Nu îmi găsesc liniștea, mai am iertare pentru faptul că am intrat in altar din neștiință?
Această neliniștea ta nu este din cauza acelei transgresiuni, că ai intrat accidental într-un altar. Acel loc a fost decretat sfânt de către oameni, adică de popi și tabu pentru femei, tot de către oameni, adică tot de popi. Să meditezi la asta. Biserica, altarul inclusiv, nu sunt locuri unde locuiește Dumnezeu, sunt locuri unde se vorbește despre Dumnezeu. Dta ești neliniștită din cauza unor vorbe spuse de oameni. Dar poți fi neliniștită din alte motive și cauți un motiv care ți se pare logic, ca să îți manifești neliniștea. Așa se întâmplă și la anxietate. Îți este frică fără motiv, apoi cauți motivul în exterior. Trebuie să fie un motiv. Care ar putea fi acela? Că cineva îți vrea răul? Cine îți vrea răul? Nu găsești. Probabil că toată lumea îți vrea răul. Astfel aluneci spre paranoia. Și uite așa, emoțiile scăpate de sub control, ajung să îți paraziteze viața. Nu te mai poți gândi la cele necesare vieții, că simți că te papă gaia, că te mănâncă mama supărării, sau că te pedepsește Dumnezeu pentru că ai intrat în altar, într-un loc interzis de popi. Dumnezeu are o mare înțelepciune, el nu se ia după popi, că dacă s-ar lua după popi, ar fi dezastru în lumea asta. Nu are nici o treabă Dumnezeu nici cu altarul, nici cu popii, nici cu tine. Dacă ei spun asta, e treaba lor, că altă treabă n-au, că popa cântă o zi din săptămână, dumineca, și 6 zile fluieră, nu face nimic. Ei spun de toate, iar tu mică și prostuță îi crezi, la fel cum o dată ai crezut în Moș Crăciun. Deci nu de altar îți este frică ci de cuvintele lor. Dumnezeu nu este în cuvintele spuse de popi, el este mult mai sus, mult mai departe. El te iubește și pe tine, că de aceea respiri și ai de mâncare și unde dormi seara. Nu te lua după popi și despre ceea ce zic ei despre altar, și vei începe să fii liniștită. Ai înțeles măcar un pic din ce ți-am spus, sau frica de popi ți-a luat complet mințile și nu mai înțelegi nimic.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Iisus nicăieri nu ți-a spus că nu ai voie sa intri în altar, restul sunt basme bisericești
Bună!
Nu-ți face griji. Faptul că te căiești e un lucru bun. În plus, pe vremea când eram copil, babele de pe strada mea aveau o vorbă: „Lasă, maică, te iartă Dumnezeu dacă n-ai știut". Pentru că, da, accidente se întâmplă întotdeauna. Trebuie să fii calmă și să realizezi că asta i putea întâmpla oricui. Acum faptul e consumat. Știu că îți pare rău, însă trebuie să treci mai departe.
Îți urez numai bine!
Wow, stai calma, nu se intampla absolut nimic, promit. Ce crezi ca se poate intampla? sa te loveasca un fulger dintr-o data pentru fapta pe care ai facut-o? 
Sunt oameni care au facut crime extraordinar de oribile si nu au patit nimic.
Daca ai intrat doar din nestiinta nu are nimic ca nu ai stiut relaxeaza-te ca nu are nimic.
Stai linistita.
Iar pe caz general, niciun pacat nu este de neiertat. Daca il accepti pe Domnul Iisus ca mantuitor si te intorci la El cu pocainta, vei fi mantuita, iar orice pacat ulterior, ca si cele trecute, va fi pus pe seama jertfei lui Hristos, care a platit pentru ele in locul nostru.
In ziua cand se sfinteste orice biserica ortodoxa, este permis oricui sa treaca prin altar. Eu am mers mai mult din curiozitate, la indemnul unei cunostinte. Sunt credincios practicant (nu ortodox), si nu o data am simtit in viata mea prezenta lui Dumnezeu. Nu ma asteptam sa experimentez ce am experimentat. Desi am trecut prin altar doar cateva secunde, am fost amprentat de Prezenta de acolo. O liniste (desi era un du-te-vino, credinciosii intrau pe o parte, si ieseau pe cealalta), o solemnitate, o gravitate, ceva ce nu puteam concepe. Ceva asemanator cu maretia muntelui, care, cand sunt pe el, intotdeauna ma frapeaza. Intr-un fel, trebuia sa ma astept. In Biblie se spune ca oriunde va fi chemat Numele Domnului, El va fi acolo. Acum pot spune cu mina pe inima ca Dumnezeu este acolo, in altarul bisericii. Indiferent de cum sunt preotii, cei ce o frecventeaza. E un loc destinat lui Dumnezeu.
Dacă tu spui așa, eu spun invers. De mic copil, am avut acces în altar de biserică ortodoxă. Eram ajutorul preotului. În altar era o firidă, un mic loc, care avea coș de ieșire spre exterior să iasă fumul. Acolo se punea cărbune de lemn. Acesta se aprindea, dar ca să poată avea temperatura necesară, trebuia alimentat cu aer. Astfel cu un băț scobit la interior suflam peste cărbuni pănă deveneau încinși apoi se puneau în cădelniță, peste ei se punea tămâie, după care preotul ieșea și cădelnița pe credincioși. Mai aveam sarcina ca prescurile după ce erau sfințite, să le tai în bucățele mici, pe care apoi după slujbă, preotul sau dascălul le împărțea la credincioși. Ambele operații le-am făcut duminecă de duminecă din altar, de la 8 la 14 ani, 7*52= 350 de dumineci și nu am simțit niciodată, dar absolut niciodată prezența lui Dumnezeu. Așa că pot spune și eu, tot ca d-ta, cu mâna pe inimă, că Dumnezeu nu este acolo.
Faptul ca tu nu L-ai vazut acolo nu inseamna ca nu e. Ci ca pot fi n motive care sa se interpuna incit tu sa nu Il vezi. Orbul din nastere care nu vede lumina nu poate spune ca nu exista lumina doar pentru ca el nu a vazut-o, deci argumentul tau cade.
Stai linistit, si eu am fost vreo doi ani la biserica, zi de zi aproape, pana sa Il simt pe Dumnezeu prezent. E o arta sa ajungi sa Il percepi, si nu tine neaparat de mersul la biserica.
E trist ca ai fost atitia ani in biserica si nu ai inteles ideea centrala a crestinismului, ca Dumnezeu devine prezent in viata credinciosilor si in biserica, si ca nu L-ai gasit acolo pe Dumnezeu, desi erai atit de aproape de El. Dar, spusa apostolului Pavel: "...ca ei sa caute pe Dumnezeu si sa se sileasca sa-L gaseasca bajbaind, macar ca nu este departe de fiecare din noi"
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
