Buna! De la o vreme nu stiu ce se intampla cu mine. Am tot felul de gânduri negre si nu pot scapa de ele. Cand ma gandesc la ceva anume simt ca mi se face rau, ma apasa pe piept si nu mai pot manca, simt ca o sa vars si ma panichez, imi bate inima foarte tare.
Mi-am pierdut interesul în multe si nu reusesc sa dorm noaptea, nu mai am nici apetit. Mă simt îngrijorată, speriată, panicată si nu pot controla stările pe care le am deoarece ma afecteaza fizic si nu mai pot manca, nu ma mai pot concentra si nu mai reușesc să dorm cum trebuie. Am teama de abandon si am gânduri obsesive. Mă panichez si cand trebuie să răspund la ore, ma panichez din orice lucru si am tot felul de gânduri negre, sunt perioade in care simt că nu mai rezist dar nu stiu ce sa fac. Stiti cumva ce ar putea fi asta? Anxietate? Deoarece am vazut ca am multe din simptomele anxietatii. La psiholog nu pot să mă duc deoarece nu ma inteleg cu părinții mei si-ar face scandal. Nu mai suport stările astea si nu reusesc nici sa mananc, ma simt groaznic. Un sfat, va rog?

In primul rand, din cate stiu eu, in scoli exista psiholog deci ai putea apela la el in cazul in care nu inveti in mediul rural (si e posibil sa lipseasca) sau nu faci parte din acea majorirate a copiilor care momentan fac scoala online si va trebui sa astepti ca sa poti avea acces la el.

Dar daca nu ai totusi posibilitatea, exista mai multe aspecte mai greu de explicat intr-un raspuns scris dar voi incerca.
1. Teama de abandon- este foarte des intalnita la toate varstele la care indivizii constientizeaza ca la un moment dat, cineva, oricine ar putea sa nu mai faca parte din viata lor la un moment dat.Acest aspect nu s-a observat clinic pana acum la copiii de varsta prescolara si extrem de rar la copiii pana in 12 ani pentru ca ei inca nu percep viata intr-un mod realist si lumea pe care o cunosc(in special familie si prieteni) are o garantie de iubire neconditionata, de siguranta, de protectie si de permanenta.In cazul tau, singurul lucru pe care il poti face este sa analizezi si singura sa iti dai seama ca teama asta este nejustificata din moment ce stai cu ai tai.Cine te-ar putea abandona?
Si aici vine punctu 2.Relatiile familiale-trebuie sa incerci sa te apropii si sa repari relatiile cu parintii tai.Acest stres provoaca stari de anxietate si chiar panica in randul celor mai sensibili.Stiu ca acesta este un exercitiu din ambele parti si atat tu cat si ei trebuie sa depuneti anumite eforturi pentru a va apropia, dar pentru sanatatea ta psihica, fa tu primul pas.Astfel, daca vei reusi sa simti din nou acea dragoste, vei avea sentimentul unui camin sigur iar aceste stari ar disparea treptat.
Desigur ca nimeni nu iti poate garanta ca pe parcursul vietii, aceste stari nu vor reveni.Ele sunt cauzate de dereglari hormonale la nivelul creierului si apar in urma episoadelor de stres, stare generala de rau, certuri cu cei dragi etc. si la un moment dat se pot transforma in afectiuni cronice.Din pacate singurul tratament care ajuta in ameliorarea simptomelor este cel dat de medicul psihiatru dar problema in sine nu se rezolva.Tu esti singura care poate ameliora aceasta stare inconjurandu-te de iubire si armonie.
Fa un gest pe care parintii tai il asteapta de la tine si vezi cum reactioneaza.Fii mai receptiva si incearca sa fii calma im preajma lor si in discutiile purtate.Incearca sa le spui ca ii iubesti sau ca ii pretuiesti si ca ai vrea sa aveti activitati impreuna, chiar daca asta inseamna o plimbare in parc sau o zi de curatenie generala.Nu conteaza, important este sa existe armonie, sa va bucurati impreuna de micile momente.
Daca ai intrebari sau nelamuriri, iti raspund cu mare drag.
Mult succes si multa sanatate!

Bună ce varsta ai? Cu siguranță problemele pe care le ai sunt din cauza parintilor tai care nu te ințeleg, ar trebui sa te lase sa mergi la un medic psiholog sa te puna pe tratament, nu inteleg de ce se opun părintii tai? Ei nu tin la tine? Mai ai frati? Ai intrat in depresie si din cauza scolii dar mai ales din cauza părintiilor tai care fac scandal din orice.

Da, suna ca o problema de anxietate si ce ai descris mai sus suna a atacuri de panica.
Daca banii sunt problema sugerez sa mergi la medicul de familie care iti poate da o trimitere pentru psihiatrie. Psihiatrul te poate ajuta cu niste medicamente care pot tine sub control simptomele incat sa poti sa dormi si sa te concentrezi la scoala.

Cat despre terapie, nu prea exista variante gratis. A zis cineva de psihologul scolar deci poti incerca daca aveti asa ceva in scoala

Teama de abandon, e o persoană cu care vorbesc zi de zi si care ma face sa ma simt bine dar mai avem momentele noastre si imi e teama ca o s o pierd. Mă tot gândesc la scenarii nașpa si nu mi le pot scoate din cap. Am un nod în gat si senzatia ca imi vine sa vars dar nu pot de câteva zile din cauza ca m-am certat cu ea si am tot felul de gânduri legat de tot. Nu stiu cum sa ma controlez deoarece ma afecteaza fizic prea tare toate acestea si nu stiu ce sa le fac. Nu reusesc sa înghit mâncarea si nici sa dorm cum trebuie. Am devenit obsedată de persoana aceea si o verific peste tot cu gândul că poate gaseste pe cineva mai bun si pe mine ma lasa. Nu pot scapa de gândurile astea. E singura pe care o mai am. Iar părinții mei sunt toxici.
Stiti de ce ma afecteaza in halul acesta gândurile?
Va multumesc pentru raspuns!

Gandurile au puterea de a afecta o persoana atat in sens pozitiv, cat si in sens negativ.Si ne afecteaza fizic pentru ca aceste "ganduri" sunt de fapt reactii chimice ale creierului.Deci nu sunt doar "ganduri", sunt reactii chimice fizice la nivelul creierului si atunci este cat se poate de firesc sa resimtim asta in tot corpul, sa zic mai pe intelesul tututor.
De aceea, pentru astfel de probleme, medicul psihiatru ar prescrie un tratament care sa echilibreze intr-o oarecare masura aceste reactii hormonale la nivelul creierului si astfel sa scapi de simptome.Dar problema in sine nu s-ar rezolva. Teama ta ar ramane tot acolo si faptul ca nu te intelegi cu familia ar ramane neschimbat.
Ti-as recomanda mai intai o discutie cu psihologul scolar, daca acesta exista pentru ca cel mai probabil, faptul ca nu ai cu cine sa comunici aceste frici, le amplifica.
Cat despre teama de abandon, trebuie sa accepti ca mereu este posibil ca persoanele din viata noastra sa nu mai faca parte din ea la un moment dat.In cazul tau, cel mai probabil este faptul ca aceasta persoana este singura ta oaza de refugiu si liniste in momentele bune si de aceea in momentele mai putin bune incepi sa iti faci ganduri ca acea oaza de care depinzi nu va mai exista si iti este teama de ce vei face daca nu vei mai avea unde sa te refugiezi.De aceea, te sfatuiesc sa analizezi ce simti mai exact pentru acea persoana. Exista un sentiment neconditionat sau este conditionat doar de faptul ca tu ai nevoie de cineva in preajma caruia sa te simti bine? Stiu, poate suna aiurea, dar atunci cand ne inconjuram de oameni, este bine sa ne asiguram ca relatiile cu acestea sunt neconditionate si astfel scade riscul de dependenta si implicit, nivelul anxietatii.
Chiar tu ai zis ca ai devenit obsedata de acea persoana.Aceasta obsesie nu este fata de acea persoana in mod particular.Acea persoana ar fi putut fi oricine, cu orice tip de personalitate, pe gustul tau sau nu si ai fi simtit aceeasi obsesie pentru ca obsesia pe care o ai este legata de teama de a te simti singura.Te sfatuiesc sa analizezi sentimentele acestea si sa incerci sa te eliberezi de gandurile negative.Fa un exercitiu! Ia cateva pietricele de marimi diferite, eventual si de culori diferite pentru a le putea deosebi intre ele, fiecare reprezentand cate un gand negativ sau cate o teama. Pune-le intr-un borcan, dandu-le nume. Pietricica mica si alba poate fi "lipsa poftei de mancare" si una gri si mai mare sa fie "urmarirea acelei persoane in mod obsesiv".In fiecare dimineata, elimina cate o pietricica, fiind constienta de ceea ce reprezinta ea si incearca sa te detasezi de acea problema din acel moment.De exemplu in prima zi poti elimina pietricica corespondenta lipsei poftei de mancare si pe tot parcursul zilei sa fii constienta de faptul ca ai aruncat-o si ca nu mai exista si sa incerci sa mananci. Elimina-le pe rand, in fiecare zi si analizeaza la sfarsit cum te simti. Daca incepi sa te simti mai bine, repeta acest exercitiu.Te vei elibera din ce in ce mai mult.
Cat despre parintii tai, ar fi important sa imi spui, daca ai placerea, de ce s-a produs aceasta ruptuta in relatia ta cu ei? Sau a fost mereu la fel? Ce crezi ca ar putea repara aceasta relatie? Daca imi povestesti un pic mai mult, voi incerca sa te ajut mai mult.
Daca nu doresti sa o faci aici, poti incerca sa imi trimiti un mesaj privat. Daca nu, pe aici este ok pentru mine daca este si pentru tine.
Daca nu ai placerea de a continua aceasta discutie, macar incearca ceea ce am recomandat mai sus. Poate ca pare o prostie dar daca nu reuseste sa iti amelioreze starea, nici rau nu iti va face si macar ai incrercat ceva pentru a iesi din aceasta stare.
Mult succes!

Sunt in căutarea unui răspuns de asemenea, dar in acelasi timp sa ma și fac utilă. Mă confrunt cu aceleași probleme ca si tine in perioada asta. Teama de abandon a fost atat de mare încât m-am despărțit de acea persoană folosind niste motive absurde, cum ar fi sănătatea mea mintala care nu prea avea atatea dificultăți sau probleme de zi cu zi, acum regretand chestia asta. Nu mai pot manca cum trebuie de aproximativ două luni, nu ma pot concentra pe prezent, nu pot pune accentul pe mine si nu pot sa ma îndrept spre bine, doar stiind ca am scăpat de teama de abandon facand un lucru extrem de greșit. L-am abandonat deși el era singurul care chiar ma înțelegea și asculta.Era sprijinul fericirii mele. Părinții mei sunt toxici și mă bucur ca am scapat de ei, ma distrugeau si tot ce auzeam de la ei erau numai reproșuri, ca si cum nu as fi fost ceva cu valoare pentru ei. Dar, acum singurele gânduri pe care le mai am sunt despre acea persoana. Am greșit față de el si nu stiu cum as putea sa ma revanșez in favoarea binelui.Mi-a fost alături timp de 4 ani, ca eu sa îl părăsesc din cauza unor certuri prostești. Nu merita asta într-un fel si altul. Nu am știut cum sa îmi controlez gândirea si am lăsat-o să îmi spulbere tot, inclusiv relația, prietenii și viata de zi cu zi. Am ajuns pana si la psiholog deoarece nu știu ce îmi poate fi de ajutor. Acesta mi-a sugerat să ii scriu pentru a remedia problemele cu teama de abandon, a comunica si pentru a îmi recupera "fericirea" pe parcursul timpului, deoarece a fost o relație destul de lungă si nu merita sa o pierd așa ușor. Deși este un lucru destul de dificil, ar putea ajuta. Poți încerca să îți ocupi timpul cu lucruri mărunte dacă nu îți este de ajutor nimic. Sau poți încerca sa cunosti persoane noi, desi și asta este un lucru dificil. Încearcă sa te ocupi de tine, tu contezi.
Mult noroc!?