap. 17: "The Goddess Darling of the Roman Emperors", 1997, 235, ) Iar Hadrian îşi decorase villa de la Tibur cu scene isiace. Galerius o consider ape Isis protectoarea sa. (Cf. Idem, 51)
[13] R. E. Witt, Isis in the Ancient World, p.184.
[14] „The ritual of the Christian Church owes a considerable and unacknowledged debt to the Egyptian religion that preceded it in the Greco-Roman world". Cf. R. E. Witt, Isis in the Ancient World, p. 184.
Geneza e mitologie sumeriana, potopul, isus si multe alte povesti
Nu scrie nicio data, nici un an, luna, zi in vt, nt
Lector de inalta distinctie la Universitatea din Leeds, dr.Andrew McIntosh un specialist de marca in teoria combustiei.El priveste cu mare atentie la implicatiile modelului creationist in relatie nu numai cu primele capitole ale cartii Geneza ci si cu subiectele generale ale teologiei crestine.Albert Einstein a scris ca,, armonia legilor fizice indica spre o inteligenta atat de superioara incat toata gandirea sistematica a fiintelor umane este absolut nesemnificativa.,, Si totusi, traim azi intr-o lume in care majoritatea oamenilor pun la indoiala faptul ca realitatea in toata complexitatea ei este un indicator spre un Creator.
Si un musuroi de furnici este complex, dar privind o singura furnica te uimeste simplititatea ei
Voi credeți într-o carte cu animale vorbitoare, magi, vrăjitoare, demoni, bețe care se transformă în șerpi, mâncare care cade din cer, oameni care merg pe apă și toate felurile de povești magice, absurde și primitive, și spuneți că noi suntem cei care au nevoie de ajutor? - Dan Barker
"Cuvantul «dumnezeu» nu este nimic altceva pentru mine decat expresia si produsul slabiciunii umane, Biblia este o colectie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, in orice caz, destul de copilaresti.Niciun fel de interpretare, indiferent cat de subtila, nu-mi poate schimba opinia" - Albert Einstein
Bai sa fiu al naibii, acum stiinta si dovezile pe care le poate aduce sau nu sunt bune, insa cand vorbim de Marele Gandalf nu este valida?
Logica crestina NU EXISTA! Fii atent :
Conform Leviticus 19:27 nu aveti voie sa va barbieriti si nici sa va tundeti chei in cap.
Leviticus 11:8 spune ca nu aveti voie sa mancati din porc.
Timothy 2:9 spune ca nu aveti voie sa purtati aur.
Deuteronom 17 spune ca ar trebui sa ucideti pe oricine nu crede in ce credeti voi.
Deutoronom 17:12-13 spune ca daca un preot va zice sa faceti ceva si voi nu o faceti va trebui sa muriti.
Romanii 8:33 spune ca nu aveti voie sa faceti nimic gresit vreodata!
Aaculta! Nu esti obligat sa crezi dar stai si gandeste-te, orice intrebare duce la El. De cate ori au incercat oameni de stinta sa faca clone dupa oameni din molecule si alte chesti si nu au reusit deoarece nao suntem creatii a lui Dumnezeu! Doar atat, Gandeste-te'' chiar nu exista? Deaca nu ar exista nu am fi aici sau macar am putea sa ne clonam! (sper ca te-a ajutat parerea mea)
Nu pot sa creieze nici un fir de iarba
Cine,ce legatura are raspunsul tau cu raspunsul lui vladut?
Da pentru ca totul e de la Dumnezeu!
N-am raspuns la intrebare, si doar am completat afirmatia cuiva, si acum chiar nu-mi pasa daca exista sirene...
Si virusi,ciuma care a omorat oamenii nevinovati, copii, saraci, sobolani, gandaci?
Tu, reprezentat creștin, nu poți nici măcar să scrii corect, și te iei de oamenii de știință? Ești al naibii de optimist.
Cred ca, daca nu ar fi existat nu s-ar fi pus problema lor niciodata, asa cum nu se pune problema de maimute cu aripi, in aceasta legenda exista totusi un sambure de adevar, si sirenierii nu aveau cum sa fie confudati sub nici o forma cu femeile mladioase si frumoase 
Totul este posibil!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
