| Dobrogea a întrebat:

Buna! De 2/3 zile simt arsuri la stomac, azi am luat Dicarbocalm și puțin m-a lăsat, am diaree, nu extrema dar e, și nu știu ce să fac. Simt și că aș vrea mereu să vomit dar este o senzație controlabilă, adică reușesc să mă controlez, nu e chiar greu, de exemplu azi de 2/3 ori mă luat cu voma dar nu am vomitat la propriu. M-am programat la doctor pe vineri la ecograf general și endoscopie la stomac. Pe lângă asta simt palpitații puternice în zona inimii. Ce recomandați sa fac?
Mă gândesc să mănânc doar orez fiert până vineri sa vad cum E. Bere și aciduri nu consum de mai bine de un an, sau altele prostii. Ce spuneți sa fac? Mulțumesc anticipat și Funda

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
4 răspunsuri:
| Freya1 a răspuns:

Posibil sa ai acid gastric in exces.Nu e chiar rau daca il vomiti, dar într-adevăr trebuie sa mergi la medic. Poate ai noroc si e doar acid sau ai facut ceva toxiinfectie alimentara.
Încearcă controloc până mergi la medic, dar nu mai mult de unul si doar cand e foarte necesar.

| DaniTDCI a răspuns:

Toxiinfecție alimentara sau gastrită

| Dobrogea explică (pentru Freya1):

Am băut borș acru de la țară, din ăla de acrit ciorbele dat făcut acasă și mă lăsat? Dar am făcut bine sau rău? Nu știu, ce crezi?

| Freya1 a răspuns (pentru Dobrogea):

Poate sa fie ceva pe moment, dar sfatul meu e că ai nevoie de mai mult de atat.Ai nevoie de tratament pentru ca problemele de genul pot recidiva si sunt foarte neplăcute.
Eu am ajuns la spital pentru ca tot asa nu am luat in seama senzatiile de vomă si chiar vomă pe parcursul zilei. Durerile de burta, acidul si intr-o zi m-a luat un rau.Mie imi e si frica de spitale si toata ziua am cautat oportunități sa nu ajung la medic până m-am dezhitratat.M-au luat medici mai mult moartă decat vie si cand mi-au băgat perfuzie am facut o criză de spasmofilie.