Pastele e sarbatoarea care ma face sa suport foarte greu faptul ca am capacitatea de a distruge. Voi ce simtiti?
Fiecare fiinta are tinte inalte,poate sunt resturi de informatie mentala si sufleteasca dintr-un loc din care venim cu totii. Asta cred eu cateodata.
--E ceva ce simtim acut ca ne lipseste si ca nu putem gasi sub nici un chip aici pe Pamant. Nu stiu ce poate fi. Poate dorinta apasatoare de iubire,de intelegere? de protectie,siguranta, de ceva peste puterile noastre de intelegere.
-Nu cred ca sentimentul de iubire apare si se intretine pe fondul presiunii nervoase. Trebuie separate. Mai intai golesti cupa de tot ce inseamna nervos, dur,grav,apasator.
Iubirea si nervozitatea nu se completeaza. Sunt ca apa si uleiul. Nu se accepta reciproc, se resping.
Unde e iubire pura nu se poate naste nervozitatea si invers.
Cred in asta.
Trebuie sa iei o pauza de simtire, de gandire, de relaxare.
De meditatie, tu cu tine si atat. Sa te analizezi si sa te descoperi. Poate sa-ti asculti sufletul mai mult decat o faci de obicei.Toti gresim in asta.Ne ignoram sufletele,noi suntem ele,ne ignoram pe noi in final. Nu mai stim ce simtim si ce dorim,ce avem nevoie; ne pierdem pe noi insine si e greu sa te mai regasesti, sa pui toate piesele din tine la loc.
Nimic din ce preferam nu se intampla non-stop. Exista in realitate momente si sentimente pe care le dorim si pe care nu le dorim. Ele alterneaza.
Pacea este cea care ne tine intregi pe interior, iar odata ce o detii, nu trebuie sa lasi ca nimic si nimeni sa nu ti-o altereze.
Gandesti foarte profund si te felicit pentru asta.Dar catedata gandirea in exces nu produce fericire si pace. Spun din proprie experienta.
Nu stiu cum e mai bine : sa nu gandesti si sa traiesti in schimb orice ocazie si moment.
Sau sa gandesti si sa analizezi orice, dar sa traiesti mai putin.
E complicat.
Am scris iar mult, sper sa ai rabdare sa citesti...
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Eu cred ca in fiecare zi ar fi bine sa fie o zi de paste si sa ne iubim intre noi mereu nu doar de paste,eu mam eliberat de ura, manie, violenta, agresivitate, fac ce spune buddha fericirea e oprimarea dorintelor
Răspunde
Cu cat incerci sa te eliberezi mai tare cu atat simti cum esti provocat mai tare sa nu reusesti. Sau mi-se pare? Si uite asa poti ajunge autist. Sau sa te izolezi ca sa reusesti.
Ignor persoanele care au ura in ele, dar da intro lume plina de ura e greu sa supravetuiesti prin iubire
Tocmai ca iubirea e o forta intr-o lume care incearca sa ti-o distruga. Sa ramai slab, sa cazi, sa ti-o refuzi pentru ca e greu sa te ridici. E drept ca nimic nu te poate distruge, daca nu vrei. Dar cu cat vrei sa pui in functiune capacitatea de iubire cu atat te lupti cu mai multi factori distructivi.Acum esti mai puternic, acum mai slabit si mai ranit.Lupti mai in forta, dar te ranesti.Vindecarile sunt o lupta si nu-ti mai vine sa te lupti iar si sa te repari iar. Trebuie sa cauti tot mai adanc izvoare noi de vointa.Te faci mai puternic.Dar simti mereu regretul ca te-ai lovit si ai stat in "spital". Cand te pacaleste ceva sa folosesti forta inutil sau in defavoarea ei insisi, nu poti sa te ierti ca ai fost slab.Si uneori devine tot mai greu sa iti controlezi capacitatea distructiva prin iubirea de sine, sa nu te agresezi singur, sa nu-ti respingi singur forta.Si uneori iti vine tot mai greu sa iesi din "spital". Ai tot sta acolo, cu ranile vindecate. Ai tot trage de timp.Si poate nu ai mai sti cu cine sa te aliezi cand o iei de la capat, sau in ce sa investesti. Sa regasesti undeva placerea de a face ceva, poate sa devina o analiza chinuitoare.Si nu vrei sa fi calul care trage si e aruncat cand se vad cu sacii in caruta. Si cand esti in "spital" e greu sa vezi ca esti ajutat fara sa fie usor.Si ii deosebesti pe cei interesati de cei care te iubesc.Si vezi cum interesul te tot preseaza si vrea sa fie in fata celor care te iubesc. Ba mai mult sa iti ceara marea cu sarea pentru putin.
Ura e singurul lucru care ma face sa rezist si sa razbat mereu, daca nu-i distrug eu pe altii ma distrug ei pe mine, e ca o jungla si totul se bazeaza pe legea junglei...cand am descoperit ca toti oamenii sunt niste javre capabile sa te sfasie in orice moment, am renuntat la orice fel de mila fata de oameni...
Adica sunt toti javre fara sa ii cunosti si fara sa faci pe dracu in patru sa le scoti la iveala capacitatea de a da ceva? Pai, poate tu esti de vina. Mie imi place jungla, nu imi plac cei slabi care renunta asa usor la abilitatea de a se descurca pentru placerea de a distruge. Daca nu iti place, de ce sa o distrugi? Ai altceva la schimb, e a ta? Daca distrugi devine mai rea, ca e mai putin ca resurse. De ce nu te retragi si gata.Eu am o vorba: daca nu-ti place ia-ti alta existenta. Discret.Sa stii si tu ca scopul unei "javre" e sa te faca sa urasti. Deci te-ai lasat invins si ai devenit in ochii altora tot o? Acum esti multumit?
Absolut toti sunt javre,toti gandesc la fel
daca nu-i distrug eu pe altii,ma distrug ei pe mine,doar pentru as atinge cine stie ce scop, nu-mi baga mie d-astea cu''fara sa ii cunosti'', ca nu merg, toti gandesc la fel, e instinctul
tine minte viata e ca o jungla in care rege e leul/euro/dolar...
Si ce daca? Microclimatul interior tine de gusturi. Fiecare isi adapteaza microclimatul la jungla cum il duce capul.De asta au si aparut asa diversitate de specii. Apropos, marea majoritate nu au auzit de euro, dolar etc.Probabil ti-ar placea sa traiesti printre alte animale si atunci ma intreb de ce nu parasesti jungla cu bani si javre pentru una fara bani si fara javre, printre crocodili de soi, lupi cu colti si mandrie, etc?! La batranete cand te rablagesti nu te vede nimeni, doar cine te mananca fara mofturi. Nimeni nu e martor ca porti pampers sau ca nu vezi bine si iti curge saliva din gura si nu iti amintesti cum se numara. Nimeni nu te judeca dupa cati euro ai.
''nimeni nu te judeca dupa cati euro ai''intr-o jungla reala nu in asta poate...
Atât de sfâșiat este sufletul tău de durere, încât urăști sărbătoarea vieții, la care suntem cu toții chemați să ne veselim?
Cu adevărat sufletul tău are nevoie de lumina vieții care să ardă toată răutatea din jur și să-ți readucă pacea.
Pace ție,
Hristos a înviat!
Ce simt? liniste, bucurie enorma in suflet, stiind ca Ziditorul a facut totul pentru noi.
Iubire pentru semeni, credinta in Dumnezeu si in ceea ce a indurat pentru iertarea pacatelor noastre, noi oare chiar suntem constienti? Nu pare....Hristos a inviat!
Eu nu urasc. Tocmai asta spuneam, imi pare rau ca am capacitate de distrugere, caci ura e tare incantata de ea.Si nu imi place sa-mi aminteasca de suferinta, sa-mi umble la ea, sa ma tot provoace.
"Cu cat incerci sa te eliberezi mai tare cu atat simti cum esti provocat mai tare sa nu reusesti. "
A te elibera de negativ sau a-l diminua pana aproape de limita de jos nu inseamna a nega. Inseamna a accepta raul ca fiind parte din tine,convietuind cu tine.
--Atunci cand negi ceva,acel ceva nu va disparea nu te va lasa in pace,iti va ramane pe constiinta ca o scama in ochi.
--Atunci cand il privesti in fata si il accepti ca facand parte din tine si incercand sa scoti ceva bun din asta,acel sentiment nu te va mai sacai.
E o diferenta mare ca de la cer la pamant.
Sa te accepti asa cum esti, cu bune si cu rele, in timp sentimentele negative isi vor diminua energia si cursul in fiinta ta, vor ramane in stare latenta in multe cazuri.
E un control de sine si necesita timp, energie si rabdare.
Dar nu e imposibil.
Nu consider a avea ceva rau in mine. Am o capacitate de a distruge, e in genomul omului, e la toti, dar nu am nimic rau in suflet.A ajunge sa alimentez capacitatea de a distruge nu e dintr-un rau interior. E dintr-o miscare prin presiunea exterioara.Care presiune, da e adevarat pot sa o caut eu pe ea, fiind nervoasa sau tot cautand sa vad si eu ce mai e defect pe lume, de ce sa ma mai apar, ce sa mai critic.Frica si curajul nu sunt raul si binele, ci factori. trebuie sa se intample o groaza de procese biochimice,"in cadere calitativa", ca sa fac ceva lipsit de calitate sau inutil.Nu am nici un bine interior. Am doar predispozitie la actiune si actiune.Am un mecanism care nu e nici bun, nici rau.:} Robotelul kiki nu va aduce tava. Ii e frica de ceva. Nu nu e rau. :}
"Nu consider a avea ceva rau in mine.
...
Nu am nici un bine interior".
--Asta afirmi tu despre tine.
Hotaraste-te. Nu poti fi goala in suflet. Le ai pe ambele,ele exista in noi,in fiecare,acum depinde cat le lasi sa se manifeste sau nu. Totul tine de tine.
Cum spuneai si tu, ai tendinta spre critica,spre a gasi defecte in exterior,altor persoane sau unor situatii.
E ceva care nu merge bine in tine. In minte. Si nu numai in tine. In toti oamenii.
Atunci cand cauti situatii si ocazii de a atribui critici altora sau lumii exterioare,inseamna ca ceva din tine se cere sa fie descoperit, scos la suprafata, cunoscut si acceptat, rezolvat.
E o frustrare si asta se oglindeste in exterior, ceea ce ai in interior.
Este efectul de oglinda daca ai auzit de el. Asa cum te simti pe tine insati si cum te accepti tot asa vezi si lumea exterioara si ii atribui aceleasi perceptii pe care ti le atribui tie.
Pai: nu am nimic rau, nici bine in mine, sunt un mecanism, care se umple. Sunt o cupa. Cupa ca mecanism are si capacitatea de a distruge. Din fericire nu sunt goala de afect. Nu refuz sa ma umplu, dar stiu cum e sa fi gol. Sa refuzi tot. Stiu si cum e sa fi deschis fara sa te inchizi. Stiu cum e sa ai un filtru prost. Stium cum se intampla.E o analiza complicata, sa o luam pas cu pas, sa vedem cum functioneaza cupa.Ce intra de ceea ce pe dinafara devine presiunea sau tensiunea. Sau cum e? Poti sa cauti presiunea iubirii si poti sa ajungi sub tensiune sau presiune distructiva, cand, cum? Acum caut sa combin ceva sa-mi dea presiunea iubirii pe starea de nervozitate cu care mi-am umplut cupa.Fiecare cupa are umplutura preferata si restul e chin si neplacere. Nu prefer dispretul, ca sa investesc in departajari de valoare in formarea microuniversului interior, nu prefer nervii si de fapt ce prefer eu e atat de greu, incat nu se intampla non stop. Prefer soarele, prefer ce nu e omenesc.Dar ai dreptate, pot sa ma umplu de ceva, atat de fara sa realizez, incat e nevoie sa scot la suprafata. Ii mai zice subliminal.
"Sau sa gandesti si sa analizezi orice, dar sa traiesti mai putin.
E complicat.". Mare dreptate, e un dezechilibru cand analizezi prea mult si actionezi prea putin. Ai un pic de actiune si o analiza fara sfarsit. Oamenii te si percep atunci "lovit". "Iubirea si nervozitatea nu se completeaza. Sunt ca apa si uleiul. Nu se accepta reciproc, se resping. " Ai dreptate. Tocmai redescopar acest lucru. Cand m-am mutat de la o mama nervoasa la un iubit dragastos si bun si intelept, nu am vazut clar respingerea, decat in comportamentul ei nedrept, ca si fata de mine. Dar cand am adaugat la combinatie un prieten nervos, am inceput sa simt cum nervii imping starea buna, sa ma desparta de ea. Asta nu s-ar fi intamplat daca omul nu ar fi avut o personalitatea prea dominatoare si daca nu as fi deschis empatia spre placerile lui: cum simte cand mangaie pasional catelul, etc. Asta ca sa-l cunosc l-am "consumat".Si nu am putut controla. Daca mergea pe principiul egalitatii, nu subordonarii, era altfel, asa cred.Am "consumat" o energie dura, dominanta dur. Nu stiu cum o sa reusesc, cand, dar nu mai consum. E de ajuns cat am luat.Mai citesc si comentez iar, ca e mult si vreau sa fiu atenta la ce imi spui.
Suferinţa trebuie decantată încet încet, la fel cum storci puroiul dintr-o rană, pentru ca să nu i se permită să copleşească acel suflet şi să genereze depresii şi suicid.
De asta la ortodocşi se foloseşte spovedania.
Suferinţa e ca un spin care-ţi taie dreptul la fericire.
Evident că trebuie lucrat cu mânuşi chirurgicale pentru că sufletul fiecăruia e fragil şi unic.
Din păcate cupa umplută cu otravă lasă un gust amar şi distruge echilibrul interior.
Cand e vorba de ura care iti cauta suferinte, din experienta am invatat ca delirul sufltesc, care iti apare e din cauza ca incerci sa te minti, sau ca ea te duce in imaginar, deci pe alta frecventa a creierului, ca in somn, nimic logic. Ura e o putere a minciunii, atat de mare incat rastoarna adevarul si cu sadism ii scoate pe vinovati nevinovati si invers, in loc de ratiune naste irational. Astfel incat in lumea interioara unui individ, cu reprezentari despre alti indivizi, daca e ura e si minciuna, puroiul nu e drenat ci amplificat. Daca o respingi, deci nu te temi de ea, e doar un chin, nu te indepartezi de adevar, nu urli ca un apucat te miri ce.Ce am vrut sa spun mai simplu? Cum functioneaza ura ca intimidare sa "delirezi" suferinte si sa ignori suferinte? Suferinta din "lumina" e normala la mamifere si alte specii. "Suferintele inchipuite, sau chiar autocreate" din intuneric sunt dramatice.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
