Stiti doar ca ador a impartasi ceea ce pot "culege" din alte surse cu voi, insa nu ma pot abtine.
Ce parere aveti despre aceasta mica-miare povestioara?
""Când mâncam la cină alături de soția mea în seara aceea, am luat-o de mână și i-am spus că trebuie să o anunț ceva. M-a ascultat în tăcere, continuând să mânânce.
Am descoperit cu stupoare că nu puteam nici măcar să deschid gura, însă am făcut un imens efort, pentru că trebuia să-i spun cea aveam în minte. Îmi doream un divorț, așa că i-am spus asta în mod direct, pe un ton calm. N-a părut să fie deranjată de cuvintele mele, însă m-a întrebat care era motivul. Am evitat să dau un răspuns, iar asta a mâniat-o. A aruncat tacâmurile cu care mânca și mi-a strigat că nu sunt bărbat. În noaptea aceeea, n-am vorbit unul cu celălalt. A plâns. Știu că voia să afle ce se întâmplase cu căsnicia noastră, însă nu i-am putut da un răspuns satisfăcător. Mă îndrăgostisem de o altă femeie, Jane, iar pe soția mea nu o mai iubeam. Mi-era doar milă de ea.
Cu un adânc sentiment de vinovăție, am redactat o înțelegere de divorț prin care i-am lăsat casa, mașina noastră și 30% din compania mea. S-a uitat pentru o secundă la document, după care l-a rupt în bucăți. Femeia alături de care îmi petrecusem zece ani din viață devenise o străină. Mi-a părut rău pentru timpul pe care îl pierduse și pentru energia pe care o investise, însă nu puteam să dau înapoi, pentru că o iubeam pe Jane. În cele din urmă, a plâns în hohote în fața mea, fapt la care mă așteptasem încă de la început. Pentru mine, criza ei de plâns a fost ca o eliberare. Decizia de a divorța, care mă obsedase timp de câteva săptămâni, a căpătat dintr-o dată un contur mult mai pronunțat.
Ziua următoare, m-am întors acasă foarte târziu și am găsit-o scriind ceva la birou. N-am mâncat cina și m-am dus direct la culcare, pentru că eram obosit după o zi întreagă petrecută cu Jane. Când m-am trezit, ea era tot la birou, scriind. Mi-a prezentat condițiile ei pentru acordarea divorțului: nu voia nimic de la mine, însă mi-a cerut o lună de zile înainte să divorțăm. Pe parcursul acestei luni, trebuia să ducem o viață cât mai normală cu putință. Explicația ei era simplă. Fiul nostru avea un examen destul de important într-o lună și nu voia să-i ocupe mintea cu problemele legate de căsnicia noastră eșuată.
Condițiile mi-au convenit, însă mai voia un lucru. Mi-a cerut să-mi amintesc cum am trecut-o pragul în dormitorul nostru în ziua în care ne-am căsătorit. Mi-a cerut ca pe parcursul întregii luni să o duc în brațe din dormitor până la ușa de la intrarea locuinței. Am crezut că înnebunise, însă am acceptat cerința ei ciudată deoarece am vrut ca ultimele noastre zile împreună să se scurgă într-un mod cât mai liniștit.
I-am spus și lui Jane despre condițiile impuse de soția mea. A râs în hohote și le-a catalogat drept absurde. "Orice trucuri ar aplica, va trebui să accepte acest divorț", a spus cu dispreț.
Nu avusesem niciun contact fizic cu soția mea de când am anunțat-o de hotărârea mea de a divorța, așa că atunci când am purtat-o în brațe în prima zi ne-am comportat amândoi într-un mod stângaci. Băiatul nostru ne-a văzut și s-a amuzat și bucurat de gestul făcut de mine. Reacția lui mi-a cauzat un sentiment dureros. În timp ce o purtam în brațe, a închis ochii și mi-a spus să nu-i spun fiului de divorțul nostru iminent. Am lăsat-o din brațe în fața ușii. S-a dus să aștepte autobuzul, iar eu m-am dus singur cu mașina la muncă.
În cea de-a doua zi, ne-am comportat mult mai natural. S-a sprijinit pe pieptul meu, așa că am putut să-i miros parfumul. Mi-am dat seama că n-o mai privisem cu adevărat de foarte mult timp. Am realizat că nu mai era tânără. Pe fața ei se putea vedea riduri fine, iar părul ei încărunțea. Căsnicia noastră își pusese amprenta asupra ei. Pentru câteva clipe, m-am gândit la ceea ce îi făcusem.
În cea de-a patra zi, când am ridicat-o în brațe, am simțit un sentiment de apropiere între noi. Era femeia care îmi oferise zece ani din viața ei. În zilele a cincea și a șasea, sentimentul de intimitate a devenit tot mai pronunțat, însă nu i-am spus lui Jane. Pe măsură ce luna a trecut, mi-a fost tot mai ușor să o port în brațe. Poate că "antrenamentul" zilnic mă făcuse mai puternic.
Într-o dimineață, alegea din dulap ce rochie să poarte. A oftat, spunând că toate îi erau acum mari. Am realizat dintr-o dată că slăbise foarte mult. Acesta era motivul pentru care mi-era tot mai ușor să o duc în brațe. Dintr-o dată, am realizat câtă durere și amărăciune se adunase în inima ei și m-am cutremurat. În mod inconștient, am întins mâna și am atins-o pe cap.
În clipa aceea, fiul meu a intrat în dormitor și mi-a spus că era momentul să o port în brațe pe mama. Pentru el, acest gest devenise o parte importantă a vieții sale. Soția i-a făcut semn să se apropie de ea și l-a luat în brațe. Nu m-am uitat, pentru că mi-a fost teamă că aș putea să renunț la decizia luată pe ultima sută de metri. Apoi am luat-o din nou în brațe. Mi-a pus mâna pe după gât într-un mod tandru și natural. I-am ținut trupul strâns în brațe, ca în ziua nunții.
Era însă mult mai ușoară, iar asta m-a făcut să fiu trist. În ultima zi, am luat-o în brațe și n-am fost în stare să fac un singur pas. Fiul nostru plecase deja la școală. Am ținut-o strâns în brațe și i-am mărturisit că n-am realizat cum ajunsesem să ne îndepărtăm unul de celălalt. Am condus repede spre birou, temându-mă că orice secundă pierdută m-ar fi făcut să mă răzgândesc. Am urcat scările și, după ce Jane a deschis ușa, i-am spus că nu mai voiam să divorțez. S-a uitat la mine uimită, după care m-a atins pe frunte. M-a întrebat dacă aveam febră. I-am spus că îmi dădusem seama că mariajul meu devenise plictisitor pentru că nu prețuiam detaliile din viața noastră, nu pentru că nu ne mai iubeam. Realizasem că dacă am purtat-o în brațe în ziua nunții trebuia să o păstrez alături de mine până ce moartea ne va despărți. Jane mi-a tras o palmă și mi-a trântit ușa în nas. M-am suit în mașină și, în drum spre casă, am cumpărat un buchet de flori pentru soția mea.
Am intrat în casă, am alergat pe scări la ea, însă am găsit-o fără suflare pe pat. Soția mea se luptase cu cancerul în ultimele luni, iar eu fusesem atât de prins cu Jane încât nici măcar nu observasem asta. Știa că urma să moară în curând și nu a vrut să mă pună într-o lumină negativă în fața fiului nostru. Cel puțin, în ochii lui, am fost un soț iubitor până în ultima clipă.
Micile detalii sunt cele care contează într-o relație. Nu vila, nu mașina sau conturile din bancă. Ele creează un mediu propice pentru fericire, însă n-o pot genera. Fiți prietenii partenerilor voștri și faceți gesturi mărunte, dar frumoase, care să vă mențină apropiați unul de celălalt. Să aveți căsnicii fericite!"
(text despre care se spune că a fost postat, în limba engleză, pe blogul unui bărbat din SUA)"
https://www.facebook.com/CredintaCrestinaOrtodoxa.TheOrt hodoxChristianFaith
Ordonare:
Cronologică
De ce faci apel la "testimonials"? O fi ajuns ortodoxia pe post de medicament minune, comercializat doar prin internet?
Răspunde
Da, sunt probleme de viata, ce se intampla azi in cadrul multor familii. Desigur ca in familiile in care Dumnezeu nu are loc, numai de fatada (crestini de ocazie ) Biblia nu este sau daca este, o umple praful, ca timp nu este pentru ea. Dumnezeu nu poate sa modeleze viata unei familii care nu are timp de El, chiar daca El vrea, isi anunta dorinta, prin cei ce i-a trimis, la usa familiei, pentru a studia Biblia, pentru a cunoaste care este adevarul despre Dumnezeu si ce scop are El cu omul si cu pamantul, iata, familiile nu au timp, nu au chef, sunt ocupate cu lucrurile lor, sunt iubitori mai mult de placeri decat de Dumnezeu. Ai vazut rezultatul. Multe familii se distrug, sufera, cel care constientizeaza ca si-a facut datoria de membru cu rolul pe care il avea, a cautat favoarea celor de langa el, nu pe a lui, dar cel care nu este implicat total si sentimental, il doare, in. minte, de starea celui la care odata i-a promis iubire. IATA iubirea n-a fost niciodata. Si in cazul acesta nefericit au suferit toti, dar cu prioritate copilul, care a ramas, ne ajutorat pe plan afectiv, probabil si moral, ce a putut sa invete, din ceea ce a vazut doar intr-o luna. Dar te intreb eu, cu ce si-a adus aportul cel care ar trebui sa se numeasca pastorul spiritual al familiei? Cat de interesat a fost de moralitatea sotului, sau a sotiei. Doar cand a murit, sa-si ia ramas bun de la copil, de la,, sot" poate si de la rivala, so treaca in randul prietenilor. Si a facut si el un leu muncit din greu, nu? PACAT, nu asa vrea Dumnezeu sa fie viata noastra, viata de familie, viata de crestini. Dar ce e de facut /?
Am mai citit această poveste de 2 ori înainte să o postezi tu, dar de fiecare dată mă emoționează. E o lecție de viață pentru mulți în ziua de azi, o lecție din care ar trebui să se învețe ceva, dar totul se rezumă doar la atât. Sunt rare relațiile sau căsniciile în care domină iubirea.
Reclama la medicamentele minune se face prin testimonials (adica marturii personale). Tu pui pe acelasi plan reclama la alifie de broasca cu reclama pentru ortodoxie.
Alifie de broasca. Voiai sa faci 1 gluma, dar nu ti-a reusit ca nu prea esti autentic.
E veche. Tu abia acum ai dat de ea?
Ceva vesel n-ai? M-am saturat de povesti lacrimogene care nu fac altceva decat sa strice buna dispozitie.
Si iarasi n-are legatura cu religia.
! Si ba da are!
Mda, sensibiloasa, dar inventata, totusi, frumoasa. Care-i legatura cu religia?
E prea mare. Poti sa o rezumi in 2-3 randuri ca sa stiu si eu despre ce e vorba?
"O tanara statea si astepta avionul in sala de asteptare a unui aeroport mare. Pentru ca trebuia sa astepte mult timp, si-a cumparat o carte si un pachet de biscuiti, ca sa treaca timpul mai usor. S-a asezat in sala de asteptare VIP si a inceput sa citeasca.
Langa ea, pe scaunul alaturat erau biscuitii si pe urmatorul scaun era un domn care citea ziarul.
Cand a inceput pachetul si implicit primul biscuite, domnul de alaturi a luat si el unul.
Ea s-a simtit indignata, dar n-a zis nimic si a continuat sa citeasca.
In interiorul ei isi spunea ‘uite ce fel de persoana e acest barbat! daca as avea numai putin curaj, i-as face morala …’
Si asa de fiecare data cand ea lua un biscuite, lua si el unul pana cand a mai ramas in pachet ultimul biscuite.
Ea gandea: ‘ah, acum vreau sa vad ce imi zice cand se vor termina toti!’
Barbatul a luat ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a dat jumatate.
‘Ah, asta e culmea!’, gandi ea si isi lua lucrurile, cartea si geanta si se indrepta spre iesirea salii de asteptare.
Cand se simti un pic mai linistita si nervii ii trecusera, se aseza pe un scaun de-a lungul unui coridor mai ferit de priviri indiscrete.
Inchise cartea si deschise geanta pentru a pune acolo jumatatea de biscuit ramasa cand…. deschizand geanta vede ca pachetul de biscuiti era intreg, in geanta. Se rusina de modul in care se comporta si abia atunci intelese ca pachetul de biscuiti pe care il mancase nu era al ei, ci al domnului de alaturi care a impartit cu ea chiar si ultima bucatica, fara a se simti indignat, nervos sau superior, fata de ea care se comportase urat si chiar isi simtise orgoliul atins."
MORALA?
E buna, dar vorba ceea munca innobileaza pe om, dar societatea noastra nu mai are nevoie de nobili
Da, frumos. Insa nu are legatura cu religia. Nici macar cu credinta.
Intr-adevar micile detalii conteaza in viata, dar ceea ce ajuta cu adevarat un cuplu e faptul de a avea o relatie stransa cu Fondatorul casatoriei, Dumnezeu.Pe situl jw.org la sectiunea cupluri/familii sunt multe articole utile.
"I-am spus că îmi dădusem seama că mariajul meu devenise plictisitor pentru că nu prețuiam detaliile din viața noastră, nu pentru că nu ne mai iubeam. Realizasem că dacă am purtat-o în brațe în ziua nunții trebuia să o păstrez alături de mine până ce moartea ne va despărți."
"Micile detalii sunt cele care contează într-o relație. Nu vila, nu mașina sau conturile din bancă. Ele creează un mediu propice pentru fericire, însă n-o pot genera. Fiți prietenii partenerilor voștri și faceți gesturi mărunte, dar frumoase, care să vă mențină apropiați unul de celălalt. Să aveți căsnicii fericite!"
Sfaturi practice esentiale...
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
