Nu cred ca exista in biblie acest termen, dupa biblie viata ta e predeterminata de Yahve.
Unele teologii crestine recunosc asta pe sleau (calvinism, jansenism, etc.).
Pai poti sa faci ce vrei in viata aceasta.Ai doua variante:ori traiesti cu Dumnezeu, ori iti modelezi viata asa cum doreste inima ta.
Fiecare cu ideile lui, pe mine nu ma intereseaza ce conceptii are unul si altul.
Mărturisirea Belgică din 1561 a afirmat că Dumnezeu „izbăvește și păstrează" din pierzanie „pe toți cei pe care i-a ales în Hristos Iisus Domnul nostru, în judecata sa eternă și neschimbătoare, din simplă bunătate, fără a ține cont de lucrările lor" (Articolul XVI). Calviniștii cred că Dumnezeu i-a ales pe cei pe care îi va salva și îi va aduce cu el în Rai înainte ca lumea să fie creată. Ei cred, de asemenea, că acei oameni pe care Dumnezeu nu îi salvează vor merge în Iad. Ioan Calvin a crezut că oamenii care au fost mântuiți nu își pot pierde niciodată mântuirea și „aleșii" (cei pe care i-a mântuit Dumnezeu) ar ști că au fost mântuiți din cauza acțiunilor lor.
În acest sens comun, liber al termenului, afirmarea sau negarea predestinării are o referință specială la doctrina calvinistului a alegerii necondiționate. În interpretarea calvinistă a Bibliei, această doctrină are în mod normal doar valoare pastorală legată de asigurarea mântuirii și de absolvirea mântuirii numai prin har. Cu toate acestea, implicațiile filosofice ale doctrinei alegerii și predestinării sunt uneori discutate dincolo de aceste limite sistematice. Sub tema doctrinei lui Dumnezeu (teologia propriu-zisă), decizia predestinată a lui Dumnezeu nu poate fi condiționată de nimic în afara lui, deoarece toate celelalte lucruri sunt dependente de el pentru existență și sens. Sub tema doctrinelor mântuirii (soteriologia), decizia predestinată a lui Dumnezeu este luată din cunoștința lui Dumnezeu despre propria sa voință (Romani 9:15) și, prin urmare, nu este condiționată de deciziile umane (mai degrabă, deciziile umane libere sunt lucrări ale deciziei lui Dumnezeu, care stabilește realitatea totală în cadrul căreia acele decizii sunt luate în detaliu exhaustiv: adică nimic lăsat la voia întâmplării). Calviniștii nu pretind să înțeleagă cum funcționează acest lucru; dar insistă ca Scripturile să învețe atât controlul suveran al lui Dumnezeu, cât și responsabilitatea și libertatea deciziilor umane.
Grupurile calviniste folosesc termenul hipercalvinism pentru a descrie sistemele calviniste care afirmă fără calificare că intenția lui Dumnezeu de a distruge unii este egală cu intenția sa de a salva pe alții. Unele forme de hipercalvinism au implicații rasiale, ca atunci când teologul calvinist olandez Franciscus Gomarus a susținut însă că evreii, din cauza refuzului lor de a se închina lui Iisus Hristos, erau membri ai celor ne-aleși, așa cum susține și Ioan Calvin însuși, bazat pe I Ioan 2: 22–23 din Noul Testament al Bibliei. Unii coloniști olandezi din Africa de Sud au susținut că negrii erau fii ai lui Ham, pe care Noe i-a blestemat să fie sclavi, potrivit Genezei 9: 18-19, sau au tras analogii între ei și canaaniți, sugerând o ideologie „popor ales" similară cu cea susținută de susținătorii națiune evreiască. Acest lucru justifica ierarhia rasială pe pământ, precum și segregarea rasială a congregațiilor, dar nu exclude negrii din a face parte din aleși. Alți calviniști s-au opus energic acestor argumente (a se vedea Calvinismul afrikaner).
Exprimată cu simpatie, doctrina calvinistă este că Dumnezeu oferă milă sau o refuză, cu o grijă deosebită a celor care vor fi destinatarii milostivirii în Hristos. Prin urmare, persoane anume sunt alese, din numărul total de ființe umane, care vor fi salvate din robia păcatului și a fricii de moarte și din pedeapsa datorată păcatului, pentru a locui veșnic în prezența sa. Cei care sunt mântuiți sunt asigurați prin darurile credinței, sacramentele și comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune și sporirea faptelor bune, că împăcarea lor cu el prin Hristos este stabilită prin determinarea suverană a voinței lui Dumnezeu. Dumnezeu are, de asemenea, o grijă deosebită celor care sunt refuzați de selecția sa, care sunt fără scuze pentru răzvrătirea lor împotriva lui și vor fi judecați pentru păcatele lor.
Calviniștii se împart în mod obișnuit în problema predestinării în infralapsarieni (uneori numiți „sublapsarieni") și supralapsarieni. Infralapsarienii interpretează alegerea biblică a lui Dumnezeu pentru a-i evidenția dragostea (1 Ioan 4: 8; Efeseni 1: 4b – 5a) și și-au ales aleșii luând în considerare situația de după cădere, în timp ce supralapsarienii interpretează alegerea biblică pentru a evidenția suveranitatea lui Dumnezeu (Romani 9:16 ) iar căderea a fost rânduită prin decretul de alegere al lui Dumnezeu. În infralapsarianism, alegerea este răspunsul lui Dumnezeu la cădere, în timp ce în supralapsarianism, căderea face parte din planul lui Dumnezeu pentru alegere. În ciuda diviziunii, mulți teologi calviniști ar lua în considerare dezbaterea din jurul pozițiilor infra- și supralapsariene în care puține dovezi scripturale pot fi adunate în ambele direcții și care, în orice caz, are un efect redus asupra doctrinei generale.
Unii calviniști refuză să descrie veșnicul decret al lui Dumnezeu în termenii unei succesiuni de evenimente sau gânduri și mulți au precauție împotriva simplificărilor implicate în descrierea oricărei acțiuni a lui Dumnezeu în termeni speculativi. Cei mai mulți fac distincții între modul pozitiv în care Dumnezeu îi alege pe unii să primească harul și modul în care harul este reținut în mod conștient, astfel încât unii sunt destinați pedepselor veșnice.
Dezbaterea referitoare la predestinare în conformitate cu folosirea comună a termenului se referă la destinul condamnatului: dacă Dumnezeu este drept dacă acel destin este stabilit înainte de existența oricărei voințe reale a individului și dacă individul este în vreun sens semnificativ responsabil pentru destinul său dacă este stabilit prin acțiunea eternă a lui Dumnezeu.
Nu scrie nicaeri pentru ca nici nu ar avea de ce.Nus religios dar pot sa pricep de ce nu e asa cum crezi tu "Sa fac ce vreau fara sa fiu supus legilor= Liber arbitru."
Trebuie sa intelegi ce inseamna liber arbitru,odata ce traiesti intr-o societate,acolo trebuiesc impuse legi,reguli,altfel nu ar functiona,deci liberu arbitru se cam duce se suflet
Liberul arbitru este acolo in jungla,legea junglei,acolo faci ce vrei,faci ce poti,desi sia colo sunt reguli,legile naturii deci dupa cum observi religia nu face exceptie,odata ce si natura are legi si nu ai tu liber arbitru.
In cazul religiei,pe vremea aia ei faceau legile,ca urmare oamenii trebuie sa se supuna acelor legi, ca erau bune sau mai putin bune alea erau.
Acum crezi ca legile din RO is bune? Sa face aia ce vor, sa dea legi numa pentru ei? Deci nu vad de ce arunci cu pietre in religie cand toata natura este la fel.
Scoala lasa liber arbitru? Poate eu nu-s curios de scoala, de ce ma obliga aia sa invat istorie, romana, matematica? Uite nu-s curios
OctavianDanielMaria întreabă:
DeProfundis99 întreabă: