Cartea Apocalipsei este plina de simboluri. Chiar dacă nu cunoaștem semnificația tuturora, un lucru știm sigur: cei mântuiți vor găsi plăcere să locuiască în prezența lui Dumnezeu.
Dacă ne vom cerceta și găsim lipsa acestei dorințe, atunci nu suntem pe drumul cel bun și trebuie să ni-l schimbăm.
Chiar si daca am interpreta literal versetul, tot mai trista e soarta celor pacatosi:
Psalmi 73
16. M-am gandit la aceste lucruri ca sa le pricep, dar zadarnica mi-a fost truda,
17. pana ce am intrat in Sfantul Locas al lui Dumnezeu si am luat seama la soarta de la urma a celor rai.
18. Da, Tu-i pui in locuri alunecoase si-i arunci in prapad.
19. Cum sunt nimiciti intr-o clipa! Sunt pierduti, prapaditi printr-un sfarsit naprasnic.
20. Ca un vis la desteptare, asa le lepezi chipul, Doamne, la desteptarea Ta!
Tu crezi in iahve, Psalmi face parte din biblia ebraica, desi e biblia ta, si tu vei fi in templu
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=1
1. Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
2. Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
3. Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori.
4. Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului.
5. De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor.
6. Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri.
Nu conteaza asta ci ca-ti vei petrece eternitatea intr-un templu.
Este simbolic versetul, la fel ca multe altele din Biblie, mai ales cele din cartile Apocalipsa si Daniel, care-s pentru vremea sfarsitului, cum este de exemplu cele 2 fiare descrise in Apocalipsa 13:1, 11, fiara nu reprezinta o bestie ca in jocurile video, ci o imparatie (Daniel 7:17, 23).
Acum in versetul citat de tine, Stalp- inseamna ca cel biruitor va ocupa un loc permanent, important, chiar in prezenta lui Dumnezeu, iar "Nu va mai iesi din el" adica va ramane acolo mereu, asadar "a iesi afara" simbolizeaza a pleca din prezenta lui Dumnezeu, in mod deliberat, asa cum a facut Lucifer.
Galateni 2:9 "şi când au cunoscut harul* care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi**," de aici reiese ca "stalp" este un cuvant simbolic.
Apocalipsa 21:1 "Apoi am* văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că** cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era." Nu iti vei petrece eternitatea intr-un templu, ci vei putea sa te plimbi ca si acum, sa explorezi si chiar mai bine decat acum, vei fi in prezenta lui Dumnezeu care va fi Templul.
Nu poate fi simbolic din moment ce spune clar ca nu mai iesi afara din Templu.
Apocalipsa 21:22 " În cetate n-am văzut niciun* Templu, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt Templul ei."
Contaza enorm. P.S. Uite ca cineva tocmai ti-a dat un raspuns.
Nu i-a fost dat lui sa vada dar cu siguranta va fi un templu unde vor aduce oamenii jertfe cum este scris in alte prorocii.
Bossa100000 întreabă: