Sunt confuza cu privire la religia mea. Ca majoritatea romanilor am fost botezata crestin-ortodox. Familia mea nu a fost niciodata una religioasa sau bisericoasa. Nu obisnuiam sa mergem la biserica niciodata( am fost o singura data sa iau lumina de Paste cu bunica si am mai mers cu clasa la orele de religie). Ideea e ca nu cred in sfinti, in moaste, nu mai sarut icoanele si nu cred ca Iisus e singura cale de a ajunge la Dumnezeu. Nu cred ca Iisus e fiul lui Dumnezeu. Cred ca a fost un om deosebit, un profet asa ca Moise si Mohamed. Nu pot fi nici musulmanca pentru ca nu pot fi de acord cu poligamia si valul. Eu cred ca o religie trebuie sa fie libera si egala, iar islamul numai asa nu e. Adica ma deranjeaza ca in biserica preotul spune la cununie fermeia sa se supana barbatului(sambata am fost la o cununie) si ar fi culmea sa ma convertesc la islam.

De vreo 3 ani am inceput sa-mi tot pun intrebari legate de divinitate. Am avut o faza "ateista", dar totusi cred ca exista ceva, undeva. In fine nu sunt atee. Cred ca noi oamenii acum nu putem sti cu exactitate daca exista un Dumnezeu sau nu. Asadar sunt agnostica, dar totusi vreau sa cred in divinitate. Adica nu putem sti daca exista Dumnezeu, dar eu cred ca exista.

Sunt pasionata de ideiile new-agiste(ca sa zic asa). Ma reprezinta foarte mult, dar astea nu sunt o religie sunt un set de valori rasfirate care pe undeva se si contrazic, iar eu nu sunt de acord cu vegetaranismul si cu divinizarea obiectelor(din panteism Dumnezeu e totul, inclusiv masa, de ex.). Admir budhismul, dar nu am reusit sa gasesc materiale suficiete de informare ca sa pot spune ca sunt adepta budhismului. Cred in reincarnare, karma, nirvana, meditatdii(am practicat). Dar nu sunt de acord cu statul in pustiu si cu divinizare naturii si alte idei ale calugarilor budhisti. Admir budismul, dar nu sunt adepta lui(cel putin nu inca) Cel mai apropiata ma simt curentul new-agist, dar asta nu e o religie. Am citit caretile Maestrului Ramtha si alte asemenea, dar asta nu e o religie.

Stiu ca suna penibil sa intreb niste straini pe net ce religie am dar... voi ce credeti? Sunt foarte confuza. Am fost intrebata ce religie am si am raspuns:" Botezata crestin-ortodox, da admir budismul si curentul new-age." Dar asta nu e religie. Ce religia am eu?

Religia "adevarata" NU se cunoaşte după libertatea oamenilor, după faptele lor! Este absurd! Matei 7, 20 se referă la cu totul altceva:

Omul este produsul faptelor sale;
Omul este produsul libertăţii sale;
Omul este definit prin faptele libertăţii sale; (poate fi pom bun sau rău, cu faptele corespunzătoare…)

Legea sau învăţătura NU este vinovată pentru faptele omului:
- Nu Dumnezeu prin LEGEA Sa a fost vinovat pentru căderea lui Adam şi a Evei în Rai; (pomul rău cu roade rele era omul cu LIBERTATEA lui)
- Nu Dumnezeu prin LEGEA Sa a fost vinovat pentru căderea evreilor (chiar de fiecare dată după ce Dumnezeu completa aceeastă Lege!), ci omul cu RESPONSABILITATEA lui.
- Nu Dumnezeu prin LEGEA Sa a fost vinovat pentru căderea unui anumit apostol (Iuda), sau anumitor creştini în chiar Noul Testament (Anania şi Safira), ci omul cu LIBERTATEA lui!

Exista vreo situatie cind "Dumezeu prin legea sa" s-a facut vinovat? Conform scriptelor la care faci apel, presupun ca NU.
Daca asa stau lucrurile, ce sens are raspunsul tau? L-a invinuit cineva in discutia de fata pe Dumezeu? Poate fi macar in unele situatii omul disculpat?
Intrucit pozitia lui Dumezeu nu pare a avea vreo legatura cu faptele omului, nu ar rezulta de aici ca Dumnezeu e practic tot timpul absent din viata omului? Ce folos are omul de pe urma religiei (nu morale sociale)? Sa fie in posesia unui instrument care il inculpa in mod sistematic?
Daca omul e produsul faptelor, libertetii sale prin el insusi si numai prin el, atunci lumea incojuratoare ce rol mai are?

"Daca omul e produsul faptelor, libertetii sale" dar oare omul si existenta lui se compune numai din alegeri?
E o intreaga infrastructura care asigura existenta in ansamblu, existenta biologica, comuniunea cu semenii, promisiunile unei fericiri vesnice, harul care sa conlucreze permanent cu omul in virtutea acceptarii din partea omului, providenta care evita haosul care ar risca sa fie creat (daca nu ar interveni Dumnezeu) creat pana si de cea mai mica nebunie a capacitatii incredibile a omului de a se lasa viciat de nebunie, de razbunare, de mandrie, orgoliu, etc...
Uneori "supapele" acestei providente sunt coplesite de rautatea omului, de "nevoia" de refulare a omului, ce actioneaza in afara oricaror norme morale (pe care el ar trebui sa le respecte pentru a evita dezastrele)...