| DeusCorrupti a întrebat:

O întrebare destinată credincioșilor, de unde știți sigur că urmați religia corectă și nu una greșită, având în vedere că există o mulțime de religii pe pământ.

Ma gândesc în felul următor :

Daca te-ai fi nascut in Israel, acum erai Evreu
Daca erai în Arabia Saudită, acum erai Musulman
Dacă erai în India acum erai Hindus
Dar te-ai născut în România așa că ești CREȘTIN.

Dacă nu este religia noastră cea corectă și pe placul lui d-zeu, și aveți să ajungeți în Iad?

27 răspunsuri:
| ada92 a răspuns:

Un principiu de bază pentru a face deosebirea între ceea ce este adevărat şi ceea ce este fals a fost stabilit de Isus atunci cînd a spus: „După roadele lor îi veţi cunoaşte. . . Orice pom bun produce roade bune dar orice pom rău produce roade lipsite de valoare". (Mat. 7:16, 17)
Cei ce practică închinarea adevărată pot fi recunoscuţi după străduinţa lor sinceră de a aplica normele Bibliei în viaţa lor, în viaţa de familie, la locul de muncă, la şcoală şi în momentele de destindere.2 Timotei 3:16, 17

| PorumbRodica1965 a răspuns:

Credinta adevarata se bazeaza intru totul pe Cuvantul lui Dumnezeu, participam la sfintirea Numelui lui Dumnezeu, pentru ca, credem si actionam in conformitate cu vointa lui Dumnezeu (1Ioan 2:15-17)! Dam dovada ca ne iubim semenii (Ioan 13:34, 35) Suntem neutri la fel ca si Isus, din punct de vedere politic si militar; si evident,, respectam autoritatea, pentru a ne pastra in iubirea lui Dumnezeu ", facem ceea ce El ne cere, atat cat tine de noi, traim in pace cu oameni de orce fel.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

E problema noastra a fiecaruia in parte.s-au mai gandit si altii care nu puteau dormi noaptea de grija altora.dar uiti un lucru; fiecare pasare, pre limba ei piere.

| Inferno a răspuns (pentru ada92):

Deci principiul de baza dupa care stabilim religia corecta a fost stabilit EXACT de cel ce a infiintat religia ta? Mie imi duhneste a bullshit de la o posta.
Asta e ca si cand ai spune ca acuzatul e cel care stabileste veridctul, nu un judecator impartial.

"Cei ce practică închinarea adevărată pot fi recunoscuţi după străduinţa lor sinceră de a aplica normele Bibliei în viaţa lor..."

Asta e ce ai dedus tu din Matei? Atunci nu cred ca stapanesti prea bine limba romana, de unde pana unde reiese din citatul tau asta?

„După roadele lor îi veţi cunoaşte. . . Orice pom bun produce roade bune dar orice pom rău produce roade lipsite de valoare"
Si budismul nu e un "pom fructifer", nu e pro pace, iubire si mila?

Religia crestina este singura care are roade bune, nu mai exista alte convingeri pacifiste ca ea? Ei dracie, vezi ce se intampla cand imiti fiintele cuvantatoare fara a fi una?

| Inferno a răspuns (pentru PorumbRodica1965):

Iar cuvantul lui Dumnezeu se gaseste in... Coran, nu?

| Jardelin a răspuns:

"ada92" ti-a dat un raspuns bun pe care insa eu l-as completa spunind ca singura religie adevarata este cea a iubirii, adica crestinismul. Este singura credina care iti spune sa iubesti neconditionat! Fa o comparatie rapida cu islamul si cu atitudinea adeptilor acestei religii fata de oameni! Crestinii iubesc viata si iubesc, ei iubesc moarte si urasc!

Viata si dragostea sint semnele singurei religii adevarate!

"Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii." Ioan 13:35

| Cezar2009 a răspuns:

O să-ţi răspund mai pe larg la întrebarea ta. Sper să ai răbdare să citeşti întreg răspunsul, merită.

Noi, creştinii, avem un argument de necontestat: revelaţia creştină este adusă de Fiul lui Dumnezeu, adică de Dumnezeu întrupat, nu de un om. Numai religia creştină conţine Revelaţia supremă, plinătatea adevărului, adevărul întreg şi definitiv, revelat de însuşi Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos. El este supremul Revelator şi, totodată, supremul Revelat. Şi a dovedit din plin că este Fiul lui Dumnezeu : prin viaţa sa, prin cuvintele şi minunile sale, prin jertfa, moartea şi învierea sa. În Domnul Isus Cristos sunt două firi: Divină şi umană. El este totodată Dumnezeu şi om.

Religiile necreştine conţin un sâmbure de adevăr care poate fi considerat ca o pregătire pentru ca necreştinii să îmbrăţişeze întregul adevăr al Evangheliei.

Buddha, Confucius şi alţii au fost doar oameni. Ei n-au fost prevestiţi de profeţi şi n-au înviat din morţi. Domnul Isus Cristos a fost prevestit de profeţi cu multe secole înainte de a veni în lume şi a înviat din morţi! După înălţarea lui la cer, apostolii au predicat toată viaţa lor despre învierea Domnului Isus Cristos şi au fost martirizaţi, preferând să-şi dea viaţa, decât să-l nege pe Domnul Isus Cristos. E clar că nu şi-ar fi dat viaţa pentru o minciună. În privinţa adevărului mărturiei întărită de sacrificiu, Blaise Pascal scrie în cartea "Cugetări" că el crede în cuvintele acelora care şi-au jertfit viaţa pentru adevăr: "Cred cu bucurie în cuvintele acelora care şi-au dat viaţa pentru ceea ce au afirmat." Recomand întreaga carte "Cugetări" de Blaise Pascal. Este foarte interesantă.

Paul Evdokimov spunea că toate religiile sunt căi pe care omul îl caută pe Dumnezeu şi sunt multiple, dar revelaţia creştină este unică: este Dumnezeu care vine în întâmpinarea omului prin Isus Cristos, Cuvântul care „s-a făcut trup şi a locuit între noi." (In. 1, 14)

El s-a jertfit pentru noi ca să ne ducă la mântuire, dar mântuirea depinde şi de noi. Ne mântuim dacă credem în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, facem pocăinţă pentru păcate, îl urmăm pe Domnul Isus Cristos şi punem în practică ceea ce a spus el. Prin liberul arbitru omul poate valorifica jertfa Domnului Isus Cristos sau o poate face inutilă pentru el. Să nu facem inutilă jertfa Domnului Isus Cristos pentru noi!

Acum câţiva ani, un indian, fost hinduist, a ţinut conferinţe şi în România şi a spus că s-a convertit la creştinism deoarece a înţeles că Domnul Isus Cristos este calea, singura cale spre Dumnezeu Tatăl, nu doar o cale printre altele, nu una dintre căi.

Pe lângă aceasta, Domnul Isus Cristos e singurul care a vorbit despre iubirea de duşmani. Nimeni în afară de Domnul Isus Cristos nu a enunţat acest principiu.

Simpla denumire de creştin nu face pe nimeni creştin, ci credinţa în Domnul Isus Cristos şi urmarea Lui şi a cuvintelor sale face pe cineva să fie cu adevărat creştin. Botezul este un sacrament foarte important, este intrarea în creştinism, dar la fel de important este şi cum trăim după botez.

Domnul Isus Cristos a spus şi a dovedit prin îndeplinirea profeţiilor în toată viaţa sa, prin cuvintelesale, prin marile sale minuni şi prin învierea sa că este Fiul lui Dumnezeu, nu doar om şi că el e calea, adevărul şi viaţa : „«Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." (In. 14, 6)

De asemenea, însuşi Tatăl a mărturisit că Isus Cristos e Fiul său. Aşa cum am arătat, în Isus Cristos sunt două firi : Divină şi umană, pentru că el e totodată Dumnezeu şi om.

În cartea Faptele Apostolilor se reia afirmaţia că numai prin Domnul Isus Cristos putem ajunge la mântuire: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi." (Fap. 4, 12).
Iar Sfântul Apostol Pavel a scris în scrisoarea către Coloseni : „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. " (Col. 2, 9 – 10)

Domnul Isus Cristos a spus şi a dovedit că este Fiul lui Dumnezeu, promis şi profeţit de-a lungul veacurilor. El a spus : „«Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, L-aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl cunoaşteţi şi L-aţi văzut». Filip I-a zis: «Doamne, arată-ni-L pe Tatăl şi ne este de-ajuns». Isus i-a răspuns: «De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum dar zici tu să vi-L arăt pe Tatăl?»" (In. 14, 6 - 9).

Domnul Isus Cristos a spus că este una în Fiinţă cu Tatăl : „Eu şi Tatăl una suntem" (In. 10, 30) (Cele trei Persoane din Dumnezeu sunt una în Fiinţă, dar sunt distincte ca Persoane).
„Isus a strigat şi a zis: «Cel care crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel care M-a trimis pe Mine. Şi cel care Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel care M-a trimis pe Mine.»" (In. 12, 44 - 46).

Există şi argumentele profeţiilor biblice. Autorii cărţilor Bibliei au afirmat că ceea ce au scris este din inspiraţia lui Dumnezeu, iar afirmaţiile lor sunt confirmate de împlinirea profeţiilor biblice: cărţile Bibliei conţin profeţii care s-au împlinit cu exactitate după multe secole, deci autorii au fost inspiraţi de Dumnezeu, care cunoaşte şi ceea ce va fi în viitor. Dacă nu ar fi fost inspiraţi de Dumnezeu, ei nu ar fi avut de unde să ştie ce va fi după multe secole. Preştiinţa lui Dumnezeu (faptul că Dumnezeu cunoaşte ce va fi în viitor) nu înseamnă predestinare : Dumnezeu, fiind atotştiutor, cunoaşte ceea ce vor alege oamenii, dar el nu-i predestinează pe oameni să aleagă într-un fel sau altul, deci oamenii au libertatea voinţei şi responsabilitatea pentru alegerile lor.
Semnele date în profeţii converg toate spre o singură Persoană : Isus Cristos.
În Vechiul Testament au fost profeţite cu multe secole înainte de naşterea Domnului Isus Cristos principalele evenimente din viaţa sa, de exemplu: locul naşterii sale, multe dintre minunile sale, moartea pe cruce şi învierea sa. Profeţiile s-au împlinit cu exactitate, iar aceasta dovedeşte cu certitudine că Domnul Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu care a fost prevestit cu multe secole înainte de a veni în lume.

În cartea « Cugetări », capitolul « Dovezi despre Isus Cristos prin profeţii », Blaise Pascal a scris: „Chiar dacă un singur om ar fi făcut o carte de preziceri despre Isus Cristos, despre timpul şi modul venirii lui şi Isus Cristos ar fi venit potrivit acestor preziceri ale lui, numai acest fapt ar fi fost de o putere infinită. Însă aici [în Vechiul Testament] este mult mai mult. Un şir de oameni [profeţii], timp de patru mii de ani, în mod statornic şi fără prea mari deosebiri, vin, unul după altul, să profeţească aceeaşi venire. Un popor întreg o vesteşte [poporul evreu] şi acest popor subzistă timp de 4000 de ani, pentru a face în grup o mărturie siguranţei pe care o are despre ea şi de la care nu poate fi întors prin niciun fel de ameninţări şi prin nicio persecuţie; lucrul acesta este cu totul considerabil." (Blaise Pascal, « Cugetări », Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1992, pp. 378 – 379). Precizare : prin perioada de 4000 de ani Pascal se referă la timpul istoriei poporului evreu din Vechiul Testament, nu la timpul scurs de la crearea lumii, pentru că timpul scurs de la crearea lumii poate fi de miliarde de ani. Recomand întreaga carte « Cugetări » scrisă de Blaise Pascal. Este foarte interesantă.

Însuşi Tatăl a dat mărturie despre Dumnezeirea Fiului său întrupat: înainte de a-şi începe activitatea publică, Domnul Isus Cristos a fost botezat de către Ioan Botezătorul în râul Iordan şi în acel moment cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt s-a coborât în chip de porumbel şi a stat peste el, iar glasul Tatălui a răsunat mărturisind: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit!" (Matei 3, 17). Deşi nu avea nevoie de botez, căci era Fiul lui Dumnezeu şi nu avea niciun păcat, totuşi Isus Cristos a venit la Ioan şi i-a cerut să-l boteze pentru a ne da nouă exemplu şi pentru a-l readuce pe Duhul Sfânt în creaţie.

Mai târziu, Tatăl a mărturisit din nou Dumnezeirea Fiului în contextul schimbării la faţă: în ultimul an al vieţii pământeşti, Domnul Isus Cristos i-a luat pe apostolii Petru, Iacob şi Ioan şi le-a arătat un crâmpei din Dumnezeirea sa, schimbându-se la faţă înaintea lor pe muntele Tabor. Faţa lui strălucea mai mult decât soarele şi îmbrăcămintea lui s-a făcut ca lumina. În acelaşi timp le-au apărut în văzduh Moise şi Ilie, iar Domnul Isus Cristos vorbea cu ei în limba aramaică. Apostolii auzeau, dar erau extaziaţi de lumină, de frică şi de cutremur, pentru că un nor luminos a cuprins dintr-o dată vârful Taborului. Acest nor luminos se întindea de la cer până la pământ şi un glas din nor, de sus, s-a auzit : „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care bine am voit. Pe Acesta să-L ascultaţi!" (Matei 17, 5).

În afară de faptul că viaţa, moartea şi învierea lui au fost profeţite cu foarte mult timp înainte, Domnul Isus Cristos a dovedit că este Fiul lui Dumnezeu şi prin faptul că a făcut minuni foarte mari, cum ar fi: a înviat morţii, a înviat el însuşi din morţi, a potolit furtuna pe mare, a vindecat foarte mulţi orbi, bolnavi, etc.

Prin îndeplinirea profeţiilor referitoare la viaţa, moartea şi învierea lui, prin mărturisirile Tatălui, prin marile minuni, prin toată viaţa şi cuvintele sale, Isus Cristos a dovedit din plin că este Fiul lui Dumnezeu.

După înviere Domnul Isus Cristos a mai rămas 40 de zile pe pământ, până la înălţare, cu trupul glorificat, trupul de slavă pe care-l avea după înviere şi a fost văzut de apostoli şi de mulţi alţi oameni. Apostolii au mâncat împreună cu el şi au vorbit cu el şi în acest timp de după înviere. El le-a arătat urmele rănilor în mâini şi în coastă. Trupul său după înviere era tot material, dar avea proprietăţi supranaturale, era trup glorificat, trup de slavă : putea să dispară instantaneu dintr-un loc, să apară în alt loc, etc. După înviere Isus Cristos a venit dintr-o dată în mijlocul apostolilor, deşi uşile casei în care se aflau ei erau încuiate de frica iudeilor. După înălţarea lui la cer apostolii au predicat toată viaţa lor despre învierea Domnului Isus Cristos şi au fost martirizaţi, dându-şi viaţa pentru acest adevăr. E clar că nu şi-ar fi dat viaţa pentru o minciună. Blaise Pascal spunea: „Cred cu bucurie în cuvântul acelora care şi-au dat viaţa pentru ceea ce au spus."

Sfântul Apostol Pavel a scris că, după înviere, Domnul Isus Cristos a fost văzut şi de peste 500 de oameni deodată. După înălţare i s-a arătat şi lui, pe când mergea spre Damasc ca să-i aducă pe creştinii de acolo legaţi la Ierusalim. După ce i-a apărut Domnul Isus Cristos, din fariseu prigonitor al creştinilor a devenit un înflăcărat apostol creştin: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu." (1 Cor. 15, 3 - 9)


Accesând linkul următor se poate citi o carte despre profeţii din Vechiul Testament împlinite în viaţa Domnul Isus Cristos :
http://www.blog.pustniculdigital.info/articole/102/

Iar accesând likul linkul următor găsiţi o carte foarte bună despre Isus Cristos. Poate fi citită direct pe internet:
http://www.profamilia.ro/sftreime.asp? isuscristos

Pentru o lectură în privinţa adevărului şi inspiraţiei Bibliei recomand cărţile « Şi totusi Biblia are dreptate » de Werner Keller şi « Biblia este totuşi adevarata » de Petru Popovici. Cine este de bună credinţă va vedea că dovezile ştiinţifice ale adevărurilor Bibliei sunt de necontestat. Cartea "Biblia este totuşi adevărată" poate fi citită şi pe internet, accesând linkul următor:
http://www.scribd.com/......-adevarata

Iată încă o carte foarte bună despre adevărul Bibliei :
http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Carti/ONLINE/Este Biblia adevarata/index.html

Iată şi o carte foarte bună despre autoritatea Scripturilor (autoritatea Bibliei):
http://www.rcrwebsite.com/doc1.htm

O secţiune a acestei cărţi, intitulată: Isus Cristos - suma şi esenţa profeţiei biblice (cartea pe net e în română, deşi titlul linkuluie în engleză) :
http://www.rcrwebsite.com/prophecy-jesus.htm

Iată o carte foarte bună despre adevărul Bibliei :
http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Carti/ONLINE/Este Biblia adevarata/index.html

O carte foarte bună despre autoritatea Scripturilor (autoritatea Bibliei):
http://www.rcrwebsite.com/doc1.htm

O secţiune a acestei cărţi, intitulată: Isus Cristos - suma şi esenţa profeţiei biblice (cartea pe net e în română, deşi titlul linkuluie în engleză) :
http://www.rcrwebsite.com/prophecy-jesus.htm

Recent, chiar un rabin înţelept evreu, Ytzak Kaduri, a recunoscut că Isus Cristos este Mesia:
http://www.youtube.com/watch?v=eATJ4PRXEJk

Domnul Isus Cristos s-a jertfit pentru noi, ca să ne mântuiască, dar mântuirea depinde şi de noi. Ca să ne mântuim trebuie să credem în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, să facem pocăinţă pentru păcate şi să-l urmăm pe el şi cuvintele Lui. El a murit pe cruce pentru noi fără de noi, dar nu ne poate mântui fără de noi, fără colaborarea noastră liberă. Prin liberul arbitru putem valorifica jerta Domnului Isus Cristos sau o putem face inutilă pentru noi. Deci, să nu facem inutilă jertfa Domnului Isus Cristos pentru noi!

Sunt unii care spun că ei pot fi buni şi fără Biserică, ceea ce e fals, deoarece nu sunt suficiente faptele bune pentru mântuire, ci este necesară şi credinţa şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii. Credinţa fără fapte este moartă dar nici faptele fără credinţă nu duc la mântuire. Credinţa, faptele bune şi participarea la sfintele sacramente ale Bisericii trebuie să fie în strânsă legătură.

Domnul Isus Cristos a instituit apostoli şi a întemeiat Biserica. Succesorii apostolilor sunt episcopii şi preoţii, care, împreună cu credincioşii, formează Biserica. Nimeni nu se poate mântui de unul singur, după mintea sa, ci fiecare are nevoie de o Biserică şi de participarea la sacramente. Iar Sfantul Ciprian spunea: „Nimeni nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tată dacă nu are Biserica drept Mamă." Din orice Biserică am face parte, este foarte important să fim creştini practicanţi, nu creştini numai cu numele sau de formă.

Mulţi au încercat să distrugă Biserica de-a lungul istoriei (şi păgânii şi otomanii şi comuniştii), dar n-au reuşit şi nici nu va reuşi nimeni niciodată acest lucru, pentru că Biserica este comunitatea Divino – umană întemeiată de Domnul Isus Cristos. El a vorbit clar despre Biserică şi i-a spus Sfântului Apostol Petru că porţile iadului nu vor birui Biserica: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui" (Mt. 16, 18).

Fiind o comunitate Divino – umană, Biserica, prin latura ei umană există pe pământ, în societate, deci e normal să aibă nevoie şi de bani, pentru că sunt atâtea cheltuieli. Că unii oameni ai Bisericii nu se ridică la nivelul chemării lor sau sunt lacomi, asta e cu totul altă problemă, dar nu înseamnă că toţi sunt la fel sau că nu e bună Biserica în sine. Vina este individuală, nu colectivă. Păcatele unora dintre preoţi nu justifică păcatele noastre. În plus, Dumnezeu acţionează şi prin preoţii nevrednici. Acţiunea lui Dumnezeu printr-un preot sau altul un depende de vrednicia sau nevrednicia preotului respectiv.
Să privim la viaţa noastră dacă e în regulă şi în acord cu principiile creştine şi dacă nu e în acord, să facem pocăinţă pentru păcate şi, din orice Biserică am face parte, să fim creştini practicanţi şi să-l urmăm pe Domnul Isus Cristos şi cuvintele sale, nu creştini doar cu numele sau de formă.

Recomand şi un blog foarte interesant:

http://www.cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, în primul rând, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acest articol, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, filme documentare, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV şi radio on-line, cărţi care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare), articole foarte interesante. Vă recomand să studiaţi blogul şi să-l trimiteţi mai departe, ca să folosească şi altora.

Recomand şi documentarul Minuni Euharistice (subtitrat în română) - Un documentar foarte interesant despre minuni şi prezenţa reală a Domnului Isus Cristos în Euharistie confirmată şi de investigaţiile ştiinţifice. Vizionaţi accesând linkul următor şi trimiteţi-l mai departe:

http://www.youtube.com/watch?v=6FsZVatSrUw&feature=youtu.be

| Jardelin a răspuns (pentru Cezar2009):

Interesant raspuns! Carui cult religios apartii, daca nu te superi?

| Cezar2009 a răspuns (pentru Jardelin):

Sunt creştin catolic.
Mulţumesc şi mă bucur că ai apreciat răspunsul. Poţi să-l copii, împreună cu linkurile, şi să-l trimiţi mai departe, ca să folosească şi altora.

| Dandanache a răspuns:

Mi-ar fi placut sa vad intrebarea asta adresata unui public preponderent musulman. Ar fi fost interesant de descoperit cu cata convingere sustin si ei ca religia lor este cea corecta si ce dovezi imbatabile aduc.

| milan9 a răspuns:

Religia adevarata NU se cunoaşte după faptele libertăţii oamenilor, după faptele lor! Omul poate respecta sau încălca. Nu legea este vinovată dacă a fost încălcată, nu credinţa dacă nu a fost respectată.
Cei care traiesc in pacate, care curvesc, cei care sunt robii patimilor grele nu sunt fii ai Bisericii, sad ci dimpotriva, nu cunosc drumul spre Biserica, nu o respecta ii incalca toate Legile si recomandarile divine. sad

| milan9 a răspuns:

Legea, Biserica, sau învăţătura, NU sunt ele vinovate pentru faptele omului (*din moment ce acesta este inzestrat cu libertate):

- Nu Dumnezeu prin LEGEA Sa a fost vinovat pentru căderea lui Adam şi a Evei în Rai;

- Nu Dumnezeu prin LEGEA Sa a fost vinovat pentru căderea evreilor (chiar de fiecare dată după ce Dumnezeu completa aceeastă Lege!), ci omul cu RESPONSABILITATEA lui.

- Nu Dumnezeu prin LEGEA Sa a fost vinovat pentru căderea unui anumit apostol (Iuda), sau anumitor creştini în chiar Noul Testament (Anania şi Safira), ci omul cu libertatea lui... sad

| milan9 a răspuns:

Intr-adevar, Dumnezeu a păstrat în raport cu umanitatea o singură cale de transmitere a învăţăturilor, sfaturilor, legilor, DOAR O SINGURĂ CALE.

Iar această credinţă unică, este bine definită în Noul Testament: Biserica pe care Mântuitorul o confirmă de la început şi până la sfârşit şi în care a confirmat preotia creştină!

- Despre Unicitatea Bisericii vorbeşte întreg Noul Testament : Efeseni 4, 13; Fapte 20, 28; I Corinteni 3, 11; Ioan 17, 22; Matei 16, 18; Efeseni 4, 4-6; I Corinteni 1, 12-13; Evrei 3, 14; Matei 18, 17, etc...

"Seriozitatea" afirmaţiilor Sale privind unicitatea sunt în legătură cu faptul că şi-a dat viaţa pentru ea, pentru ca acea Biserică să rămână Una Singură - Fapte 20, 28;

| KodrutZ a răspuns (pentru Jardelin):

Vrei sa incepem sa aruncam cu citate de prin VT care demonstreaza cit de iubitori sint crestinii si dumnezoul lor? Serios, esti penibil.
@Calypo: Cred ca ai formulat putin eronat enuntul problemei. Poti fi credincios si chiar crestin in afara dogmelor nenorocite impuse de biserica auto-intitulata unica, a lu' dumnezo', cea mai cea, singura care... si tot asa. In rest, avem de-a face cu o turma care inghite povesti fara sa le digere si le ia de bune. Uite ce informatii contradictorii si cite lipsesc de la evenimentele din 1989, si ei pretind ca o carte bazata pe fapte istorice de acuma 2-3-4000 de ani detine adevarul absolut. Yeah, right.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Intai a fost o singura religie. apoi s-a scindat in catolici si ortodocsi[vest si est}apoi a aparut biserica protestanta a lui Luther.si de atunci au mai aparut vreo 33000 de culte rupte din acestea trei.biserica catolica si ortodoxa sant biserici surori.desbinarea este diabolica.iar unirea urmarita acum este ecumenica, si este o ratacire a vremurilor noastre.vom trai si vom vedea cine s-a departat si cine a pastrat randuiala si credinta nepatate.

| danay72 a răspuns:

Ghidul e Biblia, daca urmezi indeaproape normele sale, vei intelege care este religia adevarata.

| danut a răspuns:

Eu cred ca ar trebui sa mergem la ORIGINI adica la Cartea Cartilor sau Biblia, numai de aici putem sti ce si cum vrea Dumnezeu.
Exista in Biblie un text care arata in mod evident care sunt cei care fac voia lui Dumnezeu in vremurile noastre:
Cartea Descoperirilor (Apocalipsa) 14, 12. Aici este rãbdarea sfintilor, care pãzesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus.
Deci sunt doua lucruri care arata catre religia lui Dumnezeu:
1- Pazesc poruncile lui Dumnezeu (Cele 10 porunci)
2- Tin (respecta) credinta pe care a tinut-o sau indicat-o Domnul Isus Hristos.
Credinta care insumeaza cele doua principi fara vreo modificare (adaugare sau eliminare) omeneasca este credinta adevarata.
De exemplu daca tu citesti in Biblie ca Hristos a fost botezat la 3 luni asa e bine DAR daca Hristos s-a botezat matur atunci asa e bine iar cei care sustin altfel sunt de la Satana. Daca Hristos s-a inchinat joia atunci asa este corect DAR daca Hristos s-a inchinat Sambata atunci asa e bine iar cei ce spun altfel sa fie ANATEMA.

| Robyi a răspuns:

In primul rand, sa clarificam un lucru, conform Bibliei: Iadul este o stare de inactivitate (Eclesiastul 9:10; Isaia 38:18, 19).
Religia adevarata este cea care:
1) Urmeaza exemplul lui Isus (1 Petru 2:21; 1 Co 11:1)
2)Religiile care nu predica, sunt "religii false", asa cum le numeste Biblia (2 Timotei 4:2, 5; 1 Co 9:16)
3)Religiile care nu au la baza misiunea de ''a face discipoli'', este o religie falsa (Matei 28:19; Faptele 8:12; 14:21)
3)Religiile care nu au la baza iubire si unitate, sunt religii false (Ioan 13:35; 1 Ioan 4:20)
4)O religie adevara e recunoscuta dupa roade si dupa cum se straduiesc sa aplice Cuvantul lui Dumnezeu in viata lor de zi cu zi (Matei 7:19; Luca 6:43, 44; Ioan 15:8)

| Filip23 a răspuns:

Eu ma incred in spusele marilor sfinti ai crestinatatii.


Ca altfel sunt o multime de reformatori a ceea ce e deja reformat de zeci de alti reformatori dinaintea lor.

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Vorba unui user, "de la satana" sunt adventistii care s-au despartit de Biserica despre care Fiul lui Dumnezeu a spus ca este "una singura", "de la satana" sunt adventistii care respecta vechea lege iudaica in locul invataturilor crestine lasate de Dumnezeu in Noul Testament (iar daca Hristos a intrat sambata in sinagoga a facut-o doar pentru a contrazice Legea veche cu toate prescriptiile ei, pentru a incalcaaceasta zi savarsind minuni, sau contextual si accidental doar pentru ca atunci se aflau acolo evreii carora venise sa le ofere o nou a sfanta zi de sarbatoare -Duminica- ziua in care a avut loc CEL MAI SFANT EVENIMENT DIN ISTORIA UMANITATII- INVIEREA).

Si nu in ultimul rand, "de la satana" sunt adventistii care nu au nici transmitere har, nici botez autentic, si pentru ca ei calca in picioare zecile de versete in care se vorbeste de botezarea unor "case" intregi (cu tot cu copii).

DAR, atat evreii Vechiului Testament cat şi creştinii Bisericii nu au îndrăznit să-i nedreptăţească tocmai pe prunci şi să-i îndepărteze jumătate de viaţă de Legamnatul prin care pot beneficia de HARUL unirii cu Hristos!
1). Astfel, evreii aveau happy "intrarea în legământ" (SINGURUL "BOTEZ" al evreilor aplicat pruncilor), la vârsta PRUNCIEI: circumcizia.

2). Iar Biserica, a dat inca de la INCEPUTUL EXISTENTEI EI această posibilitate a HARULUI inclusiv la această vârstă:
- Irineu de Lyon (anii 130-202!): "Iisus a venit sã mântuiascã prin Sine pe toţi, adicã pe cei ce se renasc printr-însul pentru Dumnezeu: pe copii pe tineri şi pe bãtrâni"
- Origen ( anii 185 - 254 d.Hr.!) spune: "Biserica a primit de la apostoli tradiţia de a împãrtãşi şi pruncilor botezul".

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

"Criteriile" lui @Robyi nu sunt decat simple insinuari, cum ca secta lui ar fi singura ce s-ar incadra in aceste improvizatii fortate:

"1) Urmeaza exemplul lui Isus"- thinking toate cele vreo 42000 de secte despartite de Biserica au aceasta pretentie. Si in afara de asta, Scriptura nu foloseste expresia "religii false", DAR IN SCHIMB, SUBLINIAZA UNICITATEA BISERICII.

"2)Religiile care nu predica, sunt "religii false" - thinking toate cele vreo 42000 de secte au aceasta pretentie.
"3)Religiile care nu au la baza misiunea de a face discipoli este o religie falsa" thinking
3)Religiile care nu au la baza iubire si unitate, sunt religii false- thinking la fel, toate cele vreo 42000 de secte au exact aceasta pretentie.

"4)O religie adevara e recunoscuta dupa roade" - Fals. Religia adevarata NU se cunoaşte după faptele libertăţii oamenilor, LIBERTATEA are ea insasi un cuvant de spus!
Omul poate respecta sau încălca. Nu legea este vinovată dacă a fost încălcată, nu credinţa dacă nu a fost respectată.
Cei care traiesc in pacate, care curvesc, cei care sunt robii patimilor grele nu sunt fii ai Bisericii, sad ci dimpotriva, nu cunosc drumul spre Biserica, nu o respecta ii incalca toate Legile si recomandarile divine. sad

Legea, Biserica, sau învăţătura, NU sunt ele vinovate pentru faptele omului (*din moment ce acesta este inzestrat cu libertate):

- Nu Dumnezeu prin LEGEA Sa a fost vinovat pentru căderea lui Adam şi a Evei în Rai;

- Nu Dumnezeu prin LEGEA Sa a fost vinovat pentru căderea evreilor (chiar de fiecare dată după ce Dumnezeu completa aceeastă Lege!), ci omul cu RESPONSABILITATEA lui.

- Nu Dumnezeu prin LEGEA Sa a fost vinovat pentru căderea unui anumit apostol (Iuda), sau anumitor creştini în chiar Noul Testament (Anania şi Safira), ci omul cu libertatea lui... sad

Fiul lui Dumnezeu a spus despre Biserica Sa (una singura):

- " ...ca s-o înfăţişeze Sieşi, BISERICĂ slăvită, NEAVÂND PATĂ SAU GRESEALA, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană."- (Efes. 5, 25-27)
- "Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi EPISCOPI, ca să păstraţi BISERICA(sg.) LUI DUMNEZEU, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său." - Fapte 20, 28
- "Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată EU CU VOI SUNT (erau prezenţi doar apostolii- clerul Bisericii) în toate zilele, PÂNĂ LA SFÂRŞITUL VREMILOR. Amin." - Matei 28, 20

*Lucruri afirmate din punct de vedere crestin, in cunostinta de cauza, fara a implica celelalte religii (denaturate) care au mostenit doar fragmentar reminiscente, reminiscente pe care le-au denaturat si alterat in continuu... sad

| milan9 a răspuns:

Fiul lui Dumnezeu a spus despre Biserica Sa (una singura):

- " ...ca s-o înfăţişeze Sieşi, BISERICĂ slăvită, NEAVÂND PATĂ SAU GRESEALA, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană."- (Efes. 5, 25-27)
- "Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi EPISCOPI, ca să păstraţi BISERICA(sg.) LUI DUMNEZEU, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său." - Fapte 20, 28
- "Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată EU CU VOI SUNT (erau prezenţi doar apostolii- clerul Bisericii) în toate zilele, PÂNĂ LA SFÂRŞITUL VREMILOR. Amin." - Matei 28, 20

*Lucruri afirmate din punct de vedere crestin, in cunostinta de cauza, fara a implica celelalte religii (denaturate) care au mostenit doar fragmentar reminiscente, reminiscente pe care le-au denaturat si alterat in continuu... sad

| sublime89 a răspuns:

Aceleasi raspunsuri le-ai primi si de la hindusi, musulmani sau budisti. Fiecare e convins ca religia lui e cea buna pentru ca a fost indoctrinat sa creada asa de catre societatea in care a crescut.

| danut a răspuns (pentru milan9):

""de la satana" sunt adventistii care respecta vechea lege iudaica in locul invataturilor crestine lasate de Dumnezeu in Noul Testament "
UNDE SCRIE IN SCRIPTURI CA DUMNEZEU (Isus Hrsistos) A LASAT CA ZI DE INCHINARE Duminica, CARTEA, CAPITOLUL, VERSETUL?
UNDE SCRIE IN BIBLIE CA NOI TREBUIE SA SARBATORIM INVIEREA SI NU MOARTEA, CARTEA, CAPITOLUL, VERSETUL?
DACA nu raspunzi la intrebarile astea cu date din Biblie, esti asa cum am spus data trecuta!

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

DUMNEZEU (Isus Hristos) A LASAT CA ZI DE INCHINARE Duminica in mod special prin evenimentele sfinte ce au avut loc NUMAI in aceasta sfanta zi: INVIEREA SA, INALTAREA LA CER, ARATARIILE DE DUPA INVIERE, etc...

In acelasi timp sta scris ca apostolii se adunau DUMINICA pentru a sarbatori! Or avea dreptate un cult aparut in sec XX si s-or fi inselat APOSTOLII? thinking thinking thinking Nuuuu! Departe de noi gandul acesta! happy

| danut a răspuns (pentru milan9):

"DUMNEZEU (Isus Hristos) A LASAT CA ZI DE INCHINARE Duminica in mod special prin evenimentele sfinte ce au avut loc NUMAI in aceasta sfanta zi: INVIEREA SA, INALTAREA LA CER, ARATARIILE DE DUPA INVIERE, etc..."

UNDE SCRIE IN BIBLIE ce spui tu?

| doctorandus a răspuns (pentru Cezar2009):

Werner Keller was a German journalist, neither an academic figure nor a religious one. The book he published was popular, but I'm not sure this type of opinion represents a reliable source. Best, --Shirahadasha (talk) 03:38, 30 November 2007 (UTC)