Este scris foarte clar
Deut 6, 4-7
Ascultă, Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să-l iubeşti pe DomnulDumnezeul tău din toată inima ta, şi din tot sufletul tău şi din toate puterile tale. Şi să fiecuvintele acestea, pe care eu ţi le poruncesc astăzi, în inima ta; să le sădeşti în fiii tăi şi săvorbeşti despre ele când stai în casă sau mergi pe drum, când te culci şi când te scoli.
Cine se va pocai va primi viata vesnica! Asa a grait Mantuitorul!
Asa e. Pocainta din viata aceasta te poate salva, dupa moarte e prea tarziu si nimic nu se mai poate face!
"F. Apostolilor 17:30 Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;"
Viata veșnică în raiul ala al vostru nu pe Pământ. Adică MORI aicea și te duci în partea cealaltă.
Oricum ar fi pocăința nu te salvează de moarte.
Vezi? Stiam eu ca tu esti pocait/a doar din frica de moarte. Credinta ta e din frica, nu din suflet. Si mai ziceti ca nu sunteti ipocriti.
Si daca e scris, nu tot de om e scris? Ca doar Biblia nu a venit prin e-mail.
Cred ca gresesti, cind crezi intr-un lucru, nu cred ca crezi din frica, numai atunci cind esti obligat sa crezi in acel lucru.
Incearca perioada urmatoare sa te gandesti DE CE crezi tu ceea ce crezi. Inearca sa vezi motivele dincolo de ceea ce iti prezinta Biblia. Gaseste pentru tine niste motive. Descopera de ce crezi tu in Dumnezeu si nu in Budha. Simplu. Spun doar ca frica e o unealta puternica.
Te inteleg, numai ca eu nu am frica, a crede nu inseamna a te teme.
Cred in Dumnezeu si nu in buda pentru ca Dumnezeu imi ofera ceva, buda nimica.
Iar daca cred in Dumnezeu, respect poruncile sau incerc sa le respect si cad de multe ori pentru ca sunt pacatos, nu mi-e frica daca cad si ma ridic, poate mi-ar fi frica sa cad si sa raman acolo.
Dar atita timp cind am un mijlocitor si acela e Isus Hristos, chiar daca cad el ma ridica, iar frica la ce miar folosi?
Nu poti compara poruncile pamintesti cu cele Dumnezeiesti.
Daca calci vreo (femeie, barbat etc) cu masina apare frica, sau te urci la volan cu frica sa nu calci pe cineva, e pentru ca sti ca primesti pedeapsa peloc.
Dar Dumnezeu ne iarta si e cu totul diferit, asta nu inseamna ca eu pot face orice ca o sa fiu iertat. Sincer nu mi-e frica de Dumnezeu pentru ca el e tatal nostru, iar un parinte nu-mi vrea raul.