Vin cu o nouă întrebare și mai personală și mai serioasă. Sper să pot găsi măcar mici răspunsuri, dar la fel de serioase.

1. Credeți că un copil ce și-a abandonat tatăl, forțat de împrejurări, divorț și tot, dar el atunci când a fost întrebat, a decis tabăra (mama) și astfel pe tată l-a "alungat" în negura timpului, poate fi un blestem pe viitor? Poate abandonarea tatălui pe vecie, karma/destinul/Dumnezeu să i-o întoarcă luându-i tot ce va iubi pe viitor, oameni, situații, locuri, joburi, chestii?

2. Oare l-ați sfătui pe acel copil să se revadă cu tatăl lui? Oare iertarea/revederea cu el, îi va repara copilului viitorul și relațiile, stabilitatea, karma?

3. Oare dacă totuși fugitiv copilul se gândește la tatăl lui, dar poate mama îl urăște, să-i afecteze și ura mamei, karma copilului?

4. Credeți că abandonurile/respingerile repetate, tiparul acesta pot constitui semne divine/karma ce vorbește? Să înceapă copilul să-și aprindă beculețele interne și semnele de întrebare? Sau ar fi doar pure coincidențe?

1- Copilul de care vorbești nu și-a abandonat tatăl. Părinții lui sunt cei care l-au pus in situația să aleagă. iar el a făcut cea mai bună alegere.
2-Da. l-aș incuraja să păstreze o relație cu tatăl.
3- Karma Mamei, e Karma Mamei. nu a copilului.
4-Nu sunt coincidențe. Ci mai degrabă un debate intre cele două forțe interne intre care il obligă să aleagă o parte.

1. Vinovăția pe care o simte poate sa l afecteze. Trebuie sa se împace cu el însuși, sa se ierte, sa înțeleagă ca asa a fost sa fie. 2. Da, sa se revadă, sa se ierte reciproc 3 Dacă el înlocuiește cu iubire karma se schimba, asa se zice 4. Pot fi doar interpretări sau traume pe care le repeta

Nu cred ca poți sa spui depre un copil când e mic ca si-a abandonat un părinte.Mai degrabă e invers.
Indiferent ca alege sa stea cu mama lui, tatăl dacă tine la el are dreptul si obligația sa il caute si sa petreacă timp cu el.
Iar karma cred ca se întoarce doar dacă omul respectiv nu merita raul ce i sa întâmplat.

Fiecare face ce simte.

Nu are treaba karma mamei cu a copilului. Daca mama își urăște soțul nu e obligatoriu sa o facă și copilul.Iar dacă o face împins de mama, e problema mamei, copilul fiind copil nu are vina ca e inocent și nu știe ce e bine și ce nu.

Treaba e ca în viata îți mai asterni și cum dormi, nu toate sunt după cum vrea karma sau mai știu eu ce.

1. Ei, c*cat. Sa lasam misticismele deoparte. La divort, dupa o varsta, copilul e intrebat de judecator cu cine vrea sa ramina/de ce. Posibil sa ii fie respectata dorinta, posibil sa nu. Asta nu inseamna ca il abandoneaza pe celalalt parinte.
2. In mod normal tatal ala are dreptul sa vada respectivul copil, sa petreaca timp cu el, sa aiba ceva de spus in deciziile care ii influenteaza viata.
3. Haoleu, folosesti de prea multe ori cuvintul karma. E misto ca idee, dar 99.9% wishful thinking si 0.01% ceva obiectiv si logic.
4. Iarasi misticism? Come ooon! Da, copilaria te influenteaza, dar nu e nici un semn divin nimic aici. Copilul ala daca incepe sa aiba indoieli majore privind propria persoana si relatiile din viata lui ar trebui sa mearga la un psiholog, nu sa umble cu teorii fantasmagorice!

1 - Daca incepi cu blesteme si din astea nu e bine, ca n-au legatura cu realitatea. Nu e nici un blestem pe nici un viitor, fiecare are dreptul democratic sa alunge in negura timpului pe oricine, inclusiv mama si tata, asta se intampla in functie de cum te comporti cu acela!
Nu intoarce nimeni nimic ca nu are cine.

Vrei ca ma castigi pai poarta-te cum trebuie, altfel nu ai pretentia sa nu plec.

2 - L-as sfatui pe copil sa faca ce simte sa faca, atat.

3 - Nu are nici o treaba gandirea lui la tata cu ura mamei.
Desi daca si copilu a plecat e clar ca si el are cam aceiasi impresie, ca s-a purtat urat cu mama lui si poate si cu el.

4 - Abandonurile repetate vor genera intrebari "oare de ce?!", si se va gandi de ce.
Ca e una sa te respinga abandoneze 8 din 15, si alta 15 din 15.
Si o sa afli ce se intampla.

Nu se intampla nimic nici la aia rai, isi bat joc de oameni si nu ii pedepseste nici o karma, dzeu sau alte inventii din astea.
Ei stau bine mersi si tot fraierii de rand sufera.

Păi poate God mă pedepsește în final pentru divorțul alor mei și pentru faptul ca am ales-o pe mama, urându-l pe tata la început ca apoi să-mi devină indiferent. De fapt nu voiam să aud de el. Poate că această karma se întoarce acum să-mi arate ce înseamnă ca un om drag să-ți întoarcă spatele. Dar în final ce puteam face, tata avea probleme cu alcoolul și avea probleme psihice, eu am fost exemplul concret din toată ecuația familială că nu aveam bani, iar eu nu-mi permiteam de niciunele, mă mir cum de am reușit să termin școala sub această formă. Dar pe de altă parte o urăsc și pe mama uneori, că am impresia că a greșit de la începutul relației, poate dacă după nuntă nu decidea să stea cu părinții ei și luptau amândoi pentru o casă a noastră, poate acum aveam și eu o familie din doi părinți, nu perfecți că na, nimeni nu-i perfect, dar poate dacă familia ei nu se mai băga în relația lor, poate ei existau și astăzi. Oricum eu la 20 de ani am văzut abia că ceea ce am urât la tata, mi-a fost menit de fapt să primesc, și eu mă confrunt cu viciul mâncării, cât și eu am fost om fără job o perioadă deci uneori am impresia că karma râde de mine, Dumnezeu râde de mine, deci logica mea, o văd logica karmei și a lui Dumnezeu.
Dar vă respect oricum răspunsul.
Și am fost și la psiholog și unele s-au mai așezat, altele simt că sunt tot nerezolvate. Deci psihologul face și el ce poate, dar eu una după fiecare abandon încep tot mai mult să văd păcatele neamului meu și karma noastră. Poate că iertarea este totul, dar eu la tata nu mă pot întoarce, deoarece simt că aș muri dacă l-aș revedea, pe lângă faptul că este bărbat și nu oricare, tata, nici nu știu cum aș face față emoțiilor, plus că poate nici nu vor fi emoții în final, dar simt doar feelingul că nu-l pot revedea, că aș redeschide o ușă ce s-a închis de mult. Ca să nu mai spun că resimt și o oarecare vinovăție pentru că am ales-o pe mama. Dar clar o voi alege mereu pe mama, deoarece ea s-a ocupat de mine, ar fi greșit ca în final să-ți alegi părintele care îți oferă ceva?

Păi sincer, mama nu știu ce simte legat de subiect, noi doar am divorțat și am plecat, noi în familie nu discutăm niciodată subiectul. Pentru mama subiectul e oarecum oricum ceva normal și obișnuit. A divorțat și și-a văzut de viață, mai amintește așa din an în paște de tata dacă îmi spune că semăn la ceva sau ceva, dar noi nici azi nu am vorbit despre subiectul divorț. De obicei mama nu prea vorbește despre nimic mai deep. Doar facem chestii casnice, ne uităm la TV și mai spunem câte ceva așa ce ne șicană în ziua prezentă, dar cam atât. Deci ce gândește mama sau cum se raportează ea la tot, habar nu am.
Iar mie mi-a rămas să fac la fel. Să nu mă mai gândesc la problemă. Dar acum resimt cu fiecare abandon sau plecare a cuiva drag, că poate karma asta chiar există. Și poate chiar vrea să mi-o întoarcă. Știu și că împingerea de la spate de a revorbi cu tata sau măcar a-l căuta nu o să o găsesc aici, știu că asta de fapt este crucea mea și atât, dar este o cruce ce recunosc că nu-mi place, deoarece simt că nu mă pot duce la tata, să spun un motiv sincer, nu aș știi, aș pune totul pe seama unei rușini. Dar simt că doar așa mi-aș putea recăpăta iertarea de la God și karma mai bună. Chiar încep să cred că plătesc pentru tata cu tot ce înseamnă relații interumane în prezent.

Faptul ca incepi cu "poate o entitate mistica ma pedepseste pentru ce au facut altii" invalideaza tot restul argumentatiei tale. P.S. Legat de psiholog, nu te duci o data-de doua ori si gata. Trebuie sa te duci in mod constant, si in timp posibil sa rezolvi tot. Si desigur ca tine si de tine.

Karma si destinul sunt concepte paganesti, golite de realitate, si nu se cade sa le pui in rand cu Dumnezeu cel viu, care a facut cerul si pamantul si marea si toate din ele! Iar despre cinstirea parintilor exista porunca suficient de clara, data de Dumnezeu: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." - Matei 19:19

Înțeleg că aceste întrebări sunt personale și sensibile, deci voi încerca să răspund într-un mod sensibil și înțelegător.

Nu cred că abandonarea tatălui de către copil este un blestem sau o pedeapsă divină pentru viitorul său. În viață există multe situații dificile și decizii pe care le luăm care pot avea consecințe neplăcute. Însă cred că este important ca acest copil să își asume responsabilitatea pentru decizia sa și să încerce să se dezvolte într-un mod pozitiv, indiferent de ce se întâmplă în viitor.

Sfatul meu este să încurajezi copilul să își exprime sentimentele și să încerce să găsească o cale de a comunica cu tatăl său. Întâlnirea cu tatăl poate fi benefică pentru copil, deoarece îi poate oferi o perspectivă diferită asupra situației și poate ajuta la vindecarea rănilor emoționale. Cu toate acestea, în cele din urmă, decizia aparține copilului și trebuie să fie respectată.

Ură și resentimentele pot fi dăunătoare pentru orice relație, inclusiv pentru cea dintre mamă și copil. Este important ca copilul să își exprime sentimentele și să încerce să găsească o modalitate de a comunica cu mama sa într-un mod sănătos și constructiv.

Este posibil ca tiparul de abandon și respingere să aibă un impact asupra vieții ulterioare a copilului și poate fi o oportunitate de a reflecta asupra experiențelor anterioare și de a lua decizii pozitive în viitor. Cu toate acestea, nu cred că aceste experiențe sunt semne divine sau pedepse, ci mai degrabă sunt parte din viața noastră umană și complexă.

Da! Mie îmi plac și femeile. E asta o problemă? Sper că pe lângă grași nu mai urăști și oamenii cu alte orientări sau cu mai multe orientări.
Dar da, îmi place ceea ce spui aici. Tind să-ți dau dreptate. Mai puțin la partea cu înțelegerea celor din jur că am oameni de care nu mă pot apropia orice ar fi e ceva, dar eu am multă empatie și înțeleg enorm de mult oamenii. Poate prea mult.

Karma, da, de fapt karma vine mai mult din religia budistă, dar și în destin e păcat să crezi, adică eu știam că tocmai destinul e corelat cu Dumnezeu, că destinul de fapt înseamnă scenariul creionat de Dumnezeu oarecum pentru noi pe lumea asta.