Musulmanilor le este interzis să consume băuturi alcoolice în general, iar în timpul ramadanului nu cred că consumă nici apă între răsărit și apus.
Mă întristează faptul că sunt atât de mulți oameni care se chinuie cu astfel de practici degeaba, închinate unui dumnezeu fals Islamul fiind a doua religie a lumii după cum s-a și profețit în Geneza 16.
Dumnezeu cel Adevărat a venit pe pământ să se arate, să ne învețe, să ne salveze și să mai și plătească în locul nostru pentru toate acestea și totuși o comunitate atât de mare ce are și lucruri în comun cu Tanah-ul și Îl recunoaște pe Isus ca persoană reală, Îl respinge și Îl înlocuiește cu un Dumnezeu modificat de "revelații" a unei persoane care nici măcar nu era creștină.
In functie de cum interpretezi lucrurile, alcoolul este ori strict interzis, ori extrem de descurajat in Islam. Aproape intotdeauna cand ai un musulman practicant, acesta nu se va atinge de alcool toata viata.
Sucul este permis, dar luna Ramadan este una de post negru pe timpul zilei si de purificare. Cei practicanti nu se ating de nimic, nici apa, nici suc, nici mancare, nici tigari atata vreme cat afara este lumina, dar dupa apus, sigur, pot bea si suc daca doresc.
"a unei persoane care nici măcar nu era creștină" - Genul acesta de interpretari tribaliste merg fix contra spiritului religiei. Ce relevanta are eticheta pe care alegi sa ti-o pui atata timp cat tot pe Dumnezeu il urmezi? Ideea de "crestinism" a aparut mult dupa moartea lui Iisus, nu a fost niciodata o distinctie pe care El personal a incurajat-o in vreun fel, de ce tineti asa de puternic de ea?
Probabil citatul meu preferat din Coran este chiar cel ce avertizeaza impotriva tribalismului de genul acesta:
Coran 2:17 - "Cuvioşia nu stă în a vă întoarce feţele spre Răsărit sau spre Apus, ci cuvioşia este a crede în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi, în îngeri, în Carte şi în profeţi, a da din avere – în pofida iubirii pentru ea – rudelor, orfanilor, sărmanilor, călătorului, cerşetorului şi pentru răscumpărarea robilor, a împlini Rugăciunea [As-Salat] a da Dania [Az-Zakat], a-şi ţine legământul dacă s-a legat, a fi răbdător la nenorocire, la rău şi în momentele de primejdie. Aceştia sunt cei drepţi, aceştia sunt cei evlavioşi [Al-Mu’taqun]!"
Nici un grup nu detine monopolul asupra Adevarului!
În momentul în care cineva schimbă Tanah-ul și adaugă la acesta automat trebuie să aibă Duhul Sfânt.
O altă mare lucrare pe care a făcut-o Dumnezeu în momentul în care a venit pe pământ a fost aceea de a înlătura zidul care nu permitea Duhului Sfânt să locuiască în oameni.
Condiția ca un om să primească Duhul Sfânt este ca acesta să creadă în Hristos, adică în Dumnezeu. Gal. 3:14
După cum vezi aceste două lucruri sunt strâns legate între ele deci cineva care nu era creștin nu putea avea permisiunea de la Duhul Sfânt, adică de la Dumnezeu, să Îi schimbe Cuvântul așa cum a făcut-o Muhammad.
Prin creștin mă refer la o persoană care-L cunoaște pe Dumnezeu înțelegâd ce a făcut El pentru a ne salva venind pe Pământ.
Deci da, cineva care nu-L cunoaște pe Dumnezeu și Îl respinge pe Fiul Său nu poate primi acordul de la El să schimbe ce a construit de-a lungul timpului prin atât de mulți profeți. Să nu mai spun că Dumnezeu având posibilitatea să fie El Însuși în noi prin Duhul Său nu are absolut nici un sens să transmită o schimbare de așa anvergură printr-un înger într-o peșteră unui om.
Mi-a fost greu să cred că Muhammad chiar a văzut un înger, dar totuși Dumnezeu ne spune în 1Corinteni "Oamenii aceștia sunt niște apostoli mincinoși, niște lucrători înșelători[...] Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină."
Bună! Musulmanii nu consumă deloc alcool. Este strict interzis în Islam. In Ramadan, aceștia țin post negru de la răsărit până la apus. După apus, se ține masa de Iftar, în care musulmanii pot bea sucuri.
Nu! Musulmanii nu au voie sa consume alcool și pot sa bea suc după lăsarea intunericului