Nu ai Marius halucinații, chiar se întâmplă. Bun, poți să nu mă crezi, dar informează-te din surse sigure, întreabă creștinii (nu le atei, că ști ce spun), cam atât. Uite ce ne spune Iisus despre sfârșit :
★„3. Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?
4. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva.
5. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi.
6. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul.
7. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri.
8. Dar toate acestea sunt începutul durerilor.
9. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu.
10. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii.
11. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi.
12. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci.
13. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.
14. Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul.
15. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă -" (Matei cap 24)
Recomand să citești în continuare, că ne spune mai multe.
Nu ești singurul. Mai nou oamenii de știință cred mai mult în sfârșitul lumii decât mulți creștini.
Vezi Doomsday Clock, de exemplu: oomsday_Clock_graph.svg">https://en.wikipedia.org/......sday_Clock
Mie mi se pare, că ție ți se pare că gândești.
Cum definești lumea?
Ce înseamnă că se duce de râpă?
Cum adică vine sfârșitul?
Cum ți-ai dat seama de asta?
Ce sunt acelea haalucinații?
O halucinație înseamnă o trăire concretă, ai văzut, auzit, simțit ceva.
Ai văzut, auzit, simțit tu asta?
Ai simțit lumea și râpa ei?
Cum ai ajuns să te preocupe deodată soarta lumii întregi, de parcă ai fi tu Isus.
Ei, dacă chiar se duce pe râpă, poți tu face ceva?
Sau ar trebui toți să credem tot ce scrie în Biblie, că atunci lumea va fi salvată?
Orice are un inceput are si un sfarsit. Asa ca tehnic, da, ai dreptate lumea se duce de rapa. Dar asta era valabil si acum 1000 de ani, asa ca nu-ti face problme din asta .
Ia intreaba-l pe Celcestietot unde scrie-n Biblie ca sfarsitul lumii va veni inainte de 2100 d.Hr? O sa dea din colt in colt, ca nu exista versete care afirma clar ca sfarsitul lumii va veni inainte de (sa zicem) 7500 d.Hr.
Doctoranus, cand am spus eu ca exista o data sigura despre "sfarsitul lumii"? Nu am spus asta, nici nu o sa o spun, doar semnele prevestesc sfarsitul.
Prin dezastru intervine schimbarea, dezastru așa numit "sfârșitul".
Schimbarea nu înseamnă neapărat dezastru sau sfârșit. Schimbare înseamnă modificare, in situația de față modificarea a modului de viață, a condițiilor de trai, a perspectivei, etc.
In ce constau acele halucinații? Ce te face sa spui că lumea de duce de râpă?
Ai halucinații.Nu există sfârșitul lumii, în gen Armaghedon, sau alte SF-uri de-astea.În biblie se referă la sfârșitul lumii ăsteia(celei vechi ce e înlocuită cu viața modernă), adică lumea se va transforma nu se va distruge brusc.
Esti de acord cu mine? Crezi in Dumnezu etc. Povesteste putin (despre ceea ce crezi - ateu sau crestin, indiferent ce religie esti).
Nu sunt de acord cu tine. Tot incerc sa aflu despre ce semne vorbești.
Să îți povesc ce anume?
Sa imi spui daca esti credincioasa sau atee. Am inteles ca, crezi ce am spus eu, este asa?
Deci, nu crezi ceea ce am spus? Intreb, pentru ca ai pus virgula dupa Nu.
Da, greșeala mea. Am modificat acum, sper să apară în cel mai scurt timp.
Nu, nu cred.
Ok, bine ca ai modificat. Daca doresti, imi poti spune de ce nu crezi in Dumnezeu? Poti sa imi dai cel mai scurt sau lung argument, cum doresti tu, doar fara chestii ca de exemplu : ca nu exista. L-ai cautat si nu ti-a raspuns? Asa pur si simplu nu crezi? Esti de alta religie? etc. Imi poti raspunde la acestea daca doresti. Eu oricum am inteles ca nu crezi in El, poate ma insel eu.
Unde vrei sa ajungi? Orice argument ți-aș da, nu vei vrea sa îl accepți. Am observat situații asema, te cerți cu userii din cauza asta. In general creștinii nu acceptă altceva in afară de confesiunea lor.
Daca vrei sa îmi spui că greșesc, nu te obosi. Fiecare cu alegerea lui. Important e sa avem conștiința morală.
Da, poate ca ma cert, nu neg, dar eram curios de fiecare in parte de ce nu crede. Uite, daca ceri ajutor de la Dumnezeu, il vei primi, daca Ii ceri semne, le vei primi, spun toate acestea ca mi s-au intamplat, si de asemenea si multora. Ma cert cu cei ce ma fac nebun sau prost fie direct sau indirect, si normal ca ma enervez. De exemplu, unii useri ma pun sa le povestesc experientele mele, si cand o fac, rad de mine in fel si chip, si iti dai seama ca ma enervez, ca na, acum sa rada cineva de tine, cum este, este frumos si civilizat? Eu ma comport cu userii asa cum se comporta si ei cu mine, nu razi de mine, nu ma enervez sau mai stiu eu ce mai fac, vorbesti frumos, tot la fel o sa fac. Daca te-ai uitat in comentariile mele mai atent, ai fi vazut ca asa fac, spune-mi tu cand am fost eu rau cu cineva civilizat? Ai inteles ceea cea am spus? Mai vrei sa vorbesti cu mine sau nu despre asa ceva? Oricum este imposibil, acum vorbind la modul general, sa fi ateu si sa fi cerut ceva lui Dumnezeu si sa nu Iti raspunda, ca Dumnezeu raspunde la ceea ce Ii ceri, trebuie doar sa fi atent. Nu ma crezi (?), cere-I tu ce vrei.
Mai avem un numar nedeterminat de ani pana sa vina sfarsitul, posibil nici eu sau tu sa nu mai fim in viata.
Nu știe nimeni când va veni, asta nu înseamnă că avem ani nedeterminați.
Pricope_Marius_1997 întreabă: