Ateu si agnostic nu se exclud reciproc pentru ca se refera la lucruri diferite.
Ateu agnostic - nu cred in zei dar nu stiu daca exista sau daca vom afla vreodata.
Ateu gnostic - nu cred in zei si sunt sigur ca nu exista.
Teist agnostic - cred dar nu sunt sigur.
Teist gnostic - cred si sunt sigur.
Stii cum se spune? Daca cei care cunosc pe Dumnezeu se despart de El (si avem exemple biblice), cu cat mai mult aceia care nu L-au cunoscut niciodata, si prin urmare nu au avut nici o relatie cu El.
Macar ca vorbim astfel, Dumnezeu nu ne obliga la slujire. Ne-a creat cu libertate; dar El stie ca credinciosia noastra fata de El este spre binele nostru.
Este adevarat ca "El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti" (Matei.5:45), ca El ocroteste si ofera hrana si adapost si unora si altora, si ca iubeste si pe unii si pe altii; dar este nevoia noastra de apartenenta, de a sti ca apartinem Tatalui ceresc, si ca nu suntem singuri pe pamant. Dumnezeu Insusi ne-a creat cu aceasta nevoie. Noi avem nevoie de Dumnezeu, dar nu stim cum sa ne implinim aceasta nevoie. Un copil are nevoie de hrana; el nu stie nici cum sa manance si cu cat mai mult nu stie cum sa isi procure hrana; el este total dependent de parintele sau.
Comparatia aceasta poate nu reflecta prea bine nevoia noastra de Dumnezeu; dar intelege ce-ti spun: este vremea sa cauti personal pe Dumnezeu. Este adevarat ca unii Il cauta frecventand tot felul de biserici - nu-i rau nici lucrul acesta; altii fac pelerinaje lungi si obositoare -cu speranta sau nu- ca la intoarcere vor fi schimbati. Dar Dumnezeu cunoaste inimile tuturor.
Noi stim cu totii ca un copil are nevoie de educatie in toate domeniile vietii: atat in ce priveste "cei 7 ani de acasa"(adica bunul simt, bunele maniere), cat si in educatia scolara. Pe langa aceste educatii si altele, mai exista una care este mai importanta decat toate: educatia morala -adica cunoasterea de Dumnezeu; relatia personala cu El. Nu zic ca sa neglijam celelalte tipuri de educatie; dar daca vom invata educatia morala le vom invata si pe celelalte.
Cei mai multi parinti au neglijat ca sa-i invete pe copii cum sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Ei insisi(parintii) nu L-au cunoscut, si au neglijat lucrul acesta atat in dreptul lor cat si in dreptul copiilor lor. Astfel s-a intamplat si in familia ta. Eu nu vorbesc acum de mersul regulat la biserica, de sarbatori si tot felul de inchinari la lucruri pe care nu le cunoastem; ci vorbesc de a-L cunoaste personal pe Dumnezeu. Este timpul sa faci lucrul acesta. Gandeste-te ca este o nevoie sa faci aceasta. Este o nevoie a ta, a mea si a fiecarui om de pe pamant. Cauta sa-ti implinesti nevoia aceasta. Au neglijat parintii tai, dar nu neglija nici tu. Ia-ti o Biblie, citeste-o si pune-ti intrebari. Vei ajunge astfel sa iubesti pe Dumnezeu.
Inchei cu prima propozitie. Stii cum se spune? Atunci cand iubesti pe cineva, faci totul de drag pentru persoana respectiva. Caci este imposibil ca cineva sa Il cunoasca pe Dumnezeu si sa nu-L iubeasca.
1."Daca ne luam dupa carti, si SpiderMan exista. De ce? Pentru ca scrie in benzile desenate." - Asta de pe ce pagină de facebook ai mai luat-o?
2. "Inca din cele mai vechi timpuri oamenii au crezut in zei precum Thor, Ah Puch, Thanathos etc. Cand au descoperit fulgerul ei credeau ca Thor le provoaca pana cand au descoperit adevarul din spatele lor. Ce s-a intamplat dupa? Cu totii si-au pierdut credinta in Thor. Cand aveau loc cutremurele oamenii credeau ca zeii sunt furiosi" - Asta n-are nicio legatură cu Dumnezeu.
3."Crime, violuri, sinucideri "
"Coruptia a ajuns pana si in randul preotilor pe care eu ii consider hoti. Nu spun ca toti sunt hoti, dar majoritatea... Am vazut acum cateva zile straiele preotesti puse la vanzare. Oricine poate sa fie preot mai nou, sau mai bine spus, oricine poate sa fie hot."
- Se ştie clar că Dumnezeu a lăsat omul la liberă alegere, adică fiecare face ce vrea-de aici crime, violuri, corupţie etc.
"si divinitatea in care cea mai mare parte din oameni crede nu se arata" - Pe ce te bazezi când spui asta?
Buna,mulți oameni cred ca d - zeu conduce lumea, de aceea el este vinovat pentru tot ceea ce se intampla în lume, prea putini oameni știu ca Satan, cauzează atâta suferință el find conducătorul acestei lumi.din contra va veni o zi când el îi va aduce la viață pe cei dragi care au murit.si mie mi a murit cineva drag.
Moise l-a convins dar nu la asta m-am referit.
Dumnezeu i-a impietrit inima lui faraon ca sa nu ii lase sa plece deci i-a incalcat in mod direct liberul arbitru. Deci pe langa faptul ca a facut asta, a mai trimis si plagi egiptenilor pentru ca nu faraon nu a 'vrut' sa ii lase sa plece desi el in mod clar nu mai avea liber arbitru.
Uite versetul in caz ca nu ma crezi
Exodul 10:27 "Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a vrut să-i lase să plece. "
Un argument valabil pentru cei care doresc un suport sincer pentru credinţa lor în existenţa SACRULUI a fost oferit de un mare om de ştiinţă, Erwin Schrödinger, laureat al premiului Nobel pentru fizică cuantică.
- El a observat că volumul maxim al unei gene (particulă a materialului ereditar) poate fi cuprins într-un cub cu mărimea laturii de MAXIM 100 distanţe atomice – însumând astfel un număr de atomi cuprins între o mie şi un milion – în funcţie de tipul şi de mărimea atomilor).
- Tot el afirmă că este practic imposibil ca acest număr limitat să poată explica un comportament ordonat, să formeze o structură organizată, să posede un,, program" de autoreproducere completă, de redare a unui caracter, funcţie sau organ în organismul dezvoltat ulterior, un,, program" de coordonare cu celelalte gene, de gestionare a unui metabolism propriu etc…
- Automat, concluzia acestei realităţi, este faptul că existenţa şi manifestarea unei gene, şi prin translaţie – a vieţii în general, constituie, în faţa oricărei tehnologii avansate, o enigmă, un mister de neînţeles, o manifestare minunată a Sacrului, o amprentă discretă a Celui care se află în spatele cortinei...
Ca tu ai adus ale dracu de multe argumente, ce-ti mai place sa faci pe c.rva virgina.
1. Te exprimi in clisee.
2. " Asta n-are nicio legatura cu Dumnezeu ". Tocmai ti-ai demonstrat singur ca nu exista zei, inconstient bineinteles. Religia este stric geografie, daca te nasteai in India, apartineai hinduismului, daca te nasteai in Islam erai musulman, daca te nasteai in antichitate credeai in Thor pentru ca notiunea de Dumnezeu si religia cretina nu existau dar cum te-ai nascut in Romania intr-un timp contemporan crezi in Dumnezeu si apartii crestinismului. Repet, religia este strict geografie si nu are legatura cu o autoritate divina.
3. Nu invataturiile care le urmezi tu sustin ca esti creat dupa chipul si asemanarea unui zeu? Adica tu trebuie sa un grad de moralitate perfect iar odata ce ai fost creat de ceva omniscient si atotputernit argumentele tale cu libertatea de alegere nu mai au sens. Pentru ca zeul atotputernic stia cu mult timp inainte ce o sa creeze si cum o sa evolueze creatia sa, atat in bine cat si in rau. Iar ti-ai demonstrat si la punctul 3 ca existenta zeilor este una contradictorie cu ce sustii tu, inconstient bineteles ti-ai demonstrat.
Daca tu numesti acestea argumente, ba mai mult blamezi lumea pe lipsa lor cand tu aduci acestea, esti penibil.
Acolo scrie ca dumnezeu i-a impietrit inima, daca persoana care a scris versetul dorea sa spuna ce ai zis tu putea sa spuna ca si-a impietrit inima.
Sunt sigur ca pot gasi mult mai multe citate cu dumnezeu implicandu-se in mod direct in istorie.
Onan - A facut ceva ce nu a vrut dumnezeu asa ca l-a omorat. Pai liberul arbitru?
Cei 42 de copii - au fost omorati de ursi trimisi de dumnezeu deci acesta s-a implicat direct. etc.
Cum poti spune ca zeul crestin nu se implica cand pana si plagile din Egipt (ca tot vorbeam de faraon) sunt lucrearea lui?
Dar sa revenim, in verset scrie clar ca Dumnezeu i-a impietrit inima si daca vorbesti cu un preot o sa iti spuna acelasi lucru, dar o sa ignore liberul arbitru si va spune ca il testa pe Moise.
Si Onan a ales sa nu faca copii cu nevasta fratelui sau asa ca Dumnezeu a ales sa il omoare fara sa ii pese de liberul arbitru.
Uite versetul.
Geneza 38:10 "Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât şi pe el. "
Ai dat dovadă de mare caracter prin ce ai spus aici.
Mno,tot ce ai spus aici e ceva gen " m-am simţit şi trebuie neapărat să te jignesc şi să spun abureli ca să-ţi arăt câtă dreptate am şi cât de hardcore sunt".
1. Probabil că tu nu ai idee ce înseamnă "clişeu" de l-ai folosit acolo.
2. "Repet, religia este strict geografie si nu are legatura cu o autoritate divina. " - Auzi... Zi şi mie, ce-ai fumat? Că vreau şi eu.
3. Asta e o răstălmăcire şi încurcată cu alte cuvinte, şi fraze bazate pe non-sens doar ca să pari inteligent.
Şi cu... '' inconstient bineteles ti-ai demonstrat", sunt sigură pe ce spun, n-am nevoie să-mi spui tu mie contrariul.
Diferențe între Dumnezeu și Moș Crăciun sau Zâna Măseluță
Unii copii cred în Zâna Măseluță sau în Moș Crăciun dar toți renunță la maturitate să mai creadă. Sunt oameni care au avut părinți atei, fără educație religioasă dar se convertesc la un moment dar la credința în Dumnezeu.
Prin zâna măselută sau mos Crăciun copii își explică împlinerea unor dorințe pe care află ulteror că le-au îndeplinit părinții pe când dincolo e vorba de o explicație pentru existența în sine. Avem un univers cu un început, care necesită o cauză.Tot universul emană o frumusețe matematică, materia ascultă de legi precise, materia vie e guvernată de mecanisme hipercomlexe cum e codul genetic, totul trimite spre o inteligeță genială, de ce să fie ilogic să admiți că e posibil să existe?
Ce inseamna "mi-am pierdut credinta"? Adica ai pierdut increderea in Dumnezeu sau pur si simplu nu crezi ca exista Dumnezeu? ce te-a facut sa-ti "pierzi credinta"? Esti suparat pe Dumnezeu pentru vreun eveniment nefericit din viata ta? Multumesc pentru raspunsuri
Aha...am aflat: esti suparat. Atunci starea ta este una de "normalitate", in sensul ca daca esti suparat pe Cineva anume este normal sa nu mai vrei sa Il vezi, sa Ii negi existenta si/sau sa Il renegi excluzandu-l din viata ta. Nu as putea sa-ti raspund de ce a murit prietenul tau sau sa te sfatuiesc sa nu mai fi suparat, insa planurile lui Dumnezeu nu le stim noi si "necunoscute sunt caile Domnului". Doar un lucru iti pot spune: era mai rau daca moartea il prindea pe prietenul tau nepregatit, insa pentru ca era credincios sansele ca el sa fi fost pregatit pentru moarte sunt destul de mari: https://www.youtube.com/watch?v=D2v0SKDZMHw
Hardcore? Deloc, consider ca cei ca tine trebuie ridiculizati zilnic. Fumat? Vrei sa pretinzi ca esti interesant/a? N-am vicii, nu-s ipocrit.
Nu ţi-am cerut punctul de vedere şi nici să par interesantĂ n-am încercat.Te-am întrebat ce-ai fumat asta fiind singura explicaţie pe care am găsit-o în urma a ceea ce ai spus.
Aerul ăsta al tău de superioritate şi argumentele tale relative la bâtă mie îmi provoacă scârbă.
Ps. Ba da, eşti ipocrit, altfel n-ai mai da argumente cu atac la persoană(=>asta însemnând că nu eşti atât de sigur pe ce spui precum încerci să pari), ci ai răspunde fix pe subiect.
Allrc24 întreabă: