Cartile Vechiului Testament (Biblia e compusa din Vechiul si Noul Testament) au fost scrise incepand cu anul 1500 ien. EXTRAS :"Un pas deosebit de important în istoria obţinerii "Sfintelor Scripturi" ale Vechiului Testament, l-a constituit faptul scrierii propriu-zise a manuscriselor originale. Cele 39 de cărţi ale Vechiului Testament au fost scrise toate de-a lungul unei perioade de circa o mie de ani (c. 1500 – 400 î.Hr.).
Pentru scrierea Cuvântului Sfânt, Dumnezeu a folosit în jur de douăzeci şi cinci – treizeci de scriitori de o varietate uimitoare. Unii au fost prooroci, alţii preoţi, alţii legiuitori, alţii împăraţi, iar alţii oameni simpli şi fără multă cultură. Prin toţi aceşti oameni, Duhul Sfânt, în mod uimitor, a produs "Sfintele Scripturi" ale Vechiului Testament, perfect armonizat, fără niciun greş, în ciuda varietăţii scriitorilor ei şi a lungii perioade în care a fost scris.
În original, textul a fost scris pe suluri confecţionate din papirus, iar mai tarziu pe pergament (piele de animal). Pe aceste suluri textul sacru a fost scris în limba ebraică (cu excepţia câtorva pasaje scurte care au fost scrise în aramaică), cu cerneală, în coloane, cu o scriere consonantică, într-un şir continuu, cu spaţiu foarte mic între cuvinte, propoziţii şi paragrafe. Sulurile ce conţineau textul sacru erau păstrate la Templu (2 Împăraţi 22).
Se pare că prin secolele 2 sau 3 după Domnul Hristos, sulurile au fost înlocuite cu codexurile, care aveau formă de carte şi erau mai uşor de manipulat şi păstrat."
Ciudat.
Nu am inteles niciodata de unde a aparut chestia asta cu capsunile.
Eu de cand locuiesc in Spania nu am vazut niciodata o platantie de capsuni si nu am auzit pe nimeni sa munceasca in acest domeniu.
Am vazut struguri,kiwi,portocale,etc dar capsuni nu prea,cel putin in zona mea.
Probabil Larix nu stie ca in Spania exista mai multe regiuni si intre nord si sud sunt diferente de temperatura destul de mari.
Si daca o persoana locuieste in Spania asta inseamna ca obligatoriu trebuie sa fie la munca?
Unii mai studiaza,altii vin in vizita, altii au familia pe aici, etc.
Si pana la urma daca muncesti este o rusine?
Am auzit ca astia la kiwi castiga 70€ pe zi, asta inseamna jumate din venitul lunar unui cetatean din Romania cu un minim pe economie.
Ce mentalitate de ca.cat au unii oameni...