| MayBeWill a întrebat:

Nu inteleg ceva "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi." si "4. El priveste cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit,
dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul.
El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui." Se contrazic cumva? nu inteleg.

Răspuns Câştigător
| Someonewhoappreciatelife a răspuns:

Când a spus să iubim asemenea lui Dumnezeu Biblia foloseşte termenul AGAPE care înseamnă a iubi cu mintea, iubire bazată în primul rând pe principii nu pe sentimente. Dumnezeu manifestă acest fel de iubire faţă de toţi. Însă în acelaşi timp El urăşte pe cei nelegiuiţi în sensul că urăşte modul de viaţă care-l duc. Dar dacă se schimbă El este dispus să-i aprobe. În Faptele 3:19 se spune: Pocaiti-va, dar, si intoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremurile de inviorare.

9 răspunsuri:
| M25M a răspuns:

Se cam contrazic afirmatiile, insa multe afirmatii biblice se contrazic.

| rocco09 a răspuns:

Da, doar in parte, cel care a scris psalmul a trait in perioada vechiului testament, si legea care te considera bun sau drept la capitolul asta, era cam de genul "fii echitabil"! Cu cel bun fii bun, cu cel rau poti sa te comporti cu aceeasi moneda, cu conditia sa nu fii mai rau, mai razbunator etc!
Atunci cand a venit Iisus, cel care a spus acele lucruri din prima parte, a spus ca legea primita pe Sinai prin Moise, cea care functiona pe vremea cand a scris david psalmul, nu reflecta 100% caracterul Lui Dumnezeu, ci are in ea anumite permisivitati, anumite lucruri tolerate si nu neaparat cerinta suprema a Lui Dumnezeu! Cei din vechime insa aveau impresia ca codul moral primit de ei e absolutul!

| buturugas123321 a răspuns:

Afirmatiile de mai sus nu se contrazic, Dumnezeu doreste ca fii sai( noi ) sa fim la fel ca El, daca nu vom face la fel ca El in timp ce suntem pe pamanat, nu vom putea sa ajungem sa fim cu El. Dumnezue spune in biblie Fiti sfinti caci Eu sunt Sfant. Deci trebuie sa citesti mai multe texte din biblie pentru a vedea ca nu se contrazic, ci chiar sunt in armonie completa ( prin asta ma refer sa citesti toata biblia ).

| MayBeWill explică (pentru buturugas123321):

"El priveste cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit "
si
"iubiti-va vrajmasii." sunt in armonie? fii mai explicit

| vitbsk a răspuns (pentru MayBeWill):

Iubirea de vrăjmaşi, e o chemare la desăvârşire cu care se rup lanţurile păcatului.
Dumnezeu este singurul judecător drept, iar cei care-şi urăsc aproapele(vrăjmaşi sau nu) îşi împietresc inima şi nu mai pot să înţeleagă pronia divină.

| wales a răspuns:

Comparaţia pe care încerci s-o faci între cele două texte, nu prea se leagă, în vreme ce forma definitivă a legii este încheiată mult mai târziu. Dacă tot doreai să compari ceva, comparai textele din psalmul 15, care la versetul 3 spune; '' nu face rău semenului şi nu arunca ocara asupra aproapelui '', iar în v. 4 spune; '' El priveşte cu dispreţ '' ATENŢIE! '' pe cel vrednic de dispreţuit ''. De fapt David ce spune? Nu face rău aproapelui şi nu îl ocărî, iar pentru cel VREDNIC de dispreţuit, adică '' cine era vrednic de moarte nu mai avea nici o şansă de reabilitare şi asta datorită alegerii personale ''. Însă nu uita că David încă era sub legea '' dinte pentru dinte – Exod 21:24 '', lege pe care Isus îi dă forma finală în Matei 5:17-48.

| MayBeWill explică (pentru Someonewhoappreciatelife):

Ce inseamna a iubi cu mintea?

| faraharamaica a răspuns:

Inseamna ca, chiar daca sint vrasmasi tai, sint si ei copii lui Dumnezeu si tu, prin iubirea ta ii poti ajuta sa se reabiliteze. Dumnezeu uraste pacatul nu pe pacatos.

| Someonewhoappreciatelife a răspuns (pentru MayBeWill):

În New Testament Words, profesorul William Barclay face următorul comentariu despre "agape": Agape este în legătură cu mintea: nu este doar o stare emotivă, care se naşte spontan în inima noastră; este un principiu pe care îl aplicăm în mod deliberat. Agape este înainte de toate legat de voinţă. El exprimă o cucerire, o victorie, o realizare. Nimeni nu şi–a iubit niciodată în mod natural duşmanii. Faptul de a–ţi iubi duşmanii constituie o victorie asupra înclinaţiilor şi sentimentelor naturale. Acest agape (...) este de fapt puterea de a iubi ceea ce nu se poate iubi, de a iubi oameni care nu procedează în acelaşi fel faţă de noi."