De ce oamenii au o credinţă? Pentru că şi cei dinaintea lor au avut, pentru că şi cei din anturajul lor/mediul lor social au, pentru că "aşa e bine". Nimeni nu-şi bate capul cu religia mai mult decât trebuie, de regulă oamenii au alte probleme decât să afle dacă zeul lor e sau nu adevărat, poate sau nu exista. "Problemele" astea, le avem noi pe forum, şi nici noi, că în afară de ce mai scriu aici, în realitate nici pe mine nu mă interesează şi cred că nici pe multă lume, ceea ce ţine de normalitate. Astfel de ce cred unii în biblie, alţii în coran, alţii în ce vrei tu, pentru că aşa s-a nimerit să fie, şi n-au nici timp nici chef să caute explicaţii, cum ziceam au alte probleme.
Dacă însă întrebi, de ce cândva s-au scindant şi dintr-o religie au răsărit mai multe, probabil din acelaşi motiv pentru care şi acum tot răsar, vor şi ei o parte de caşcaval.
Toate trei nu sunt decat instrumente de manipulare. Nici vorba de inspiratii divine.
P.S: Ai uitat (iar) de linkul cu Papa...
Pentru ca sunt prostii si s-au obisnuit. Oricum, Dumnezeu nu obliga pe nimeni, ne lasa dreptul de a alege sa fim atei, sau sa fim crestini. Celelalte religii, secte, sunt niste prostii care folosesc chestii urate (de ex sex) pentru a atrage persoana dorita in capcana lor si a-i fura toti paraii. Crestinismul este una printre cea mai blanda religie, fata de alte prostii.
DeProfundis99 întreabă: