Da, există!
Dumnezeu există!
Deci și Satan există!
Doar că nu oricine face farmece și blesteme, ci doar cine se ocupă cu așa ceva.
Nu te lua după scepticii ăștia care ei nu cred în Dumnezeu. Dacă nu cred în Dumnezeu automat nu cred nici în Satan.
Totuși în final Dumnezeu învinge întotdeauna. Ar trebui să vorbești cu cineva specializat pe așa ceva, dacă tu chiar crezi că ți s-a întâmplat așa ceva, precum un blestem. De fapt, farmecele nu știu cât există, dar blestemele există sigur. Se spune că cel mai puternic blestem este cel al mamei. Blestemul mamei se lipește cel mai repede și cel mai aprig de copilul ei. Ai grijă, dacă te-ai certat destul de urât cu mama ta, iar ea la nervi și furie o fi spus cuvinte grele asupra ta, blestemul se lipește de tine.
Mergi la un preot, nu la scepticii și zeflemitorii ăștia de pe TPU. Nu te ajută cu nimic ăștia. Iar cei care oricum cred, sunt rari și oricum tot nu au harul de a te ajuta, îți pot recomanda doar să iei aghiasmă, crucea, Biblia și să te înarmezi în credință și putere. Dar mai mult nu au ce să-ți facă. Trebuie să mergi la un preot, unul cu har.
Buna.Nu exista farmece si blesteme. Femeile care se ocupa cu astfel de lucruri doar propaga niste metode de inselare aparute inca de epoca medievala.
Cel mai ok ar fi sa mergi la un psiholog.Preotii sunt si ei utili, insa au o gandire mult prea simplista/fixista si nu te ajuta deloc sa descoperi cauza pentru care ai astfel de ganduri.
Nu exista farmece si blesteme, nici vraji, deochi sau zane. La 20 de ani ar trebui sa stii deja asta.
Nu exista farmece si blesteme, asta este doar in mintea copiilor si a celor naivi.
Cat despre greturi si varsaturi, fa un test de sarcina, sa nu fii gravida!
Nu, dar există tendința primitivă a oamenilor de a considera că lucrurile rele care li se întâmplă sunt produse de o forță malefică exterioară care lucrează activ împotriva lor.
Iar dacă primul tău gând a fost să mergi la preot în loc de psiholog, atunci este clar și cazul tău.
Ba se lipesc. Însă doar dacă ei v-au greșit domnule Dracula. Aveți însă grijă, se spune că dacă ceea ce susțineți dv e greșit sau de fapt ei nu v-au greșit cu nimic și doar dv aveți o ură profundă pentru ei, și dv ați aruncat cu blesteme, se întoarce asupra dv.
Eu una am blestemat, părinții de anul trecut. Am spus clar, în așa fel încât să nu pățească ceva mai mult decât sperieturii. Vreau să vă spun că anul trecut când mi-am dat demisia, un băiețel, a căzut pur și simplu la un joc stupid la educație fizică, și a fost dus la spital. Eu până să plec am vorbit cu mama elevei care-l accidentase, era femeia disperată, că susținea mama băiatului care s-a lovit de o piatră, că ar fi ajuns în stare critică la urgențe, la neurologie și că e între viață și moarte. La dracu, dacă am idee azi, dacă aia nu a fost cumva vina mea. Ideea era că eu voiam să pice pe părinții elevilor mei, deoarece eu cu ei am avut dispute crunte, nu să pice pe elevii mei, care-mi erau enorm de dragi. Acum îmi rămâne să trăiesc cu dilema aceasta, toată viața, cum a plecat în mijlocul anului, și de ura ce o aveam asupra lor, le-am șters numerele la toți din agendă și le-am dat block pe wapp, nu am avut cum să mai iau legătura cu vreun părinte de acolo, ca să aflu ce s-a mai întâmplat. Nici azi nu știu ce a pățit acel elev. Dacă e ok acum, dacă supraviețuiește sau o fi pățit ceva mai grav. Habar nu am nici dacă ceva spus de mine la draci, chiar a avut impact. Dar nu uit acea seară, chiar înainte de ziua mea, undeva pe la început de decembrie, când plângeam și râdeam în același timp și mă rugam la God, spunându-i că eu nu-i suport, că să mă ierte că nu-i pot ierta eu și că cum ar fi dacă atunci când le e lumea mai dragă, ar păți și ei ceva, nu ceva grav, dar cât să-i sperie. Vreau să vă spun că la fix două săptămâni după asta, am vomat, am avut ochii plini de sânge, m-am speriat, am zăcut și vreo 3 luni mâncam cu frică, că orice mâncam mi se întoarcea înapoi. De Crăciun mă dusesem la urgențe, așa am aflat și de tiroida mea. Nu știu ce să spun, dacă astea or fi coincidențe sau nu. Dar de atunci mereu am cam pățit câte ceva. Și parcă God nu mă lasă să uit de acele vorbe spuse la nervi. Bine, vorbele, că ura e cât se poate de reală. Și din păcate încă mai e. Nici azi nu-i pot ierta pentru cât de urât s-au purtat cu mine anul trecut. De fapt niciodată nu o să-i iert nici dacă ard în flăcările iadului.
SaveTheNature întreabă: