Te poţi comporta la fel de natural ca în sânul propriei familii. Atât doar că este familia unei comunităţi de oameni. Nu există interdicţii, fără numai cele ale unui minim bun simţ. Îţi aparţine tot ţie libertatea a de a "însoţi" rugăciunile, cântarea, gândurile de solidaritate umană care te vor ajuta să "îţi găseşti un loc" printre ceilalţi credincioşi care au ales comuniunea.
Întregul program de rugăciune poate să dureze mult şi să fie solicitant. Dar partea esenţială a acestui program este Sfânta Liturghie (rugăciune de mulţumire şi recunoştinţă), care, fiind situată la final, nu durează decât o oră, o oră şi jumătate(începe pe la 9:30, 10:00). În cadrul ei, indiferent câte minute participi, ea îşi va lăsa cu siguranţă influenţa pozitivă în viaţa ta!
Poi nu e un regulament in biserica. Te duci unde vrei la icoane sa le saruti sau acolo in fata sa te inchini, si la slujbe stai si asculti, te rogi, iti spui necazurile, spui ce doresti de la El si pacatele ti le spui cand te spovedesti.
Salut...nu pupi nimic frate, meri la biserica sa te inchini LUI, nu la saracii.
Nu trebuie sa te rogi non-stop, esth in prezenta Lui, stai si meditezi la viata, la ce ai facut si la ce puteai sa faci, asculti predica, etc.
Rugaciunea este esentiala; in gand ca daca tata lumea se roaga cu voce tare ce bunikmea se face? tati numa' borborosesc...
Daca Isus era ghilotinat ce semn iti faceai? amu te implor sa ma ierti, da' punte sa citesti Biblia si ai sa stii cum sa procedezi
Ai grija de tine...sara faina.
Da, exista totusi o randuiala de urmat atunci cand mergem la biserica; adica nu trebuie sa ne miscam de colo colo pentru a ne inchina la icoane in timpul slujbei, deranjand astfel pe ceilalti; de asemenea nu trebuie sa vorbim, ci trebuie sa ascultam slujba in liniste incercand sa nu ne abatem cu gandul la alte probleme... Si cam atat, restul vine de la sine.
Poi sa spunem, ca esti liber sa-ti exprimi gandurile in biserica, la fel ca un artist la microfon.
In primul rand: la slujbe nu faci nimic intri iti cauti un loc unde vrei tu sa stai si asculti slujba cu atentie. asculti fiecare cuvant sau cantare. cand se inchina toti te inchini si tu. slujba incepe duminica pe la 8:30-9 cam asa si se termina pe la 11:30 tb sa stai la toata iar la final sa stai si la miruit fiecare credincios trece pe acolo si este miruit de preot. vei vedea 100% nu ai cum sa gresesti. e bine ca vrei sa ai o relatie stransa cu Dumnezeu caci numai asa se poate obtine mantuirea.
Mergi la maslu apoi spovedeste-te. e mult de spus aici. eu iti las id in privat daca vrei sa vb.
"Si Eu iti spun: tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui. (Mat.16:18)"
Caci, daca cineva nu stie sa-si carmuiasca bine casa lui, cum va ingriji de Biserica lui Dumnezeu? (1Tim.3:5)
Dar, daca voi zabovi, sa stii cum trebuie sa te porti in Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, Stalpul si Temelia adevarului. (1Tim.3:15)
Ca să ai o legătură strânsă cu El e mai important să faci sufletul tău un templu pentru Dumnezeu, în care să locuiască cu plăcere. Spune-i oriunde că vrei să-ți stăpânească toată ființa, mărturiseșt-ți toate păcatele de care ești conștinet, cere-i să te conștientizeze și de celelate, primește iertarea Lui, citește evangheliile și restul NT( rugându-te înainte pentru a-l înțelege) și încrede-te în promisiuile Lui.
NU exista Dumnezeu (nu avem dovezi)
Nu exista pacate.(conceptii stupide)
Nu ai incredere in tine.
Nu trebuie sa gandesti ca un sclav.
Nu trebuie sa ai comportament de turma.
Nu trebuie sa accepti tirania lui "dumnezeu"
Nu trebuie sa fii de acord nu cuferinta semenilor tai,doar pentru ca "Dumnezeu" vrea asta.
Nu trebuie sa mergi la biserica,daca crezi in "Dumnezeu",atunci tot pamantul este lucrarea lui, fiecare loc de pe pamant este "sfant".
Nu trebuie sa urmezi obiceiurile stupide din biserica, nu au nici o logica.
Nu trebuie neparat sa mergi la biserica pentru a avea o conexiune cu Dumnezeu, pentru ca aceasta conexiune este spirituala, nu materiala/fizica.
Man am raspuns la intrebare.dar se pare ca tu observi si crezi numai ce iti place tie.
Nu trebuie neparat sa mergi la biserica pentru a avea o conexiune cu Dumnezeu, pentru ca aceasta conexiune este spirituala, nu materiala/fizica.
Nu trebuie sa urmezi obiceiurile stupide din biserica, nu au nici o logica.
Daca esti crestin, urmeaza cuvintele lui Iisus.
Isus a spus: „Când vrei să te rogi, mergi în camera ta, închide uşa şi roagă-te Tatălui tău" (Matei 6:6)
Te-ai botezat in apa?
Fa asta:
38 „Pocăiţi-vă", le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
Faptele Apostolilor 2:38
Mergi la o biserica care invata ADEVARUL.
1 Corinteni 10:21
si:
cum poate sta împreună lumina cu întunericul?
Deci ai grija unde mergi.