Dragul meu prieten, iti pot recomanda asociatia ''Alfa si Omega'', avem la Alfa Omega un numar de telefon pentru rugaciune (0356 401221) la care poti suna in oricare din zilele de luni pana vineri, intre orele 13 - 15, si cineva se va putea ruga pentru tine si chiar sa te punem in legatura cu un consilier care sa iti raspunda la toate aceste intrebari. Fii binecuvantat! Este gratis, iar toate datele si informatiile sunt confidentiale. Incearca sa suni de mai multe ori daca nu vor raspunde din prima, te rog, insista putin. Sunt putin aglomerati, mie mi-au raspuns la al doilea apel, am avut si eu nevoie de ajutor in trecut, aici ai la dispozitie si un consilier care te poate ajuta. Numai bine.
Fericirea care vine din interior, este sensul şi scopul vieţii, sensul vieţii e îndeplinirea pe lumea asta.
Rostul vieţii este binele.
Matematic (dar nu numai):
Dacă găsim un scop pentru fiecare zi (și orice om normal găsește), ar trebui să găsim un scop și pentru viață (suma tuturor zilelor).
Ar fi greșit să considerăm că fiecare zi trebuie să aibă un sens, dar suma zilelor să n-aibă un scop.
Pentru că ai pus întrebarea la religie, pot să adaug că cei care cred că există Dumnezeu nu trebuie să inventeze un scop al vieții, ci doar să-l descopere / să-l accepte - el este stabilit de Creator, pus de la început în noi.
Dragul meu prieten, iti pot recomanda asociatia ''Suni si castigi in Masaj erotic'', avem la Asociatie un numar de telefon pentru comenzi (0898989) la care poti suna in oricare din zilele de luni pana duminica, intre orele 18 - 23, si cineva se va putea deplasa la tine si chiar sa te maseze pentru a te pune in legatura cu viata si iti va raspunde la toate aceste intrebari. Fii fericit! NU este gratis, iar toate datele si informatiile sunt confidentiale.
Pt.finalizare plătești extra.
Dar garantat ca te vei bucura de viata. Macar două zile.
Serios, chiar faci reclama la OTV ul ala religios?
se roaga pentru tine in direct? sau cum?
In principiu viata are drept scop reproducerea speciei. Asa e la toate animalele, unele chiar mor dupa reproducere. de ce nu ar fi si la om asa?
Eu imi traiesc viata asa cum consider si cum pot, prefer sa fac eforturi sa am o viata comfortabila decat sa imi pun intrebari filosofice la care nu o sa imi raspunda nimeni
Toata lumea face scandal ca nu este destula libertate. LUMEA ESTE LIBERA! Poate fiecare sa dea un sens sau nu vietii sale, sa-si gaseasca un rost in viata. Cred ca problema este faptul ca sunt multi care s-au trezit ca sunt liberi si nu stiu ce sa faca cu aceasta libertate
Aaaaa....este nevoie de un invatator si o invatatura? ESTE! Exista tot ceea ce este nevoie pentru ca un om sa traiasca fericit, numai ca trebuie sa ceara de la Cel care l-a creat, intelepciune, pentru ca daca crede ca o are, se va intreba toata viata ce rost are in aceasta lume
Ce am scris este o parere - Evanghelia precizeaza clar rostul fiecarui om de pe pamant, dar numai pentru cei care cred in ea
Eu cred ca da si nu. Nu este religia. Dumnezeu nu exista. Ca si specie existam sa fie mai bine urmatoarei generati. Scopul vieti este ironic moartea. dar difrenta este ca poti sa mori fara sa faci nimic sau poti sa mori luptand ajutand omenirea prin arta,technologie etc.
Pana la urma toti murim, dar ce facem in viata, deciziile pe care le luam pot sa ne dea cu adevarat imortalitate exempluicasso, Pasteur, Eintein etc.
Totul de mai sus e opinia mea si trebuie luata ca atare. Sanatate.
Viata inseamna sens. Cu acest scop a fost lasata. Sensul vietii consta tocmai in a-i oferi sens, in a afla motivele pentru care ne-a fost incredintata aceasta viata.
Pacatul insa (orice pacat) submineaza sensul vietii si bucuria de a trai. Unii dintre cei care au trait toata viata in placeri si pacate si-au regasit nu numai impacarea ci insasi bucuria de a trai de abia atunci cand s-au reconfigurat interior spre lumea spirituala, spre Dumnezeu...
Acela e un scop impropiu numit asa, ca n-are sens asa ceva.
Normal că are și sens și în special scop, dar scopul vieții nu-l văd ca pe unul de așteptare spre a veni cineva imaginar să facă tot pentru ființa ce trăiește ci fiecare ființă trebuie să-și facă el pentru ea, astfel să ajungă să evolueze spiritual până la perfecțiune.
"SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască". Deci tu iti faci scopurile in viata. Tu decizi daca vrei sa traiesti ca un milionar sau sa fi un sarac. Desigur aici intervin mai multi factori care pot modifica cursul "vietii".
Viata are un sens, un scop si un rost, depinde de noi aici. viata este ca o lectie din care ar trebui sa invatam pentru ca nu stim ce este dupa moarte. rostul sunt visele noastre, sensul este acea ambitie ca maine va fi mai bine si scopul este diferit de la om la om. depinde doar de noi.
AvalohAlyn întreabă:
DeProfundis99 întreabă: