Satana a fost cea mai măreață ființă creată. Este extraordinar de puternic. Este de asemenea subtil, înșelător, meschin și urăște dincolo de imaginație
Lucifer înseamnă „cel luminat". Satana înseamnă „adversarul". Beelzebul înseamnă „domnul muștelor" sau „domnul fără odihnă". Apollion înseamnă „distrugătorul".
Câteva lucruri se vor întâmpla cu Satana. Biblia spune că el vine pe pământ, știind că are un timp foarte limitat (Apocalipsa 12:12). Pentru că știe că zilele îi sunt numărate, va fi plin de mânie. Vom vedea manifestările lui în această lume care vor fi înfricoșătore pentru cei ce nu-L cunosc pe Isus. Deja am văzut câteva manifestări hidoase de putere demonică. De exemplu, cred că Adolf Hitler a fost posedat și crimele teribile comise împotriva umanității au fost o manifestare satanică. Mai cred că Karl Marx a fost un preot satanic și că hidoasa lui filozofie, care are ca rezultat masacrul a zeci de milioane de oameni, este clar bazată pe satanism. Persecuțiile persoanelor inocente în lagărele Uniunii Sovietice și a altor țări comuniste sunt manifestări de cruzime supranaturală. În viitor poate vom vedea o afluență a răului care va încerca să distrugă toți martorii lui Dumnezeu de pe pământ.
Raul provine din libertate de alegere. Libertatea de alegere a omului provine din dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu a vrut si vrea si poate doar ca omul nu a vrut doar binele. Multi zic: "fara rau binele nu e apreciat la maxim" dar asta e o conceptie deformata si gresita. Cunoscand si raul omul e in pericol sa ajunga sa cunoasca mai mult rau si foarte putin bine de parca n-ar mai fi bine. Cunoscand si raul omul isi poate chiar pierde viata fara sa mai apuce sa cunoasca binele.
Asa ca poti sa arunci paradoxul lui Epicur la gunoi.
Si ce paradox e aici? Ce treaba are omnipotenta cu bunatatea?
"Daca El poate si vrea, atunci de unde exista raul?" "Daca"?! Pana mea... cititi o evanghelie macar, ce sunteti asa ignoranti? Puneti intrebari dar habar n-aveti ce vorbiti, subiectul va depaseste complet.
Cred ca este un prim argument sa consideri faptul ca nu exista un creator bun,daca ar fi ar face ceva cu lumea lui, daca vedem ca totul e haotic, exista prea multa suferinta in lume ca vorbim de vreun creator bun, faza cu liberul arbitru este ca el lasa raul, suferinta sa existe in acest caz si el face parte din acel rau, cand un tsunami omoara 200 de mii de persoane despre ce dumnezeu vorbim?
Steregoi cand 200 de mii de persoane mor din cauza unui tsunami provocat de dumnezeu ce liber arbitru e?
Jay1 cate blafemi ai putut scrie baiete,Satana a fost cea mai măreață ființă creată. Este extraordinar de puternic,baiete citeste naibi biblia,cum sa fie ma extraordinar de puternic dar dumnezeu ce e ma? satana e un slujitor la curtea lui dumnezeu atata tot,. Pentru că știe că zilele îi sunt numărate =gresit nimeni nu stie sarsitul, În viitor poate vom vedea o afluență a răului care va încerca să distrugă toți martorii lui Dumnezeu de pe pământ =adica martori lui yehova? ce martori ma, dumnezeu stie totul, stia ce naiba creaza, satana ala nu poate sa faca nici un plan nou pentru ca totul este predestinat ma nici dumnezeu nu poate face nimic nou ca deja s-a hotarat, cate prostii scrii, citeste biblia aia, nu blasfema aiurea
Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat* în iazul de foc.
5 miliarde de persoane indiferent de cat de bune sunt vor ajunge acolo,minunat, crestinismul este cea mai diabolica religie, islamul vorbeste de un iad in functie de pacate, iudismul de purificare, crestinismul de iadul vesnic
Cam ignorant Epicur asta. Daca nu exista zeul evreiesc, gata nu exista absolut nimic si toata planeta trebuie sa se converteasca la ateism si sa-l idolatrizeze pe Epicur ca de, daca "Dumnezeu" nu poate si nu vrea sa elimine raul inseamna ca nu exista.
"Satana înseamnă „adversarul"
Crestine, "Satan" inseamna adversar in ebraica. Este considerat adversarul evreilor, nu adversarul omenirii. Chiar ei au inventat faza asta cu "Satan" = "adversar"
Tare usor puteti fi dusi de nas.
Originea cuvantului Satan vine din sanscrita si in niciun caz nu insemna adversar. "Sat" inseamna adevar in sanscrita. Omenirea a fost indoctrinata sa creada ca Satan le este adversar si Yehova este mare iubitor omnipotent si omniprezent, cand in realitate Satan nu are nicio legatura cu nicio scriere evreiasca iar Yehova a omorat si a ajutat evreii sa omoare popoare intregi in biblie. Aveti adevaratul adversar in fata si voi tot la basmele lor puneti botu'
In traditia iudeo-crestina, cuvantul Satana din ebraica inseamna 'adversar'
www.sericbiasatanista.org/satana-2.html
Domnul ingaduie raul ca pacatosii sa se intoarca la El, este scris ''Domnul are o indelunga rabdare si doreste ca nici unul sa nu piara ci toti sa vina la pocainta si sa aiba viata vesnica'' Domnul nu doreste moartea nimaniui, El intr-o zi va elimina raul dar El il ingaduie pentru ca bunatatea si indurarea Lui sunt nesfarsite. noi crestinii nu avem doar un Dumnezeu, ci un tata iubitor, un prieten apropiat care ne iubeste si si-a dat viata pentru noi pe cruce acum 2000 de ani. Un prieten care ne iubeste, care se ingrijeste de noi, care ne accepta cu dragoste fara sa ne critice, care ne slujeste in fiecare zi, care isi exprima dragostea in multe feluri fata de noi. Isus este un prieten care ne asculta cand venim la El cu problemele noastre cele mai personale, care ne da rezolvare ca prin minune. Dumnezeu este un tat iubitor caruia ii pasa foarte mult de tine. tu poti fi fiul Lui printr-o rugaciune simpla ''Doamne Isuse am pacatuit impotriva ta, am vrut sa fac totul asa cum vreau eu, te rog sa ma ierti pentru faptul ca te-am respins pana acum, cred ca moartea ta pe cruce a platit datoria pacatuli meu, cred ca tu esti fiul lui Dumnezeu si te primesc pe tine ca mantuitor personal si Domn al vietii mele, imi predau viata tie''. Din acest moment Duhul Sfant te boteaza si vine sa locuiasca in tine, numele tau este scris in cartea vietii mielului, toate pacatele iti sunt iertate definitiv si ai puterea invierii in tine, si nimic nu te va mai desparti vreodata de dragostea, caldura si grija tatalui ceresc pentru tine. https://www.youtube.com/watch?v=AdoyNMkn8w4&t=2362s
Domnul ingaduie raul ca pacatosii sa se intoarca la El, asa face si parlamentari nostri de 30 de ani
DeProfundis99 întreabă: