Salut! Vezi sa nu fie un inceput de o oarecare alergie de sezon, eu ti-as recomanda sa consulti un doctor (medicul de familie) daca aceasta mancarime continua in urmatoarele zile, e bine sa previi unele alergii pana nu va evolua. Iti lacrimeaza ochiul?
Mmnu, adica simt putin ca uneori nu-l pot tine deschis, si imi vine sa- l inchid, daca il inchid simt o oarecare lacrimare.
S-ar putea sa fie conjunctivita, sa fie ceva de la mizerie, maini murdare duse la ochi, alergie, dar multe alte cauze de asemenea. Du-te la oftalmolog sau la farmacie. Eu as putea sa iti zic sa faci un ceai de musetel si sa clatesti ochiul cu ceaiul, dar anumite persoane vor sari pe mine ca nu te trimit la medic .
Bună, dacă până mâine persistă disconfortul, ba chiar ţi se înroşeşte ochiul şi apar secreţii mai vâscoase este cel mai probabil vorba de o conjunctivită şi se tratează prin picături speciale, cel mai adesea prescrise de medic.
Nu imi inroseste ochiul, nu am nimic, nici nu lacrimeaza, adica am zis, sunt momente in care imi vine sa-l inchid, si atunci parca simt putin ca lacrimeaza, si sunt asa de vreo 4-5 zile, acelasi lucru, nu s-a inrautatit situatia, e la fel, simt ceva acolo ca ma bazaie.
Buna ziua,
Din cele descrise de dvs suferiti de o blefarita acuta (inflamatia pleoapei), care, fara inrosirea ochiului poate fi cauzata intr-adevar de expunerea la temperaturi scazute si vantul uscat de iarna. In niciun caz sa nu spalati ochiul cu ceai de musetel (este ca acidul pentru ochi). Aplicati comprese cu apa calduta pret de 5 minute de 2 ori pe zi, dupa care incercati Prenacid unguent oftalmic de 3 ori pe zi, 3-4 zile. Dupa aceste 3-4 zile puteti continua cu o crema speciala pentru pleoape (Topialyse palpebral de la SVR). Reduceti timpul de privit la TV sau ecranul calculatorului, telefonului si daca simptomele persista mai mult de 7-10 zile consultati un medic oftalmolog sau dermatolog. Multa sanatate va doresc.
anonim_4396 întreabă: