O intrebare pentru atei :
Dacă nu credeți in Dumnezeu atunci cum am apărut noi oameni?
Nu vreau chestii de genul că ne-am dezvoltat din maimuță pentru că atunci ar fi altă intrebare maimuța cum a apărut?
Este o intrebare serioasă astept răspunsuri seriose
O zi bună!

Întrebarea ta se rezumă la - cum a apărut viaţa? - ceea ce ateii nu ştiu.

Omul s-a dezvoltat prin evolutie.
http://www.tpu.ro/......tie-si-de/

http://www.tpu.ro/......-o-teorie/

Abiogeneza reprezinta o teorie separata de Teoria Evolutiei, ele in adevar sunt solidare intre ele, insa analiza lor se face in planuri separate. Cu toate ca ambele sunt teorii, Abiogeneza este mult mai precara.
Ateismul este convingerea religioasa potrivit careia Dumnezeu nu exista.

Mai bine sa nu stii inca decat sa inventezi basme confortabile.

Orice ti-as spune, tu tot pe a ta o sa o crezi. Dar tot partea cu evolutionismul mi se pare mai credibila decat cea in care un zeu din ceruri a facut omul ca sa se distreze si el.

Toate organismele de astazi au evoluat din alte organisme. Daca vei ajunge la intrebarea cum a aparut viata, nu stiu, inca nu e clar.

Nici eu nu vreau chestii de genul "d-zeu ne-a creat", pentru ca atunci ar fi alta intrebare: "d-zeu de unde a aparut?"

Daca intrebi de unde au aparut oamenii, atunci ma tem ca va trebui sa accepti explicatia cu "maimuta". Daca intrebi de unde a aparut maimuta, atunci va trebui sa afli ca a evoluat din mamifere mai primitive. Daca vrei sa afli de unde a aparut viata, atunci ai putea sa te documentezi despre abiogeneza. Daca vrei sa stii de unde a aparut Universul, atunci sa te documentezi despre Big Bang si astronomie in general. Iar daca vrei sa afli toate raspunsurile in timpul vietii tale, va trebui sa accepti ca nu vei face asta niciodata.

Tu n-ai auzit de evolutie?

Nu poti obliga pe nimeni sa creada, lasa-i asa vor vedea ei

Raspunsul asta e un copy-paste de la o intrebare postata de tine dar care cred ca a fost stearsa sau mutata pentru ca nu o mai vad.
Eu ma gandesc asa : Daca noi toti stim sa vorbim si sa scriem, de ce aceste abilitati nu se transmit si descendentilor nostri, dupa cum spun ei ca s-au transmis anumite adaptari gen : maimuta s-a ridicat in picioare din cauza terenului inalt si accidentat sau pestii s-au obisnuit cu uscatul si le-au crescut picioare. Este adevarat ca orice fiinta vie se adapteaza la mediul de viata, insa pare cam aiurea, lasa tu un peste pe uscat si-ti moare, ce sa mai evolueze?
Daca de sute, poate chiar mii de ani intr-o tara oamenii vorbesc o limba, de ce nu transmit descendentilor pe cale genetica scrisul sau limbajul?

Tu de fapt vrei sa auzi convingerile tale crestine ca un zeu imaginar a creat totul si te ajuta la greu atat

Super! Câte lucruri noi mi-ai spus.

Una e să spui că nu ştii şi alta să te baţi cu pumnul în piept. (sau cu evoluţia în cap). Tu din care categorie eşti?

Ce-i aia?

Nu sânt de acord. Multe nu se leagâ la evoluţie.

Stiu ca nu esti de acord. Insa nici eu nu sunt de acord cu ideea ca dintr-odata au aparut toate formele de organisme cunoscute, din senin.

Mi-ar fi interesantă părerea ta (când vei avea puţin timp)
http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/1102010233
La paginile următoare mergi apăsând >
(poate eu ceva înţeleg greşit) :-?

Evolutia e un fapt, aici era vorba despre abiogeneza, despre care nimeni nu afirma ceva cu certitudine, din cate stiu.

Http://www.usefulcharts.com/science/human-evolution-timeline.html

Http://www.americanscientist.org/......on-earth/1

Cel mai bun exemplu pe care ti-l pot da care sa acopere fiecare punct din ce mi-ai dat sunt virusurile si bacteriile. Acestia se adapteaza la mediu, la organismal pe care il ocupa, se adapteaza la vaccinurile care sunt destinate sa ii inlature, pot suferi mutatii, li se poate induce mutatii si pot cauza mutatii.

Cu alte cuvinte tu te întrebi deci care este probabilitatea apariţiei la urma urmei a vieţii în mod accidental, spontan, în afara influenţei unui "Creator"?

- Mai mulţi biologi au estimat că pentru obţinerea până şi a celor mai mici fiinţe vii (virusuri, bacterii), sunt necesare 445 de unităţi de aminoacizi, de cca. 20 de tipuri diferite. Dintre aceste tipuri de aminoacizi doar glucina nu are o structură asimetrică. Se estimează că ar ramâne 410 de unităţi de aminoacizi cu o structură asimetrică.

- Dacă se consideră că într-o trapă se află un amestec din toţi aminoacizii necesari din cele două tipuri (dextro şi levo) şi că probabilitatea de asociere este egală pentru ei, în vederea obţinerii unei legături corecte pentru realizarea unei proteine complexe, PROBABILITATEA va fi de 1 din 2,, la puterea" 410, (s-a luat baza 2 pentru că sunt câte 2 cazuri şi anume dextro şi levo), adică de 1 din 10,, la puterea" 123!
Deci noţiunea de "imposibil" este mai "probabilă" decât şansa lăsată de acest număr...

Toate organismele se adaptează la mediu într-o oarecare măsură, dar nu se transformă în specii noi.
Totuşi în privinţa viruşi şi bacterii mă mai documentez.(cu toate că nu evoluează în elefanţi, tot viruşi, bacterii rămân )

Bine normal ca nu evolueaza in crocodili, nu e chiar ca la Pokémon .
Ideea mutatiilor, cel putin din ce cunosc, este ca acestea pot surveni ori prin schimbarea mediului care poate altera genotipul si/sau fenotipul, ori se produce o mutatie genetica a organismului (se altereaza legatura dintre gene, la nivelul cromozomilor) care schimba fenotipul sau genotipul oragnismului.

