| Meme10Memu a întrebat:

Pe măsură ce popoarele întorc spatele lui Dumnezeu, trăind ca și cum El nu ar exista, păcatul abundă – corupție politică, minciună, calomnie, afișări publice ale deșertăciunilor, crimă violentă, avort, furt, adulter, consum de droguri, beție, jocuri de noroc și lăcomii de toate felurile. Repercursiunile economice urmează pe măsură ce impozitele cresc și guvernele împrumută bani pentru a plăti forțele de poliție, închisorile și sistemele de securitate socială din ce in ce mai necesare pentru a rezolva problemele apărute.

Ceea ce stă la baza acestei renunțări la credința în Dumnezeu este acceptarea pe scară largă a gândirii evoluționiste – că totul s-a făcut din nimic, prin procese naturale; că Dumnezeu nu este necesar. Există un „design", un model, oamenii recunosc asta, dar nu este obligatoriu să existe și un proiectant al modelului. Lucrul proiectat s-a conceput singur! Această gândire, în care dovezile- clare ca lumina zilei – ale existenței lui Dumnezeu (Rom. 1: 19–20) sunt eliminate, duce în mod normal la ateism (credința în inexistența vre-unui dumnezeu) și la umanismul laic (omul își poate trasa propriul curs al vieții fără Dumnezeu). O astfel de gândire abundă astăzi în universități și administrații publice?

https://facerealumii.ro/biblia-dovezi-dumnezeu/

2 răspunsuri:
| CiobotaruValentin a răspuns:

Ceea ce spui tu aici meme, pentru mulţi de aici sunt OZN-uri. Trebuie să simtă împreună cu tine, ca să înţeleagă ce vrei să spui.

| Meme10Memu explică (pentru CiobotaruValentin):

Daca nu simt atunci simt consecintele prostiei lor.