Se crede, e o diferenta.
Pentru mine nu exista acea viata vesnica de care se tot vorbeste.
Viața veșnică este restabilirea comuniunii omului cu Dumnezeu, după cuvântul Domnului Iisus Hristos: „Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis."
Se stie ca modul nostru te a vietui pe acest pamant, determina viitoarea noastra viata vesnica.
Ce reprezinta viata veșnică pentru tine?=
= o terminologie creștină, eventual aberantă, despre care nu cred că are nici o treabă cu adevărul sau cu realitatea.
Ori nu mai există nici un fel de viață după moarte, ori există o multitudine de vieți după moarte
( și evident că atunci există și reîntrupare. ).
La finalul ciclului tuturor vieților, s-ar putea vorbi de o eventuală integrarea în divinic, în caz că s-ar ajunge acolo.
Că dacă păcătuiești prea mult, atunci se aplică pedeapsa maximă, că este desființat sufletul și materia de tip suflet care compunea acel suflet, este redistribuită.
"Ce reprezinta viata vesnica pentru tine?"
-- O existenta intr-o lume mai buna, mai calma, pacifista, oriunde ar fi ea in Univers.
Reintoarcerea la origini, contopirea cu divinitatea.Dar este cam devreme sa ne gandim la viata vesnica vazand nivelul evolutiei spirituale al omenirii in general.Murim si ne intoarcem sa continuam de unde am ramas, exact ca la scoala.
Se stie pe naiba se presupune ca exista ceva desigur fara dovezi doar iluzi inainte sa te nasti unde ai fost asta de ce nu ne intrebam niciodata?
acolo vom vi si dupa moarte exact acolo, un om care isi pierde memoria e total alta persoana cum va vi judecat si care persoana va vi judecata, daca uita de 3, 4 ori complet memoria?
nimic nu-i vesnic absolut nimic, nici universul nici noi
Viaţa veşnică reprezintă în primul rând împlinirea scopului lui Dumnezeu cu privire la pământ şi omenire. El a dorit de la bun început ca omul să trăiască veşnic, iar el îşi îndeplineşte întotdeauna cuvântul. (Isaia 55:10, 11)
În al doilea rând, viaţa veşnică se va dovedi şi o răsplată pentru cei care au manifestat credinţă în jertfa lui Isus şi şi-au trăit viaţa în armonie cu îndrumarea divină.
Eu am întrebat despre existenţa sufletului, nu despre univers.
Eu am întrebat-o pe ea, nu pe tine.
Cât despre poţiunea ta magică a universului sau ce tot spuneai acolo, e o informaţie inutilă, oricum. Cu ce mă ajută pe mine să ştiu? Dar aşa, ea se amăgeşte că există ceva suflet care se ridică în văzduh după ce dă colţu'. Şi e complet greşit.
Când zici suflet, poate te referi la caracter. Da, caracter. Dar nu suflet, omule. Nu suflet. Nu chestia aia care se ridică la ceruri. Aia e o prostie.
Trăiesc cu ajutorul organelor. Oxigenului. Apei. Sunt alţi factori determinanţi supravieţuirii mele decât sufletul tău.
Cand spui de organe, oxigen, apa si alti factori determinati pentru supravietuire te referi la corpul tau fizic, corpul fizic e un "instrument" de care tu te folosesti
E al tau insa nu esti tu si asta deriva din idea "ca e al tau"; daca te-ai identifica 100% cu corpul nu ai mai putea spune "ca e al tau", aceasta constientizare indica faptul ca tu esti si dincolo de acest corp fizic
Nu vreau sa intru in polemici cu nimeni, asta e o parere de a ta si fiecare e cu parerea sa.
madonica întreabă:
DeProfundis99 întreabă: