Nedreptatea infinită există în poveste, pentru că povestea e falsă și absurdă, iar zeul e un personaj imaginar.
Câtă vreme personajul "atotputernic" e invizibil și mut, deci inexistent, oricine poate spune ce vrea în numele lui și atunci Dumnezeu e doar o sperietoare de tip Bau-Bau folosită cu succes pentru prostirea naivilor creduli și neștiutori.
Dumnezeu e simbolul neputinței, neștiinței, primitivismului, nimicului, înșelăciunii, nesimțirii, nerușinării și absurdului. Dumnezeu e o justificare a dorințelor și a faptelor omului mincinos, necinstit și neserios.
Dacă ar exista un zeu atotputernic, atunci pentru acel zeu omul ar avea valoarea zero, deci zeul nu ar fi interesat de om sau de ce face omul, nu l-ar ajuta, nu l-ar răsplăti și nu l-ar pedepsi pe om pentru că nu ar avea de ce. Un zeu atotputernic și rațional nici nu ar face omul și alte viețuitoare (purici, păduchi, ploșnițe, căpușe și țânțari...) pentru că nu ar avea de ce.
Realitatea arată că viețuitoarele sunt supuse selecției naturale, ceea ce demonstrează că nu există nici un zeu care să facă viața. Proprietățile materiei și evoluția ei în timp generează viața. Zeul nu are nici o contribuție fiind doar un personaj imaginar de poveste primitivă, puerilă și absurdă.
Dreptatea e a celui puternic. Cine are putere, acela are dreptate. Exemplu: E drept ca o găină să fie mâncată de un om? A greșit găina cu ceva? Nu. Omul e puternic și face ce vrea cu găina. Asta e dreptatea. Puterea e în funcție de noroc și de acțiunile viețuitoarei. Norocul (întâmplarea) are cel mai mare rol.
Ca un adaos la topic, efectul fluturelui poate de asemenea sa nu duca la repercursiuni negative sau pozitive infinite, asa am zice noi ca nu se mai termina.
De unde stim insa ca de fapt se termina, diminuandu se putin cate putin.
Ai scris o zeamă lungă care nu dovedește nimic. M-am oprit la partea cu "pedeapsa lui Dumnezeu e infinită" pentru că știam unde vrei să ajungi (argumentul ăsta a fost repetat de "n" ori).
Pe scurt, Dumnezeu nu îți dă un șut și te trimite în iad, că ai fost tu băiat rău. Omul alege să fie în iad pentru că nu vrea să fie cu Dumnezeu. Știu că un sfânt părinte zicea că Dumnezeu e și în iad, doar că păcătoșii percep lumina dumnezeiască ca pe un foc. Pe ei îi arde această lumină. Omul îl refuză pe Dumnezeu și alege să stea în iad, nu Dumnezeu îl trimite pe om acolo. Acum înțelegi?
Omul alege să fie în iad pentru că nu vrea să fie cu Dumnezeu.-
Argumentul cu numarul 4:Nu Dumnezeu te trimite in iad te trimiti singur.
Ti am explicat foarte clar de ce nu functioneaza acest argument
Eu daca sunt judecat de Dumnezeu nu eu ma trimit acolo pentru ca pot pur si simplu sa refuz, iar daca eu voi fi trimis in iad asta se va intampla fara voia mea deci tot el ma trimite
Vino cu ceva ce functioneaza deci.Intelegi?
Faptul ca zici "Eu nu vreau sa fiu cu Dumnezeu" nu mi arata decat ca esti 100% convins de existenta sa.
Insa daca te as pune sa mi demonstrezi, nu ai reusi.
Dumnezeu nu pedepseşte pe nimeni!
Si atunci cum este oare posibil ca Dumnezeu să fie IUBIRE, dar in lume sa existe şi nefericire de durată?
Răul, de orice natura ar fi el, nu este consecinţa alegerii si iniţiativei lui Dumnezeu, ci a RESPECTĂRII LIBERTĂŢII omului şi consecinţa unei mari PĂRĂSIRI: A OMULUI care Îl părăseşte pe Dumnezeu, îl ignoră toată viaţa, îşi părăseşte Sursa Fericirii şi vieţii lui…
Situaţia aceasta riscă să se cronicizeze, devenind "de durată", tocmai pentru că omul este de la bun început o "investiţie veşnică", pentru veşnicie…
Este posibil ca omul să se încrânceneze pe o poziţie a răului? Omul, ar putea el păstra în mod continuu calea "îndepărtării"?
Dacă vedem exemplul "duhurilor răutăţii" care nu intenţionează să se întoarcă din calea lor rea… înţelegem că din păcate este posibilă şi omului această experienţă a "încleştării" în ură faţă de semeni, faţă de Creatorul său…
În primul rand, Dumnezeu respectă continuu libertatea omului.
O veste bună (şi de ce n-ar fi aşa) este aceea că noi suntem arhitecţii propriului nostru destin, ai propriei noastre fericiri sau, nefericiri…
Dacă Dumnezeu este văzut ca "Sursă" a existenţei noastre, "Dăruitorul" vieţii, iar viaţa noastră ca "dar" ar fi văzută doar ca o temporară "lumânare" aprinsă, există tentaţia pentru unii oameni să se folosească de libertate pentru a fi total "independenţi", pentru a se separa de Creator, de un "Părinte ceresc"...
Ori, dacă Dumnezeu nu este acceptat a fi prea "impunător" şi "justiţiar", nu este acceptat ca El să penalizeze folosirea greşită a libertăţii de către om, de ce ar pretinde cineva că El ar trebui obligat să "aducă înapoi" în zona de siguranţă şi de fericire (apropierea de "Sursă") pe cel care singur a optat, arogant şi sigur pe el, pentru "debranşare", pentru îndepărtare, şi pentru ignoranţă faţă de El?
"Răul, de orice natura ar fi el, nu este consecinţa alegerii si iniţiativei lui Dumnezeu, ci a RESPECTĂRII LIBERTĂŢII omului şi consecinţa unei mari PĂRĂSIRI: A OMULUI care Îl părăseşte pe Dumnezeu, îl ignoră toată viaţa, îşi părăseşte Sursa Fericirii şi vieţii lui…"
Subliniez "A OMULUI care Îl părăseşte pe Dumnezeu, îl ignoră toată viaţa, îşi părăseşte Sursa Fericirii şi vieţii lui…"-viata omului e finita. Daca omul o viata intreaga il ignora pe Dumnezeu, inseamna ca pacatuieste 100 de ani sa zicem.
100 e un nr natural si fint.
Iadul e infinit.
infinit >(semnificativ) 100 rezulta pedeapsa lui Dumnezeu tot infinit disproportionala e cu fapta omului.Multumesc ca mi dsdusi dreptate!
" îşi părăseşte Sursa Fericirii şi vieţii lui…"-Parasesti sursa o viata intreaga finita si apoi iadul care e o viata infinita nu mai poti accesa sursa? Asta e o vrajeala pe care numai voi o credeti.
"Situaţia aceasta riscă să se cronicizeze, devenind "de durată", tocmai pentru că omul este de la bun început o "investiţie veşnică", pentru veşnicie…"-cat de plina de erori e afirmatia asta sa ti explic:
Deci tu zici "ca se cronicizeaza devenind de durata"-corect, dar:
Durata asta e finita, fiindca testul e finit.(viata pe pamant)
" tocmai pentru că omul este de la bun început o "investiţie veşnică", pentru veşnicie…"-aici e extrem de gresit fiindca daca omul e menit sa mearga in rai, ca asta e traducerea la ceea ce ai zis, asta nu schimba cu nimic faptul ca pedeapsa pe care o da Dumnezeu unui om pacatos e infinit disproportionala cu fapta sa.
Aici e argumentul nr 3:"Dumnezeu ofera atat pedeapsa infinita, dar si rasplata infinita", faptul ca altul are o rasplata meritata( nici aia nu i meritata), asta nu l scuza ca da la necredinciosi una nemeritata adica infinita
Apropo aceasta investitie e fara rost caci cu siguranta vor cadea ca si Adam si Eva inapoi in pacat.Am explicat in topic de ce.
"Dacă vedem exemplul "duhurilor răutăţii" care nu intenţionează să se întoarcă din calea lor rea… înţelegem că din păcate este posibilă şi omului această experienţă a "încleştării" în ură faţă de semeni, faţă de Creatorul său…"-oficial ai pierdut, dar ai luptat bine
Sa ti explic-duhurile rele refuza in continuare sa se impace cu Dumnezeu, dar eu in iad zic "Vreau sa ma impac cu tine", deci nu merge ce ai zis si nu nu eu ma tin acolo in iad
Daca eu vreaus a ma impac cu el si sa ies, daca sunt in continuare tinut acolo is cu forta. Odata si odata tot imi castig pocainta in iad
"Ori, dacă Dumnezeu nu este acceptat a fi prea "impunător" şi "justiţiar", nu este acceptat ca El să penalizeze folosirea greşită a libertăţii de către om, de ce ar pretinde cineva că El ar trebui obligat să "aducă înapoi" în zona de siguranţă şi de fericire (apropierea de "Sursă") pe cel care singur a optat, arogant şi sigur pe el, pentru "debranşare", pentru îndepărtare, şi pentru ignoranţă faţă de El? "-Pentru ca am decis ca am gresit si fac pocainta reala in fata lui.
Pur si simplu credeti ca nu poti sa te pocaiesti in iad e doar o minciuna inventata sa ti fie frica de Dumnezeu si sa dai in continuare bani la biserica.
Cum sa nu te poti pocai in iad?
-e mai mare suferinta acolo decat pe pamant
-spre deosebire de pamant unde eti vedeai rudele, in iad nici nu le mai poti vedea iar dorul e chiar mai mare.
-acolo constientizezi ce ai facut gresit, tocmai ca vezi cu ochii tai greseala deci 100% nu te mai intorci inapoi la pacat si vrei cu Dumnezeu sa fii.
Voia veti impresia ca daca ajung in iad si zic lui Dumnezeu ca vreau in rai, o zic cu inselaciune?
Ma arde focul 500 de ani sa zicem, imi e dor de ai mei, regret ce am facut, meditez mai bine la Dumnezeu si voi sugerati ca ma intorc cu inselaciune si nu cu parere de rau?
ILOGICAAAAA.
"pot pur si simplu sa refuz" - Nu e ca și cum eu te-aș trimite la magazin iar tu ai refuza. Dumnezeu e atotcuprinzător, e peste tot, nu poți scăpa de El. Dacă nu ar fi omniprezent nu ar fi Dumnezeu. Iar pentru păcătoși iubirea lui Dumnezeu va fi ca un chin, ei nu o vor suporta. De ce? Pentru că ei L-au respins pe Dumnezeu. După cum am zis, te condamni singur la iad.
Iar versetele de care ai zis nu spun că Dumnezeu te trimite el în iad. Se referă la El doar ca Judecător, pentru că El e singurul care poate judeca toate cauzele și efectele unei fapte în detaliu. Ce-ai zis tu, efectul fluturelui.
Așa, și? Nu știai că "și dracii cred și se cutremură", doar că nu au dragoste, căci "dacă dragoste nu am, nimic nu sunt"?
Iar pentru păcătoși iubirea lui Dumnezeu va fi ca un chin, ei nu o vor suporta. De ce? Pentru că ei L-au respins pe Dumnezeu. După cum am zis, te condamni singur la iad.-Nu e acelasi lucru" a vrea sa nu fiu cu Dumnezeu" cu " nu vreau sa merg in iad" citeste de 1000 de ori pana intelegi
"Se referă la El doar ca Judecător, pentru că El e singurul care poate judeca toate cauzele și efectele unei fapte în detaliu. Ce-ai zis tu, efectul fluturelui."-nu ai inteles efectul fluturelui
Cat ador faptul ca nu cititi ce zic
Efectul fluturelui efectiv iti zice ca faptele tale duc si la rau si la bine.Cu binele ala ce faci?
Citeste din nou efectul fluturelui, nu te grabi, calm, calm.
Așa, și? Nu știai că "și dracii cred și se cutremură", doar că nu au dragoste, căci "dacă dragoste nu am, nimic nu sunt"?-Daca cred se cutremura si se pocaiesc +pedeapsa finita pe care o au si ei. Apoi merg in rai.
Si tu refuzi sa crezi ca te poti pocai in iad?
Citeste ce i-am scris celuilalt mujder mai sus.
M am plictisit am zis ca aveti argumente nu tampenii, asadar topic inchis
Venisem pe acest forum in speranta ca gasesc crestini dotati cu inteligenta, se pare ca m-am inselat
Avand in vedere ca i-ai dat funda unui neica nimeni care crede ca le stie pe toate precum Halogen, nu stiu cat o sa iei in considerare ce zic, dar o sa-ti spun oricum! Ceea ce iti voi explica este putin asemanator cu argumentul fluturelui, dar nu voi vorbi despre consecintele posibile ale faptelor unui anume individ, ci doar despre acesta(individul) in sine! Sa zicem ca un om traieste 120 de ani! Din acesti 120, vom inchide ochii la faptele respectivului din primii 10 ani de viata, pentru ca era copil si nu stia ce face, si vom ierta si faptele din urmatorii 10 ani, pentru ca adolescenta este varsta rebeliunii si a curiozitatilor, deci vom evita si faptele de le aceasta varsta! Ajungem la 20 de ani, iar respectivul mai are 100 de ani de trait.La varsta de 20 de ani, putem lua in calcul 2 lucruri:asta e varsta la care omul in cele mai multe cazuri paraseste casa parintilor, sau cel putin nu mai depinde in totalitate de acestia si este 100% raspunzator pentru faptele sale! De asemena, este varsta la care se presupune ca un om cu o dezvoltare/crestere normala are discernamant si are o idee cam ce inseamna binele si raul.Sa zicem ca respectivul, de-a lungul celor 100 de ani ramasi din viata duce o existenta imorala:se imbata, se drogheaza, traieste in desfrau, fura, comite crime, isi bate joc de Dumnezeu si asa mai departe! Dumnezeu i-a dat de foarte multe ori semne ca este pe calea gresita, si ca trebuie sa isi schimbe viata, dar el a ignorat totul! La sfarsitul vietii moare si ajunge in Iad, in urma judecatii Domnului! Conform a ceea ce ai spus tu, Iadul este o pedeapsa infinita pentru ceea ce un om a facut intr-o viata finita, de unde ai ajuns la concluzia ca Dumnezeu este nedrept! Insa ceea ce nu iei in considerare este urmatorul lucru:Ce ar fi facut omul respectiv cu viata lui daca ar fi continuat sa traiasca? S-ar intoarce pe calea cea buna, sau ar continua sa pacatuiasca? Aminteste-ti ce ti-am spusumnezeu i-a dat semne clare ca trebuie sa-si indrepte viata, dar el nu a facut-o timp de 100 de ani! De ce ar crede Dumnezeu ca daca intr-o suta de ani nu se corecteaza, se va corecta in anul numarul 101? Prin urmare, omul ar fi facut ceea ce a facut timp de alti 100 si alti 1000 si alti 100000, chiar si alti 100.000.000 de ani si in vecii vecilor! Ideea e ca Dumnezeu nu te pedepseste doar pentru ce faci in vreme de 100 de ani, ci si pentru ai fi facut in urmatorii, daca Dumnezeu ar fi decis sa te lase in viata(iar Dumnezeu poate sa vada toate acestea). Prin urmare, nu, nu este o nedreptate ca omul este pedepsit la infinit pentru ce a facut printr-o viata finita! Nu are legatura cu efectul fluturelui, argument care daca stai sa te gandesti, are o oarecare lacuna, deoarece majoritatea oamenilor nu au o influenta asa mare cum au o minoritate(cum a fost cazul lui Hitler in exemplul tau).Sa ma ierti daca raspunsul meu a avut greseli de scriere, am scris de pe telefon!
Hai sa iti zic ce cred eu. Crezi ca ar fi ok sa iti zica Dumnezeu "fa ce vrei aici, oricum dupa ce mori vei trai vesnic in fericire si pace"? Unii ar fi in stare sa faca rau foarte usor si prin asta se creeaza haos.
Faptul ca raul va fi rasplatit cu mai rau dincolo este un mod de a tine oamenii departe de a face rau unul altuia, fara motiv intemeiat. Cu vorba aia "daca primesti o palma intoarce si celalalt obraz", daca oamenii ar fi credinciosi (prin credinta ma refer sa respecte niste reguli) atunci palma nu s-ar da si obrazul n-ar avea motiv sa se intoarca.
Pentru Dragon
Se zice că Dumnezeu e atotștiutor. Dacă e așa, atunci nu are nevoie să aștepte 100 ani ca să știe cum e omul.
Dacă nu e atotștiutor, atunci Dumnezeu e ca un fel de producător neștiutor care face la întâmplare niște lucruri și care ies bine e ok, care nu ies bine merg la gunoi. Dacă nu știe, atunci nu e cinstit să arunci omul la gunoi, pentru că în timp se întâmplă multe și omul poate să devină "bun".
Un Dumnezeu atotștiutor dacă face un om care se dovedește a fi rău, înseamnă că l-a făcut rău cu bună știință și cu rea credință. De ce să faci un om rău și apoi să-l pedepsești? Atunci toată vina aparține lui Dumnezeu pentru că a făcut omul rău cu bună știință și Dumnezeu e cel care trebuie pedepsit.
Un Dumnezeu neștiutor care "pune omul" la încercare, din nou e vinovat, pentru că fiind neștiutor nu are de unde să știe dacă peste 121 ani sau 1002 omul nu va deveni "bun" sau chiar "foarte bun".
Creatorul fiind considerat atotputernic și atotștiutor, toată vina cade pe el. Nu poți da vina pe un om simplu și să spui că marele creator atotputernic e bun pentru că a făcut un om "rău".
Apoi creatorul atotputernic dacă e invizibil și mut, eu nu am de unde să știu ce vrea marele creator. Orice mincinos poate spune orice în numele creatorului invizibil și mut. De asta avem peste 4000 de religii și nu poți avea încredere oarbă în om. Trebuie să vină creatorul și să spună ce dorește. Dacă nu vine, înseamnă că nu-l interesează ce se întâmplă și atunci toată vina e a lui, deci Dumnezeu e creatorul invizibil și mut, atotputernic și dezinteresat de tot ce se întâmplă.
E Dumnezeu împotriva hoției, tâlhăriei, minciunii, neștiinței, sărăciei și bolilor? Nu, pentru că e atotputernic și nu face nimic. Mai exact de ce nu face nimic? Pentru că nu există nici un Dumnezeu. Creatorul Universului nu poate fi atât de neputincios încât să nu poată comunica cu omul. Poate un om să vorbească și Dumnezeu creatorul Universului nu? Când se întâmplă așa ceva? Când Dumnezeu nu există și e doar o minciună absurdă, un Bau-Bau inventat de omul viclean, mincinos și neserios pentru prostirea naivilor.
Dacă Dumnezeu era creatorul vieții, atunci nu mai funcționa selecția naturală. Ce ne arată existența selecției naturale? Ne arată cine e cu adevărat creatorul vieții și anume proprietățile materiei și evoluția ei în timp. Deci viața e rezultatul proprietăților materiei și evoluției ei în timp și nu avem nici un fel de zeu.
Un zeu dacă ar exista, atunci vina pentru tot râul din lume ar fi a lui, pentru că e atotputernic și nu face nimic.
Exemplu de prostie dată drept pildă copiilor:
https://www.crestinortodox.ro/......23284.html
Cate erori de logica ai.
Nu conteaza cate semne i-a dat, a trait o viata finita iar pedeapsa lui Dumnezeu tot infinit de nedreapta este.
Tu zici ce s ar intampla daca ar trai 1 000 000, ador "ce s ar intampla daca". Realizezi ca nu exista scenariul tau si ca omul oricum nu traieste 1 000 000 de ani, deci fiindca scenariul tau nu e posibil, n-are cum s astea in picioare.
Revenind, realizezi c aiadul o sa l schimbe pe om asadar, inca unul care nu intelege ca si n iad te poti pocai.
Imi pare rau sa te anunt dar niciunul din argumentele tale nu sta in picioare.
"Sa zicem ca respectivul, de-a lungul celor 100 de ani ramasi din viata duce o existenta imorala:se imbata, se drogheaza, traieste in desfrau, fura, comite crime, "-si unul care nu duce o existenta imorala universala dar duce o existenta imorala "din punctul de vedere a lui Dumnezeu?" ca la Dumnezeu e imoral sa faci pana sex cu prezervativ)))))
Salut si nu mai scrie ca n are rost.
Ti am vazut si restul mesajelor efectiv faci o ciorba de religii.
"Hai sa iti zic ce cred eu. Crezi ca ar fi ok sa iti zica Dumnezeu "fa ce vrei aici, oricum dupa ce mori vei trai vesnic in fericire si pace"? Unii ar fi in stare sa faca rau foarte usor si prin asta se creeaza haos."-Imi place la nebunie ca niciunul nu a propus calea de mijloc.
Sa ti explic:
Fa ce vrei pentru mine e fa ce trebuie, ce trebuie sa fac?
Orice lucru ok cu moderatie, dar nu ca asta nu i calea Domnului. Vrajeala
Calea Domnuljui e privarea de o viata ok si trairea unei vieti rigide si limitate la minte. Cealalta parte e hedonismul, trairea in desfrau.
Eu aleg calea dintre cele 2 e cat se poate de logic, toti crestinii "calduti" o practica si n a mai suferit nimeni
"Faptul ca raul va fi rasplatit cu mai rau dincolo este un mod de a tine oamenii departe de a face rau unul altuia, fara motiv intemeiat. "-numai pentru tine face logica ce ai zis
"daca primesti o palma intoarce si celalalt obraz", -la ce folos ai primit deja una.
"daca oamenii ar fi credinciosi (prin credinta ma refer sa respecte niste reguli) atunci palma nu s-ar da si obrazul n-ar avea motiv sa se intoarca."-Sa ti traduc ce ai zis:
Daca oamenii ar respecta regulile fara sens ale lui Dumnezeu atunci am sta ca niste oi in tarc, maipularea perfecta.
Sunteti efectiv adorabili)))
Argumentul tau e ceva gen "Daca eu comit o crima si am ajuns la inchisoare, dar nu am crezut in inchisoare, merit sa fiu eliberat!".Hai mai lasati-ma in pace, infumuratilor! Spuneti voi cu mintea voastra de viermi ca o entitate perfecta e nedreapta!
Inchisoarea si Dumnezeu nu sunt acelasi lucru)))))
Tot virgin ai ramas
"Spuneti voi cu mintea voastra de viermi ca o entitate perfecta e nedreapta!"-Atat de perfecta incat e geloasa Ador cum va distrugeti singuri
Sa ti traduc mai pe scurt ca poate asa ai chef sa citesti.
Oricat de pacatos e omul, nu merita o pedeapsa infinita, fiindca omul e finit si dupa o perioada de stat in iad, si pocainta pe O POATE FACE IN IAD, se cam iarta faptele.Realizezi ca pentru niste fapte finite Dumnezeu nu are cum sa fie suparat la infinit pe noi.
Matematic cred ca nu ai nici 5 clase.
inifinit nu e egal cu 1, 5 sau 1 000 000
Nici la inchisoare n ar trebui sa stai toata viata, cu reducare pe masura, cu disciplina si intelegere si cu o varsta atat de inaintata incat sa ti doresti sa fi liber ca si asa nu mai prea ai timp mult de fapte rele, trebuie sa fi eliberat.
"Daca eu comit o crima si am ajuns la inchisoare, dar nu am crezut in inchisoare, merit sa fiu eliberat!".-Vezi ca nici nu sti sa te exprimi prostule, poate vroiai sa zici daca eu comit o crima si ajung la inchisoare si nu cred in autoritatea judecatoreasca merit sa fiu eliberat".
Tu nu intelegi! Intr-o situatie ipotetica in care Dumnezeu l-ar lasa pe om sa traiasca vesnic, a ajuns la concluzia ca el(in cazul in care ar avea sansa)ar pacatui vesnic! Asta am spus! Legat de ce ai spus de inchisoarea:omule, daca un nebun omoara 50 de oameni, mai merita sa fie eliberat? Nu! De ce? Pentru ca oamenii respectivi nu-si vor mai recupera viata! Asta e ultimul meu raspuns! Daca vrei sa intelegi, bine! Daca nu, tu gresesti, nu eu! Voi oricum rastalmaciti totul in favoarea voastra!
Iar daca asta ai vrut sa zici inseamna ca tot ce ai inteles din ce am zis e ca eu nu cred in iad(daca ar exista).
Daca e ilogic ce face Dumnezeu, nu exista Dumnezeu si de abia atunci pot deduce ca nu cred in iad, dar nu ca am vrut sa zic ca nu cred in iad.Ma serios nu mai imi raspunde, ca n are rost
Eu stiu sa ma exprim foarte bine, tu nu intelegi! Este o analogie, nu o situatie reala, ca normal ca toti cred in inchisoare!
Nu ar pacatui vesnic!
Pana la urma s ar prinde si daca Dumnezeu vede in viitor ca pacatuieste vesnic, la ce l a mai creat?
"Pana la urma s-ar prinde", chiar dacs dupa 100 de ani nu a facut-o? Ma indoiesc!
"Daca vede ca pacatuieste la nesfarsit, de ce l-a mai creat?" pentru ca Dumnezeu are puterea de a schimba destinul oamenilor cu conditia ca ei sa vrea! Dumnezeu nu obliga pe nimeni, ca liberul arbitru nu ar mai exista! Il testeaza pentru ca asa e corect(ca tot intrebai tu despre dreptate/corectitudine), chiar daca el stie rezultatul(cu ocazia asta ii raspund si lui Halogen la ce zicea mai sus, ca Dumnezeu e atotputernic si atotstiutor si asta nu ar trebui sa se intample "aparent".
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: