Un răspuns simplu este că creierul ajunge uneori să funcționeze ca un PC defect, care este virusat.
Astfel el poate fi devirusat la psiholog sau reparat la neurolog și psihiatru.
Deasemenea ajutat să funcționeze bine cu mâncare adecvată și regim de viață și comportament potrivit.
Uneori poți face asta singur, sau ajutat de familie și prieteni, alte ori, trebuie să apelezi la specialiști, medici.
Dar chiar și dacă apelezi la ei, dorința ta de a te vindeca, ceea ve faci cu toată voința de a te vindeca, este foarte important în vindecarea ta. Astfel am ajuns într-o vară într-o stare ca a ta. Știam că pot apela la un medic pe care îl cunoșteam și care mă mai tratase, dar atunci am decis că rezolv eu, fără medici. Nu a fost ușor dar am rezolvat.
Dacă vrei să te ajut concret, mesaj privat.
La 21 de ani nu mai esti un adolescent. Esti adult. Problema este ca gandesti ca un adolescent care nu are nici un țel in viata.
Incearca sa gandesti pozitiv.
Copii, tineri și vârstnici -nu contează vârsta- sunt luați cu asalt de depresie.
Pe cât este de ușor de îndepărtat aceasta, pe atât este de greu. Ușor este atunci când ajungem să cunoaștem pe Dumnezeu; pentru că atunci când Îl cunoaștem nu putem să nu ne încredem în El, indiferent prin ce stare trecem.
Iar greu este atunci când Îl refuzăm pe Dumnezeu care este singurul care ne poate ajuta.
Te încurajez să citești cartea "Patriarhi și profeți". Vei vedea atunci cum a fost făcut omul; cum și înainte de căderea în păcat avea nevoie de Dumnezeu, și cu cât mai mult după aceea. Dacă am fost creați cu nevoia/dependența de Dumnezeu, atunci doar așa putem să și funcționăm corect, sănătos.
Te-ai gândit vreodată de ce Domnul Hristos -care era și El Dumnezeu- avea nevoie să se roage și să Se încreadă în Tatăl nostru ceresc? Știi că și El a căzut în depresie atunci când a strigat: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?"?
Cartea recomandată o găsești aici:
https://www.viatasisanatate.ro/patriarhi-si-profeti
Băiatul meu, îmi pare rău să te anunț, dar la 21 de ani nu mai ești adolescent. Dar știi ce mi se pare ciudat? Că probleme tale au început acum, când deja a trecut perioada asta în care e adolescența și în care de obicei apare anxietatea. Asta se întâmplă de obicei în perioada 14-19 ani.
De ce ție așa frică de moarte? Că nu e mare lucru. Chair și dacă mori acum...asta e.
Eu una am 16 ani, perioada asta de anxietate, stres, etc., o am eu acum.
Mie una sincer îmi e mai frică de viață decât de moarte, pentru că viața e mai grea, atunci când mori...nu mai e nimic. Pur și simplu te oprești din a exista.
Nu îți mai fă atâtea griji...că nu ai de ce.
Da,incearca sa nu te mai gandesti asa, gandeste-te ca viata e scurta si trebuie traita si inca o chestie, o data ce spui ca ai 21 de ani esti adult nu adolescent