Chestia este că toate studiile făcute asupra mutaţiilor ( atât la musculiţa de oţet cât şi altele) arătau că mutanţii erau inferiori de regulă celor normale şi peste un număr anumit de generaţii mutanţii erau eliminaţi.
Un articol pe această temă
Mutaţiile — mecanismul evoluţiei?
TEORIA evoluţiei este confruntată şi cu o altă problemă: Cum anume s-a produs evoluţia? Ce mecanism fundamental ar fi putut să schimbe o formă de viaţă de un anumit tip într-o formă de viaţă de un alt tip? Evoluţioniştii afirmă că fundamentul acestui mecanism evolutiv îl constituie diverse transformări din nucleul celular. Cele mai importante sînt modificările „accidentale"‚ cărora li s-a dat numele de mutaţii. Se crede că aceste mutaţii implică în special genele şi cromozomii celulelor sexuale‚ deoarece ele pot fi transmise descendenţilor individului respectiv.
2 „Mutaţiile (. . .) sînt mecanismul evoluţiei"‚ declară The World Book Encyclopedia.1 În mod asemănător paleontologul Steven Stanley a vorbit despre mutaţii ca despre „materialele" evoluţiei.2 Iar geneticianul Peo Koller a declarat că mutaţiile „sînt necesare procesului evolutiv."3
3 Dar nu orice fel de mutaţii sînt avantajoase procesului evolutiv. Robert Jastrow pune accentul pe necesitatea ’unei lente acumulări de mutaţii favorabile‘‚4 iar Carl Sagan scrie: „Caracterele care rezultă din mutaţii — bruşte modificări ale eredităţii — sînt transmise fidel generaţiilor următoare‚ furnizîndu-se astfel materia primă necesară evoluţiei. Mediul selectează acele cîteva mutaţii care măresc şansele de supravieţuire şi provoacă astfel o serie de lente transformări a formelor de viaţă care sînt la originea noilor specii."5
4 S-a spus‚ de asemenea‚ că mutaţiile s-ar afla la originea schimbărilor bruşte pe care le pretinde teoria „echilibrului punctat". Scriind în Science Digest‚ John Gliedman a declarat: „Revizioniştii evoluţiei cred că mutaţiile în principalele gene reglatoare sînt probabil exact perforatoarele pneumatice de care are nevoie teoria lor a evoluţiei prin salturi." Însă zoologul britanic Colin Patterson a făcut această remarcă: „Orice speculaţie este îngăduită. Noi nu ştim nimic despre aceste gene reglatoare principale."6 Dar dînd la o parte toate aceste ipoteze‚ este în general admis că mutaţiile care se pretinde că îi sînt necesare evoluţiei sînt mici modificări accidentale care se acumulează în decursul unei lungi perioade de timp.
5 Dar care este originea mutaţiilor? Se crede că cele mai multe dintre ele se produc în cursul procesului normal de reproducere celulară. Dar experienţele au arătat că ele pot fi cauzate şi de agenţi exteriori‚ cum sînt radiaţiile şi substanţele chimice. Şi cît de frecvent se produc mutaţiile? Reproducerea materialului genetic din celulă este remarcabil de fidelă. Relativ vorbind‚ luînd în considerare numărul de celule care se divide într-un organism viu‚ mutaţiile nu sînt prea frecvente. Potrivit cu Encyclopedia Americana‚ „reproducerea lanţurilor de A.D.N. care compun o genă este foarte exactă. Greşelile de tipar sau de copiere sînt accidente puţin frecvente."7
Sînt ele avantajoase sau dăunătoare?
6 Dacă mutaţiile avantajoase constituie mecanismul evoluţiei‚ atunci cît de frecvente sînt acestea? În această privinţă se observă printre evoluţionişti un larg consens. Astfel‚ Carl Sagan scrie: „Cele mai multe mutaţii sînt nocive sau distructive."8 Peo Koller declară: „Cea mai mare parte a mutaţiilor sînt nefaste pentru individul purtător de gene mutante. Experienţele au arătat că pentru fiecare mutaţie fructuoasă sau utilă‚ există multe mii de mutaţii dăunătoare."9
7 Dacă se exclud mutaţiile „neutre"‚ numărul celor dăunătoare depăşeşte de mii de ori pe acela al mutaţiilor care se presupune că sînt utile. Conform cu Encyclopædia Britannica‚ „sînt de aşteptat asemenea rezultate în urma unor schimbări accidentale survenite în indiferent ce structură complex organizată".10 Iată de ce se spune că mutaţiile sînt cauza a sute de boli de origine genetică.11
8 Dată fiind natura dăunătoare a mutaţiilor‚ Encyclopedia Americana recunoaşte: „Faptul că majoritatea mutaţiilor sînt dăunătoare organismului pare greu de împăcat cu ideea potrivit căreia mutaţiile sînt sursa materialelor necesare evoluţiei. Într-adevăr‚ mutaţiile reproduse în manualele de biologie sînt o colecţie de malformaţii şi de monstruozităţi‚ şi ele par a fi mai degrabă un proces distructiv decît unul constructiv."12 Cînd insectele normale sînt puse în competiţie cu insecte mutante‚ rezultatul este întotdeauna acelaşi‚ fapt pe care G. Ledyard Stebbins îl confirmă astfel: „După un număr mai mic sau mai mare de generaţii‚ mutanţii sînt eliminaţi."13 Ei nu pot rivaliza cu insectele normale‚ deoarece ei nu constituie un progres‚ ci o degenerare şi astfel deci sînt dezavantajaţi.
9 În cartea sa The Wellsprings of Life (Izvoarele vieţii)‚ scriitorul ştiinţific Isaac Asimov admite: „Majoritatea mutaţiilor sînt nefaste." Aceasta însă nu l-a împiedicat să afirme: „Cu timpul‚ în mod sigur‚ mutaţiile fac să avanseze şi să progreseze procesul evolutiv."14 Dar aşa stau lucrurile? Poate fi calificată oare drept avantajoasă o acţiune care are consecinţe dăunătoare în mai bine de 999 de cazuri dintr-o mie? Dacă aţi dori să vă construiţi o casă‚ aţi angaja oare un constructor care la o singură mişcare corectă ar face mii de mişcări greşite? Aţi călători oare cu un automobilist care ar lua mii de decizii greşite la una bună? Şi aţi accepta să fiţi operat de un chirurg care ar face mii de mişcări regretabile pînă să facă o singură mişcare corectă?
10 Geneticianul Dobzhansky a declarat cîndva: „Nu se poate spera nicidecum ca un accident‚ o schimbare întîmplătoare‚ în indiferent ce mecanism delicat‚ să-l îmbunătăţească pe acesta. Faptul de a bate un cui în maşinăria unui ceas‚ sau de a lovi cu un băţ un aparat de radio are puţine şanse de a perfecţiona funcţionarea lor."15 Atunci este raţional oare să credem că celulele‚ organele‚ membrele sau sistemele unui organism viu‚ care sînt de o complexitate extraordinară‚ ar fi putut fi construite printr-un mecanism care distruge?
Produc mutaţiile ceva nou?
11 Chiar dacă toate mutaţiile ar fi utile‚ ar putea produce ele oare ceva nou? Nu. O mutaţie nu are decît singurul efect de a modifica un caracter deja existent. Mutaţiile sînt cauza varietăţii‚ dar ele nu produc nimic nou.
12 The World Book Encyclopedia dă un exemplu de mutaţie avantajoasă şi efectele ei: „O plantă dintr-o regiune secetoasă ar putea avea o genă mutantă care ar determina formarea de rădăcini mai groase şi mai adînci. Această plantă va avea atunci mai multe şanse de supravieţuire decît altele din aceeaşi specie‚ deoarece rădăcinile ei vor putea absorbi mai multă apă."16
13 Mutaţiile pot să modifice culoarea sau structura părului unei persoane. Dar părul va fi întotdeauna păr. El nu se va transforma niciodată în pene. Mutaţiile pot influenţa asupra conformaţiei mîinii; ea poate să aibă‚ eventual‚ degete anormale‚ uneori chiar al şaselea deget‚ sau poate prezenta alte malformaţii. Dar ea este întotdeauna mînă. Ea nu se transformă niciodată într-un lucru diferit. Nimic nou nu vine şi nu va veni vreodată în existenţă.
Experienţele făcute pe drosofile
14 Puţine experienţe în domeniul mutaţiilor le pot egala în importanţă pe acelea care au fost făcute pe Drosophila melanogaster‚ adică musculiţa de oţet sau drosofila. De la începutul secolului nostru‚ savanţii au expus milioane de asemenea musculiţe acţiunii razelor X. Faptul acesta a dus la creşterea frecvenţei mutaţiilor cu mai mult de o sută de ori în raport cu normalul.
15 Dar care a fost rezultatul experienţelor făcute timp de mai multe decenii? Dobzhansky a dezvăluit un rezultat: „Mutanţii bine definiţi ai drosofilei‚ graţie cărora genetica a făcut atîtea progrese‚ sînt aproape fără excepţie inferiori musculiţei sălbatice în ce priveşte viabilitatea‚ longevitatea şi fertilitatea.17 Un alt rezultat a fost acela că aceste mutaţii nu au produs niciodată o nouă specie de muscă. Aceste drosofile prezentau aripi‚ picioare şi abdomene deformate şi alte malformaţii‚ dar ele au rămas întotdeauna drosofile. În plus‚ atunci cînd musculiţele mutante au fost împerecheate între ele‚ s-a constatat că după un număr de generaţii ele au început să genereze unele drosofile normale. Dacă ar fi fost lăsate în starea lor naturală‚ aceste musculiţe normale ar fi supravieţuit în final musculiţelor mutante mai slabe‚ păstrînd astfel musculiţa de oţet în forma în care a existat ea iniţial.
16 Codul genetic sau ADN-ul are extraordinara capacitate de a repara daunele care i-au fost pricinuite‚ ceea ce contribuie la conservarea genului de organism pentru care a fost codificat ADN-ul. Revista Scientific American arată cum „viaţa oricărui organism şi continuitatea sa din generaţie în generaţie" sînt conservate „graţie enzimelor care repară încontinuu" leziunile cauzate materialului genetic. Revista precizează: „Mai ales leziunile importante ale moleculelor de ADN declanşează reacţii de apărare în cursul cărora sînt sintetizate (. . .) noi enzime de reparaţie."18
17 Astfel în cartea Darwin Retried‚ autorul relatează următoarele cu privire la eminentul genetician Richard Goldschmidt‚ astăzi decedat: „După ce a observat mutaţiile la drosofilă timp de mulţi ani‚ Goldschmidt a fost disperat. Schimbările‚ se lamenta el‚ sînt atît de infime încît chiar dacă o mie de mutaţii s-ar fi combinat la un singur individ‚ încă tot nu ar fi apărut o nouă specie."19
Biston betularia
18 Lucrările evoluţioniste citează adesea fluturele ce poartă denumirea ştiinţifică de biston betularia‚ foarte răspîndit în insulele britanice‚ drept un caz exemplar de evoluţie în desfăşurare. Lucrarea The International Wildlife Encyclopedia spunea: „Acesta este exemplul de evoluţie cel mai frapant pe care l-a observat omul."20 După ce a făcut observaţia că Darwin a fost foarte afectat de faptul că nu a putut dovedi evoluţia nici măcar a unei singure specii‚ Robert Jastrow‚ în cartea sa Red Giants and White Dwarfs‚ a adăugat: „Dacă l-ar fi cunoscut‚ ar fi avut la îndemînă un exemplu care i-ar fi furnizat dovada căutată. Este vorba de un caz extrem de rar."21 Acest caz era‚ evident‚ acela al biston betulariei.
19 Ce s-a întîmplat pînă la urmă cu biston betularia? La început‚ varietatea mai deschisă la culoare a acestui fluture a fost mai răspîndită decît cea mai închisă. Şi întrucît culoarea acestui tip mai deschis este mai apropiată de culoarea deschisă a trunchilor de mesteacăn‚ aceşti fluturi erau mai bine protejaţi împotriva păsărilor. Dar în regiunile industriale‚ după ani de poluare‚ trunchii copacilor s-au înnegrit. Culoarea deschisă a acestui fluture devenise astfel un dezavantaj pentru el‚ deoarece putea să cadă uşor pradă păsărilor. În consecinţă‚ varietatea de culoare mai închisă‚ despre care se spune că ar fi un mutant‚ a supravieţuit mult mai bine‚ datorită faptului că păsărilor le venea din ce în ce mai greu să o distingă pe trunchiurile înnegrite de funingine. Această varietate mai întunecată a devenit repede tipul predominant.
20 Dar a evoluat oare biston betularia pînă acolo încît să se transforme în alt tip de insectă? Nu. Ea a rămas aceeaşi biston betularia‚ dar avînd o culoare diferită. De altfel‚ o revistă medicală engleză (On Call) califică de „tristă celebritate" utilizarea acestui exemplu pentru încercarea de a dovedi evoluţia. Ea spune: „Aceasta este o excelentă demonstraţie a rolului mimetismului‚ dar de la început şi pînă la sfîrşit‚ este vorba tot de un fluture şi nu asistăm nicidecum la formarea vreunei noi specii astfel că aceasta nu este cîtuşi de puţin o dovadă în favoarea evoluţiei."22
21 Afirmaţia eronată conform căreia fluturele biston betularia evoluează nu este singura de acest fel. De pildă‚ întrucît unii germeni patogeni s-au dovedit rezistenţi la antibiotice‚ se pretinde că avem aici de a face cu fenomenul evoluţiei. Însă germenii patogeni rezistenţi sînt de acelaşi tip şi nu evoluează pentru a se transforma în germeni diferiţi. De altfel‚ se admite că schimbarea s-ar fi datorat nu mutaţiilor‚ ci faptului că unii germeni ar fi fost rezistenţi de la început. Aceştia s-au înmulţit şi au devenit predominanţi pe cînd ceilalţi au fost distruşi de medicamente. În acest sens‚ Hoyle şi Wickramasinghe‚ autorii cărţii Evolution From Space‚ spun şi ei: „Ne îndoim însă că în acest caz ar fi în cauză altceva decît selecţia genelor deja existente."23
22 Aceeaşi trebuie să fi fost situaţia şi cu anumite insecte devenite imune la insecticide. Otrăvurile utilizate fie că au ucis efectiv acele insecte‚ fie că s-au dovedit ineficace. Insectele moarte nu au putut‚ evident‚ să cîştige o rezistenţă la aceste otrăvuri. Supravieţuirea altora s-ar putea explica prin aceea că ele au fost imune de la bun început. Această imunitate este un caracter genetic prezent la anumite insecte‚ dar inexistent la altele. În orice caz‚ insectele sînt totdeauna de aceeaşi specie; ele nu evoluează pentru a da naştere unui nou tip.
„Conform speciei lor"
23 Mutaţiile nu pot decît să confirme încă o dată enunţul consemnat în Geneza‚ capitolul unu: Formele de viaţă se reproduc numai „conform speciei lor". Motivul acestui lucru constă în aceea că codul genetic împiedică faptul ca o plantă sau un animal să se îndepărteze prea mult de medie. Poate exista o mare varietate (cum se constată‚ de exemplu‚ la familia cîinilor)‚ dar nu pînă la punctul la care un animal sau o plantă să se transforme într-un animal sau o plantă de alt gen. Acest lucru l-au demonstrat toate experienţele care s-au făcut pînă acum asupra mutaţiilor. Ele au dovedit‚ de asemenea‚ legea biogenezei‚ respectiv că viaţa nu poate proveni decît din viaţă preexistentă şi că organismul părinte şi descendenţii săi aparţin aceleiaşi „specii".
24 Faptul acesta este confirmat şi de experienţele în creşterea animalelor. Savanţii au încercat să transforme la infinit animalele şi plantele‚ recurgînd la încrucişări. Ei voiau să ştie dacă‚ cu timpul‚ nu puteau crea noi forme de viaţă. Ce rezultate au obţinut? Iată ce spunea revista medicală citată mai sus: „Crescătorii de animale au constatat în general că după cîteva generaţii ajungeau la o varietate optimă‚ dincolo de care nu mai este posibilă nici o altă ameliorare şi că nu s-a format nici o specie nouă (. . .) De aceea‚ aceste procedee de creştere a animalelor par‚ mai degrabă‚ să respingă teoria evoluţiei‚ decît s-o sprijine."24
25 Revista Science face aproape aceeaşi observaţie: „Speciile au realmente capacitatea de a suporta modificări minore a caracterelor lor fizice şi de altă natură‚ dar există limite‚ şi pe un termen mai lung aceasta se reflectă într-o variaţie în jurul unei medii."25 Organismele vii nu moştenesc deci posibilitatea de a se transforma la infinit‚ ci mai degrabă: (1) stabilitate şi (2) graniţe de variaţie limitate.
26 Astfel‚ cartea Molecules to Living Cells declară: „celulele unui morcov şi cele ale ficatului unui şoarece îşi păstrează în permanenţă ţesutul şi identitatea lor organică după nenumărate cicluri de reproducere."26 Lucrarea Simbiosis in Cell Evolution (Simbioza în evoluţia celulei) spune: „Viaţa‚ în totalitate (. . .) se reproduce cu o incredibilă fidelitate."27 Şi revista Scientific American face această observaţie: „Organismele vii prezintă o imensă varietate de forme‚ dar în interiorul fiecărei linii genealogice date forma este remarcabil de constantă: porcii rămîn porci şi stejarul rămîne stejar‚ generaţii după generaţii."28 Un autor ştiinţific declara: „Trandafirul dă întotdeauna trandafiri şi niciodată camelii. Iar caprele nasc întodeauna iezi şi niciodată miei." Şi el a conchis că mutaţiile „nu pot explica evoluţia în general‚ — adică de ce există peşti‚ reptile‚ păsări şi mamifere".29
27 Aceste variaţii în interiorul unei specii explică ce anume a contribuit la naşterea ipotezei evoluţioniste în mintea lui Darwin. În cursul şederii sale în Galapagos el a studiat cintezoii din aceste insule. Aceste păsări aparţineau aceleiaşi familii ca şi strămoşii lor sud-americani‚ de unde‚ fără îndoială‚ migraseră‚ dar ele prezentau anumite diferenţe ciudate‚ în special cu privire la forma ciocului. Darwin a interpretat acest lucru drept dovada unui proces evolutiv. Dar în realitate‚ el nu era nimic altceva decît un exemplu de varietate în interiorul aceleiaşi specii‚ varietate posibilă prin codul genetic al unei creaturi. Cintezoii nu erau altceva decît cintezoi. Ei nu au devenit şi nu vor deveni niciodată alte animale.
28 Astfel deci‚ ceea ce spune Geneza este în perfectă armonie cu faptele ştiinţifice. Cînd se seamănă seminţe‚ ele produc roade numai „conform speciilor lor". Iată de ce oricine îşi poate planta grădina bizuindu-se pe deplin pe această lege. Pisicile dau întotdeauna naştere la pisici‚ iar cînd oamenii devin părinţi‚ copiii lor sînt întotdeauna oameni. Există o mare varietate de culori‚ de talii şi de forme‚ dar întotdeauna între limitele speciei. Aţi observat vreodată vreo excepţie de la această regulă? Nu‚ nici dumneavoastră‚ nici nimeni altcineva.
Nu sînt mecanismul evoluţiei
29 Concluzia este evidentă. Oricît de importante ar fi modificările genetice accidentale‚ ele nu provoacă transformarea unei specii vii într-o altă specie. Jean Rostand‚ celebru biolog francez a recunoscut într-o zi: „Nu‚ în mod hotărît nu mă pot decide să cred că aceste «lapsusuri» ale eredităţii au putut‚ fie chiar şi cu concursul selecţiei naturale‚ sau favorizate de imensele perioade de timp de care a dispus evoluţia‚ să construiască toată lumea vie‚ cu bogăţiile şi rafinamentele ei structurale‚ cu «adaptările» ei uluitoare."30
30 În mod asemănător‚ geneticianul C.H. Waddington a declarat următoarele cu privire la mutaţii: „Această teorie este‚ de fapt‚ totuna cu a spune că‚ pornind de la paisprezece rînduri oarecare‚ ale unui text englez coerent‚ şi schimbînd în el doar cîte o singură literă o dată‚ şi păstrînd numai textul care are sens‚ am putea obţine‚ în cele din urmă‚ un sonet de Shakespeare. (. . .) Aceasta mi-ar părea o formă de logică extravagantă şi cred că ar trebui să putem face ceva mai bun."31
31 Adevărul este acela pe care l-a declarat profesorul John Moore prin aceste cuvinte: „După o analiză şi un examen riguros al faptelor‚ a afirma în mod dogmatic (. . .) că mutaţiile genetice ar fi materia primă a întregului proces evolutiv‚ incluzînd selecţia naturală‚ este tot una cu a da expresie unui mit."

Animalele de pradă recunosc trăsăturile comune ale prăzii cu mai multă uşurinţă şi astfel majoritatea indivizilor care arată la fel sfârşesc prin a fi mâncaţi de prădători, în timp ce indivizii ce au suferit anumite mutaţii genetice care i-au făcut diferiţi faţă de grupul sau specia din care provin, ajung să se reproducă, iar în timp, de-a lungul mai multor generaţii, acele mutaţii caracteristice ajung să fie răspândite în întregul grup, devenind comune.

Menţinerea varietăţii în cadrul unei specii este un paradox clasic al evoluţiei pentru că atât procesul de selecţie naturală cât şi apariţia mutaţiilor în cadrul unei populaţii au efectul tocmai de a uniformiza respectiva populaţie, excluzând în cele din urmă mutaţiile prin faptul că acestea devin regulă, oferind avantajul supravieţuirii în procesul de adaptare, susţine cercetătorul american.

"Dacă în cadrul unei specii se nasc indivizi care au suferit mutaţii genetice ce le permite să aibă, spre exemplu, un colorit care îi face mai greu de găsit de către prădători, aceste mutaţii genetice vor deveni dominante la nivelul întregii specii pentru că asigură supravieţuirea", a explicat el.AGERPRES/(Codruţ Bălu)

http://www.nature.com/scitable/topicpage/genetic-mutation-1127

http://en.wikipedia.org/wiki/Microevolution

Ideea e simpla, daca o mutatie se petrece la nivelului unui cromozom atunci, influenta asupra genotipului si a fenotipului nu este atat de puternica, insa daca un numar mai mare din cei 43 de cromozoomi sufera mutatii atunci se poate naste un nou organism diferit fata de parinti, ce poate rezulta o noua specie.

Ar fi o explicaţie la ceva gen - macsilare mai puternice, viteză mai mare sau mică... Dar nu şi la apariţia unor organe noi. De exemplu trecerea de la înmulţirea prin dividere la înmulţire bisexuală. Ar însemna ca treptat să-şi dezvolte organe care când vor fi complet dezvoltate să le înlocuiască pe cele existente, până atunci ele fiind inutile. În afară de aceasta pentru ce acest chin şi necaz, e mai simplu prin dividere.
Mutaţia să formeze specie nouă?
În urma uniu accident să se formeze ceva mai performant?
Nu cred.

Nimeni nu sustine ca e mai performant, evolutia nu inseamna progress ci adaptare, poate sa fie si un regres.

Te înţeleg dar nu pre înţeleg la ce s-ar putea adapta astfel, de ce s-au separat sexele - nu era mai bine să nu depindă de altcineva?
Sau afirmaţia evoluţioniştilor că pana este un solz modificat. E absurd, mai ales că pentru a putea zbura erau necesare schimbări in structura oaselor, chiar şi sistemul respirator e altul. Părerea mea, dar mai ştii...