Sunt de acord. Nu înțeleg totuși cum este religia împotriva unui act atât de nobil? Poți salva una sau mai multe vieți cu corpul care nu îl mai folosești, în loc să putrezească
Oricine traieste in secolul 21 si are o mentalitate la zi ar trebui sa fie de accord cu acest lucru.
Părintele Cleopa spunea adeseori că fapta este ca şi omul. Are suflet şi trup. Trupul e fapta în sine, iar sufletul este scopul cu care o facem. Dumnezeu Se uită mai ales la sufletul faptei, adică la scopul ei. Conform învăţăturii noastre de credinţă, dragostea faţă de cineva trece dincolo de mormânt. De aceea, putem să ne manifestăm dragostea şi sub forma donării unui organ sau unei părţi a acestuia, în scopul salvării vieţii celui apropiat al nostru, ameninţat cu moartea. Acest lucru este înduioşător, mai ales când e vorba de situaţia în care mama sau tata îşi donează un organ copilului său. Este ca şi o continuare a procesului început odată cu conceperea şi naşterea sa. Dacă i-a dat viaţa, cum să nu-i dea un mădular necesar menţinerii vieţii? De asemenea, donarea de sânge este un „transfer de viaţă", care uneşte vieţile celor care oferă şi primesc sânge. Însă dacă scopul primar al acţiunii de transfer sau transplantare este agonisirea de câştig, atunci actul îşi pierde din semnificaţia sa altruistă şi generoasă.
Biserica noastră s-a pronunţat oficial asupra tuturor aspectelor legate de transplantul de organe în şedinţa Sfântului Sinod din 17 iunie 2004.