10 „Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul – voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost niciun dumnezeu, şi după Mine nu va fi.
11 Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun mântuitor!
12 Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi: voi Îmi sunteţi martori – zice Domnul – că Eu sunt Dumnezeu.
13 Eu sunt de la început, şi nimeni nu izbăveşte din mâna Mea; când lucrez Eu, cine se poate împotrivi?
Viata este o lectie pe care religiosii nu vor sa o invete si de milioane de ani raman repetenti; n u acelasi lucru se poate spune si despre atei, pentru ca ei sunt premiantii
Viata e frumoasa pentru cei care au noroc in viata si de RAHAT pentu cei care nu au avut niciodata NIMIC dar chiar NIMIC.