Este la fel ca in cazul meu. Din cate stiu, mama m-a invatat rugaciunea, dar cand si cum nu stiu.
Tot auzind-o probabil ai retinut-o. E doar ceva ce se intampla. Eu am uitat rugaciunea aia intr-o vreme, deci da, se poate uita, nu e nici un miracol daca o ai in cap. Inseamna doar ca o auzi frecvent(la ora de religie probabil)
Nu e de ajuns să fie în cap, e important şi s-o înţelegi.
„Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău."
Prin aceste cuvinte, Isus le-a amintit continuatorilor lui că toate rugăciunile trebuie adresate Tatălui său, Iehova. Dar ştiţi de ce este atât de important numele lui Dumnezeu şi de ce trebuie sfinţit?
Chiar de la începutul istoriei omenirii, numele sacru al lui Dumnezeu a fost pătat cu minciuni. Satan, Adversarul lui Dumnezeu, a spus despre Iehova că este un Conducător egoist şi mincinos, care nu are dreptul să domnească peste creaturile sale (Geneza 3:1–6). Mulţi au trecut de partea lui Satan, acuzându-l pe Dumnezeu că este indiferent, crud şi răzbunător sau contestându-i calitatea de Creator. Alţii au manifestat ostilitate faţă de numele Iehova, scoţându-l din traducerile Bibliei şi interzicând folosirea lui.
Dar Biblia arată că Dumnezeu va repara toate aceste nedreptăţi (Ezechiel 39:7). El ne va satisface toate necesităţile şi ne va rezolva toate problemele. Cum? Răspunsul se găseşte în următoarele cuvinte ale rugăciunii lui Isus.
„Să vină regatul tău."
Învăţătorii religioşi de azi au concepţii neclare, greşite, cu privire la Regatul lui Dumnezeu. Dar în secolul întâi, cei ce îl ascultau pe Isus ştiau bine profeţiile biblice. Dumnezeu prezisese cu mult timp în urmă că Mesia, Salvatorul ales de El, avea să conducă un Regat care va schimba lumea (Isaia 9:6, 7; Daniel 2:44). Acest Regat va sfinţi numele lui Dumnezeu demascând minciunile lui Satan care, în final, va fi distrus împreună cu toate lucrările lui. Regatul va pune capăt războaielor, bolilor, foametei şi chiar morţii (Psalmul 46:9; 72:12–16; Isaia 25:8; 33:24). Când ne rugăm să vină Regatul lui Dumnezeu, ne rugăm, de fapt, să se îndeplinească toate aceste promisiuni.
„Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ."
Cuvintele lui Isus sugerează că voinţa lui Dumnezeu va fi înfăptuită pe pământ la fel de sigur cum este înfăptuită în cer, unde locuieşte Iehova. În cer, nimic nu a putut să împiedice înfăptuirea voinţei divine, întrucât Fiul lui Dumnezeu a purtat război împotriva lui Satan şi a hoardelor acestuia şi i-a aruncat pe pământ (Revelaţia 12:9–12). Această cerere din rugăciunea model, asemenea primelor două, ne ajută să ne concentrăm asupra aspectului cel mai important: înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu, nu a voinţei noastre. Realizarea voinţei lui Iehova a fost întotdeauna soluţia ideală pentru toată creaţia. Chiar şi omul perfect Isus i-a spus Tatălui său: „Să se facă nu voinţa mea, ci a ta!" (Luca 22:42).
„Dă-ne astăzi pâinea noastră."
În continuare Isus a arătat că putem să ne rugăm şi pentru necesităţile noastre. Nu este greşit să ne rugăm lui Dumnezeu pentru lucruri concrete de care avem nevoie în fiecare zi. De fapt, astfel de rugăciuni ne amintesc că Iehova este cel care ne „dă tuturor viaţă, suflare şi toate lucrurile" (Faptele 17:25). Biblia îl prezintă pe Dumnezeu ca pe un tată iubitor care le dă cu drag copiilor cele necesare. Dar, asemenea unui părinte, el nu le va îndeplini cererile care le-ar face rău.
„Iartă-ne datoriile."
Ce datorie avem noi faţă de Dumnezeu? De ce avem nevoie de iertarea sa? Deşi mulţi oameni au o concepţie greşită cu privire la păcat şi la gravitatea acestuia, Biblia arată că problemele noastre cele mai grave se datoresc păcatului. El este cauza fundamentală a morţii omului. Fiind născuţi în păcat, cu toţii păcătuim de multe ori, iar speranţa noastră de a avea un viitor etern depinde în exclusivitate de dispoziţia lui Iehova de a ne ierta (Romani 3:23; 5:12; 6:23). Câtă bucurie ne aduce promisiunea Bibliei potrivit căreia ‘Iehova este bun şi gata să ierte’! (Psalmul 86:5)
„Eliberează-ne de cel rău."
Ştiţi de ce avem atât de mare nevoie de protecţia lui Dumnezeu? Cu toate că mulţi nu cred în existenţa ‘celui rău’, Isus ne-a învăţat că Satan Diavolul este o persoană reală, că este „conducătorul lumii acesteia" (Ioan 12:31; 16:11). Satan a corupt această lume, aflată sub controlul lui, şi vrea cu orice preţ să vă corupă şi pe dumneavoastră, să vă împiedice să legaţi o prietenie strânsă cu Tatăl nostru, Iehova (1 Petru 5:8). Totuşi, Iehova este infinit mai puternic decât Satan şi îi va ocroti pe oamenii care îl iubesc.
Acest rezumat al rugăciunii model lăsate de Isus nu a abordat toate subiectele referitoare la rugăciune. Biblia ne spune cu privire la Dumnezeu: „Indiferent ce am cere după voinţa sa, El ne ascultă" (1 Ioan 5:14). Niciuna dintre problemele noastre nu este deci prea banală ca să-i vorbim lui Dumnezeu despre ea! (1 Petru 5:7)
Numele (sau mai bine zis pronunţia) "Iehova" nu este unul academic, ci dimpotrivă, este un compromis grosolan ce nu apare în originalele latine sau greceşti. Nu este o pronunţie scripturistică, evreii nu au pronunţat niciodată "Iehova".
Este important a nu se confunda iniţialele YHWH întâlnite în Vechiul Testament (pe lângă alte 5000 de expresii referitoare la Dumnezeu) cu pronunţia greşită "Iehova".
Această pronunţie ("Iehova") este o variantă falsă de pronunţie în limba engleză (de vocalizare), inventată la voia întâmplării prin îmbinarea abuzivă dintre consoanele unui nume (Y-H-W-H, a căror pronunţie autentică a fost definitiv pierdută şi vocalele altui nume (Adonai). O compoziţie deci, cel puţin ciudata...
Dar cand ai invatat sa manci, sa vorbesti mai isi aduci aminte? daca de mic ai invatat e normal
Nu este modificată, ci explică ideile principale.
Matei 6:9 Voi aşa să vă rugaţi:
«Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău. 10 Să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. 11 Dă-ne astăzi pâinea noastră pentru ziua de azi 12 şi iartă-ne datoriile, aşa cum şi noi le-am iertat datornicilor noştri. 13 Şi nu ne duce în ispită, ci eliberează-ne de cel rău.
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: