anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Bună seara! Am o problemă ginecologică. Am 21 de ani, viața sexuala mi-am început-o acum 2 luni și nu am sângerat în momentul primei penetrări. Ieri am avut primul contact ceva mai energic și care a durat mai mult. Am simțit o durere în zona pelviană, iar la câteva ore am remarcat o pată mică de sânge. Astăzi, am avut o amețeală similară cu o senzație de leșin care a trecut după ce am luat un calciu, o durere intensă în interiorul abdomenului, apoi am observat iar o pată de sânge proaspăt. Pata era de mărimea unei afine, să zicem. Eram și ușor constipată, iar după ce am avut scaun, durerea s-a ameliorat, nu îmi încurcă activitățile normale, dar încă se simte. Precizez că menstruația mi-a trecut acum cca 2-3 săptămâni și că am folosit prezervativ de fiecare dată. Pare o situație urgentă?

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
7 răspunsuri:
| SiA31 a răspuns:

Din punctul meu de vedere, nu.
E normal să nu ai dureri sau sângerări la primul contact, mai ales dacă ești foarte udă. Himenul este diferit ca și formă la fiecare femeie în parte. La unele se rupe mai repede sau mai ușor decât la altele.
Din punctul meu de vedere, nu trebuie să îți faci griji! Dar dacă situația persistă, și mai ai senzație de durere la contactul sexual, recomand să consulți un medic ginecolog happy

Bula
| Bula a răspuns:

Nu pare.
Explica-i partenerului tau sa se ocupe mai mult cu preludiul ("incalzirea" de placere inainte de penetrare), sa dureze pana ce incepi sa te simti excitata la culme.
In legatura cu sangerarea: multe fete isi pierdvirginitatea chiar inaintea primei penetrari. (de exemplu cele care fac gimnastica intensa sau eforturi fizice deosebite. Totodata, unele fete au himenul elastic, care nu se rupe prin sangerare, dar poate fi strapunsa chiar si cu durere redusa (sau chiar fara).

| Littledoctor26 a răspuns (pentru SiA31):

Nu am simtit durere in timpul contactului, ci a doua zi, in zona abdomenului inferior... ca si cum m-ar durea uterul. Am ovare polichistice si ma tem sa nu se rupt vreun chist, imi vin in minte tot felul de diagnostice laughing Multumesc pentru raspuns!

| Littledoctor26 a răspuns (pentru Bula):

Am avut cam 3-4 contacte dureroase pana acum si fara nicio sangerare. Insa ieri a fost primul fara durere si parca prima data cand penisul avea loc, ca sa zic asa... Nu stiu daca am explicat atat de bine. Multumesc! Durerea in zona pelviana inca persista, e o durere usoara, dar este. Si inca mai apare cate o mica pata de sange...

| SiA31 a răspuns (pentru Littledoctor26):

Dacă primele contacte au fost cu durere, înseamnă că himenul tău a fost întins și împins, dar pentru că nu s-a rupt, penisul nu avea loc în întregime. Odată ce himenul a fost rupt, e normal să fie mai mult loc, pentru că îi este permisă penetrarea mai adâncă.
Recomand o perioadă de repaus sexual de 3-5 zile după ce himenul s-a rupt. Pentru că "acolo" e un fel de rană. Și are nevoie de puțin mai mult timp să se vindece, având în vedere că zona e mereu umedă.
După ce se va vindeca, nu cred că vei mai întâmpina probleme. Dar, odată ce ți-ai început viața sexuală, îți recomand ca, măcar odată pe an, să vizitezi ginecologul happy

| Littledoctor26 a răspuns (pentru SiA31):

Multumesc mult! happy

Bula
| Bula a răspuns (pentru Littledoctor26):

Inseamna ca, himenul s-a rupt pe bucati, ocazional, de aceea nu a avut loc penetrare normala.
Acum faci o pauza de o saptamana - doua, pana ce se vindeca complet, iar dupa aceea te vei putea bucura de viata sexuala. happy