| AlexAL275 a întrebat:

Am 17 ani, 1.70 înălțime și 68 de kg. Mănânc numai prăjeli, mezeluri, pâine, foarte multe dulciuri și am cam început să mă îngraș. Micul dejun nu prea îl servesc, rareori, în schimb mănânc după-amiază și peste ora 20:00 foarte mult. Mă culc foarte târziu, cam pe la ora 01:00 și mă trezesc aproape de 12. Am observat că grăsimea se pune foarte mult pe burtă și pe coapse, ce să fac? Înainte stăteam nemâncat, bine nu chiar nemâncat, mâncam o dată sau de două ori pe zi și noaptea nu mai mâncăm nimic, dar acum nu mai pot face asta, mi-e foarte greu. E clar ce trebuie făcut, trebuie să scap de mezeluri, prăjeli, pâine și dulciuri, dar cum? S-a cam format un obicei de atâția ani. Ps: sunt băiat

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
5 răspunsuri:
| Catrice a răspuns:

Simplu. Nu le mai cumperi laughing
Bagi in loc de iste cartofiori prăjiți niste cartofi copți, in loc de mezeluri niste legume cu rețete de pe net, paine poți manca 1-2 felii pe zi neagra, in loc de dulciuri niste fructe, in loc de somn târziu bagi somn devreme...

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Cum adica cum? Pur si simplu, tragi frana. Nu le mai iei, le inlocuiesti cu altceva. Cum o sa mai mananci daca nu le ai in casa? Daca te intereseaza sufiecient o sa reusesti. Daca "nu poti" inseamna ca nu iti pasa destul. Dar eu zic sa te chinuiesti un pic acum, sa iti faci obiceiuri bune, ca altfel o sa se inrautateasca treaba si iese de sub control. Deocamdata nu ai chiar multe kilograme in plus, daca te mobilizezi acum o sa fie bine.

| AlexAL275 explică (pentru anonim_4396):

Tocmai asta e problema că nu pot, mama și tata gătesc numai cu ulei și fac prăjeli, bine mai fac și mâncare, dar și în aia se află ulei chiar dacă nu așa de mult. Și n-ai cum să tragi frână cu zici tu, este imposibil, reziști o săptămână, două, dar după revii iar la ce mâncai, e lucru psihologic, deci nu mai încerca să pari mare deștept pentru că nu ești, din gură toată lumea zice că face, dar când e de făcut fac de nu mai pot. Poți să ai mama voinței că după o săptămână te trezești iar mâncând.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru AlexAL275):

Vorbeste in numele tau. Daca ar fi asa, am fi toti grasi. Eu nu iti comentez tie de frana in timp ce sunt obez laughing Si parintii mei faceau asa, dar am vorbit cu ei sa cumpere fructe, legume si daca vreau ma lasa sa imi gatesc singur ce vreau. Deci asa, pentru informatia ta, sunt intr-o forma chiar buna, da. exista asa ceva. Ai auzit de sportivi de performanta? Si aia se lasa dupa o saptamana ca e "psihologic"? Daca vrei, se poate. Crezi ca paritii tai s-ar supara daca ai zice ca vrei sa gatesti singur uneori? Chiar le-ar fi mai usor. Am zis-o un pic mai dur fiindca trebuie sa te mobilizezi, daca crezi ca e imposibil acum, pai asa o sa fie. Acum ai doar 5-10kg de slabit, im juma de an maxim esti tipla daca chiar incerci. Dar ce mai faci daca ajungi la 100kg? Atunci poate chiar nu o sa mai poti...

| LeSuiton a răspuns (pentru AlexAL275):

Vorbesti despre asta de parca ar fi un viciu, mananci ca un porc chiar de nu iti este foame.