Nu nu simt asta niciodata.
Daca nu am cui sa ma confesez ma duc in parc si iau in brate un pom gros, si ma confesez coroanei sale cu frunze
Da fara zeus, horus cum are sens viata ta?
viata are un sens cand i dau tu un sens, daca stai si visezi nu vei avea nimic decat iluzi
Dumnezeul ăla în care crezi tu este inexistent pentru mine. Și totuși, în ciuda acestui fapt, viața mea are sens și culoare și ce mai vrei tu să aibă. Și nu sunt apropiată de părinții mei în sensul că le spun tot timpul ce simt și ce mă deranjează. Mi se pare o pierdere de timp, deoarece știu că nu m-ar înțelege. Eu prefer să mă exprim scriind ceva, orice.
Ce fel de avioane a vazut prorocul Isaia?
De transportat pasageri, avioane utilitare sau avioane militare, daca erau cumva militare erau cumva bombardiere sau avioane de vanatoare?
Daca e vorba de tronul mielului nu poate fi vorba de bomba cu neutroni pentru ca ovinele nu au asa ceva in dotare.
Nu putem sa ne luam dupa apocalipsa pentru ca apocalipsa apartine de religia mozaica si de poprul evreu in timp ce noi romanii o avem pe Mama Omida, iar Mama Omida nu a prorocit asa ceva!
Si oricu
In primul rand, cred ca faci niste legaturi fortate intre ganditul la viata fara rost in lipsa lui D-zeu, ce a spus Isaia, Ieremia sau Apocalipsa. Exemplele date nu probeaza neaparat existenta lui D-zeu, ci mai repede prezenta extraterestrilor sau poate a unei civilizatii anterioare care atinsese o dezvoltare apropiata celei actuale.
Si legatura cu bomba cu neutroni este fortata.Dece erau necesare 5 luni pentru a distruge viul animal?
Nu inteleg ce legatura are FORMAREA muntilor Armeniei cu potopul?
Nu vad legatura cauzala dintre ce nu poti spune parintilor si ce simti atunci cand stii ca "acolo sus cuiva ii pasa de tine"(caruia nu rezulta ca i te-ai fi destainuit).Tu cred ca doresti sa gasesti niste motivatii logice, chiar irefutabile credintei tale.Credinta religoasa, din pacate, nu are logica.
Da' fara Acan, patronul betivilor?
Viata oricum e fara sens. Cred ca asta a fost unul dintre motivele aparitiei religiilor, sa dea sens vietii.
Ce ai spus aici am citit si eu,si este adevarat,exista cineva acolo sus care ii pasa de tine doar ca unii simt iar altii nu simt sau nu vor,Dar nu are rost sa te bagi in discutii cu ateii pentru ca nu o sa reusesti nimic, ei traiesc degeaba,doar pentru placerile de pe lumea asta,si nu are rost sa incerci sa i convingi ca exista Dumnezeu Pentru ca nu o sa reusesti,ei zic ca nu cred pana nu il vad, dar Dumnezeu nu se vede, el se simt, la fel ca si aerul, dar totusi in aer crede toata lumea ca exista, dar in dumnezeu nu. trist!