| luisas45 a întrebat:

Acum 4 zile am făcut sex cu partenerul meu, înainte de a face sex, mă dau cu cremă parfumată mereu după duş cum fac de obicei, în timpul contactului sexual am simţit durere şi usturime în interiorul vaginului apoi m-a usturat pe toată partea exterioară a vaginului, a doua zi prietenul meu mi-a spus că i-au ieşit nişte bășicuțe în jurul capului penisului, herpes genital fiind, bine el având problema asta demult îi ieşea odată la 6 luni, eu n-am avut deloc, după ce mi-a zis că are acele băşicuţe, mi-au apărut nişte senzaţii groaznice de mâncărime în interiorul vaginului şi în exetrior pe labiile mici, labiile mari şi clitoris, care capătă o culoare roşie pe toate acestea, astăzi din curiozitate am verificat uitându-mă într-o oglindă dacă am acele vezicule herpesului genital dar am observat cã pe lângă zona roşie de pe labiile mici -mari şi clitoris, am observat în înteriorul vaginului un fel de bășicuță albă intens mică (ce ar putea fi?) plus că odată cu toate acestea am început să am scurgeri vaginale aproape abundente de culoare galben uşor şi uşor puncte mici de mucus de culoare maro deschis observate pe hârtie la ştergere şi am un discomfort când urinez, ce ar putea fi? Mi-e frică, azi mi-am luat o cremă pentru herpes genital şi mi-am dat peste tot inclusiv şi în vagin, sunt foarte speriată, niciodată nu mi s-a mai întâmplat asta, dacă ar fi herpes aş sta liniştită că e prima dată când l-am făcut dar mi-e frică să nu fie ceva mult mai grav, vă rog să mă ajutaţi sunt disperată, e cazul să mă îngrijorez? A şi de 4 luni de zile folosesc anticoncepţionale pentru tratatea chisturilor ovariene la recomandarea medicului ginecolog

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
11 răspunsuri:
| macintosh a răspuns:

Din experienta iti zic ca daca nu mergi la medic mai repede, problema se agraveaza si o sa doara insuportabil... o compar cu durerea de dinti si e mult mai coplesitoare.
O greseala majora este introducerea de crema in vagin. Ea se foloseste doar pentru uz extern. Cand esti in dubii, citeste prospectul chiar si de mai multe ori. Cel mai probabil daca se concretizeaza ca este herpes genital, vei lua si niste pastilute. In caz de mancarimi insuportabile, nu ezita sa intrebi doctorul ce tip de ovule ti s-ar potrivi. Multa sanatate.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

E clar o infecție genitală. care se tratează cu medic.

| marevna13 a răspuns:

In primul rand, mancarimea si roseata sunt de la crema cu care te-ai dat inainte, care a ajuns in vagin. In al doilea rand, prietenul tau ar trebui sa foloseasca prezervativ in preajma perioadei in care ii apare herpesul si sa va abtineti de la sex cand are herpesul aparut. In al treilea rand, crema de herpes e probabil pentru buze, nu pentru zona genitala si in niciun caz nu trebuia sa iti dai in vagin. Cel mai bine e sa te speli doar afara cu gel intim special pentru femei si sa astepti sa iti treaca iritatia.

| luisas45 explică (pentru marevna13):

Păi mâncărimea şi roşeaţa o aveam din înainte să mă dau cu cremă

| luisas45 explică (pentru macintosh):

Eu zic că herpes este, dar ar putea să iasă herpesul în intrarea în vagin?

| luisas45 explică (pentru marevna13):

Chestia e că atunci când am facut-o nu prezenta nici un simptom de herpes, abia a doua zi i-au apărut bubițele, dar pare că eu n-am bubițe

| luisas45 explică (pentru sadrian46):

Ce infecţie? Eu zic herpes din moment ce a doua zi după contact i-au apărut bășicuțele, lui i-a trecut dar mi-e nu, e prima dată când fac herpes genital

| Vântulalb a răspuns:

"Păi mâncărimea şi roşeaţa o aveam din înainte să mă dau cu cremă"
Nu mai fa presupuneri si mergi la medic.
Ai o infectie care poate degenera in ceva urat. Mai ales ca, spui ca se repeta.

| macintosh a răspuns (pentru luisas45):

Da. si inca cum... se extinde

| marevna13 a răspuns (pentru luisas45):

Atunci poate fi un std, vaginoza sau candida. Trebuie sa mergi la gibecolog. Herpesul genital nu prea are simptome, iar la unele femei nu apar vezicule niciodata. Daca ai simptome, pot fi febra si durere locala, nu mancarime.

| luisas45 explică (pentru marevna13):

De durut nu prea mă doare decât mă ustură când merg la baie şi mă şterg