BUNA TPU, mi-am cumpărat lentile de vedere, nu am vrut ochelarii, deoarece eu sunt mai împiedicată și ii sparg și am spus sa-mi iau lentile, prima oară a ok și după ce le-am dat jos, uitasem care și care ca eu am dioptriile diferite și a doua azi am incercat sa văd care și care este, nu le-am mai purtat a doua zi deoarece mi se înroșise ochiul rău și ii și obosisem. După asta săptămâna trecută parca luni tot mi se strângea ceva, fiecare dimineața când ma trezesc parca am ceva la colțul ochiului "mizerie", nu stiu cum se numește, dar făceai, chestie de aia cum ar veni un fir de par de 1 cm care se punea fix pe lentila și ma jena ca eram și la munca și eu fiind casierita se punea fix pe lentila după mi se ducea fix in colțul ochiului și era adunata acolo toată și când luam cu degetul era putin galbena. După ceva timp, aseară tot la fel, mi le-am dat jos când am ajuns acasa și azi-noapte mi se lipise ochiul sau nu stiu cum sa zic, simțeam cum s-a lipit dar gen doar am dat cu mana, am strâns mizeria aia și gata și când m-am trezit acum 20 de mine tot același ochi e roșu și e putin umflat dar nu mai e așa cum a fost acum 20 de minute. Eu le curat, ma spăl mereu bine pe mâini inainte sa le pun și când le dau jos si ma gandesc ca poate e si umflat putin deoarece săptămâna asta am tras rău de mine, maxim 4 ore dormeam doar noapte atat
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (3.136.25.221) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro