Nu trebuie, căci tu întrebi dacă mai trebuie. Versetul vrea să sperie. Dacă vrei să crezi tot ce scrie acolo ca veridic, numai pentru că e scris acolo. E scris acolo, acolo este cuvântul lui Dumnezeu, nu gândesc, nu am voie să critic, nu am voie gândesc cu mintea mea, nu am voie să nu cred, dacă scrie acolo, așa va fi. Creierul face tot timpul prognoze. Tipul care a conceput versetul era pesimist rău de tot și impunea pesimismul lui la toți. Asta așteaptă el.
M ai este pana in ziua aia, prima data ii va trimite pe Sf Ilie si Enoh pe care nimeni nu ii va crede si vor fi omorati
Păi și nu așa a fost? Nu îl așteptau pe Mesia și când Acesta a venit L-au omorât pentru că nici ei nu știau ce așteptau?
Apoi dacă te referi la timpul după Noul Legământ, la fel. Este cunoscut faptul că după ce Domnul Isus va reveni să-și ridice Biserica(învierea) urmează perioada Antihristului în care evreii vor suferi mai mult ca la holocaust(Zah. 13:8, 9).
-
Există fenomene/manifestări Supranaturale și Paranormale studiate și folosite. Ele nu ar avea cum să existe și să funcționeze,din punct de vedere evoluționist/Darvinist/Materialist.
Apoi, o explozie primordialã nu poate crea armonie și Legi/Forțe funcționale și universal valabile, ci haos.
Evoluția nu poate creea ceva bine dezvoltat și integrat în mediul înconjurător, fără a avea un model, un scop, sau un programator.
- > "Singura sursă de moralitate și valoare este rațiunea umană, care ne permite să distingem binele de rău și să cooperăm pentru binele comun." -< Doar în lumea ta imaginară se-ntâmplă așa, în realitate însã, nu prea mai există așa ceva nici măcar în țările civilizate sau cele foarte dezvoltate. Omenirea are tot timpul tendința să " o ia pe arătură".
Da. Ziua Domnului aduce judecata Lui pentru cei rebeli împotriva Creatorului dar aduce începutul locuirii eterne a celor credincioși împreună cu El
".Ce fel de fenomene și manifestări? De cine sunt studiate și folosite? "
Păi exact de-asta este numărul ateilor- antiteiști atât de insignifiant: ignorarea voită a acestor fenomene, debitarea constantă a aceloraș aberații și divagații ilogice.,. Trebuie să fii într-un anume fel pentru asemenea "performanțe".
"care determină supraviețuirea celor mai adaptați și dispariția celor mai puțin adaptați. "
Lumea este plină de specii/rase/exemplare puțin sau foarte puțin adaptate. Umanitatea nu face excepție, ba din contră, este într-o continuă degradare, din toate punctele de vedere. Și asta este doar una din realitățile științifice ce contestă ipotezele teoriei evoluționismului.