| AvalohAlyn a întrebat:

Totusi,in Biserica si in crestinism exista vindecari, exista rezultate si raspunsuri la rugaciuni, exista ajutor fiindca daca toate acestea nu ar exista oamenii nu s-ar mai duce la biserici si ele ar fi pustii.Am vorbit cu un prieten doctor si a zis ca in nenumaratele cazuri pe care le-a avut si Biserica si mai ales Dumnezeu a avut un rost si un rol. Exista o putere de vindecare, de alinare si la Dumnezeu si biserica.De altfel sa privim cartile despre minunile Sfantului Nectarie Taumaturgul care sunt pline de marturii cu vindecari miraculoase.Sunt sute de mii de astfel de cazuri in care oamenii au apelat la Sfinti, la Dumnezeu, la Biserica si s-au vindecat sau alinat.Sunt sute de carti cu marturii.Voi, pana la urma, ce credeti, exista vindecare si in Biserica la Sfinti si mai ales la Dumnezeu? Credeti si in puterea de vindecare a lui Dumnezeu si a Bisericii?

Răspuns Câştigător
| andreimada a răspuns:

Da exisă! Există pentru că știu persoane în caz. Știu o persoană care avea probleme grave cu gâtul și s-a ajuns la concluzia că trebuie să-i taie o parte din gât și să-i ia ceva os, am auzit caz că femeie în toată firea la 30 de ani era in scaun cu rotile dar crezând în Dumnezeu și stâng la rugăciunile de Dezlegare s-a dezlegat și a putut umbla, sunt mii sau sute de mi de cazuri cu persoane îndrăcite, vrăjite, fermecate, care au mâncat ori au băut de la cineva care face vrăji, și s-a vindecat. Există VINDECĂRI, Dumnezeu lucrează prin sfinții săi!

32 răspunsuri:
| Ineys a răspuns:

Efectul placebo. Crezi ca cineva te aude si te asculta, si ca te va ajuta, si asa de fapt probleme tale se rezolva de la sine, sau ti le rezolvi tu, si apoi zici ca vai, m-a ajutat nu stiu cine/ce.

| Yo77 a răspuns:

Am o curiozitate. Pe Arsenie Boca mergand pe nori l-ai vazut? laughing. Ca altii l-au vazut. Hahaha :-))).

| Dorugar a răspuns:

Evident ca aceste minuni exista, doar sa nu uitam ca biserica crestina il are ca Dumnezeu pe Lucifer=Satana, si Satana face minunile de care vorbesti tu, pentru ca prin aceste minuni el poate fi crezut Dumnezeu.
Din pacate neinitiatii care nu cunosc Biblia, nu cunosc nici ceea ce spune Dumnezeu Creatorul in LEGE (adica in Deuteronom) despre cei care ca si Isus au facut minuni ca sa fie crezuti ca fiind Dumnezei, daca vrei sa aflii cauta in Deuteronom 13:1
In concluzie DA exista minuni, cei drept foarte rare, dar si acelea sunt facute de Satana
Dumnezeu face milioane de minuni n fiecare zi in spitalele planetei, si cu toate acestea Spitalul nu este considerat biserica si nici doctorii nu sunt considerati preoti usi de Dumnezeu cu puterea stiintei...si nu asa cum Isus si-a uns apostolii cu puteri si stapanire peste DRACI asa cum putem citi in Biblie aici:
Luca 9.1. Şi chemândIsus pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii!

| Inferno a răspuns:

Cica daca o religie are multi adepti e adevarata.
"...fiindca daca toate acestea nu ar exista oamenii nu s-ar mai duce la biserici si ele ar fi pustii."

Pai dupa logica asta si monstrul zburator exista,pentru ca daca nu ar exista nu ar mai avea atatia adepti.
Dupa logica asta si hinduismul e corect,pentru ca daca nu ar fi,iar Shiva nu ar exista, atunci oamenii nu s-am mai duce in temple si ele ar ramane pusii.


"Exista o putere de vindecare, de alinare..."

