Eu nu sunt creștin, și am combătut deseori creștinismul, ca fiind o religie greșită!
Întrebarea pusă de tine, este interesantă, de principiu, dar nici ateismul nu este soluția corectă, ci o religie dinamică, permanent perfectibilă.
La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu...Si Cuvantul S'a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar
Da, am 5 ani. Plus inca vreo 37. Din care mai bine de jumatate ca si credincios, in care m-am izbit de citeva ori de problema existentei lui Dumnezeu. Ca si credincios, Dumnezeu iti cere totul, vrea insasi viata ta, sa renunti la ea, deci miza e mare, si crede-ma ca nu e usor sa renunti, si de aceea gasesti multi credinciosi doar cu numele, caci ei cred, dar nu au fost in stare sa renunte la ei insisi, ori, avind in fata mea o miza asa de mare, nu era normal sa gindesc "la singe" daca merita sa pun totul la bataie sau nu (era o prostie sa fac asta daca nu eram sigur ca Dumnezeu exista)? Am pus totul la bataie, si sti ce a iesit pina la urma? Nu am ramas cu buzele umflate, caci psihologic vorbind, asa se intimpla daca renunti la tot ce ai si ce esti, ramii frustrat, nu, Dumnezeu a venit si mi-a dat o noua viata, de fiecare data cind am avut de renutat la ceva si am facut acea renuntare. Dincolo de minunile pe care le-am experimentat, dincolo de experientele avute cu Dumnezeu, aceasta noua viata demonstreaza cel mai bine ceea ce afirm. Tie ti-e usor poate sa vorbesti, insa la mine, in spatele cuvintelor pe care le zic (scriu) stau decizii cruciale, decizii care cel mai adesea le-am facut impotriva a tot ce sunt eu, si crede-ma ca nu a fost usor. Insa a fost frumos, caci stiam mereu ca Dumnezeu va veni si va aduce acea noua viata in mine. Intre tine si mine e ca si cind am vorbi de razboi, fara ca tu sa fii participat la vreo lupta, iar eu sa fi trecut prin lupte grele. Nu exagerez deloc, orice crestin stie ce zic - credinta nu e un joc, nu e doar o invatatura, credinta inseamna sa mori tu insuti pentru ca Dumnezeu sa ia chip in tine, pentru ca doar El sa fie vizibil in viata ta. Ca sunt foarte putini care au ajuns acolo, si ca tu nu ai ajuns sa cunosti unul dintre aceia, e trist, dar asta nu da la o parte realitatea. Ei nu au ajuns tocmai datorita drumului greu ce e de strabatut pina acolo. Si daca tu doar vorbesti despre razboi, pe cind eu am experimentat realitatea razboiului, cine are la urma urmei dreptate, nu cel care nu doar vorbeste, ci a experimentat ceea ce vorbeste?
O "enitate" atat de complexa ca Dumnezeu nu poate sa apara din nimic,cel putin in universul nostru, lucrurile nu stau tot asa si cu lucrurile ma simple care pot face asta.
Sunt curios, parca Dumnezeu nu a aparut si exista de la inceputuri, cel putin asta sustinea crestinismul, vad ca acum o crestina sustine ceva diferit din moment ce se intreaba cand a aparut Dumnezeu.
Un crestin spune un lucru, altul spune ceva diferit, este absurd, mai bine ar revizui toate teoriile si ar crea un Dumnezeu compatibil din toate punctele de vedere.
Formulele probabilitatii sunt foarte complexe, exceptie facand parte cea de baza P=nr cazuri favorabile / nr cazuri posibile, aici nu ai cum sa calculezi probabilitatea pentru ca nu ai datele.
Este ca o problema in care nu ai numai necunoscute.
Intrebare de nota 10, vezi de asta sunt ateu pentru ca este imposibil ca din nimic sa apara ceva ceva asa complex ca un zeu ca apoi din nimic sa creze universul este imposibil eu unul nu cred asa ceva de asta nu cred ca exista zeii
Intrebarea nu e de nota zece, atita timp cit nu tine seama de caracterul lui Dumnezeu. Daca eu creez o casa, o construiesc si intru in ea, nu inseamna ca eu fac parte din zidurile acelei case, ca pot fi confundat cu ceva din acea casa. Iar intrebarea asta face - Il limiteaza pe Dumnezeu la Universul in care traim, ori, El e cel ce a creat intregul Univers, deci e cu totul in afara Universului, si in concluzie, intrebarea e gresita. Si vezi, de asta sunt eu credincios, pentru ca cindva am realizat cit de gresit pot sa vada oamenii lucrurile cu mintea lor limitata
Nu poti construi din nimic ceva. E una din regulile de baza ale Universului. Poti tranforma, dar nu construi din nimic, caci daca ar fi asa, atunci cineva la un moment dat ar putea contrui o masina bazata pe perpetuum mobile. Dar nu e posibil asta. Deci nu e posibil ca viata sa apara din nimic. A fost "ceva" acolo care a dus la aparitia ei. Ori, noi, crestinii numim acel "ceva" Dumnezeu. Ce e ilogic in asta? Nu e mai ilogic sa crezi ca a aparut viata din nimic intr-un Univers a carui legi spun sus si tare ca nu e posibila aparitia din nimic?
Nu! Dumnezeu nu poate fi creat, pentru ca creatia, aparitia unui lucru presupune timpul, e un moment in care acel lucru nu exista, e un moment al "nasterii" sale, si e un moment al existentei. Deci cind vorbesti de creerea unui lucru, vorbesti de fapt de un proces ce se intimpla in timp. Ori, timpul face parte din Universul in care traim, deci se presupune a fi creat chiar si el de Dumnezeu. Dumnezeu e in afara timpului, deci e clar ca nu poate fi vorba de a fi fost creat cindva.
Ai zis un lucru mare: singurul lucru care alimenteaza religia e credinta. Da, asa este, niciodata nu pot fi sigur pe deplin ca Dumnezeu exista. Si de aceea am nevoie disperata de credinta. Insa iti spun un lucru: daca m-as rezuma la credinta, ar fi de jale pentru mine. Sunt tipul de om pragmatic, la care, daca un lucru nu functioneaza, il lasa deoparte. Fiind asa, nu m-as multumi doar cu credinta, sa cred si atit. Nu, religia nu e doar credinta, e mult mai mult. Credinta e doar "canalul" prin care intri in posesia a ceva extrem de valoros. La inceput crezi, mai apoi descoperi ca ce ai crezut e de fapt o realitate vie a vietii tale. De exemplu, cred ca Dumnezeu ma iubeste. Interesant e ca odata ce cred, nu ma voi mai simti singur - cineva ma iubeste si sunt constient de asta, de faptul ca acea persoana e cu mine. Mai mult, daca cineva incearca sa ma raneasca cu vreo vorba urita, gasesc in dragostea Lui putere de a nu baga in seama acea vorba, sau alinare daca acea vorba si-a atins tinta. Sau cel putin dragostea Lui ma poate motiva sa creez ceva frumos, sa ajut pe altii, sa traiesc cum nu as fi putut trai nicidecum inainte. La inceput doar am crezut, mai apoi nu doar cred, ci descopar ca ce cred e de fapt o realitate in viata mea. Dar, desigur, totul incepe cu credinta. Ea e fundamentala pentru orice credincios. Fara ea nu ai nimic, fara ea nu experimentezi nimic. Dar cu ea, descoperi ca, dincolo de tot ce exista in lumea asta, exista o alta lume, cea a spiritului, care de fapt guverneaza aceasta lume, si in care Il descoperi pe Dumnezeu ca fiind viu si real. Nu trebuie sa vezi ca sa crezi, crede si vei vedea.
E o intrebare fara sens. Dumnezeu daca exista, nu trebuie sa apara, pentru ca e Dumnezeu, nu o bucata de carne formata din materie si etc.
Dumnezeu preexistă creaţiei. Dimpotrivă, "nimic" nu există. Nu avem nicio dovadă că nimicul ar exista, ori că a existat vreodată. Prin urmare, Dumnezeu nu se poate să fi apărut din nimic.