Sigur ca exista, si e puterea Placebo, care exista pentru toate divinitatile create vreodata de om cu conditia ca tu sa crezi in el.
Pana si la un bolovan apare "puterea" asta de vindecare si alinare atat timp cat crezi in el.
Nu ai vazut filmul Secretul, ca unu de acolo a luat o piatra de pe strada, a spus ca e piatra recunostintei si are nu stiu ce puteri si oamenii au inceput sa se "vindece" cu ea. Cu toate ca era o simpla piatra.


"...care sunt pline de marturii cu vindecari miraculoase.'

Daca vindecarea e posibila, atunci nu e nimic miraculos, e doar noroc sau coincidenta.
Daca exista 0, 001% sansa ca boala sa se vindece, si asta se intampla, atunci nu e miracol, e intamplare.
Se intampla ca anumiti oameni sa se vindece, din sapte milairde de oameni, e normal ca macar vreo 10 sa se vindece "miraculos".

O parte din aia 10 se rugau la Dumnezeu,si au pus vindecarea pe seama Lui Dumnezeu.
O alta parte se rugau la zeita Isis,si au pus vindecarea pe seama ei.

O parte dintre ei erau salbatici si se rugau la sfantul bolovan,si au pus vindecare pe seama lui.

O parte dintre ei erau chiar atei.


Daca era minunte de la Dumnezeu atunci nu se mai vindecau "miraculos" si ateii,si aia ce credeau in Isis, si aia de credeau in bolovani.

Nu tata, minune nu e putin probabil, asta e intamplare, sau e minune inteles in limbaj colocvial, nu ca minune de la Dumnezeu.

Adevaratele minuni sunt alea cand probabilitatea sa te vindeci e nula, 0 (ZERO), din anumite motive extrem de clare, si cu toate acestea se intampla.
Minune e cand pur si simplu iti apare un rinichi din nimic, fara explicatie.

| Alcyon a răspuns:

Ateii vor spune ca e vorba de autosugestie. Din punctul meu de vedere insa, tocmai de asta credinta e importanta. Pentru ca ii ofera omului aceasta posibilitate extraordinara de a se autovindeca.

| doctorandus a răspuns:

Sa zicem ca sunt 10 oameni bolnavi de cancer si ei toti se roaga la Dumnezeu sa-i vindece. Rata de vindecare este de 10%. Mor 9 dintre ei si unul se vindeca. Ala care s-a vindecat zice ca i-au fost ascultate rugaciunile, iar ceilalti 9 nu-si mai pot spune povestea ca sunt in mormant.

| Inferno a răspuns:

Acum i-a mai dat si funda. laughing
Clar, pe aia de acum 200 de ani ii mai intelegeam, ca nu stiau si nici nu aveau de unde sa stie. Asa ca din dorinta fireasca de a gasi un raspuns apelau la cea mia simpla varianta: Magia.

Astazi insa chiar nu mai inteleg, informatia la un clic distanta, si tot prosti ca acum 200 de ani suntem.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

As fi vrut sa fac un discurt sa fac misto de prostia care am citit-o aici dar poza asta explica mai pe intelesul vostru, tot, in cateva randuri ca asa mi-as bate capul degeaba.

http://s27.postimg.org/x601sn0vn/capture_20140907_233038.png

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru Alcyon):

Inca nu am auzit de persoana care sa se vindece singura de cancer. of of, credinta chiar ajuta

| AvalohAlyn explică (pentru anonim_4396):

Sunt persoane care s-au vindecat de cancer cu ajutorul rugaciunilor la Sfantul Nectarie si ungandu-se cu ulei de la candela lui.Cauta marturiile oamenilor, sunt zeci de carti despre minunile Sf.Nectarie.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru AvalohAlyn):

"Cauta marturiile oamenilor" sa caut prostia si minciunile oamenilor? nu mersi, mai bine imi pierd timpul citind rapusnurile pe aici decat adevarate minciuni. cum am zis, poza de mai sus spune totul despre "vindecarea prin rugaciuni" si chestii de genul. daca nu ai inteles, iti spun pe romaneste, nu ai fii primul religios care habar nu are o limba straina.

| Inferno a răspuns (pentru AvalohAlyn):

"Sunt persoane care s-au vindecat de cancer cu ajutorul rugaciunilor la Sfantul Nectarie si ungandu-se cu ulei de la candela lui"
Dovedeste.

| AvalohAlyn explică (pentru anonim_4396):

Pacat.Sunt cazuri si marturii chiar si a unor medici care au ramas socati si impresionati de minuni, sunt zeci de carti cum am mai zis..Sincer,ti-e frica ca daca citesti niste carti cu marturii devii religios?laughing))) Eu nu sunt religios, doar am credita.Parerea mea despre religie in sine nu e tocmai una buna.Ma gandesc doar la Dumnezeu..religia e doar o ''industrie''

| AvalohAlyn explică (pentru Inferno):

Citeste cartile despre Sf.Nectarie,carti cu marturii ale oamenilor.De asemenea, Sf Nectarie mai e numit vindecatorul de cancer.
Oricum, exista oameni care s-au vindecat de cancer cu sau fara ajutor de la Dumnezeu.Si de tumori s-au vindecat.Eu nu pot sa demonstrez, eu spun doar ce am citit in acele carti.

| Inferno a răspuns (pentru AvalohAlyn):

"Cauta marturiile oamenilor..."
Exista oameni care s-au vindecat de cancer si spun ca datorita faptului ca au supt pietre de nu stiu unde. Asta inseamna ca asta e cauza?

Ignoranta ta ma amuza,daca ai fi citit ce am scris mai sus, cat si articolul pe care l-am postat ai fi inteles ca parerea pacientului nu are nicio legatura cu adevarata cauza a vindecarii.
Spre exemplu, si fac trimitere la linkul pe care l-am postat, cand pacientul primeste un placebo, apa chioara, si i se spune ca e un medicament special, el va spune ca motivul ameliorarii simptomelor bolii sale este medicamentul miraculos, cand in realitate este efectul placebo.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru AvalohAlyn):

"Sincer,ti-e frica ca daca citesti niste carti cu marturii devii religios?" tu crezi ca am un carcter de rahat ca majoritatea religiosilor? daca citesc 3 randuri gata am "credinta "? pai acum cateva luni era sa mor intr.un accident, 2 persoane chiar au murit atunci, eu am avut noroc ca am iesit din incapere inainte sa bubuie. multi ar vedea asta ca pe "minune" de la dzeu eu o vad doar ca un mare noroc. desigur ca numai un religios ar vedea partea buna aici, "minune minune" ca am scapat, daca dzeu era chiar atat de bun de ce nu i-a salvat si pe cei 2 barbati morti in explozie? mda. nu am iq de maimuta, ( stiu urat din partea mea sa zic asa ceva, dar la ce chestii citesc aici la "religie" nu am alte cuvinte ).

chiar ma uitam la un documentar cu scoici zilele trecute si la un moment spunea " multi religiosi din satele de mai sus spun ca aceste scoici sunt de fapt ghiarele diavolului". laughing

| Inferno a răspuns (pentru AvalohAlyn):

" Sf Nectarie mai e numit vindecatorul de cancer."
Asa, si?
Eu mai sunt numit "Devoratorul de suflete". Ia ghici ce fac in timpul liber?

Poti sa imi explici si mie MECANISMUL prin care rugaciunea, sau nu stiu ce ulei sfintit vindeca cancerul? Cum se intampla? Cum influenteaza uleiul ala celulele alea? Cum opreste rugaciunea celulele din a se mai multiplica?
Spune-mi exact modul in care uleiul patrunde in celula, modifica portiunea cu mutatie si o corecteaza cu una buna. Sau spune-mi modul in care uleiul elimina practic toate celulele bolnave (omorandu-le sau inhiband procesul de diviziune)


Imi poti spune toate astea? Modul exact in care astea vindeca cancerul.
Pai daca nu, atunci de unde stii ca cancerul s-a vindecat de la ele?


---------------------- Post hoc ergo propter hoc---------------


E o eroare de logica, si pe romaneste inseamna : "succesiunea implică legătură cauzală" (ceea ce e fals)
Doar pentru ca anumiti oameni s-au vindecat de cancer dupa ce s-au rugat si s-au dat cu ulei nu inseamna ca rugaciunea si datul cu ulei a fosat cauza vindecarii cancerului.

| Inferno a răspuns (pentru AvalohAlyn):

"Eu nu pot sa demonstrez, eu spun doar ce am citit in acele carti."
Asculta la mine,daca nu treci cartile si prin filtrul ratiunii le citesti inutil.
Daca era un tratat medical, sau eu stiu ce sursa obiectiva, atunci da, puteai sa iei informatia asa cum este.
Insa carti? Carti pot scrie si eu, si pot scrie in carti ca porcul zboara, si pot sustine asta pe 100 de pagini. As pati ceva? Sigur ca nu.
Exista carti care spun ca Monstrul Zburator exista ( ia vezi Biblia Pastafarianismului).

| sublime89 a răspuns:

Daca niste pacienti primesc de la doctor un medicament fals, facut doar din zahar, si ei sunt convinsi ca primesc medicamentul adevarat care ii va vindeca, multi chiar se vor simti mult mai bine dupa ce vor lua pastila de zahar. S-au facut astfel de teste, si acest efect numit "placebo" e dovedit stiintific. Ce concluzie am putea trage? Ar trebui sa ne inchinam cu totii medicamentului facut din zahar?

| danut a răspuns (pentru anonim_4396):

Din nefericire pentru tine, eu am avut in familie o ruda care nu s-a tratat la doctor de cancer, ciroza mai bine spus ci sa tratat dupa metode biblice iar dupa 45 de ani s-a constatat ca ciroza sa resorbit, a disparut efectiv. Intr-adevar a urmat un tratament aproape utoata viata, relativ simplu dar cu mare efect. Acea persoana a decedat la cca 87 de ani de batranete. P.S. Fi sigur ca nu sa tratat cu rugaciuni spuse la MORTI, de exemplu ceva sfinti, acolo sigur intervine partea adversa, adica SATANA, si el face minuni ca altfel cum dau buluc la cine stie ce mormant sau pupa ceva icoane.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru danut):

Stai asa, pai daca "rugaciunile " l-au salvat la ce a mai luat tratament toata viata? dzeu face treaba doar pe jumate si restul o fac medicamentele? ce tampenie de logica e asta?

| danut a răspuns (pentru anonim_4396):

Sunt si rugaciunile bune dar Dumnezeu a lasat si tratamentele si doctorii. Intr-adevar in religia mea se folosesc foarte multe tratamente naturale cu cat mai putine pastile daca se poate DAR totodata cei din religia mea au fost primii din lume care au facut transplant de inima si primii care au folosit un reactor nuclear pentru vindecarea si tratarea bolilor, cancer in speta. Avem printre cele mai multe spitale si doctori in toata lumea ASA CUM A SPUS si DORIT Dumnezeu. Acolo se si fac rugaciuni dar se dau si medicamente si se fac transfuzi si operatii si tot ce enevoie sa salvezi un om. Rugaciunile sunt bune si apelezi DOAR la ele atunci cand nu poti apela la un doctor. Ruda mea sa tratat natural si cu metode simple dar sa tratat. Faza cu sfinti morti am comentat-o, chesti care tin de satanism, nu e nici o logica acolo ci doar posesiuni demonice.

| Jardelin a răspuns (pentru danut):

Nea Dane, nu e corect, adica daca un credincios se vindeca cu ajutorul unui sfant spui ca e de la satana? Si daca nu e de la satana? Sunt o multime de marturii si minuni care s-au vindecat cu ajutorul Maicii Domnului si ai altor sfinti, iar acei oameni au devenit si mai credinciosi, l-au iubit si mai mult pe Dumnezeu, au facut si mai mult bine in jurul lor. Nu s-au vindecat si apoi au devenit satanisti multumindu-i astfel "vindecatorului"!

Eu te intreb, daca acele vindecari sunt reale si sunt de la Dumnezeu? Esti de acord ca exista si varianta asta?

| danut a răspuns (pentru Jardelin):

Dragule, eu nu am spus ca acei oameni nu s-ar fi vindecat, spun DOAR ca Biblia spune ca dupa ce mori nu se mai intampla NIMIC pana la Judecata Finala asa cum SPUNE CREZUL ORTODOX. Sa sti ca eu in general pe langa Biblie lucrez cu MATERIALUL CLIENTULUI. Sfintii in afara de cei CONSEMNATI de Biblie ca ar fi fost inviati si sunt destui, RESTUL sunt MORTI ca toti cei nascuti sub PACAT pana la REVENIREA LUI HRISTOS conform CREZULUI ORTODOX. La fel si Mama Domnului Isus Hristos, ea este MOARTA asteptand ca Fiul sau sa revina sa o invie, CONFORM CREZULUI ORTODOX, sau TU NU ESTI ORTODOX? Vindecarile care se fac in numele unor sfinti sau alte personaje sunt facute CONFORM BIBLIEI de HRISTOSI FALSI, iar eu nu stiu decat pe unul cu asemenea putere, pe Satana. DA, vindecarile sunt reale, NU, vindecarile nu sunt de la Dumnezeu.

| AvalohAlyn explică (pentru danut):

N-am mai auzit pana acum sa te rogi, sa te vindeci si unul sa spuna ca vindecarile nu sunt de la Dumnezeu.Renunta la secta asta in care esti...numai prostii te invata.

| danut a răspuns (pentru AvalohAlyn):

Te mai vindeca si Dracu ca sa te amageasca ca te afli in secta BUNA, lasate de asemenea secta ca te duce DIRECT in iad.

| AvalohAlyn explică (pentru danut):

Crezi in eternitate, tanjesti dupa viata vesnica dar esti de parere ca Maica Domnului e moarta si Sfintii la fel... unde e eternitatea daca e asa?

| danut a răspuns (pentru AvalohAlyn):

UNDE Scrie in Cartea lui Dumnezeu ca mama lui Hristos e in cer si vie, CINE dintre voi a fost la Tronul lui Dumnezeu sa o vada pe mama lui Hristos vie? UNDE SCRIE ASTA IN BIBLIE? Sunt altii despre care scrie in Biblie ca au fost inviati dar nu mama lui Hristos si nici sfinti vostri precum marele sfant curvar al Romaniei, Stefan cel Mare. Bravos natie de "sfinti".

| milan9 a răspuns (pentru Jardelin):

CREZUL ORTODOX nu sustine aberatiile adventiste!
După VIAŢA BIOLOGICĂ, într-adevăr SUFLETELE îşi vor continua existenţa în VEŞNICIE:

"Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai." Luca 23, 43;

"Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat." Ecclesiast 12, 7

| danut a răspuns (pentru milan9):

Eu nu am citat "aberatile adventiste" ci am citat DIN CREZUL ORTODOX.
""Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie astăzi (VIRGULA) vei fi cu Mine în rai." Luca 23, 43;
Ati schimbat virgula la traducere?
Eclesiastru 12, 7. " pânã nu se întoarce tãrâna în pãmânt, cum a fost, si pânã nu se întoarce DUHUL la Dumnezeu, care l-a dat. "
Duh, NU SUFLET, sau nu sti a citi romaneste? Geneza spune despre DUH DE VIATA, sau SUFLARE de viata, nbu despre vreun suflet pribeag prin univers.

""Şi a murit săracul (Lazar) şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam." - Luca16, 22;
DACA stiai a citii gaeseai cu putine versete mai sus faptul ca Isus Hristos a spus O PARABOLA pentru FARISEII care aveau acelasi crez satanic, ca sufletul se desparte de trup.
LUCA 16 "14. Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau si ei toate lucrurile acestea, si îsi bãteau joc de El.
19. "Era un om bogat, care se îmbrãca în porfirã si in subtire; si în fiecare zi ducea o viatã plinã de veselie si strãlucire."
Evrei 9, 27. Si, dupã cum oamenilor le este rânduit sã moarã o singurã datã, iar dupã aceea vine judecata,
UNDE SCRIE CEVA DE SUFLET AICI?
2 Corinteni 5, 10. Cãci toti trebuie sã ne înfãtisãm înaintea scaunului de judecatã al lui Hristos, pentru ca fiecare sã-si primeascã rãsplata dupã binele sau rãul pe care-l va fi fãcut când trãia în trup.
UNDE SCRIE CEVA DE SUFLET AICI?

Iar incalci porunca lui Dumnezeu, SA NU MINTI.